Maratonul International Cluj 2013 – editia a III-a

mai multe poze, in special de la proba cros 6km pe FB: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.10201014471949031.1073741828.1384211347&type=3

multumesc pentru poza – startul probelor lungi

Am participat şi de astă dată cu familia, nu chiar toată (cel mic era plecat), ele la probele lor – cros 6km şi copii 2km.  Primele doua editii la vârf au fost etiopieni, de data aceasta au venit kenyeni, cam de aceeaşi valoare judecând după timpi. Nu stau să analizez acum cursa lor, atât cât mă pricep, dar e evident că puteau mai mult. De data aceasta primii trei m-au depăşit pe la mijlocul turului 3, ceea ce e un progres pentru mine. Experienţa mea e mai bogată în MTB şi bicicletă, aşa că pot spune că ritmul lor e mai degrabă de MTB decât de alergare … normală. Nu-l invidiez pe Vlad care le-a ţinut calea deschisă pedalând 42 de km în ritmul lor, strigând la posibilii factori perturbatori din calea lor. În sfârşit, cel mai important e însă că alergarea a devenit un fenomen de masă la Cluj, cel puţin pentru încă o vreme, şi am văzut tot mai mulţi oameni rupându-şi din timpul lor pentru a se antrena, uneori la ore ciudate. E mare lucru, nu poţi înţelege cu adevărat ce înseamnă alergarea până nu alergi, nu poţi înţelege ce e efortul numai din cărţi şi poveşti – trebuie să fi trăit măcar o dată aşa ceva, şi aşa apare şi respectul pentru munca celui din jur, indiferent de domeniu. Omul nu respectă ceea ce nu înţelege, din păcate; e drept există şi frica, care i-a determinat la un moment dat pe oameni să-şi creeze zei pentru tot felul de fenomene inexplicabile: tunet-zeu, fulger-zeu, apă-zeu, băutură-te simţi altfel-zeu etc. Mai la obiect, de exemplu o frână, o încetinire la maşină nu va mai părea mai greu de pus decât o frână la alergător, la biciclist.

multumesc pentru poza

Şi eu m-am antrenat, evident, se vede şi după rezultat comparativ cu anii precedenţi. Am alergat, am pedalat, chiar am şi înotat, am încercat să am o activitate constantă, uneori chiar am exagerat. E o experienţă să alergi prin zăpadă pe dealuri (şi nu sunt singurul 🙂 ), să începi o tură de bici pe vreme frumoasă de martie şi să te apuce ploaia pe la Huedin, să ningă şi să bată vântul pe la Ciucea-Negreni şi să te întorci pe o ceaţă cumplită în care vedeai farurile de la tiruri numai de la 10m şi te orientai pe drum după zgomotul motoarelor, mergând zeci de kilometri pe lângă carosabil că doar ţii la viaţa ta.

Fiecare punctuleţ din mareea pestriţă a contat, fiecare a avut o ambiţie de autodepăşire, fiecare val – maraton, semimaraton, cros, cursă copii – a contat. Înainte de start, pe durata cursei mele şi la final am avut ce urmări, ce învăţa, cu excepţia ultimilor 5-6 km când a trebuit să mă concentrez numai asupra necesităţilor mele. Am captat parcă din energia celor din jur.

apar si eu undeva, multumesc pentru poza

Cursa mea de maraton a fost peste aşteptările mele. E prima dată când alerg cu un ceas de fitness la un concurs, şi având în vedere că eram obişnuit de la antrenamente să-l port m-a ajutat mult să nu adorm pe drum, adică să las ritmul. Măcar din km în km îmi dădea deşteptarea când vedeam pace-ul. La bicicletă îmi monitorizez constant viteza, aşa şi aici am simţit nevoia. M-am uitat cu zile înainte la timpul meu de anul trecut (acum 2 ani am avut 4h30min) – 3h38min şi mi-a ieşit un pace de 5min10sec, ceea ce mi s-a părut de neatins în acest an şi chiar demoralizator. În general te ambiţionezi să-ţi depăşeşti limitele, recordurile anterioare, dar cu vârsta se pare că începi să te uiţi tot mai mult la trecut şi chiar să-ţi doreşti să mai fii ce ai fost odată. Aşa că, cu toată mâhnirea, mi-am fixat pe virtual partner un pace de 5min20sec şi să încerc să mă apropiu de el. La antrenamentele mele abia de scoteam un pace de 5min50sec pe distanţe de până la 10km; e drept că alergam în general pe dealuri sau prin păduri. M-am bazat însă că adrenalina o să-şi spună cuvântul, eu în general la concursuri reuşesc să mă mobilizez.

S-a dat startul. Oricât am încercat să mă controlez, să nu încep tare pentru mine, n-am reuşit. M-a purtat valul celor din jur. Când m-am uitat la pace şi am văzut 4min30sec – 4min40sec mi-am zis că nu-s normal, că-n viaţa mea nu cred să fii alergat aşa repede, dar kilometri treceau, am ajuns la 10, terminasem o tură.  Am terminat a doua. La virtual partner nu m-am uitat o clipa, nu avea sens, era depasit demult. Problema era că mă simţeam bine, nu gâfâiam, nu mă durea nimic. Tot timpul urmăream repere umane tangibile. Şi atunci mi-am spus: asta este merg în ritm de sub 5min cât pot, că de terminat cursa sigur o termin. Mult au contat şi încurajările celor din jur, chiar şi străini, foarte mult semnele competitorilor, privirile lor hotărâte, puţinele cuvinte pe care le-am schimbat cu Andras, cu Daniel, cu Cozmin.

Clasament oficial maraton băieţi primii 60

Ştiam că pe la kilometrul 25 pot avea probleme cu genunchii, cu gleznele. De data aceasta, surprinzător, nimic. Rămânea de aşteptat ultima problemă – febra musculară care putea să-mi micşoreze paşii şi implicit viteza, dar asta numai mai târziu, după kilometrul 30. Luînd izotonic constant de la PA-uri am evitat şi  problema asta, dar am făcut o greşeală care m-a costat, mi-a perturbat puţin echilibrul: nu am mâncat nimic la începutul turei a 4-a. Mi-am zis că sunt ok, nu pierd vremea, deşi îmi pregătisem la mine batonul din pachetul de start, chiar rupsesem învelişul înainte de start. De la kilometrul 35 am început să mă chinui, să trag de mine să scot pace de 5min. De unde până atunci când mă uitam la ceas eram cu un ritm mai bun decât mă aşteptam, acum mi se părea că alerg tare şi totuşi aveam pace de 5min20sec. Nasol, şi tot n-am îmbucat nimic, cred că nici nu mai aveam mintea aşa limpede. Asta e, am tras de mine cât am putut iar la final am avut puterea să sprintez (cel puţin aşa mi s-a părut) deşi nu aveam concurenţi în jur. Ultimii 300m i-am făcut cu un pace de 4min39sec.

la final, multumesc pentru poză lui Silviu Ionuţ – http://www.facebook.com/media/set/?set=a.442790205812508.1073741827.100002445987808&type=1

Le mulţumesc la toţi pentru încurajări, felicitări organizatorilor şi voluntarilor, bravo pentru performanţe prietenilor din CAR Universitar, Clujul Pedalează. Mă bucur că şi TVR Cluj s-a implicat şi el în mediatizare. Urmează la Cluj un nou concurs, de astă dată de MTB, prin Făget, Tureni, Pruniş, Sălicea, Tăuţi, Cetatea Fetei – Maratonul Făgetului. Ne vedem acolo, care puteţi veni şi la care vă place să pedalaţi.

Anul trecut am terminat pe locul 37 la general masculin şi am fost pe locul 3 la bloggeri. Pot spune că mi-am folosit cu succes pantofii de alergare câştigaţi atunci, mulţumesc şi pentru ei şi pentru abonamentul la Prosport. Anul acesta am fost locul 31 cu 3h25min, pace de 4min54sec, locul 10 la categoria 35-44ani. Anul viitor întineresc, schimb categoria.

Să rămânem sănătoşi!