Aug 022016
 


A fost al treilea weekend plin consecutiv, după Marathon 7500 şi Geiger MTB Challenge . Evident, musai să merg la Tarniţa, e ca scopul vieţii: îmi place, am fost şi anul trecut, e plin de prieteni, sunt concursuri de suflet pentru organizatori şi acest lucru îl simt şi concurenţii.

Abia apuc să-mi revin cât de cât de la o săptămână la alta şi-mi dau seama de asta foarte simplu: alerg de recuperare pe trasee uzuale şi, pe lângă timpi mediocri, văd că am o cadenţă undeva pe la 82-84 în loc de 88. Deja ştiu că 82 înseamnă pentru mine că-s rupt. 🙂 Vineri am ajuns la 87-88 dar cu viteză sub medie, adică un fel de “apt condiţionat” din fişele medicale, în traducere liberă bun de concurs dar fără rezultate spectaculoase, de fun. Cam aşa am participat la ironmanul de la Oradea după Bike 4 Mountains, unde am scos un timp cu o oră şi jumătate mai slab decât înainte cu un an. Lucrul pozitiv acum a fost că atât traversarea cât şi triatlonul nu sunt concursuri atât de lungi ca durată ca precedentele, fiecare pe la 3 ore.

Start Traversarea Tarnitei 6k5. Mulțumesc pentru poze! – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

La Traversarea Tarniţei am participat “ca de obicei” (adică a doua oară) la proba de 6500m – practic cam 7km. Am mers mai slab cu mult ca anul trecut deşi sunt mai antrenat (3h06min faţă de 2h36min), dar am înţeles că aproape toată lumea a avut timpi mai slabi – a fost un curent contrar, dându-se drumul la baraj după ploi. Este un sistem de baraje pe Someşul Cald, iar în Tarniţa ajunge să se verse lacul Beliş. În orice caz eu am înotat mai tot timpul pe mijlocul lacului, iar la stilul liber încă nu pot să-mi apreciez viteza şi nici cum înot faţă de cei din jur, mai trebuie să exersez. Am încheiat al 5-lea de la coadă (locul 69 din 74 finisheri), au fost şi 5 DNF-uri. M-am simţit bine, n-am avut probleme, iar apa mi-a plăcut şi e foarte bună pentru înot. Se poate înota şi fără costum de neopren, am fost aşa înainte cu o săptămână, totul e să te mişti continuu şi … să înoţi mai puţin de 6km. 🙂 Cei care au înotat fără costum la concurs ori sunt foarte buni, ori … există şi cazuri. 🙂 Felicitări concurenţilor, bravo la cei peste 60 de ani, poate am să ajung şi eu la timpii lor şi atunci voi putea spune că am peste 2 decenii de experienţă în stilul liber. 🙂 Teoretic era timp limită la final de 3h, aşa că apreciez că am primit medalia de finisher deşi nu m-am încadrat în timp.  E de fapt în spiritul mișcării pentru sănătate.

La final Traversarea Tarnitei 6k5. Mulțumesc pentru poze! From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016
Poza de grup Traversarea Tarnitei 6k5. Mulțumesc pentru poze! From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

A urmat Triatlonul de la Cluj. Fiind un weekend tot pe fugă, normal că aveam de trecut şi alte probe: după traversare am fost la o zi de naştere, iar triatlonul era musai să-l termin cât de repede, fără evenimente, să pot ajunge la serviciu. Ştiam că anul trecut am încheiat în 2h50min, dar la înot nu a fost distanţa de 1,5km ci doar 950m. Dacă ceva nu mergea bine trebuia să abandonez.

M-am bucurat că am putut veni cu întreaga familie, în sfârşit veniseră “din cele 4 zări” şi copiii. În plus m-am urcat pe ponton şi cu soţia, care la rândul ei participa la concurs – la partea de înot – Traversarea Tarniţei 1,5km – prima dată. Mai ceva vreme a mai fost ea la concursuri de triatlon, două dacă nu mă înşeală memoria, dar era firesc să aibă emoţii. A avut costumul meu de neopren – apa era ceva mai rece la capătul lacului (locul de finish din ziua precedentă). A terminat cu bine, i-a plăcut şi cred că anul viitor vom veni din nou cu toţii.

De data aceasta pontoanele mobile ne-au transportat până s-a făcut distanţa de 1,5km, Loţi a avut grijă de asta cu ceasul cu gps în faţă. Am trecut de locul de start de anul trecut în uralele mulţimii de înotători – unii dintre ei au găsit o metodă inedită de protest – sărind în apă de pe pontoane. Încetul cu încetul trebuie însă să acceptăm realitatea – lumea începe să fie condusă de roboţi şi ceasuri şi nu este nimic uman în deciziile lor – contează doar cifrele. Ne afundăm încetul cu încetul în lumea lui Matrix şi nu avem scăpare nici în lumea virtuală, invadată momentan de pokemoni. Am încercat să pun la îndoială precizia lor, aveam tot interesul – înotul e încă proba mea cea mai slabă, plus că eram presat de timp şi pontonele se mişcau ca melcul – dar era evident o conspiraţie bine pusă la punct: toate ceasurile indicau la fel, indiferent de firmă.

Şi START!
Trecuse de ora 11 şi 10 când mă uitasem ultima oară la ceas şi eram cam panicat că nu apuc să fac alergarea. Am înotat primii 200-300m craul şi am trecut la bras. La bras ştiu sigur în cât timp maxim termin – 40min, ştiu că momentan sunt ceva mai bun decât la liber când înot fără costum de neopren. Trebuia să fi făcut la fel şi la ironman, unde am avut probleme cu apa şi cu orientarea. Am înotat binişor, m-am apropiat de cei din faţa mea şi am început şi să depăşesc: 35min a durat proba de înot, am progresat şi la bras fără să-l practic la bazin. 🙂
La bike am mers bine, am scos al 5-lea timp la general individual – 1h38min, mai bine ca anul trecut cu 5min. A fost însă greu, ca întotdeauna când ai de depăşit o mulţime de concurenţi după ce ieşi din apă în a doua jumătate. După scripte am trecut de peste 50 concurenţi, incluzând şi pe cei de la ştafete. Am şi tras o trântă, ceva banal, o derapare, trecând prin noroaie şi fiind cu privirea aţintită la cel din faţă. Nu apucasem ziua precedentă să schimb cauciucurile, având program, iar cele de pe bike (de race, fără protecţie la pană) a trebuit să le umflu mai tare să nu fac snake-bite. Aşa am circulat şi la Geiger, a trebuit să fiu mai cu grijă la coborâri, iar la drum cu pietre m-a cam omorât şaua, trebuind să mă dau jos o dată “să mai schimb poziţia”. Şi atunci ca şi acum a contat mai mult să închei cu bine, iar trânta m-a făcut o dată în plus să fiu mai atent.
Mi-a plăcut cum merg fetele, au tras la maxim. Pe Gyongyi (echipa de ștafetă DNF Racing Girls care a încheiat prima la feminin, și alături de care voi fi în echipă de 4 – și cu cei doi Dani, Jecan și Lupșa – la Propark Adventure) am ajuns-o cam cu 1km înainte de capătul urcării şi s-a ambiţionat să urce pe bike. Nu departe erau şi celelalte. Din păcate doar aproape sus l-am ajuns pe Claudiu Lele, am povestit cu el şi aşa am aflat că e tot la categoria mea, aproape “new entry” – adică în termeni de NBA (în primul an eşti rookie) – un sophomore. La coborâre a stat după mine iar la şosea a reuşit să câştige poate jumătate de minut. Ce mult contează să înoți bine! Pe Alin Reus (partea de înot de la echipa Ștafeta TVA – câștigătoare la general ștafete, Alin concurând și individual), care încheiase înotul în timp foarte bun – 20 min, doar înainte de PA-ul din vârf l-am ajuns. A progresat la bike.

Spre finiș cu Tudor – mulțumesc pentru poza – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

Am fost rapid la tranziție și am ieșit înaintea lui Claudiu la alergare. M-au încurajat copiii și Diana, pe ea am întrebat-o cât e ora – ora 14 fără 25min. Eram la limită cu timpul, dar puteam face alergarea. Claudiu era destul de aproape în spate, păstrând distanța, dar nu puteam alerga mai repede mai ales la vale. Aveam parcă un limitator de viteză. La jumătatea distanței, la PA, eram încă în față. Nu alergam rău, pace-ul mediu mi-a ieșit sub 5 la mie, am mai depășit concurenți, am făcut alergarea cu un timp de 42min53sec, ușor mai bun ca anul trecut, dar nu mă puteam depărta de el și a fost doar o chestiune de timp până să dea “atacul”. Normal, pe coborâre, cu 2-3km înainte de finiș. Mă mai apropiam de el pe urcări, uneori mergea, dar atât. La final, pe ultimele sute de metri, a alergat alături de mine Tudor, încheind de mână cu el concursul. 🙂

Triatlon Cluj – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

Am plecat pe grabă spre casă, am mâncat doar o felie de lebeniță și am băut un suc, dar “s-au aliniat astrele”: m-am încadrat în timp, am fost mulțumit de ritmul meu. Am încheiat pe locul 9/72 la general individual, cu 3h01min04sec, la aproximativ 40 secunde de Claudiu și 1 min de locul 7. Nici față de ștafete n-am mers rău – poziția 5. Am primit acum și diploma și medalia de locul 2 la categorie. Dacă le revendică cineva să-mi spună. 🙂 După calculele mele sunt pe 3 după Zsolt Langviser și Claudiu Lele.

Să ne vedem cu bine! Pentru mine urmează UTMB și Propark Adventure, până atunci iau pauză la competiții, să nu intervină iar limitatorul. Pentru UTMB am primit deja o propunere, să iau cu mine și mobilul fetei și să vânez pokemoni la înălțime – franțuzești, italieni și elvețieni. Am auzit că cei de pe versanții nordici sunt mai valoroși, fiind mai reci și mai greu de prins. Pentru “next level”!

Sep 262014
 


E vremea, după mai multe concursuri de alergare, să trec iar la MTB, la ultimul concurs Clujul Pedalează pentru adulţi din acest an – Maratonul Gilăului (care contează ca şi campionat naţional de MTB prin proba lungă de maraton). M-am înscris abia în ultima săptămână, ştiind că ultratrailul de la Ciucaş din săptămâna precedentă – alergare 105km cu peste 5000m diferenţă de nivel – poate să mă împiedice să mai particip în termen aşa de scurt la vreun concurs. Am devenit ceva mai calculat după ceea ce am păţit la Runsilvania – Borşa, când am luat startul cu probleme şi m-am chinuit apoi tot traseul din cauza unei indigestii. Până joi n-am putut sta bine în şa, eram cam opărit, aşa că m-am înscris iniţial la cursa regină – maraton 80km – măcar dacă nu pot pedala cum trebuie să am un traseu interesant şi să fac cicloturism. Joi în schimb am fost mai ok, mi-a venit cheful să mă mai uit pe clasamente, pe trasee şi … am constatat că sunt pe locul 2 la general la categoria de vârstă, dar la traseul Race. Urmarea e clară: m-am trecut la Race 50km şi am sperat ca motivaţia să ţină loc parţial oboselii, mai ales  că nu m-am mai antrenat aşa mult anul acesta la MTB.

pe Pape – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”

Cum toată lumea ameninţa că vremea va fi ploioasă mi-am pus nişte cauciucuri mai lente dar cu care n-am avut probleme nici la Bike 4 Mountains – Maxxis Beaver. Am avut la start mici regrete deoarece vremea se arăta ideală, dar uitasem să le pun în maşină pe cele uzuale. În fine, mi-am rememorat ţinta: să încerc să nu pierd teren faţă de locul 1 “Joe Indianul” – Torok Janos şi la modul ideal să prind chiar un podium. Am văzut că Vaum se trecuse la 50km, că Saroşi participă, aşa că şansele la podium erau minimale, dar…

Cursa mea pe ansamblu a fost acceptabilă. Chiar m-am autodepăşit pe unele segmente (mă stimulează Strava), dar nu cu mult: de exemplu am fost mai iute pe urcarea la Mănăstirea Muntele Rece cu aproximativ 30s, în condiţiile în care la un moment dat m-am dat jos şi am mers câţiva zeci de metri pentru că cei din faţă erau mai lenţi şi n-am vrut să schimb pe foaia mică. A trebuit apoi să trec de ei peste pietre şi crengi, considerând că pierd prea mult timp faţă de obsesiile mele. Pe coborârea “Austria” nu m-am grăbit, ştiind că urmează urcarea grea de Păltinei. Abruptă urcare, iar n-am reuşit s-o parcurg integral pe MTB şi atunci am simţit că nu sunt la potenţial maxim, nici nu se putea pune problema să pedalez în picioare. Norocul meu că merg repede…

coborare “Austria” – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”

Sus în deal am şi mâncat puţin şi am început coborârea abruptă destul de prudent până-mi revin. Şi aici s-a întâmplat ce n-am mai păţit niciodată: a intrat în mine cineva din spate. Nici nu ştiu cum am zburat, cert e că am avut baftă: m-am recules de pe jos întreg, doar cu ceva julituri la o mână. Eram aşa focusat că trebuie să merg mai departe, că treaba mea e să-l prind pe Joe, că nici nu ştiu cine m-a agăţat, privirile şi atenţia mea erau îndreptate doar la bike-ul meu. În afară de lanţ sărit şi ghidon sucit uşor cu care aşa am mers mai departe nereuşind să-l îndrept, părea totul ok. Şi-a cerut scuze omul, spunea că m-a avertizat, dar eu chiar n-am auzit. În orice caz eu când depăşesc încerc că anticipez şi trasa celui din faţă, adică am în cap nu numai pe unde trec eu. Dacă nu sunt sigur cât de cât aştept, chiar dacă nu cu mare plăcere. Anunţ pe unde o iau în general, excepţie fiind unele cazuri în care am o viteză mult mai mare sau cel din faţă e începător. Încă n-am lovit pe nimeni şi sper să rămână la fel situaţia în continuare. Încerc să cobor, să merg cât mai previzibil, fără schimbări bruşte de direcţie, nu port căşti în urechi şi alte bazaconii, şi aceleaşi reguli le aplic şi la şosea, tocmai ca să mă feresc de accidentările din spate. În fine, sper că înjurăturile mele nu l-au supărat prea tare, mă descărcam şi eu. Mi-am continuat coborârea şi iar constat că nu mă pot desprinde de trecut oricât de mult încerc să-mi impun asta – am mai păţit aşa şi la Băişoara: un eveniment de pe parcurs cum a fost această cădere îmi distrage atenţia de la traseu în continuare, iar dacă sunt pe coborâre devine chiar periculos. În primul rând era să o iau greşit pe traseul de anul trecut deşi era marcat bine – s-a făcut o mică modificare pe care eu nu o ştiam, n-am avut timp de recunoaştere traseu anul acesta – aşa că a trebuit să mă opresc puţin; apoi la un moment dat am luat-o pe o trasă marginală ce trecea pe lângă tufe cu spini. Am pus o frână bruscă, numai de pene n-aveam chef, şi uite-aşa m-am mai oprit o dată scoţându-mi cu grijă roţile din încleştarea crenguţelor. Asta m-a liniştit definitiv … câteva secunde şi … iar în viteză la penultima şansă – urcarea de la Pape.

chinuindu-ma pe Pape – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”

Chiar înainte de Pape îl văd pe Popex, colegul meu de la serviciu, aflat în plimbare cu ocazia concursului. Îl şi întreb de Joe, prietenul nostru. Aflu că are vreo 3 minute avans. Încep să am speranţe. Începe urcarea. După sprintul pe şosea vreau să-mi trag sufletul şi s-o iau mai încet la început, să mai şi mestec o bucată de baton între timp. Trec pe ultimul pinion şi surpriză: agaţă schimbătorul în ceva. Se pare că m-am înşelat, la căzătură s-a mai stricat ceva. Mi-era clar: nu pot folosi ultimul pinion = nu pot urca integral Papele. M-am străduit eu să schimb cât pot de des pe alte pinioane ca să-mi rămână penultimul ca rezervă, dar nu aveam suficientă forţă, mă chinuiam. Aşa că am apelat la vechea salvare – mersul rapid, frustrat însă că erau porţiuni unde altă dată nu se punea problema de împins. Când l-am ajuns pe Cristi Max Man care avea ceva probleme am început să cred că nu merg chiar rău, deşi am fost depăşit de doi – trei concurenţi, inclusiv de o fată, probabil Andor. Apoi l-am văzut pe Joe, nu cred că era mai mult de 100m în faţă. Poate m-a văzut şi el, cert e că nu l-am prins decât la coborâre, el oprindu-se că avea pană. Asta e, fiecare cu ghinioanele lui, aveam de recuperat 4 puncte pentru locul 1 în clasamentul general “Cluj Bike Challenge”. Mi-era teamă că la ultima urcare, scurtă şi grea, mă poate ajunge mai ales că nu ştiam cât de mult pot urca pe MTB în condiţiile de faţă, aşa că am tras cât am putut pe coborâre şi pe porţiunea intermediară. Am reuşit apoi să mai depăşesc pe câte cineva la deal, evident sunt un adevărat talent la împins, păcat că nu e probă de olimpiadă, şi cu mult noroc am terminat pe locul 4 la categorie, 45 din peste 270 la general. Vaum nu participase, a fost la un concurs de triatlon între prieteni la Cluj.

la finish – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”

S-a încheiat epopeea mea cu un loc 1 la general categorie, proba Race, alături de Joe, după calculele noastre ulterioare. M-am străduit foarte mult să scot un rezultat bun, am avut peripeţii, aşa că la final n-am fost prea vesel. M-am bucurat însă să văd că şi copiii au încheiat cu bine, Andreea pe 2 şi Tudor pe 4 la categoriile lor. Toată stima pentru efortul concurenţilor, mulţumesc pentru poze, pentru încurajări, mulţumesc prietenilor şi colegilor mei de club pentru organizare, ştiu că a fost greu şi sper ca lumea să fie în general mulţumită. Au fost foarte multe categorii de premiat, fiind şi categorii de copii şi clasamente pentru Campionatul Naţional şi cred că era mai bine ca premierea să înceapă mai repede. Sper de asemenea ca la castel să vină în viitor mai multe firme de catering, ca-n vremurile bune ale castelului, când avea mulţi invitaţi 🙂 . Eu mi-am inaugurat cu aceast concurs noul costum Clujul Pedalează, am motive să ţin minte momentul.

podium cu Joe si Marin Marie – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”
Tudor la competitia lui – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”
locul 2 pentru Andreea – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”

Poze de la:
Ovidiu Ciobanu
Bogdan Pal
Iancu Verdes
Rares Puscas
NoMad Merida CST

clasament oficial 40+ proba Race – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”
Sep 262013
 


După Maratonul Făgetului anul acesta cluburile Clujul Pedalează şi Interteam au organizat şi al doilea maraton montan de MTB – Maratonul Gilaului – urmaşul Maros Bike Maratonului ca trasee la Race şi Maraton. În sfârşit a devenit mai palpabilă şi pentru publicul larg – amatorii – colaborarea Federaţiei de Ciclism cu cluburile de ciclism şi MTB, sub forma organizării primului campionat naţional de MTB pentru amatori din România – Clujul având onoarea să deschidă, sper, această punte spre performanţă şi în domeniul cross-country maraton MTB (XCM). Un precedent în schimbarea concepţiei despre selecţia spre performanţă a tinerilor a avut loc tot în acest an la Păltiniş, la Campionatele Naţionale de XCO – cross-country olympics (singura probă olimpică de MTB – mai spectaculoasă pentru public şi mai tehnică pentru concurenţi) – concurs organizat de clubul Pro Cycling din Sibiu. Aştept cu interes un clasament anual la amatori bazat pe un circuit de concursuri mai importante de MTB.

Incurajari – From Maraton Gilau – CN maraton 2013
pe coborarea “Austria” – From Maraton Gilau – CN maraton 2013
cu Joe si Andy – From Maraton Gilau – CN maraton 2013

După acest preambul e evident că Maratonul Gilăului a avut premisele să strângă la start pe majoritatea cicliştilor buni de la MTB, nu numai la elite cât mai ales la amatori.  Cum doar proba mai lungă – cea de maraton 80km – a contat în clasamentul naţional de amatori m-am aşteptat la o concurenţă acerbă pentru primele locuri la categorii – mai toţi concurenţii buni (sau cu pretenţii 🙂 ) înscriindu-se la proba lungă, lăsând proba Race 50km mai accesibilă spre podium.

Ce a adus nou Maratonul Gilăului ca probe de concurs faţă de maratoanele de anii trecuţi – traseul de Fun 15km – pentru copii peste 12 ani, family şi amatori începători şi traseul de copii 6-11 ani – pe domeniul castelului din Gilău – gazdă nouă la concurs nou.

From Maraton Gilau – CN maraton 2013

Am fost pe traseul Fun cu două zile înainte şi pot spune, pe fondul ploilor din zilele precedente, că n-a fost uşor. Sunt nişte dealuri abrupte în jurul castelului de nu-ţi vine să crezi! N-am putut urca tot şi am parcurs traseul (cu două mici rătăciri din neatenţie) în 1h4min, un timp pe care l-am considerat elocvent pentru cei mai buni începători. Am reuşit astfel să-mi testez în sfârşit noua furcă şi noile cauciucuri, dar a fost prea puţin ca să am totală încredere că stăpânesc bicicleta ca înainte. Acest lucru l-am simţit pe parcursul concursului de maraton, abia spre sfârşit nemaiavând neuroni stresaţi şi ocupaţi cu bicicleta, putând să mă concentrez numai la traseu şi coborând ştacheta la nivelul de prudenţă. Ştiu că nu-i bine să schimbi nimic înainte de concurs, dar … doar sunt amator şi în plus chiar n-am avut încotro.

Ziua concursului a început cu vestea că s-ar putea să se scoată Papele de la tura lungă, nu din cauza vremii ci din cauza unor buldozere care ocupaseră coborârea. Mi-am propus să nu mă bazez că schimbarea rămâne definitivă şi să-mi rămână resurse şi pentru cazul urcării Papelor. Până la urmă traseul a fost scurtat, devenind de 71km, dar nu pot spune că a fost mai uşor ca altădată pentru că vremea a înmuiat potecile şi drumurile. Singurul meu regret a rămas că nu puteam compara timpul meu final cu timpii de anii trecuţi (cel mai bun timp al meu la cursa lungă a fost 6h4min), dar mi-au rămas segmentele de pe Strava care-au arătat cât am fost de “bun”. În fine, văd că tendinţa de construire de drumuri accesibile pentru autovehicule până la cer se manifestă şi la Cluj, după ce observasem şi urcarea lăţită pe Măgura (la Geiger) şi după exemplele clasice de transalpine de “record” naţional şi mondial pe toţi munţii. Aşa oameni, aşa ţară! Reproşul mi se adresează şi mie. E greu de crezut că la Cluj se fac aceste drumuri judeţene sau comunale fără alt scop decât facilitarea exploatării lemnului şi a construirii de case de vacanţă. Eu în loc de indicative de genul DJ101C, DC10J aş folosi denumiri mai semnificative, mai “umane” – Calea Lemnului 1001, La Exploatare 502, Valea Trunchiului 63… Dar să las viitorul sumbru pentru plăcerea de o clipă de a concura alături de prieteni.

Îi mulţumesc lui Ovidiu Ciobanu pentru pozele de la premiere copii, Antoniei Purle pentru pozele de pe traseu, Imprezzio Global pentru sistematizarea pozelor după numărul de concurs şi bineînţeles celorlalţi fotografi de pe traseu. Am putut avea cu ajutorul lor o idee de ansamblu asupra concursului, asupra performanţelor concurenţilor şi … am putut vedea şi pe copiii mei în cursa lor. Bravo pentru cei mici!

incalzire si recunoastere traseu copii – From Maraton Gilau – CN maraton 2013

După încălzirea pe care mi-am făcut-o alături de copii pe traseul lor, m-am aşezat la start cu dorinţa de a mă comporta onorabil într-o cursă în care am văzut înscrişi la categoria mea cam pe toţi cei pe care-i ştiam mai buni decât mine. Până şi Tibi Bereczki era acolo, cel care veşnic termină cursele în faţa mea la câteva minute – un bun reper – din păcate nu reuşesc să-i reţin tricoul nici acum (camuflarea face parte şi ea din armele unei curse 🙂 ). Am văzut în poze că era în spatele meu de la început – eu nu mă uit în urmă decât extrem de rar. Un alt reper al meu rămâne  Nyaradi – deşi acum că s-a antrenat mai intens încep să-l pun alături de Lupşa şi Sorin. De ceilalţi nu pot spune decât că speranţa moare ultima.

intrarea pe urcarea spre Manastire, Tibi IronBike in spatele meu – From Maraton Gilau – CN maraton 2013

Start şi cursa începe. După ce scăpăm de şosea începem să urcăm spre Mănăstire. Nu trag la maxim, ştiu că nu am şanse la podium şi mai ştiu că la tura lungă eu mereu am avut o cădere fizică pe Drumul Generalului. De data aceasta vreau să fiu mai constant şi să mă alimentez la timp şi regulat, să mă simt bine pe tot traseul. Depăşesc, după km8 de urcare deja valorile s-au aşezat, urc alături de Tudor Stupariu şi … aud în spate pe cineva vorbind. Măi să fie, noi ne chinuim şi el vorbeşte! Cred că merg prea încet! E Radu Vădan – înseamnă că nu mă duc chiar rău :). Mă impulsionează şi ridic uşor ritmul. Apoi începe să-mi arate ciupercile de pe marginea drumului! Ai de capul meu, încep să mă simt frustrat, înseamnă că poate şi mai repede! Las poezia la o parte şi ritmul devenit prea confortabil şi intru în atmosfera de concurs. Termin urcarea într-un timp record pentru mine – 57min, nu uit să mă opresc la alimentare şi o iau la vale. Sunt mai prudent, nu ştiu cum e furca la viteză mare la vale pe pietriş şi mi-e frică să nu zbor în cap. Sunt depăşit, dar nimic grav.

Pe Păltinei urc binişor, fac şi push-bike rapid, trec pe lângă o Zsuzsu care nu mi se părea prea determinată (ca şi mine de altfel). Reuşesc să iau urma lui Radu care mă depăşise pe coborâre, văd că el se străduie să urce pe MTB – singurul din cei din faţa mea – şi ultimii metri înainte dinainte de separare traseu. Eu fac puţin push-bike, merg în ritmul lui şi mă urc iar pe cal, că doar n-o să mă vadă “pe lângă” Gyorgy Szalbocs – un alergător foarte bun aflat la PC! A ţinut figura :), m-a felicitat!

De aici încolo începe hălăduiala proprie curselor lungi! Merită să încercaţi, merită să vedeţi cum e pe cont propriu, doar cu limitele şi cu voinţa voastră. Cred că la turele lungi, indiferent de disciplină, înveţi cel mai bine care ţi-e adevărata faţă.

de pe traseu – From Maraton Gilau – CN maraton 2013

Până la PA Balta deja ştiu pe unde sunt fără să trebuiască să întreb pe nimeni: îl ajung pe Nyaradi doar pentru că se oprise să-şi spele lanţul – se depărtează de mine constant şi repejor, trec pe lângă Dîrnescu oprit cu încă cineva – au probleme tehnice, văd în faţă pe cineva în albastru dar nu reuşesc să-l ajung. Urmează coborârea spre Măgura. Cobor binişor, dar tot prudent. Depăşesc pe băiatul în albastru care alerga pe lângă bici şi mă depăşeşte cineva pe care îl simţeam mereu în coaste. Nu-mi dau seama că-i Tibi – ce să-i faci – camuflajul. M-aş fi stimulat enorm dacă ştiam că-i el! Cobor surprinzător pe MTB aproape tot traseul, o singură dată pun piciorul jos pentru că am văzut o panglică în faţă şi n-am observat o curbă. Îmi aduc aminte că anii trecuţi nu puteam coborî pe acolo nici în condiţii de uscat.

La intersecţia şoselei cu Drumul Generalului ajung împreună cu încă cineva (scuze că nu ştiu numele), văd un băiat oprit, mi se părea că-i ok dar dorea număr de telefon de la organizatori. N-am putut să-l ajut şi nu-mi pică fisa să-l întreb numărul de concurs. Oricum la PA Costeşti am spus de el. Începe urcarea. Povestesc cu concurentul de alături, mă aştept să mă ajungă băiatul în albastru. Mă simt bine în sfârşit, nu am probleme ca altadată. Mă ajunge Iuga Dragoş – el era în albastru. Mă ştie doar virtual – de pe Strava :). Urc împreună cu el până PA Costeşti, văd pe cineva în alb care se grabeşte să plece. Acum ştiu că era Tibi! Mersesem mai bine. Până la coborârea la Someşul Rece tot alături de Dragoş sunt, cu singurul ţel să ajung pe “băiatul în alb”.  Nu reuşesc, deşi îl mai văd pe câte o scurtă urcare. Nu mai sunt Papele, e clar că nu mai am şanse “de avansare”. Nu-l mai simt pe Dragoş în spate. Îl văd în poză mai apoi în spate, după oprirea la ultimul PA – Someşul Cald. Termin cursa pe locul 10 la categorie cu 5h10min, 46 la general, la peste 3 minute de Tibi şi cu 4 minute în faţa lui Dragoş. Sunt mulţumit, ştiu că acesta e locul meu real la categorie. E clasament pe ţară, un loc 10 e bun.

From Maraton Gilau – CN maraton 2013

A fost ceva de lucru la organizarea acestei competiţii, sper ca toată lumea să fi plecat mulţumită, nu insist cu laudele ca să nu se interpreteze 🙂 . Am fost la demarcare traseu pe porţiunea urcare mănăstire – coborâre “Austria” şi excursia mi-a luat 5h30min, prinzând noaptea – la 22.30 eram încă în Someşul Rece. Foarte dese marcajele, nici să vrei nu te puteai rătăci. Felicitări învingătorilor, celorlalţi că au sperat şi s-au străduit – numai aşa poţi reuşi, mulţumesc de compania pe traseu. Mă bucur pentru ai mei că au putut veni şi pun o poză şi cu Diana care a participat la Crosul Companiilor.

From Maraton Gilau – CN maraton 2013
From Maraton Gilau – CN maraton 2013
From Maraton Gilau – CN maraton 2013
Crosul Companiilor concomitent cu maratonul nostru – From Maraton Gilau – CN maraton 2013