După Maratonul Făgetului anul acesta cluburile Clujul Pedalează şi Interteam au organizat şi al doilea maraton montan de MTB – Maratonul Gilaului – urmaşul Maros Bike Maratonului ca trasee la Race şi Maraton. În sfârşit a devenit mai palpabilă şi pentru publicul larg – amatorii – colaborarea Federaţiei de Ciclism cu cluburile de ciclism şi MTB, sub forma organizării primului campionat naţional de MTB pentru amatori din România – Clujul având onoarea să deschidă, sper, această punte spre performanţă şi în domeniul cross-country maraton MTB (XCM). Un precedent în schimbarea concepţiei despre selecţia spre performanţă a tinerilor a avut loc tot în acest an la Păltiniş, la Campionatele Naţionale de XCO – cross-country olympics (singura probă olimpică de MTB – mai spectaculoasă pentru public şi mai tehnică pentru concurenţi) – concurs organizat de clubul Pro Cycling din Sibiu. Aştept cu interes un clasament anual la amatori bazat pe un circuit de concursuri mai importante de MTB.
Incurajari – From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
pe coborarea “Austria” – From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
cu Joe si Andy – From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
După acest preambul e evident că Maratonul Gilăului a avut premisele să strângă la start pe majoritatea cicliştilor buni de la MTB, nu numai la elite cât mai ales la amatori. Cum doar proba mai lungă – cea de maraton 80km – a contat în clasamentul naţional de amatori m-am aşteptat la o concurenţă acerbă pentru primele locuri la categorii – mai toţi concurenţii buni (sau cu pretenţii 🙂 ) înscriindu-se la proba lungă, lăsând proba Race 50km mai accesibilă spre podium.
Ce a adus nou Maratonul Gilăului ca probe de concurs faţă de maratoanele de anii trecuţi – traseul de Fun 15km – pentru copii peste 12 ani, family şi amatori începători şi traseul de copii 6-11 ani – pe domeniul castelului din Gilău – gazdă nouă la concurs nou.
From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
Am fost pe traseul Fun cu două zile înainte şi pot spune, pe fondul ploilor din zilele precedente, că n-a fost uşor. Sunt nişte dealuri abrupte în jurul castelului de nu-ţi vine să crezi! N-am putut urca tot şi am parcurs traseul (cu două mici rătăciri din neatenţie) în 1h4min, un timp pe care l-am considerat elocvent pentru cei mai buni începători. Am reuşit astfel să-mi testez în sfârşit noua furcă şi noile cauciucuri, dar a fost prea puţin ca să am totală încredere că stăpânesc bicicleta ca înainte. Acest lucru l-am simţit pe parcursul concursului de maraton, abia spre sfârşit nemaiavând neuroni stresaţi şi ocupaţi cu bicicleta, putând să mă concentrez numai la traseu şi coborând ştacheta la nivelul de prudenţă. Ştiu că nu-i bine să schimbi nimic înainte de concurs, dar … doar sunt amator şi în plus chiar n-am avut încotro.
Ziua concursului a început cu vestea că s-ar putea să se scoată Papele de la tura lungă, nu din cauza vremii ci din cauza unor buldozere care ocupaseră coborârea. Mi-am propus să nu mă bazez că schimbarea rămâne definitivă şi să-mi rămână resurse şi pentru cazul urcării Papelor. Până la urmă traseul a fost scurtat, devenind de 71km, dar nu pot spune că a fost mai uşor ca altădată pentru că vremea a înmuiat potecile şi drumurile. Singurul meu regret a rămas că nu puteam compara timpul meu final cu timpii de anii trecuţi (cel mai bun timp al meu la cursa lungă a fost 6h4min), dar mi-au rămas segmentele de pe Strava care-au arătat cât am fost de “bun”. În fine, văd că tendinţa de construire de drumuri accesibile pentru autovehicule până la cer se manifestă şi la Cluj, după ce observasem şi urcarea lăţită pe Măgura (la Geiger) şi după exemplele clasice de transalpine de “record” naţional şi mondial pe toţi munţii. Aşa oameni, aşa ţară! Reproşul mi se adresează şi mie. E greu de crezut că la Cluj se fac aceste drumuri judeţene sau comunale fără alt scop decât facilitarea exploatării lemnului şi a construirii de case de vacanţă. Eu în loc de indicative de genul DJ101C, DC10J aş folosi denumiri mai semnificative, mai “umane” – Calea Lemnului 1001, La Exploatare 502, Valea Trunchiului 63… Dar să las viitorul sumbru pentru plăcerea de o clipă de a concura alături de prieteni.
Îi mulţumesc lui Ovidiu Ciobanu pentru pozele de la premiere copii, Antoniei Purle pentru pozele de pe traseu, Imprezzio Global pentru sistematizarea pozelor după numărul de concurs şi bineînţeles celorlalţi fotografi de pe traseu. Am putut avea cu ajutorul lor o idee de ansamblu asupra concursului, asupra performanţelor concurenţilor şi … am putut vedea şi pe copiii mei în cursa lor. Bravo pentru cei mici!
incalzire si recunoastere traseu copii – From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
După încălzirea pe care mi-am făcut-o alături de copii pe traseul lor, m-am aşezat la start cu dorinţa de a mă comporta onorabil într-o cursă în care am văzut înscrişi la categoria mea cam pe toţi cei pe care-i ştiam mai buni decât mine. Până şi Tibi Bereczki era acolo, cel care veşnic termină cursele în faţa mea la câteva minute – un bun reper – din păcate nu reuşesc să-i reţin tricoul nici acum (camuflarea face parte şi ea din armele unei curse 🙂 ). Am văzut în poze că era în spatele meu de la început – eu nu mă uit în urmă decât extrem de rar. Un alt reper al meu rămâne Nyaradi – deşi acum că s-a antrenat mai intens încep să-l pun alături de Lupşa şi Sorin. De ceilalţi nu pot spune decât că speranţa moare ultima.
intrarea pe urcarea spre Manastire, Tibi IronBike in spatele meu – From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
Start şi cursa începe. După ce scăpăm de şosea începem să urcăm spre Mănăstire. Nu trag la maxim, ştiu că nu am şanse la podium şi mai ştiu că la tura lungă eu mereu am avut o cădere fizică pe Drumul Generalului. De data aceasta vreau să fiu mai constant şi să mă alimentez la timp şi regulat, să mă simt bine pe tot traseul. Depăşesc, după km8 de urcare deja valorile s-au aşezat, urc alături de Tudor Stupariu şi … aud în spate pe cineva vorbind. Măi să fie, noi ne chinuim şi el vorbeşte! Cred că merg prea încet! E Radu Vădan – înseamnă că nu mă duc chiar rău :). Mă impulsionează şi ridic uşor ritmul. Apoi începe să-mi arate ciupercile de pe marginea drumului! Ai de capul meu, încep să mă simt frustrat, înseamnă că poate şi mai repede! Las poezia la o parte şi ritmul devenit prea confortabil şi intru în atmosfera de concurs. Termin urcarea într-un timp record pentru mine – 57min, nu uit să mă opresc la alimentare şi o iau la vale. Sunt mai prudent, nu ştiu cum e furca la viteză mare la vale pe pietriş şi mi-e frică să nu zbor în cap. Sunt depăşit, dar nimic grav.
Pe Păltinei urc binişor, fac şi push-bike rapid, trec pe lângă o Zsuzsu care nu mi se părea prea determinată (ca şi mine de altfel). Reuşesc să iau urma lui Radu care mă depăşise pe coborâre, văd că el se străduie să urce pe MTB – singurul din cei din faţa mea – şi ultimii metri înainte dinainte de separare traseu. Eu fac puţin push-bike, merg în ritmul lui şi mă urc iar pe cal, că doar n-o să mă vadă “pe lângă” Gyorgy Szalbocs – un alergător foarte bun aflat la PC! A ţinut figura :), m-a felicitat!
De aici încolo începe hălăduiala proprie curselor lungi! Merită să încercaţi, merită să vedeţi cum e pe cont propriu, doar cu limitele şi cu voinţa voastră. Cred că la turele lungi, indiferent de disciplină, înveţi cel mai bine care ţi-e adevărata faţă.
de pe traseu – From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
Până la PA Balta deja ştiu pe unde sunt fără să trebuiască să întreb pe nimeni: îl ajung pe Nyaradi doar pentru că se oprise să-şi spele lanţul – se depărtează de mine constant şi repejor, trec pe lângă Dîrnescu oprit cu încă cineva – au probleme tehnice, văd în faţă pe cineva în albastru dar nu reuşesc să-l ajung. Urmează coborârea spre Măgura. Cobor binişor, dar tot prudent. Depăşesc pe băiatul în albastru care alerga pe lângă bici şi mă depăşeşte cineva pe care îl simţeam mereu în coaste. Nu-mi dau seama că-i Tibi – ce să-i faci – camuflajul. M-aş fi stimulat enorm dacă ştiam că-i el! Cobor surprinzător pe MTB aproape tot traseul, o singură dată pun piciorul jos pentru că am văzut o panglică în faţă şi n-am observat o curbă. Îmi aduc aminte că anii trecuţi nu puteam coborî pe acolo nici în condiţii de uscat.
La intersecţia şoselei cu Drumul Generalului ajung împreună cu încă cineva (scuze că nu ştiu numele), văd un băiat oprit, mi se părea că-i ok dar dorea număr de telefon de la organizatori. N-am putut să-l ajut şi nu-mi pică fisa să-l întreb numărul de concurs. Oricum la PA Costeşti am spus de el. Începe urcarea. Povestesc cu concurentul de alături, mă aştept să mă ajungă băiatul în albastru. Mă simt bine în sfârşit, nu am probleme ca altadată. Mă ajunge Iuga Dragoş – el era în albastru. Mă ştie doar virtual – de pe Strava :). Urc împreună cu el până PA Costeşti, văd pe cineva în alb care se grabeşte să plece. Acum ştiu că era Tibi! Mersesem mai bine. Până la coborârea la Someşul Rece tot alături de Dragoş sunt, cu singurul ţel să ajung pe “băiatul în alb”. Nu reuşesc, deşi îl mai văd pe câte o scurtă urcare. Nu mai sunt Papele, e clar că nu mai am şanse “de avansare”. Nu-l mai simt pe Dragoş în spate. Îl văd în poză mai apoi în spate, după oprirea la ultimul PA – Someşul Cald. Termin cursa pe locul 10 la categorie cu 5h10min, 46 la general, la peste 3 minute de Tibi şi cu 4 minute în faţa lui Dragoş. Sunt mulţumit, ştiu că acesta e locul meu real la categorie. E clasament pe ţară, un loc 10 e bun.
From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
A fost ceva de lucru la organizarea acestei competiţii, sper ca toată lumea să fi plecat mulţumită, nu insist cu laudele ca să nu se interpreteze 🙂 . Am fost la demarcare traseu pe porţiunea urcare mănăstire – coborâre “Austria” şi excursia mi-a luat 5h30min, prinzând noaptea – la 22.30 eram încă în Someşul Rece. Foarte dese marcajele, nici să vrei nu te puteai rătăci. Felicitări învingătorilor, celorlalţi că au sperat şi s-au străduit – numai aşa poţi reuşi, mulţumesc de compania pe traseu. Mă bucur pentru ai mei că au putut veni şi pun o poză şi cu Diana care a participat la Crosul Companiilor.
From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |
Crosul Companiilor concomitent cu maratonul nostru – From Maraton Gilau – CN maraton 2013 |