Jan 162017
 

 

Am început noul an în stilul clasic, cu Revelionul petrecut la Rogojel. Şi tot standard ianuarie e dedicat schiului de tură (anul acesta e multă zăpadă, în sfârşit) şi alergărilor de lângă Cluj.

 

Faget Winter Race 2-001.JPGDiploma Faget Winter Race 2017-001.jpg

Diploma Faget Winter Race 2017 (1)-001.jpg Faget Winter Race 1-001.JPG

De data aceasta Făget Winter Race chiar are numele asortat condiţiilor meteo. Am participat pentru a doua oară la acest concurs la proba de semimaraton. M-am străduit şi mai mult de locul 4 la categorie şi 13 la general n-am putut obţine. Am alergat la maxim, cu un puls mediu de 168bpm. De acum voi considera rezultat foarte bun orice loc la categorie de la 4 la 9. 🙂 Anul trecut am avut câteva aterizări pe lângă podium.

Am fost de două ori la recunoaştere traseu şi acest lucru cred că m-a ajutat, am ştiut ce mă aşteaptă. N-a fost uşor.

Să fie un an frumos şi să fim sănătoşi!

Nov 122016
 

Din cloud in cloud

Din cloud in cloud

N-a trecut o lună de la Walking Month şi deja s-au strâns o mulţime de evenimente simpatice, aşa ca de sfârşit de an. Asta deşi mi-am propus să o las mai uşurel cu concursurile, să nu exagerez şi să-mi dispară plăcerea de a face sport.

Eram destul de obosit după luna de “mers” în care doar activităţile înregistrate cu gps-ul sumau peste 1000km (făcusem 2.176.000 paşi, cei mai mulţi paşi la individual) şi mi-am scos sportsplanner-ul din cap. Era timpul să mai şi repar ceva prin casă, să nu dea ai mei anunţ de tipul “caut instalator”.

Dar, pas cu pas şi pe scurt că… titlul e cam lung şi am încă restanţe.

14556589_688166891349774_2043622008059521791_o.jpg 14707018_688160148017115_430056904021257118_o.jpg 14700861_1088811637884499_6527095002495874353_o.jpg 14691202_688163651350098_2636153989726369130_o.jpg 14706925_688164871349976_6620832667095517599_o.jpg 14803341_1639139209712421_1633172272_o.jpg 14712976_1088835694548760_3858062833364491083_o.jpg 14615790_1088835587882104_8376680891087444819_o.jpg 14708037_1088836391215357_2431027868524763019_o.jpg 14800341_1639139193045756_1290566407_o.jpg 14714954_1088834967882166_4876891485071490979_o.jpg 14608666_688163454683451_2474887139467807897_o.jpg

Făget Tour semimaraton – 22 octombrie – a fost un concurs la care n-am lipsit în ultimii ani. Traseul l-am tot bătut la alergările mele, dar acum eram cu “nu” în braţe. Doar cu eforturi mari puteam alerga sub 6 la mie şi nu m-am înscris cum fac eu de obicei cât mai din timp ci abia vineri seara când mersesem să ridic kiturile de concurs la copiii mei, că aşa a dorit “soarta”. De altfel de fiecare dată în ultima lună m-am înscris pe ultima sută de metri. Mulţumesc Cristi Lazăr, am participat cu numărul lui de concurs. Şi uite-aşa am ratat premiera de a nu participa la un concurs la care participă ai mei. 🙂

Am început letargic şi practic până la Casele Miceşti (trecusem de jumătatea traseului) nu m-am ambiţionat prea tare, simţeam că nu prea se înghesuie corpul să tragă. Mai şi ploua. Mă bucuram măcar că alerg împreună cu prietenii. Ce m-a stimulat a fost Zsolt Langviser care a trecut de mine şi cumva am reuşit să mă ţin măcar cu privirea de el. Ce a pus capac a fost Adi Toma, pozaşul nostru, care printre încurajări a strecurat un “pe undeva locul 30”. Şi brusc parcă mi s-a ridicat un văl cenuşiu de pe cap. Am schimbat ritmul şi am încheiat pe locul 17 la general, 4 la categorie – 1h56min. Am prins la sfârşit un grup mai mare de alergători. Pun şi câteva poze, iniţial am fost pe podium pe locul 3 la categorie dar se strecurase o greşeală. A fost apoi concursul de family şi am alergat alături de Andreea. A fost prima fată, bravo ei!

14889989_594912037382996_934688167043435069_o.jpg 14856209_594765470730986_5536684797592230217_o.jpg 14884712_10205505555798032_1999920626722378122_o.jpg 14918965_556458254560656_8206721385848606891_o.jpg 14884578_556459027893912_2347492766809696235_o.jpg 14890313_556457794560702_3593540878801071466_o.jpg 14859819_556457751227373_519811469242489147_o.jpg 10623324_556457227894092_8526041205326694690_o.jpg 14633628_556456801227468_8292606608736382540_o.jpg 14890477_556456494560832_1564621893215138941_o.jpg 14856073_556456111227537_7820489767513228110_o.jpg

Toamna târziu cu bicicletele prin Trascău, Aiudeana ediția a 3-a – 30 octombrie – a fost efectiv o tură de MTB cu prietenii. Era tura prea lungă pentru copiii mei – eu am făcut aproximativ 56km şi ca urmare am mers singur la Aiud.

Ne-am strâns o mulţime, ca la un concurs de renume . 🙂 E fain că există plăcerea asta de a face cicloturism la atâţia oameni! A fost super, m-am relaxat şi am avut parte şi de un traseu interesant care te purta până aproape de Râmeţi. Dacă doreai puteai să mergi mai tare, să-ţi satisfaci şi propriile provocări de a urca mai în forţă sau de a coborî în viteză pe porţiunile mai tehnice. Eu am luat-o ceva mai în faţă mai ales dacă vedeam că vine coborâre – aveam probleme cu frânele.

E o idee, mai ales la cei mai umblaţi, să pună eventuri pe facebook pentru trasee pe care le ştiu bine din zona lor. Sigur ne vom strânge iar zeci sau sute de doritori. Fiind fiecare cu ritmul lui, se poate veni şi cu familia. De altfel cei de la Clubul de Cicloturism Napoca asta fac săptămânal, merg (cu bicicleta sau pe jos) pe dealurile de lângă Cluj, dar anunţurile se dau la grup pe mail. Şi merg şi cei mici. Sunt totuşi avantaje la FB-ul ăsta, nu e doar pentru cei “spălaţi pe creier”. Şi la FB e valabilă zicala “omul sfinţeşte locul”.

Mulţumesc pentru companie! Am zâmbit când i-am auzit pe nişte vânători întâlniţi pe un deal vorbind despre noi, cicliştii, că suntem mulţi! A apărut şi cineva cu ATV-ul şi le-a spus panicat că mai venim o grămadă şi că, deşi e o vreme de rahat de credeau că nu va fi nimeni nebun să umble pe acolo, sunt în grupul nostru nu numai tineri nechibzuiţi ci şi din ăia bătrâni.

Au urmat pentru mine concursurile de orientare care-mi plac tot mai mult. Cred că încetul cu încetul încep să înţeleg şi să mă bazez tot mai puţin pe noroc. Încă nu se vede la rezultat. 🙂

DSC01506.JPG DSC01508.JPG

Cupa Toamnei – 5 noiembrie – a fost un concurs de medie distanţă ţinut în zona Caselor Miceşti, până la Peana. Iar e o zonă prin care trec des, dar la orientare e ca şi cum ai avea alţi ochi. Mi s-a mai sugerat (adică mi s-a spus verde în faţă, că poate pricep şi eu) că ar fi bine să mă înscriu la open până capăt experienţă. Acolo e altfel, la categorii e cel mai greu, openul şi openul tehnic e mai de începători, pentru cei care nu practică consecvent orientarea. Eu însă … tot cu categoria mă duc, şi la vârsta mea concurenţii sunt şi în putere şi orientarea e cea mai mică problemă a lor. Îmi place. Chiar dacă de exemplu acum mi-au trebuit 70min să găsesc primul reper! M-am întors de 4 ori la start. A patra oară nu mai era nimeni acolo, toţi luaseră startul şi organizatorii strânseseră şi panglicile, şi “cucul” de start, tot! Chiar nu rămăsese nimic, că m-am uitat.

Ce am greşit? Am interpretat greşit culoarea de desiş, mă aşteptam să ies din pădure. Aşa că am trecut cu brio în viteză de zona cu reperul şi în loc de 400-500m am făcut, cu atâtea întoarceri, vreo 5km. Alţii au terminat în timpul ăsta!

Am găsit 4 repere şi apoi a trebuit să fug la finiş (am săltat 4). Aveam program, timpul meu era limitat. A durat 2h10min distracţia mea. Clar nu-mi prieşte să fiu stresat de timp, să am program după orientare. Nu mă pot concentra, e a doua oară când păţesc asta anul acesta. Dar măcar am învăţat să renunţ, sper că la timp să nu stea organizatorii după mine.

15000718_1271523659584144_9209459493340270317_o.jpg 14991299_1271460242923819_4993346501829076996_o.jpg 14947756_1318464904854640_8287726283847365500_n.jpg 14991127_1271462496256927_6285632958195829073_o.jpg 15025430_1271462552923588_2283525999271912212_o.jpg 14939562_1271497436253433_7964914392110503620_o.jpg 15000695_1271501986252978_7997966700559267962_o.jpg 14976551_1271501242919719_8961210471113198330_o.jpg 15016187_10211328910521420_642811424306429783_o.jpg

Cupa Berii la orientare – 6 noiembrie – e concursul de sfârşit de an la orientare. Vorba vine – concurs! De regulament nu mai zic nimic, că am tot spus. Include bere. E a 4-a oară când particip, e primul concurs prin care am intrat în contact cu orientarea sportivă. După experienţa din ziua precedentă, acum aproape că am fluierat. Eram antrenat şi la băut bere după Walking Month. 🙂 Am fost împreună cu Diana şi cu Tudor, am avut probleme mai degrabă să nu ne pierdem unii de alţii.

Ne-am simţit bine, deja efectele oboselii mi s-au mai estompat. Mulţumesc orientariştilor!

Şi a venit rândul şahului. Că eu mă ocup şi cu şahul. Mai puţin cu performanţa personală, am renunţat la ea demult. Doream prea mult să stau pe afară. Contactul cu lumea şahului de performanţă de la noi încă îl ţin. Aşa că pot spune acum, cu termeni moderni, că mă tot mut din cloud în cloud: alergare, MTB, înot, orientare, şah.

15039469_691189214373690_7524467369408623039_o.jpg 14976919_691189327707012_8545482875159029189_o.jpg 15002377_691186054374006_2842819148976987095_o.jpg 15000688_10210540506853950_9022853302489097976_o.jpg

Simultanul de şah – 12 noiembrie, azi când scriu – cu marele maestru internaţional Andrei Istrăţescu la care am participat la una din cele 29-30 de mese a fost la invitaţia prietenului meu Alin Toma, cel care concepe emisiunea de şah de pe TVR Cluj – Regi şi Pioni.

Despre Andrei se pot spune multe, e în wiki şi nu degeaba. 🙂 Are elo actual 2607 (şah clasic), a participat la 7 olimpiade pentru România, a fost campion naţional, e între primii jucători români ever… Momentan e în echipa Franţei, a antrenat naţionala de juniori a lor şi doreşte să revină la noi. A venit la Cluj, ieri am avut înregistrări la noi la studio şi azi … tocmai ce-am pierdut partida şi am plecat pe grabă la serviciu, că lucrez şi-n weekend uneori.

Mă bucur că am jucat cu el, nu oricine … de nivelul meu are acest noroc. Nu valoarea partidei în sine contează. În fond, eu am elo-ul actual 1817 (ceva de genul categoria I). Imensă diferenţă. Nu aveam nimic acum 2 ani, s-a şters trecutul meu, moştenirea mea din secolul precedent. M-am apucat atunci pentru o lună- două de şah de competiţie ca ultimă încercare să menţin copiii la şah. Am jucat strictul necesar de număr de partide ca să figurez şi eu cu ceva în listele CIV şi ELO. N-am reuşit să-i stimulez, dar nu consider că a fost o înfrângere. 🙂

Am mai jucat o singură dată la un simultan. Aşa cum e uşor de înţeles, demult. Cu Elisabeta Polihroniade. Tot la Cluj. Atunci a contat altfel pentru mine, eram copil. Şi de aceea acum mi-a plăcut când am văzut că alături de mine la simultan se înfruntau cu Andrei în imensa majoritate copii. Unii mai mici ca mine atunci… Şi m-am mai bucurat că au trecut pe la sală şi copiii mei să mă vadă. Se închide cumva cercul vieţii? Las’ că deschid altul.

Să spun desfăşurarea? Ca la un concurs de MTB sau alergare? 🙂
În primul rând îi mulţumesc lui Andrei pentru joc. Apoi la Alin pentru propunere. Aş fi dat locul meu oricând la unul din copiii mei sau la alţii dacă erau în sală doritori. Pentru că pentru ei contează mai mult pe plan personal. M-am pregătit şi eu cum am putut. Ieri. Am studiat câteva din partidele lui cu albul, am jucat câteva partide de blitz pe internet să-mi alung emoţiile, să intru cât de cât în atmosfera de şah. Nu am mai jucat de un an. Atât că mă aşteptam să înceapă cu e4 la toate mesele, ca şi Judith Polgar în august. Da, a fost şi ea la Cluj, când au fost zilele maghiare. Eu atunci am fost la UTMB că altfel m-aş fi bucurat să o văd jucând, ca spectator. Şi ea, şi Andrei, sunt ca din altă lume. E lumea celor care au talent dar şi muncesc enorm. Enorm nu înseamnă ca la serviciu 8 ore pe zi. În primul rând înseamnă să nu-şi fure singuri căciula. Intens, cu toată energia de care sunt capabili. Vrea cineva să aparţină de acea lume, indiferent de domeniu? Măcar să ajungă să-şi pună astfel de întrebare?

A trecut Alin pe la mine, m-a încurajat şi el. Ca celălalt Toma de la alergare. 🙂 Mi-a spus “hai că poate scoţi o remiză şi o vom prezenta de 10 ori la emisiunile noastre”. I-am spus că e prea târziu, joc Benoni. Mai puteam încerca să virez spre Tarrasch, deşi deja făcusem 3 mutări. Sau Slavă. Am rămas pe Benoni şi acolo a dori remiză e ca şi cum ai ridica steagul alb în timp ce ai și tupeul să tragi în inamic. Am jucat pasiv, m-au încurcat propriile piese, s-a văzut că n-am ştiut ce să fac, dar nu din lipsă de idei. Mai ţineam minte doar ideile şi n-am fost consecvent. Şi problema cea mai mare e că-i mai bun ca mine. 🙂

A, și să nu uit! Mi-am pornit ceasul pe modul indoor cu puls. Vreo 3 ore a durat simultanul pentru mine. L-am și oprit de 2 ori. 🙂

puls la simultan

Puls la simultan. Oare unde am greșit?

Succes Aline în proiectul vostru şi să revii cu bine la noi, Andrei!

Anul viitor? Anul acesta încă nu s-a încheiat! Pentru cine e interesat, se desfășoară la New-York meciul pentru titlul mondial la șah Carlsen – Karjakin. La liber și cu comentarii live este de exemplu site-ul chess24.com.

Oct 252016
 


Walking Month este o iniţiativă frumoasă sub forma unui concurs prin care organizatorul Betfair a reuşit să coopteze participanţii să-şi schimbe obiceiurile zilnice, să meargă şi să alerge, să facă mişcare, cu un scop nobil: strângerea de fonduri pentru un grup de copii cu deficienţe locomotorii. Deviza a fost “PĂȘIM PENTRU CA EI SĂ POATĂ PĂȘI!”

11221930_10210298911374214_4520818295948944645_o

echipa UltraRunners 2016

Eu zic că a fost un concurs reuşit la fel ca şi cel de anul trecut, când s-au strâns fonduri pentru Spitalul de Copii Cluj. Ce am scris atunci este semnificativ şi acum şi acea experienţă mi-a folosit – Walking Month prin ochii echipei UltraRunners.
Anul acesta au fost mult mai mulţi participanţi – 1444 grupaţi în 362 echipe de câte 4 persoane şi au fost concurenţi şi din alte părţi ale ţării.

Pentru că pe parcursul lunii de mers 12 septembrie – 11 octombrie am tot scris şi discutat, ca şi anul trecut fac un rezumat şi sistematizez puţin cele văzute şi trăite de mine şi prietenii alături de care am concurat. Rămân valabile sublinierile că aspectul competiţional a fost auxiliar şi că a fost concurs pe echipe.

14691885_10210298873933278_2640057919613542046_o.jpgprimele clasate.jpg

Rezultatul nostru. Echipa UltraRunners a încheiat în acest an pe locul 2 cu 6.801.535 paşi. Anul trecut câştigasem cu 3.569.000 paşi (am fi fost pe poziţia 4 în acest an) iar eu abia trecusem de un milion de paşi. La individual am fost pe locul 1 cu 2.176.357 paşi (pe GPS 1098km în 30 zile – doar partea de alergare-jogging).
S-au făcut enorm de mulţi paşi, în special primele 4 echipe.
Anul trecut am avut iniţiativa unui gentlemen agreement prin care doream să limitez numărul maxim de paşi făcuţi individual la 45.000/zi ca să evit nebunia ultimelor zile şi consideram roboţi pe cei care făceau mai mult de 250.000/zi la echipă. Sunt semnificative linkurile la capitolele de atunci. Și da, omul poate fi încă peste roboți.
Concursul a fost pe echipe de 4 persoane şi de aceea a trebuit să “funcţioneze” toţi, de la masa 1 la masa 4. Ca la şahul în echipă. N-am fost echilibraţi şi asta s-a văzut la final unde în câteva zile am pierdut avantajul chiar dacă am avut şi rezerve la maxim. Eu le-am botezat “vieţi”, ca la jocuri.
N-am reuşit să ne detaşăm decisiv în ultima săptămână oricât de mari eforturi am făcut eu şi practic am pierdut un avantaj de 293.000 paşi avut după ce lumea sigur a pus pe ziua de joi (pentru că era voie să amâni punerea de paşi pe site-ul organizatorilor, practic doar duminică seara la ora 23.59 ştiai sigur că s-au pus paşii pe joi – 3 zile în urmă). Luni seara deja pierdusem 50.000 din paşii avans (pe vineri) iar marţi seara când efectiv nu mai aveai ce face nimic, fiind ultima zi în care contau paşii făcuţi, mai pierdusem 140.000 paşi, diferenţa reducându-se la 110.000 paşi (se pusese sigur pe sâmbătă). Era clar pentru mine că sunt şanse minime să câştigăm, una din echipele adverse făcând peste 400.000 paşi/zi de weekend iar, în contrast, noi nu am reuşit să ne mobilizăm să facem minim 300.000 paşi/zi de vineri până marţi cum estimasem că este necesar pentru siguranţă. N-am mai avut cum să obligăm echipele adverse la un gentlemen agreement pentru că n-am mai reuşit să-i … forţăm ca anul trecut pe Mihai.
Din punctul meu de vedere numărul meu de paşi înseamnă mai degrabă un eşec pentru că a indicat lipsa de echilibru în cadrul echipei şi pentru că n-am reuşit să ne asigurăm un ritm mai liniştit la final. Doream să câştigăm dar nu oricum, ci cu paşi cât mai puţini. Am fost aproape să pierdem şi locul 2 la echipe.

clasament individual 1.JPGclasament echipe 1.JPG

contributia membrilor echipei 1.JPG

clasament total.JPG

Motivul de bază: nu toţi ai mei au avut timp liber suficient, pe parcursul unei luni se pot şi s-au întâmplat multe. Anul acesta echipa noastră a fost formată din coechipierii vechi Andrei Sovereşan şi Ianco Slovak, alături de care a fost Antoniu Radoni în locul lui Radu Kis. Le mulţumesc pentru efortul uriaş şi mă bucur că paşii noştri n-au fost doar pentru sănătatea noastră.
Felicitări tuturor celor implicaţi şi sper că obiceiurile bune să se păstreze. Walking Month a însemnat şi petrecerea în folosul comunităţii a timpului nostru liber.
Şi evident că mulţumesc foarte mult familiei care mi-a înţeles efortul şi m-a sprijit. “Muma lui Ştefan cel Mare” din poezia lui Dimitrie Bolintineanu a fost un model pentru echipa care mă întâmpina acasă. 🙂

Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
– “Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta… Turcii mă-nconjor…
Vântul suflă rece… Rănile mă dor!”
Tânăra domniţă la fereastră sare.
– “Ce faci tu, copilă?” zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
– “Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”

Şi acum încă câte ceva din … epopeea Walking Month.
Mai întâi un link – un clip de 3 min – merită văzut – Try something new for 30 days – Matt Cutts – Ted-Ed. Evident, l-am văzut la 12 noaptea, când ajungeam acasă ca să urmăresc ce fac echipele adverse. Şi m-am uitat înainte la durată, am bănuit că este şi generic final şi pot să-l salt. De la Ianco l-am primit. E un mod de a privi şi Walking Month, e ceea ce practic şi noi am făcut, cei din faţă în clasamente, mai mult sau mai puţin intenţionat.

my 30 day challenges.JPG

Sugestii.
Iniţial, aşa cum am spus anul trecut, nu dorisem să mai particip la concurs, doar să fac o donaţie. Asta pentru că şi anul trecut a fost greu şi anticipam că acum, cu probabilitatea mare să existe echipe echilibrate şi hotărâte, Walking Month poate uşor deveni un al doilea serviciu pentru cei ambiţioşi. Şi ca urmare n-am fost tocmai pregătit – dorisem ca din timp să fac câteva propuneri de modificare a regulamentului, să nu fie “din mers”, să mobilizeze şi mai bine concurenţii şi să nu fie excese. Sunt convins că idei bune şi mai bune a avut multă lume, eu doar m-am simţit dator să … fac conversaţie. 🙂 Şi m-am şi produs, în grabă.

Pentru stimularea participanţilor, două sugestii:
1. Să fie un clasament şi pentru echipele care au în componenţă cel puţin o fată. Premiile pot fi simbolice. Ar stimula echipele mixte sau de fete care altfel s-ar putea descuraja. Ca sa faci paşi iţi trebuie timp. Dacă n-ai aşa mult timp alergi. Consider că femeile au un timp mai limitat decât bărbaţii datorită obligaţiilor.
(argument considerat misogin şi ca urmare motivant de cineva 🙂 )
2. Din motive de sănătate se încurajează oamenii să meargă zilnic, să facă mişcare cel putin jumătate de oră etc. La unele concursuri se practică tombolele pentru ca şi oamenii din pluton să obţină o recompensă pentru efort. Mai sunt şi raţiuni practice, nu insist. Ideea ar fi o tombolă la care să participe doar echipele care au trecut un prag de număr de paşi, de ex 4×10.000 paşi, adică 40.000paşi/echipă. Pot fi scoase din tragerea la sorţi echipele de podium sau care au câştigat deja ceva.
Când e vorba de “concurs” de caritate, consider că regulile nu trebuie să fie atât de stricte, e şi de fun. Adică poţi să mai faci ajustări pe parcurs.
Şi propunerile de final:
Din statistica generală reiese că în medie participanţii (peste 1400 anul acesta) au făcut 11000 paşi/zi. Dar aceeaşi statistică arată că spre sfârşit, în afară de echipele care erau în vârf şi erau interesate de latura competiţională, auxiliară, marea majoritate a slăbit ritmul.
Ca urmare, dacă se doreşte ca numărul total de paşi să crească să spunem spre 15.000 paşi/zi/participant, un mod ar putea fi:
1. să se stabilească un plafon maxim să spunem de 15k paşi care să se ia în considerare pe zi la fiecare participant; brăţările permit setarea de goal-uri până la 30k paşi; tot ce e în plus se poate contoriza individual dar să nu conteze în clasamentul pe echipe
2. dacă se poate clasament individual e foarte bine, vor fi participanţi care sunt stimulaţi de acest lucru, să se facă separat
3. ţinta e să fie zeci de echipe care să întrunească punctajul maxim de 15×4=60k pe zi, echipe echilibrate; dacă ţinta e mai accesibilă mai degrabă motivezi mulţi oameni

4. premierea la echipe să fie simbolică, se poate face în Parcul Mare sau Babeş
5. Se poate face şi o tombolă la care să participe toţi cei care au avut zilnic minim 10-15k paşi.
Aşa vom vedea mulţi oameni pe afară, va fi multă voie bună, ne putem întâlni cu prietenii prin parcuri şi să vânăm împreună comori, pokemoni sau bere (să nu exagerăm). Şi hainele cu goretex şi papucii cu talpă vibram în sfârşit ne vor folosi în oraş, să nu fie o înghesuială aşa mare de maşini în zilele când picură puţin pe drum.
Ca să parafrazez ce a spus Matt în clip – (a scrie o novelă de zeci de mii de cuvinte într-o lună nu te face novelist bun, dar când te intâlneşti cu un scriitor poţi spune că eşti autor de novele) – la sfârşitul Walking Month dacă ai făcut 15k paşi zilnic poţi spune că eşti … un om sănătos. Iar dacă şi cu echipa eşti pe locul 1, înseamnă că aţi petrecut mult timp împreună şi multe clipe faine, de care să vă aduceţi aminte.
În contrast, acum am fost tot pe fugă, am făcut poze la prima enigmă de la Treasure Hunt şi m-am uitat la ele la 12 noaptea ca să găsesc parola, că n-au ghicit-o coechipierii până atunci – nu au avut timp nici ei.
IMG_20161019_143549.jpgIMG_20161014_093626.jpg

Din cele spuse pe diverse căi…
În primul rând m-am gândit că pentru a câştiga trebuie să aduc ceva nou, să surprind concurenţa. În această categorie au intrat planul zilnic de paşi pe intervale orare pe care am încercat să-l “împrumut” şi la ai mei, o organizare foarte bună a timpului, zilele libere luate. Am încercat să stimulăm un fel de competiţie şi între noi, în fiecare zi cine făcea cei mai mulţi paşi dintre noi primea câte o bere. A fost un premiu mai mult simbolic, n-am apucat decât o dată să ne întâlnim pentru asta. Distribuţia a fost 18 beri pentru mine, 7 pentru Sove şi 5 pentru Ianco. Normal că le vom împărţi frăţeşte.
Nu aş spune că am fost cel mai bun, dar am avut cei mai mulţi paşi. De neimaginat pentru mine. A fost un efort foarte mare. Am început cu un anumit ritm, având în vedere faptul că am participat şi anul trecut şi am câştigat cu o medie undeva la 30.000 de paşi de persoană. Anul acesta am început cu 26.000, iar după ce am văzut cât are concurenţa am mărit ritmul. Noi suntem un grup care mergem la alergări mai lungi, la maratoane, la ultramaratoane, ne ştiam între noi, ştiam care ne este ritmul şi totul a mers aşa, ca un tăvălug…
Mai întâi erau prieteni din echipe adverse, în special … Mihai, speriaţi de cât de mulţi paşi fac Vio şi Adi Toma (echipa V.A.M.A.) la Tor des Geants (330km cu 24000+ diferenţă de nivel) pe care urmau să-i facă în prima săptămână de Walking Month. Degeaba am făcut calcule, am arătat că efortul lor nu e “răsplătit” în paşi aşa cum ar fi trebuit, că vor ieşi în pierdere… făceau paşi mulţi. Vedeam pe Mihai şi Cipri cât fac pe Garmin Connect. Ei mă vedeau pe mine. Surpriza mea pentru ei era că jucam atunci doar la masa a 3-a. Şi nu aveam interesul să fac paşi mulţi, să nu-i speriu. Tandemul nostru Andrei și Ianco mergea tot așa ca ei și eu și cu Antoniu speram să fim mai buni ca și coechipierele lor. Şi aşa mi se părea că 100.000 paşi zilnic în total pentru ei doi e mult. Şi se pare că nu eram singurii care se uitau la activităţile echipei “Catching Shooting Stars” (au încheiat pe locul 4)… Şi am trecut pe privat tot şi la fel i-am rugat şi pe ei. Apoi au apărut clasamentele parţiale pe echipe şi am mai avut un secret: eram deja în urmă cu o zi la afişare. Asta ne-a salvat cel puţin un loc în clasament la final şi ne-a permis să ne “ascundem” în spatele primilor de atunci – echipa “Toboşarii” (locul 3 final). Am trecut pe primul loc doar când am considerat că avem puterea şi rezervele să ne menţinem, în ultima săptămână. Atât că mobilizarea echipei V.A.M.A., motivaţia lor în ultimele 4 zile a fost exemplară. Bravo lor!

Pe locul 1 a încheiat echipa V.A.M.A (6.950.535 paşi), cu Viorica Henry ,Adrian Toma Ionufurcurent , Adi Cosma si Misu Popa  – de la iniţialele lor a venit şi numele echipei. Practic trei dintre ei erau ultramaratonişti.
Pe locul 3 a fost echipa Toboşarii (6.737.478 paşi) – acum am înţeles că au motivaţia necesară şi să înveţe să bată la tobe, bine că nu toţi stau în Cluj. Au fost buni, cu ei ne-am tot luptat cel putin 2 săptămâni – Adrian Tap ,Rusu Adrian, Claudiu Gorgan si Bogdan Morutan .
Pe locul 4 Catching Shooting Stars (6.062.755 paşi) – eternii rivali dacă se poate spune aşa după doi ani de concurenţă 🙂 – cu Mihai Pantis, Ciprian Cioba,Holhos Iulia si Odette din Bucureşti.

Calcule
Am depăşit două milioane de paşi, care înseamnă în medie 72000 paşi/zi (aproximativ 72km, peste 8h, din care 40-50km alergare-jogging pentru că nu aveam cum să rezist la aşa ritm o lună de zile). În prima săptămână nu cred că am avut media de 40000 paşi/zi şi eram penultimul din echipă, iar în ultimele două săptămâni au fost zile în care depăşeam 12-14h şi 100.000 paşi. Pentru mine timpul alocat a contat şi nu distanţa parcursă zilnic. Omul e obişnuit să măsoare cu pasul distanţe (asta e şi ce m-au întrebat repetat reporterii şi aveam dificultăţi de … conversie), dar aici mai degrabă unitatea de măsură a fost cea de timp. Locul 1 individual a venit … natural, fără să mă zbat intenţionat pentru asta. Şi a fost o surpriză pentru mine mai ales că am văzut că sunt primul deși nu eram la zi cu pașii încărcați pe site. Se pare că am avut cel mai mult timp liber.
Mie îmi ieşeau cam 7.500 de paşi pe oră la mers şi 10.000 de paşi pe oră dacă alergam. Economiseam timp dacă alergam. Dar nu puteam alerga atât de mult continuu. Am alergat câte 10, 20 de kilometri de două, trei ori pe zi. La sfârşit am alergat cam 70 de kilometri pe zi, dar pe bucăţi, nu mai mult de 20 km/ bucată. Alergare uşoară, iar în rest am mers… Și pur și simplu n-am mai mers deloc nici cu bicicleta, nici la înot, iar cu mașina doar de câteva ori.

de pe Strava: strava septembrie WM.jpg

strava octombrie WM 1097v8 km total.jpg strava october distance challenge.jpg strava october distance challenge 1.jpg

Final de epopee. Şi de ce atâta efort?
Arhimede a spus “Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturna Pământul.” Cred că pentru oameni găsirea unei motivații e esențială ca să atingă un scop. E drept că puteam da la sapă mult în acest timp… iar s-a irosit un talent.
Am putut pentru că m-a ajutat familia şi pentru că mi-am organizat foarte bine timpul şi ştiam ce vreau să fac, în funcţie de serviciu şi alte activităţi obligatorii. E incredibil cât timp poţi avea zilnic dacă te organizezi şi ştii ce vrei. Cum am tot spus, mai demult ziceam că n-am timp şi eram singur, “fără obligaţii”. Mi-am dat seama că n-a fost aşa după primul copil, când iar mă plângeam de lipsă de timp. Apoi, după al doilea… nu mă mai plâng 🙂
Ştiam dimineaţa câţi paşi urmează să fac, în orice moment cam câţi paşi ar trebui să am (aveam un plan pe intervale orare). Evident că astfel puteam estima şi câţi paşi pot face ai mei într-o zi dacă ştiam câţi paşi au la un moment dat în timpul zilei … şi de multe ori intram în depresie pentru că aproximam ritmul la care să mă aştept de la echipele adverse. 🙂 Urmăream cât puteam ce faceau echipele, ştiam dacă unii dintre ei merg la concursuri şi unde etc. A fost interesant şi am anticipat corect echipa care are sansele cele mai mari să ne depăşească, deşi veneau din urmă şi ca urmare nu ştiam câţi paşi fac zilnic – luam cazul cel mai defavorabil. Asta pentru că nu se ştia complet clasamentul echipelor şi nici cel individual, nu se ştia componenţa echipelor. Abia după o săptămână de la start am ştiut diferenţa de paşi faţă de următoarea echipă (putea fi în faţă sau în spate), iar abia cu cateva zile înainte de final am ştiut diferenţa de paşi la individual. Lumea celor “anormali” e mică însă şi cu mici înţelegeri între echipe şi punctual între oameni am aflat multe (schimb reciproc de informaţii).

Uman, nu? Anul acesta primele 4 echipe ar trebui botezate ROBOŢII, vorba lui Mihai (sau Cipri?). 🙂

Ce a apărut în media:

Radio Cluj – Campania Walking Month la final

Transilvania Reporter – Competitia Walking Month si-a premiat castigatorii – concurentii au parcurs distanta de la Pamant la Luna intr-o singura luna

Stirile ProTv – Mobilizare fara precedent la Walking Month – peste 130.000 de lei stransi pentru terapia a 17 copii care nu pot umbla

Şi, în încheiere, cum am primit noi parola de la The Museum – Joc de evadare in Cluj Napoca The Museum , punctul penultim de la Treasure Hunt.
Treasure Hunt, pentru cei care nu ştiu, a fost un concurs în concurs, un fel de joc tip geocaching, dar în care trebuie să descoperi destinaţiile intermediare şi să găseşti parolele ca să treci mai departe. A durat câteva zile şi te-a plimbat prin Cluj, numai bine să mai faci câţiva paşi. În plus, ai putut cunoaşte Clujul mai altfel şi … dacă ştiai partenerii competiţiei locaţiile cel puţin nu erau greu de găsit.

treasure hunt.JPGproba1.jpg

14536800_868730463263172_1815463998_o.jpg IMG_20161003_190302.jpg proba2.jpg proba3.jpg proba 4 treasure hunt etapa museum.jpg proba 5 lets coffee.jpg

În primul rând e meritul lui Sove că a găsit locul, The Museum. Trec peste faptul că în general explicaţiile lui erau mai credibile dacă spunea direct că a fost la biserică şi acolo s-a luminat. 🙂

Era un cod de 4 cifre care trebuia dezlegat, iar el mi-a spus primele 3.
Metodei mele de a primi parola i-am spus
Oul Gordian,
în româna modernă – metoda brute-force.

M-am dus acolo. Mă aşteptam să văd o cutie care nu se putea deschide decât introducând codul corect. Găsesc o poartă la un gang şi un interfon. Numeric. Cu diez şi încă un buton suplimentar, de deschidere. N-am vreme, că trebuie să fac paşi. Apăs diez, sună. Apăs pe deschidere, nu se deschide. De fapt nici nu ştiu sigur ce am apăsat mai întâi, am butonat la foc automat. Vine omul ca la un client obişnuit. Deschide poarta, ploua.
-A, cu Walking Month sunteţi? Păi trebuie să ghiciţi codul şi să formaţi numărul la interfon şi să se deschidă poarta.
-Ştiu primele 3 cifre 879.
-E bine, staţi aici şi ghiciţi al patrulea.
Mă uit puţin, e greu, trebuie să stau liniştit şi am un singur fix – trebuie să fac paşi.
-Domnule, pot încerca de mai multe ori?
-Da, de oricâte ori doriţi.
Spun la plezneală…
-Bine, a patra cifră e 4.
-Nu e bine. Mai gândiţi-vă.
-Şi vreţi să mai încerc de 9 ori?!
De fapt omul mic şi negru care e în stare să apese toată noaptea la taste e pepsi faţă de mine. Norocul lor că ştiam primele 3 cifre…
-Nu e nevoie, a patra cifră e 5.
-Mulţumesc, am să mă gândesc de ce e 5 când am vreme.
Am primit parola pentru punctul final şi hârtia semitransparentă pe care o puteau primi doar primii 100 oameni care găseau cifrul. Eram a 8-a persoană care a “ghicit”.
Nici acum nu ştiu de ce a patra cifra e 5. Dar acum în sfârşit voi putea sta să mă gândesc. Promit.

Mulţumesc pentru cafeaua de final, am luat suplimentar şi un ceai. Reperul final a fost Let’s Coffee .

May 312016
 

poză Louise Tănasă – From Maraton Apuseni – un obicei

1. Maraton Apuseni – 25 mai
2. Ziua Mondială a Orientării – 11 mai
3. MTB Kids Race Gherla – 15 mai
4. Zilele Clujului – Campionatul judeţean de Orientare pe MTB şi alergare – 22 mai

 1.
Încetul cu încetul Maraton Apuseni msg systems devine pentru mine un obicei, unul din cele bune. Îmi place să alerg pe acolo, îmi place indiferent de vreme. Adică fix cum îmi spunea un prieten alergător care a trecut pe lângă mine cu puţin înainte de a ajunge prima dată La Răscruce – se vede că-mi place iarba verde de acasă. Şi am alergat bine pentru posibilităţile mele – 5h06min54sec, locul 15-16 la general, 4 la categorie, la 39 secunde de podium.

poză Marlene Mititeanu – From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei
poză Marian Poară – From Maraton Apuseni – un obicei

Cum e pe ploaie? În zonele mai abrupte ca în munţii înalţi – nu vezi mai nimic. Mi-a prins bine şi mie alergarea pe traseul de maraton cu două săptămâni înainte, împreună cu Vio şi Adrian. Ce am filmat e mai jos, traseul l-am parcurs în 7h30min.

From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei

Dar mai bine să fac o retrospectivă a probei family, pentru că despre probele celor mari au cine scrie şi am tot scris şi eu.

Cum arată astăzi traseul de family? Am filmat tot cu două săptămâni înainte, după parcurgerea traseului de maraton. Pe soare arată mai vesel, dar în Staţiunea Muntele Băişorii cred că zilnic plouă măcar o oră. 🙂


E o probă serioasă de peste 3km, cu peste 150m diferenţă de nivel, care reprezintă în mic dificultăţile şi particularităţile traseelor celor mari.

Prima ediţie a fost în 2012.
În 2011 când, cum se mai spune, “o mână de oameni entuziaşti” a dorit ca un club mare din Cluj – CAR Universitar – să aibă şi el un concurs de suflet într-o zonă reprezentativă Apusenilor, deja planurile mele de vacanţă cu familia erau făcute. De atunci însă dorinţa mea era să existe şi un concurs pentru familii, adică pentru cei care de multe ori stau şi aşteaptă pasionatul de alergare să încheie concursul. Participasem de câteva ori la probele de family la MTB şi eram bucuros că aşa am reuşit să-mi atrag copiii spre una din preocupările mele de bază din timpul liber.

Un filmuleţ din 2012:

Atunci au fost 16 familii, unele cu câte 2 copii.
Dacă e curios cineva, mai există un blog creat pentru family, ce cuprinde perioada 2012-2014, cu amănunte, trasee, rezultate.

From Maraton Apuseni – un obicei

Din 2013 am reuşit să vin cu întreaga familie şi să participăm cu toţii la proba family. Am participat şi eu. Pot spune că acum copiii mei se bucură să alerge la Maraton Apuseni sau cu alte ocazii şi aşteaptă cu nerăbdare fiecare ediţie.

În 2013 ce a fost nou – crosul voluntarilor, pe traseul de family. Eu am alergat şi la acest cros, că tot aveam chef de mişcare. Două lucruri mai ţin minte şi acum: că prietenii voluntari, veniţi unii de la punctele de alimentare de pe traseele mari, s-au plâns că e un traseu greu şi că unii s-au rătăcit, ceea ce nu s-a întâmplat cu familiile de la proba din ziua precedentă. 🙂

2014 a continuat în ritm obişnuit, cu familia la family, cu deosebirea pentru mine – am participat la proba de maraton.

2015 a fost anul în care s-a introdus proba de cros – prietenii din CAR încercând astfel să atragă pe toată lumea la alergare, indiferent de gradul de antrenament. S-au definitivat şi traseele.

2016 este primul an în care traseele nu s-au mai modificat şi s-a intrat într-o linie dreaptă ce sper să continue ca o tradiţie, ca un concurs de referinţă şi de suflet la care oamenii să vină de fiecare dată cu bucurie, un concurs care să marcheze venirea verii aşa cum suntem obişnuiţi să vedem apariţia căpşunilor şi cireşelor. 🙂 Să fie “Hoinari prin trecut” un prilej de aducere aminte a lucrurilor frumoase din trecut, şi din jur, dar şi din interiorul nostru.
Ai mei au reuşit un loc 3 (4 general) şi un loc 4 (6 sau 7 general) la categorie prin Tudor, respectiv Andreea. Ei deja sunt la 10+ şi au concurat la aceeaşi categorie. De anul viitor probabil se va face categorie separată la familiile cu fete.
Ce se mai poate face? Pentru cei care pot şi nu ţin neaparat să prindă finishul, dar … fiecare e liber să se întoarcă când doreşte – o excursie dus-întors la Scariţa-Belioara, cu unul-doi oameni ca ghizi. Pe traseu sigur se vor întâlni cu alergători. Traseul să fie cel mai scurt, cruce albastră – 9km la dus, cel folosit la drumeţii. Se poate urmări traseul pe aplicatia pe mobil pdf-maps, unde există gratis şi trackul de maraton şi semimaraton.

From Maraton Apuseni – un obicei

Şi pentru că luna mai e mereu o lună plină de activităţi, prezint mai jos trei mai interesante.

Top

 2.
Ziua Mondială a Orientării – 11 mai

Am fost cu Tudor în Parcul Mare din Cluj.

From Ziua Mondiala a Orientarii
From Ziua Mondiala a Orientarii
From Ziua Mondiala a Orientarii

Top

 3.
MTB Kids Race Gherla – 15 mai

Un concurs frumos pentru copii, cu organizatori sufletişti, la care am fost cu toată familia. Andreea a reuşit un loc 1 la categorie şi 4 la general.

From MTB Kid Race Gherla
From MTB Kid Race Gherla
From MTB Kid Race Gherla
From MTB Kid Race Gherla

Top

 4.
Zilele Clujului – Campionatul judeţean de Orientare pe MTB şi alergare – 22 mai

Prima dată la MTBO, e altfel ca la alergare. La primul reper mi-au trebuit 63minute să-l găsesc. Ce să-i faci – euforia startului. Am fost cu Tudor, el a alergat pe traseul lui şi a câştigat la categorie. Am pus mai jos poze, şi cu timpii lui, şi cu ai mei. El a fost mai rapid ca ai lui pe toate tronsoanele.

După concurs am fost tot cu el şi cu Diana la marcare traseu Maraton Apuseni family.

From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare

Să ne vedem cu bine şi să încercăm să fim copii din când în când!

Top

Apr 252016
 

From Napo Cup XCO si Faget MTB Marathon

Fiecare om îşi cară în spate sacul lui cu cartofi. Începe să-l simtă după 20 de ani. Cu fiecare an strânge tot mai mulţi cartofi, şi nu toţi oamenii adună la fel. Prin tot ceea ce fac, unii reuşesc să-şi mai arunce din greutate iar alţii nu. Scapi de greutăţi doar ştim noi când, că n-ai cum să încapi altfel acolo. Asta-i povara vieţii.

Cum am ajuns la cugetarea asta deşteaptă? De la lanţ se trage. Nu de la lanţul amintirilor, nu de la lănţişorul de păpădii de care spunea Dan Karpov – prezentatorul de la emisiunile în direct de pe TVR Cluj şi TVR3, când a vorbit cu Andreea, ci de la lanţul de bicicletă – al meu şi al lui Tudor. Mă gândeam că fără să ştiu am cărat cu mine pe bicicletă câţiva din acei cartofi, în condiţii de concurs. Dacă e să contorizez numărul de km, pot pune sigur 4km antrenament vineri, 12km XCO-ul de sâmbătă şi 70km maratonul de duminică. Am constatat că la noul meu MTB am cheiţă de lanţ şi l-am dat jos împreună cu Tudor, că singur n-am reuşit. Am vrut să-l curăţ mai bine. Şi am pus lanţul pe un traseu greşit, zalele frecând acel limitator de la patina de schimbător. Cum se spune, metal pe metal. Nu mi-am dat seama, deşi auzeam un zgomot mai ciudat. Nu-l mai întreb pe Tudor când m-a ajutat, dacă a fost înainte de Probikers Oradea, unde am mai făcut 80km, vorba cugetării “ştii şi la ce te ajută că ştii”. Ideea e că se poate. Se poate circula şi aşa dacă-i patina mai lungă. Şi am scos personal best pe multe segmente de Strava. Abia după ce am curăţat bicicleta la finishul de maraton şi am uns liniştit lanţul am văzut. Şi scriind acum şi citind de 100 de ori poate am să ţin minte.

IMG_20160425_121728ok.jpg

 Incă puţin şi puteam spune ca-n bancul cu baba ştirbă: eu n-am nicio problemă.

Şi dacă am pomenit de transmisiunile live, pun mai jos linkurile. După XCO am fost şi eu cu copiii invitat să am spus câteva cuvinte, inclusiv despre concurs – min 33.21. Mulţumesc de invitaţie! 🙂



Cum trebuie să mă adaptez, să fiu în ton cu generaţia copy-paste, pun mai jos ce am scris pe FB cu unele mici completări.

Despre Napo Cup XCO, cursa de amatori pentru mine (UCI C2 pentru profesionişti) şi concursurile de copii.

13015686_1074746872582915_5416659678027962490_n.jpg

Ca să respectăm istoria, a mai fost un Napo Cup C2 XCO la Cluj, în Făget, izvorul Elisabeta. Anul trecut, 2015 . Şi au mai fost în 2011 şi 2012.
În 2011 n-am putut participa, eram după maratonul de alergare puţin accidentat şi în plus traseul era prea tehnic pentru mine. Dar a participat Tudor 🙂 Nu mă mai mir acum că el face coborârea de pe Peana pe roţi de 24inch, acea coborâre pe care mereu prind ambuteiaj la concursuri. Şi nu e singurul copil de 10 ani care poate. E cel mai mic din poza de mai jos.

DSC_0636.jpg

În 2012 cam aşa coboram. Mereu am fost bun la mers pe lângă bicicletă, păcat că nu este concurs.

531082_333155396742129_100001430140071_916295_1174450745_n.jpg

Ca rezultate, Andreea a încheiat pe locul 1 la fete, sau aşa cum îi place ei să spună – al 8-lea băiat (apropo la ce spun despre mine de genul a x-a fată). A mers bine, dar tot mai are probleme cu schimbarea de viteze de la fostul meu MTB aşa că şi-a scris pe o hârtie ca să-şi repete şi … avea scris pe dosul mâinilor cu marker – pe stânga G şi pe dreapta U. Nu vine de la gelurile GU, ci de la Greu şi Uşor, când schimbă cu vitezele la foi, respectiv pinioane. Degeaba îi explicam cu mic şi mare… va învăţa ea la fizică despre roţi şi transmisii.

IMG_20160423_185935.jpg

La Tudor – i-a căzut lanţul (iar despre lanţ, dar pentru el e prima dată) şi până să-l ajute cineva a pierdut aproape o tura din cele două – mulţumesc de ajutor necunoscutului la care a apelat. A încheiat cu bine, pe locul 8 la categoria lui.

Eu am încheiat cele 3 ture in 59min şi ceva, pe locul 7 la categorie, iar cu fiecare tură am mers mai repede. A fost fain, parcă puţin mai obosit decât la antrenamentul din ziua precedentă.

13048166_10154726147004186_7846936902718903148_o.jpg13048117_10154726103129186_2195774299806848289_o (1).jpg

13041309_1162464157126638_4107467848754164684_o.jpg


– recunoaştere traseu cu copiii – vineri
Duminică a fost Maratonul de MTB Făget, alături de Făget Trail Running. Foarte mulţi concurenţi, la toate categoriile.
Am avut de ales intre MTB şi alergare. Mi-era dor de traseul lung de MTB, aşa că pentru mine au fost 70km cu 2002m diferenţă de nivel.

Am mers bine, sunt mulţumit. Multe Personal Best pe segmentele Strava. M-am simţit ok, în limitele obişnuite. 4h23min timpul meu oficial însă, abia locul 15 la categorie. Am avut o pană la trecerea de pârâu de la PA Miceşti şi mi-au trebuit … 20min să-i dau de capăt. Enorm!

Eram în spate la Beata Piringer, care mă ajunsese înainte de coborârea frumoasă pe o văioagă spre Miceşti. Se rătăcise puţin şi cred că a fost atunci în grup cu Zsolt Langviser, care pornise în faţa mea şi mă depăşise cu câţiva km înainte, pe urcarea spre BR. Am vrut să mă ţin de ea, eram un mic grup de 2-3 persoane. La vale m-am străduit să nu fac vreo neghiobie şi după ce o dată era să iau nişte bolovani, am păstrat o distanţă de siguranţă. După pârâu urma urcare şi poate am trecut prea repede prin el şi am făcut “snake bite”.

În fine, vreau să dau roata spate jos şi nu nimeresc clapeta. 🙂 Bicicleta fiind nouă, n-am sesizat că nu se poate demonta roata decât cu imbus. La Probikers săptămâna trecută am avut trusa, că doar eram la primul concurs cu noul MTB. Acum mi-am zis că nu-mi trebuie. Ghinion! Şi am tot întrebat concurenţii dacă n-au imbusuri, nu aveau sau nu înţelegeau, că doar era concurs internaţional. Şi a venit ajutorul. Mulţumesc foarte mult şi sper ca trusa a ajuns cu bine la tine! Altfel trebuia să peticesc camera fără să dau jos roata. Am lăsat trusa la organizatori, n-am mai ţinut minte numărul, eram prea agitat. 82 poate? Daca n-a ajuns, dă-mi de veste, rezolvăm! Vorba aceea – “nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!” Cu aceasta ocazie mi-am uns şi lanţul, să mă liniştesc.

Altfel eram aproape de estimarea puterilor mele – 4h in conditii perfecte, cum am spus şi-n interviu. A plouat niţel, m-am grăbit să scap de porţiunea de la liziera pădurii până la Sălişte, şi nu m-a deranjat terenul, chiar dacă am avut cauciucuri obişnuite – singurele de altfel, doar la 26 am zeci. Doar câteva poziţii am reuşit să mai recuperez. Mare lucru flyby de la Strava! 🙂 Poate mă ajută să-mi găsesc omul care m-a ajutat.

Aşa că nici vorbă sa prind startul la trail, provocarea şi motivaţia mea 🙂 Şi mi-am readus aminte de ce nu mă înghesui să particip la curse mai scurte – de la Peana când s-au reîntâlnit traseele tot slalom am făcut. Ajunsesem acolo când tocmai treceau primii de la tura scurtă 40+, adică de-ai mei. La lung e boierie, ai treabă doar cu traseul şi poţi să te ţii de un ritm propriu.

Foarte multe curse în aceste 2 zile la Cluj organizate de Clujul Pedaleaza, cred ca a fost teribil de greu de acoperit.

Mulţumesc pentru încurajări pe tot parcursul weekendului! Am mers cât am putut de bine. Mulţumesc evident şi pentru poze. Au fost voluntari şi de la alergare, se ajută între ele cluburile de MTB şi alergare din Cluj, mă bucur! O lume frumoasă!

 

Apr 122016
 


A VI-a ediţie de Maraton Internaţional Cluj a însemnat şi a VI-a ediţie pentru mine ca participant la proba de maraton. La fiecare ediţie am scris câte ceva şi acum, uitându-mă retrospectiv, îmi aduc aminte şi îmi dau seama ce mult a progresat concursul.
Anul acesta a fost schimbat traseul, acesta punând acum în valoare mai bine Clujul medieval, fiind mai interesant pentru cine a avut puterea să se mai uite şi-n jur. De la prima ediţie, când traseul ajungea în cartierul Gheorgheni, trecând pe lângă Iulius Mall şi întorcându-se pe fosta stradă Pata, traseul n-a mai fost schimbat. De fiecare dată la sfârşit de concurs mai fugeam încă aproximativ 200m ca să am exact distanţa de maraton (probabil sunt expert la tăiat curbe, mă înclin ca la MTB). Acum n-a mai fost cazul, ceasul mi-a bipăit de maraton înainte de a trece podul Garibaldi.

12977016_803223209821742_9073607827041569947_o.jpg

De la finish copii 9-11 ani

Maratonul de la Cluj a fost primul meu maraton la care am participat, aşa m-am hotărât să-mi fac timp şi anii următori să mă antrenez şi la alergare, nu numai la MTB. Mi-a plăcut atmosfera şi este singurul maraton de şosea la care particip anual. În rest … trail.
Progresia mea: 2011 – 4h22min52sec (poziţia 67/88 concurenţi, au fost şi 10 concurente), 2012 – 3h38min, 2013 – 3h25min, 2014 – 3h06min23sec, 2015 – 3h06min09sec – PB şi acum 3h10min50sec (poziţia 34 la general, 29 masculin din 484 concurenţi din care 71 fete). E pentru prima dată când nu mi-am îmbunătăţit timpul şi, ca să zic aşa, am scăpat de presiunea rezultatului. Creşterea amplorii maratonului reiese însă şi mai clar dacă se iau în calcul celelalte probe: copii, crosul BT 5km, probele tehnice de 10km, ştafetă 4x10k şi semimaraton.

poza3.JPG

2.jpg

Clasament maraton, parţial

Cum eram acum 6 ani? Păi speram să mă încadrez în cele 5h30min limită, aşa am scris!
“Sub deviza “Liber sa fii tanar” (si, poate, viitor titlu de emisiune) m-am inscris in ultima clipa la proba de maraton a “Maratonului International Cluj“, un concurs despre care nu pot decat sa ma bucur ca s-a pripasit pe meleagurile noastre.

Mari semne de indoiala am avut cu privire la capacitatea de a termina cursa … in timpul regulamentar de 5h30min. Asa ca mi-am stabilit ca tinta 5h si sa-mi pun ambitia in miscare ca sa alerg cam jumatate din distanta si m-am antrenat cum am putut. Mi-am stabilit un traseu – cam 11km – urcare pe asfalt pe drumul Sf. Ioan si intoarcere prin padure. Am reusit doar de trei ori sa parcurg traseul intr-o luna: prima data am alergat cam 60% din distanta cu chinuri in cam 1h20min, apoi impreuna cu sotia (ea pe bicicleta), am alergat integral, am si asteptat-o (!) si mi-a trebuit cam 1h5min cu pauze cu tot  – m-am intalnit pe traseu cu Ioana Mica (locul 4 la fete la acest maraton – felicitari) si cu Adi Dohotaru, iar a treia oara m-a prins noaptea si armata dezorganizata de caini – noroc ca li-i frica prin padure. Timpul nu mai conteaza, prin padure n-am reusit sa alerg decat sporadic si in zig-zag ca sa vad diferentele de luminozitate de pe traseu. In sfarsit, la limita pregatirea mea, pentru a-mi forma o idee despre cum si cat pot alerga.”

Cum văd acum proba de maraton? M-am lămurit că pentru a obţine un timp de sub 3h la maraton, adică un pace mediu de 4min15sec/km, la capacităţile mele trebuie să mă antrenez mult mai particularizat, să trec în plan secund MTB-ul, ultratrailul, triatlonul usw. Nu se poate, dar asta nu înseamnă că de fiecare dată în următoarele ediţii nu voi încerca imposibilul.

5925994346053632wv6576012010717184.jpg

6371503418376192wv6576012010717184.jpg 1933481_1380542058626401_7971735417996052227_o.jpg 5666498730262528wv6576012010717184.jpg

Poze maraton, mulţumesc fotografilor

Anul acesta măcar am făcut pauză de antrenament cu două zile înainte de concurs. După start am ajuns în spatele lui Papp Csaba, prietenul meu de la CAR Universitar Cluj şi imediat am ştiut ce am de făcut: să mă ţin de el cât pot. Ştiam că şi el are ţinta de 3h, ne întâlnisem prin Parcul Mare cu ceva vreme înainte. Deja după primii câţiva km situaţia alergătorilor s-a clarificat, iar pe cine ajungeam sau ne ajungea îi atenţionam că noi mergem pentru 3h. 🙂 Partea de semimaraton am ajuns s-o alergăm în grup, cu Sztranyiczki Gabor, Csaba, Sebastian Butcovan, Mihai Ungur şi eu agăţat cum puteam de ritmul respectiv. Mai erau în zona noastră Florin Simion, Bartha Balint care însă s-a tot dus. A fost fain, motivant şi greu. Eram prea sus faţă de resursele mele să pot duce întreg maratonul la acel ritm. La jumătatea cursei eram la 1h30min, deci în grafic, dar încetul cu încetul am rămas în urmă. La tura 3 am pierdut 3minute, în loc de 45min/10km ajungând în 48min, iar apoi pe ultima tură 7minute, depăşindu-mă Florin Simion. În tura 3 mi-am dat seama că mi-am pierdut batoanele, iar în tura 4 mă rodea foamea şi pastilele dextro nu mă ajutau. Măcar să le fi avut la mine pentru efect psihologic. Alergam ca leşinat, nu mă mai ajuta nici muzica de pe margine, nici încurajările. Dar, spre deosebire de anii trecuţi, am încheiat fără nicio problemă fizică la picioare, doar cu nişte dureri musculare rezonabile când apăsam cu mâinile.
Din toţi să zicem “din grupul nostru” doar Balint (el nici nu ştia că l-am inclus în grupul virtual) a încheiat sub 3h, dar el a avut un ritm mai alert încă de la început. Pentru mine e clar că pentru a obţine un timp de 3h trebuie să pot susţine pentru semi un pace măcar de 4min10sec fără să-mi dau sufletul, urmând ca oricum să scad acel ritm până la final. Pentru acele sutimi în minus însă trebuie să sacrific prea mult. Dar … never say never.

Le mulţumesc pentru companie partenerilor de drum, m-am simţit ca într-o echipă, ca într-un pluton la bike. Atâta că n-am putut duce trena … nici la alergare. 🙂 Mulţumesc pentru încurajări spectatorilor de pe margine, concurenţilor care-şi rupeau din forţele lor să mă strige, au fost şi copii de la şcoli – foarte frumos! I-am remarcat pe cei de pe podul Garibaldi şi evident pe cei de la Parcul Mare – Liceul Eminescu – am acolo prieteni. 🙂 Abia aşteptam să ajung pe strada Napoca pentru că acolo cânta o orchestră live, îmi şi stabilisem involuntar ca repere de distanţă locurile cu muzică nu kilometrii parcurşi. Chiar a fost o atmosferă de sărbătoare în Cluj! Parcă-parcă aduce a Viena, că tot a fost maraton şi acolo.

Mie mi-a convenit organizarea nouă a starturilor.

Poze de la concurs pe facebook

Poze de la concursul de copii pe facebook

 

DSC_0191.JPG

DSC_0001ok.jpg

Premiere copii

În primul rând a contat startul la copii care a fost cu o zi înainte. Doar pe Andreea am putut-o aduce anul acesta, Tudor fiind plecat. Sunt foarte bucuros de rezultatul ei – locul 3 la fete 11-13 ani, 6 la general din foarte mulţi copii, cu atât mai mult cu cât a arătat o voinţă extraordinară să încheie pe podium. Practic cu 200m înainte de finish era cam a 5-a fată, mă pregăteam s-o felicit că a alergat bine, având de luptat cu fete care fac atletism şi se antrenează pentru alergare. Se vedea din avion după ţinuta de alergare şi mişcarea picioarelor. Dar pe ultimii 20m a găsit forţa să depăşească, să încheie podiumul, aşezându-se apoi pe jos epuizată. Eu am măcar datoria să-i ofer posibilitatea să vadă cum e la atletism, încă o zonă necunoscută la nivel profesionist pentru mine. Am făcut şi poze.

12967889_1380531575294116_2507473823800800793_o.jpg12976992_1380533011960639_2314735013237592345_o.jpg

Crosul BT

În ziua următoare concursurile au început cu proba de fun – Crosul BT – 5km. Am putut să fiu alături şi să le văd pe Diana şi Andreea. Impresionant ce multă lume a venit să alerge cei 5km doar pentru a face mişcare, de plăcere, pentru a începe ziua alături de mulţi prieteni!
A început apoi maratonul, proba de ştafetă, am avut parte de încurajări şi de la familie, concursul meu s-a încheiat nu solitar, ci alături de mulţi concurenţi de la semimaraton.

O mulţime de poze s-au făcut şi anul acesta, mulţumesc! Trebuie să-mi schimb politica de tag la FB, să nu stresez prietenii cu aceeaşi informaţie. 🙂
Să ne vedem cu bine la MTB, că acum asta urmează pentru mine.

Apr 042016
 


Săptămâna aceasta trebuie să iau cât de cât pauză, conform oricăror programe de antrenament, doar urmează Maratonul Internaţional Cluj, la care am participat la toate ediţiile de până acum la proba de maraton. Asta dacă…

Şi aşa că m-am gândit să reiau de unde am rămas cele scrise în postarea precedentă – Parângul Night Challenge şi Micul Biciclist de la Salina Turda . Şi constat că a mai trecut o lună. O lună cu mult suflet pus la fiecare competiţie în care am participat cu familia sau singur, alegând să-mi petrec sfârşiturile de săptămână în locuri de unde să vin de fiecare dată cu ceva deosebit, cu o experienţă în plus într-un anturaj agreabil. Şi abia acum începe sezonul competiţional. Ce mă aşteaptă? Prefer s-o iau pas cu pas.

 

From Cum arată o lună pentru un amator

Totuşi, printre antrenamente de plăcere, cum arată o lună pentru un amator? M-am străduit să rămân cât de cât pe lângă casă şi mi-am promis de fiecare dată să fiu responsabil şi aşezat, ca un tată de familie adevărat. 🙂
Mulţumesc pentru poze fotografilor!

05.03 Crosul Divelor
De data aceasta n-am mai participat ca deschizător-însoţitor la proba de 5km. Mai sunt şi eu deştept câteodată. Noroc că am regula de a respecta ce hotărăsc “la rece” acasă. Măcar pentru faptul că Ingrid a încheiat pe primul loc, având un ritm care probabil îmi provoca leşinul prin tura a doua. Mi-a făcut plăcere însă să fiu acolo în postură de spectator şi să fac şi poze, mai ales că divele mele participau la cursa de 2km. Chiar dacă n-a fost un concurs pentru performanţă sportivă, nu pot decât să mă bucur că Andreea a încheiat pe locul 7 la general, după Szigyarto Livia şi înaintea divei Boer Boglar, iar Diana pe 99, din 389 participante doar la proba de 2km. Au fost peste 200 dive şi la proba de 5km. Andrea Bugja şi Boglar s-au luptat pentru trofeul de cea mai trăznită costumaţie (sau ceva de genul acesta). Fain concurs!

01.JPG 02.JPG 03.JPG 04.JPG

06.03 Cupa Primăverii orientare
Obsesia mea rămâne orientarea. Mă străduiesc să particip la competiţiile din zonă. Din exterior nu pare să avansez, am încheiat pe locul 6 din 6 la categorie, în 61minute, sistematic uit că e vorba de orientare, mă ia beţia vitezei şi la câte un reper pierd vremea, dar am schimbat categoria, mă lupt acum nu cu începătorii ci cu cei care au chiar zeci de ani de experienţă şi traseele sunt şi ele mai grele.
Am fost cu Tudor la concurs, amândoi cu bicicletele (concursul s-a ţinut în Făget la Peana, lângă Sălicea) şi ne-am stresat ceva să nu pierdem startul. Tudor a fost tare, a terminat pe locul 1 la categorie, deşi în dreptul lui era scris IND, adică fără club.

05.jpg 06.jpg

12.03 The Beard Run – crosul treptelor
Ţinut în scop caritabil, a fost un concurs care practic a însemnat coborârea şi urcarea de 3 ori a scărilor de la Belvedere. Tare greu mi-e la cursele scurte, eu nu mă antrenez pentru aşa ceva. În orice caz a fost o iniţiativă frumoasă şi mai deosebită. Am încheiat pe locul 6/45 la general, cu timpul de 12min08sec pentru cei 2km de traseu.

07.jpg 08.jpg 09.jpg

13.03 Gentlemen Race etapa 1 Moiad – Cizer – elite
Au fost aproximativ 54km (eu am parcurs şi traseul înapoi pe cursieră) pe un traseu stabilit de prietenii din Zalău. E o competiţie amicală pe mai multe etape care se desfăşoară pe parcursul unui an şi aceste etape au rol de socializare şi antrenament-comparaţie cu forma celorlalţi concurenţi. Se fac segmente pe Strava şi contează ierarhia pe acel segment. M-am înscris la elite si, evident, am fost printre ultimii. Mai sunt şi categoriile de avansaţi şi începători, deci e loc pentru toată lumea. Pentru mine a fost mai mult contratimp – asta mă şi interesează pentru evenimentele următoare de triatlon – locul 38/41 şi 1h55min43sec.
Mă bucur că am participat şi-mi place genul acesta de concurs şi am să mai particip în limita timpului disponibil. Băieţii din Zalău au început de anul trecut cu acest gen de competiţie, eu le doresc succes în continuare.

11.JPG 10.jpg

19.03 Micul Biciclist Polus
Ca de obicei dacă e vorba de un concurs de îndemânare pe bicicletă şi e competiţie Clujul Pedalează trebuie să particip cu ai mei. De data aceasta cu Andreea, care a încheiat pe locul 1 la 12-14ani. Doar era singura participantă la categoria ei. 🙂 Eu mă bucur că îi place, bravo ei!

13.JPG 12.jpg

20.03 Vladeasa X-Trail
În fine încă un concurs de alergare-trail, cu un traseu de-al casei, având în vedere că nu de puţine ori am parcurs dus-întors Rogojel-vârful Vlădeasa – 14km, e drept că în drumeţie sau cu schiurile. A fost greu, am avut luptele mele cu Vaum Waldemar, Zsolt Langviser şi Sebastian Butcovan, ne cunoaştem binişor şi ne bucurăm de fiecare dată când ne întâlnim. A fost ok, suntem toţi în grafic. Am încheiat pe locul 18/104 la general, locul 6 la +35ani, cu un timp de 1h40min30sec.

15.jpg 16.jpg

26.03 Postavarul Night
Am tot dorit să ajung la concursul acesta – un skyrunning, cu urcare de la baza pârtiilor până pe vârful Postăvaru. Aş fi vrut să urc pe schiuri, le aveam la mine, dar după problemele cu zăpada de la Parângul Night m-am gândit că mai bine mă înscriu direct la alergare. Nu mi-am mai schimbat opţiunea la faţa locului, de obicei astfel de schimbări cam încurcă organizatorii şi nu vreau să mai pun şi eu paie pe foc. A fost o cursă intensă de 4km, iar după calculele youtube 🙂 (încă nu-s afişate rezultatele) am încheiat pe locul 14 la alergare – general. Bravo la cei din faţă, mai ales la cei din categoria mea! Dacă puteam… Mulţumesc Ady şi Cristina Beleanu pentru ajutor, pentru companie. Mă tot gândesc la Propark Adventure, unde am fost coechipieri. Mai am puţină vreme până în mai.

17.jpg

03.04 Spring Classic Challenge – Micăsasa
Greu de ales! E clar că trebuie să mă antrenez mai consistent la bicicletă, indiferent că e vorba de MTB sau cursieră. În acest weekend a trebuit să aleg între Gentlemen Race etapa a II-a – Huedin-Belis- spre Poiana Horea, aproximativ 58km plus întoarcerea şi competiţia organizată de Timy Păcurar – Spring Classic Challenge, tot un gentlemen race, un circuit de 140km care trecea prin localităţi cu o istorie în spate din judeţul Sibiu – Biertan, Mediaş, Şeica Mică. Până la urmă am ales această cursă pentru că etapa a II-a a zălăuanilor e mai aproape de casă, segmentul de pe Strava nu se mişcă şi sper să-l pot face în timpul unei săptămâni.
Am tras cât am putut, la start am greşit că m-am plasat în spate şi n-am avut puterea să ajung unul din plutoanele fruntaşe. Ca de obicei, contratimp a stat scris pe fruntea mea. Aş fi vrut să prind grupul lui Suzi, până la urmă am terminat cam la 5 minute după ea. Am încheiat pe locul 24+2 la general, cu timpul de 4h43min12sec. Au fost 3 zile solicitante pentru mine, în total 269km – vineri 104km cu prietenii pe traseul Capusu-Mare – Râşca – Beliş – Valea Fericirii – Dealul Botii – Răchiţele şi înapoi, sâmbătă 26km cu MTB-ul pe traseul scurt Maraton Făget cu Tudor şi Diana, iar duminică cei 140km.

18.jpg 19.jpg

Pas cu pas. Aşa cum trece şi viaţa.

 

Feb 092016
 


Un nou an, planuri de viitor, competiţii la care sunt deja înscris. E deja o certitudine că în mod normal voi fi prezent la UTMB în august, la triatlon X-Man Oradea, la Marathon 7500 în echipă cu Sebastian Butcovan, la Maraton Internaţional Cluj, la concursurile de trail şi MTB Clujul Pedalează (dar voi alege probele lungi la MTB pentru că vine … 4Mountains), la EcoMarathon, la Maraton Apuseni. Mă voi strădui să-mi găsesc echipă şi să ajung la Propark Adventure, n-am uitat de Bike 4Mountains, Traversarea Tarniţei şi de Transfier. Mai sunt concursuri faine la care aş dori să particip dar trebuie să se alinieze şi astrele. M-am gândit la o modificare de regulament la WalkingMonth, dar am să vorbesc mai încolo despre ea.

multumesc pentru poze organizatorilor – From Cupa Calimani – ski tura

Şi pentru că o să mi se acrească în special de atâta alergat, iarna am ales să merg şi la câteva concursuri de ski de tură, pentru diversitate. Aşa am ajuns la Topliţa la Cupa Călimani tot de aceea sunt înscris la proba de ski de tură de la Parângul Night Challenge. Tot în ianuarie am participat şi la Făget Winter Tour – 15km de alergare, în care cea mai mare parte din traseu mi-era cunoscut.

Pentru că trebuie să fiu scurt, că doar am treabă, spun despre Cupa Călimani şi de Făget Winter Tour doar un cuvânt: merită.

Şi despre rezultatele mele:
– locul 33/76 general, 7 la categorie cu 2h28min la ski tură Cupa Călimani; m-am mai lămurit cum e să schimbi de 4 ori pieile de focă în regim de competiţie; a fost un traseu frumos de 15km, cu 4 urcări consistente

12622003_1021643234560407_2931988152294196256_o.jpg 12605303_1021641337893930_5867826235554969768_o.jpg harta_calimani.jpg 12622543_1021642764560454_7293201586543555962_o.jpg 1397063_1021648037893260_2591286398102879067_o.jpg 12622511_1021644791226918_7545406744775365322_o.jpg 12513545_1021654974559233_448300474196938132_o.jpg


– locul 16+1/146+37 general, 1h14min23s la Făget Winter Tour

12645060_1636720939924132_4151917740434126589_n.jpg 12622145_1020204878042118_1057076007058534412_o.jpg 12633469_905149316250733_2674022461501818759_o.jpg 12592343_927892710593216_8966556660129450075_n.jpg


Să ne vedem cu bine!

Oct 292015
 

la premiere – multumim pentru poze – From Walking Month
Clasament final – locul 1 din 158 echipe – From Walking Month

Walking Month A fost un concurs inedit şi interesant, un concurs pe echipe de 4 oameni făcut în scop caritabil. Pentru că a durat o lună de zile, din 21 septembrie până în 20 octombrie, voi împărţi acest concurs în câteva etape, aşa cum l-am văzut şi … gândit pe parcurs, cu linkuri la ce am scris atunci.

Preambul
Trebuie să fac câteva precizări care nu le-am putut face decât la sfârşitul concursului pentru că nu ne avantaja să ştie concurenţii noştri prea multe. La început nu s-au ştiut echipele care concurează, cu atât mai mult nu s-a ştiut componenţa lor, nu s-a ştiut clasamentul până în data de 1 octombrie, deci a trecut mai bine de o săptămână fără să ştim aceste amănunte, şi nici acum nu ştim oficial decât ce am pus în poza cu clasamentul final. În fapt nu-i de mirare, câtă vreme scopul principal al acestei – să-i zicem competiţii pentru unii dintre noi – a fost donaţia la Spitalul de Copii Cluj.
Echipa noastră, Ultrarunners, a fost formată din: Andrei Sovereşan, Slavko Ianco, Radu Kis şi subsemnatul. Am aflat de concurs de la Andrei, care a fost chemat de Mihai Pantiş … şi tot aşa. Mihai a făcut însă echipă cu colegi de la Garmin, iar Andrei mi-a dat temă să mai găsesc pe cineva – şi nu ştiu cum din prima instinctul mi-a spus că Radu din Turda se încadrează în profilul coechipierului potrivit concursului.
Etapa I – un fel de şah orb – 22 septembrie
Etapa a II-a – ora adevărului – 1 octombrie
Etapa a III-a – Maraton Piatra Craiului – 3 octombrie
Etapa a IV -a – Roboţii – 10 octombrie
Etapa a V-a – Gentlemen agreement – 12 octombrie
Etapa a VI-a – regula Pantiş + 30.000 paşi
Etapa a VII-a – 1 milion de paşi – 13 octombrie
Etapa a VIII-a – ultima zi Walking Month – 20 octombrie
Concluzii

 

Etapa I – un fel de şah orb – 22 septembrie

Atâţia paşi am avut eu după primele 2 zile – From Walking Month

O scurtă descriere şi problemele de început le-am scris în Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate . 

“”Şi acea provocare a fost concursul pe echipe Walking Month. Citez: OUR GOAL This year, it’s about walking and doing a good deed at the same time. Your walked steps will contribute both to your health and to equipping the Intensive Unit Care of the Hospital for Children in Cluj. All money raised from participation fees will go to this cause.

E un concurs pe echipe de câte 4 participanţi, şi sunt înscrise 164 echipe, în care fiecare participant poartă o brăţară care numără paşii. Câştigă echipa cu cei mai mulţi paşi făcuţi. Care e numărul de paşi pe care e bine să-i faci zilnic pentru sănătatea ta? 10.000! Asta înseamnă că, pe lângă activitatea obişnuită trebuie să dedici minim o jumătate de oră pentru tine, să faci o activitate fizică. Nu intru în amănunte, dar partea motivantă la acest concurs e că nu ţi se arată decât paşii care te despart de cel din faţa ta, la fel şi pentru paşii echipei din faţă. Nu se ştiu echipele, componenţa lor e o nebuloasă, dar e fun… atât că din când în când mă simt ca un cobai la care i se studiază fiecare mişcare şi obicei 🙂 . Normal că nu spun acum în ce echipă sunt, că suntem la mijlocul concursului: 21 septembrie – 20 octombrie. Ne-am stabilit şi un plan de număr de paşi zilnic, rezonabil, nu bazat pe entuziasmul de început, doar e vorba de o lună. Şi vreau să spun că, deşi nu am reuşit cu toţii să ne respectăm norma, media dupa peste 2 săptămâni aşa iese. Adică se vede că am experienţă 🙂 .

Să vă spun cum puteţi pierde zile de înregistrare în programul Mi Fit de pe mobil? Simplu! Soluţia este călătoria în timp! Asta am păţit eu, nici n-am apucat să mă dumiresc bine de program şi cum trebuie să procedez… În primul rând trebuie Android 4.4 minim. Şi cine are în casă mobil mai nou cu aşa ceva? Aţi ghicit! Fetiţa! Şi uite-aşa sunt nevoit să aştept să vină de la şcoală, să sper că e bine dispusă… Luna aceasta n-am întrebat-o de note, nu ştiu dacă a sesizat. Şi după ce încarc paşii, după două zile îmi dau seama că nu-i ceva în regulă. Azi e luni sau marţi? 21, 22 sau 23? M-am ramolit! Ba nu, data mobilului a fost schimbată! Dar cine şi de ce? De ce nu-i pe automat? Şi-mi cade fisa: jocurile. Are jocuri cu îmbrăcat păpuşi, cu îngrijit bebeluşi. Păi cum să-ţi plângă bebeluşul de foame, să-ţi scrie “mamă rea” pe ecran că ai uitat câteva zile să-l hrăneşti? Întoarcere în timp! Back to the roots! Şi cum am setat data corectă, fără nicio întrebare de genul – ai copii, dacă da apasă tasta ok etc, programul a scris în dreptul paşilor mei un mare zero. În fine… Am decis să fac print screenuri în fiecare zi.

Şi uite-aşa m-am pomenit că alerg zilnic, în loc de pauză, cu un ritm debordant de 6 la mie, că oricum nu eram refăcut şi contează mai mult cadenţa. În rest mai puţin înot şi doar cu citybike-ul la serviciu. Şi la mijlocul Walking Month, în care alerg cam de un semimaraton zilnic, ce trebuie să fac? Să alerg bine la Maraton Piatra Craiului! Hai să fim serioşi, eu sunt om obişnuit totuşi…””

Am pomenit mai sus de profilul concurentului ideal. Ca să stabileşti aşa ceva e clar că trebuie să ştii ce vrei, să ai un plan. Dacă tot e concurs, atunci să simţim că e concurs, nu? În 22 septembrie, ziua când mi s-au şters paşii din aplicaţie (şi bug-ul respectiv a fost chiar stresant – dovadă şi faptul că la schimbarea la ora de iarnă din 24-25 octombrie mi s-au şters iar paşii de duminică, asta după ce am alergat un maraton şi la km25 deja aveam peste 30.000 de paşi – goalul maxim de pe brăţară) am alergat 15km şi avusesem deja 20.000 paşi. Eram obişnuit să alerg 10-12km pe zi, aşa că a fost uşor să găsim un goal zilnic comun pentru noi şi echipă, să nu fie discuţii pe parcurs. Goalul respectiv nu putea fi prea mic, dar nici nu doream să fie prea mare şi să devenim zombie. Aşa am ajuns la 25.000 paşi pe zi, 100.000 de echipă, cu completarea că eu eram nevoit deja să fac 27.000 de paşi zilnic ca să pot recupera zilele pierdute.
Astfel am mers noi înainte, indiferent de ce se întâmpla în jur, pentru că nu ştiam nimic altceva decât ce facem noi.

Nu ştia lumea de acest concurs sau poate nimeni nu se desconspira 🙂 , aşa că m-am gândit să fac un pic de publicitate pe FB sub formă de glumă – 29 septembrie.
… ” si cum ma straduiesc sa-mi fac norma in cadrul echipei in timp ce alerg cu 6 la mie m-am gandit sa 🙂 :
1. Vând paşi. Locuri limitate la brăţări – 9 pe mâna dreaptă, 10 pe stânga şi 5 la gât (alt tarif)
2. Caut femei plăcut shopping. Şi noctambuli, dar cu diplomă, nu orice pârlit, să-mi caut brăţările pe la poliţie sau prin şanturi. Muncă sezonieră, până în 20 octombrie. Inclusiv.
Aşa-i în lumea asta – dacă e ceva de bine nu-i ştire, aşa că am învelit-o într-un ambalaj vandabil. 🙂 “
Top

 

Etapa a II-a – ora adevărului – 1 octombrie

evidenţa paşilor concurenţilor, echipelor – From Walking Month

Trebuia să se schimbe ceva, parcă navigam pe un ocean fără busolă. Organizatorii ne-au spus că din experienţa anilor trecuţi echipele nu se motivează în momentul când văd clasamentul la zi. Şi atunci a venit Mihai Pantiş cu ideea să se afişeze atât la individual, cât şi la echipe, doar paşii celor din faţă. Ideea a prins şi imediat ce am văzut paşii celor din faţă am creat pentru echipa noastră un document în google docs în care să ţinem evidenţa paşilor anonimilor din faţă. Şi aşa au apărut zLau, yLau, xRadu etc.
Top

 

Etapa a III-a – Maraton Piatra Craiului – 3 octombrie

recordul meu de paşi într-o zi – From Walking Month

A venit şi ziua maratonului, încheiat până la urmă cu un rezultat satisfăcător. Din punctul de vedere al concursului Walking Month, la individual am făcut un salt mare care m-a adus în sfârşit în rând cu goalul nostru, am ajuns în faţa lui Radu şi am putut “să stau la masă cu zeii”. Am ajuns suficient de în faţă în clasament ca să pot evalua ritmul primilor concurenţi, să ne putem coordona – Radu, Andrei şi cu mine, să ştim câţi sunt între noi şi să vedem … cerul – echipa din faţă aflată la mare distanţă, şi care putea ascunde la rândul ei alte echipe tot aşa de avansate. Ianco rămăsese în urmă dar Andrei compensase diferenţa de paşi.
De fapt Ianco era singurul dintre noi care era cam departe de profilul ideal. 🙂 Din păcate acel profil nu cerea să fii bun alergător, să fii tânăr, deci să fii competitiv în sensul obişnuit al unui concurs. Cu atât mai mult, să fii sportiv profesionist e un mare dezavantaj, pentru că timpul tău… nu prea mai e timpul tău, eşti constrâns de program, nu-ţi poţi permite compromiterea unui rezultat, unui plan de antrenament pentru un concurs de amatori. Nici nu aveam pretenţii însă, eram o echipă şi ne puteam ajuta unii pe alţii indirect, cu un efort ceva mai mare din partea celorlalţi coechipieri. A ţinut însă Ianco să-mi demonstreze până la final că e … o excepţie. 🙂
Top

 

Etapa a IV -a – Roboţii – 10 octombrie

graficul cu contribuţia membrilor echipei noastre aproape de finish – From Walking Month

Echipa din faţa noastră era tare ciudată. Punea şi 250.000 paşi odată (sau nu prindeam noi cât punea fiecare) şi cel puţin unul din membrii acelei echipe punea un număr normal de paşi – între 10.000 şi 20.000. Avea deja peste 750.000 paşi avans şi noi am scos-o din calcule. Bravo lor, keep going, dacă e reală şi nu fictivă! 🙂 Oricum noi am botezat-o Roboţii.
La individual eram deja după Andrei şi eram presat de cineva care bănuiam că este Cipri Cioba. Ca să scap de el, să nu-i mai dau motivaţie, m-am înţeles cu Andrei să rămână constant cu o zi în urmă la pus paşii (puteai amâna punerea de paşi pe site-ul oficial 3 zile) şi am sărit în faţa lui. Cipri nu s-a prins, iar la adăpostul lui Andrei m-am distanţat. Ajunsesem primul din echipă şi sigur în faţă vedeam pe Mihai şi încă cineva, dar la mare distanţă. Apreciam că era posibil să fiu în top ten uman, pentru că ştiam ce poate Mihai, iar roboţii … nu mă interesau. 🙂
Top

 

Etapa a V-a – Gentlemen agreement – 12 octombrie

mi-am indeplinit goal-ul 16 zile la rand; care-i goalul, asta e alta problema – From Walking Month

Încă de la Maraton Piatra Craiului mi-am tot pus problema – până unde e sănătos să faci paşi mulţi pe zi? Unde e limita de unde o activitate menită să ajute la întreţinerea corpului devine dăunătoare? Şi cum să pun problema mai … delicat?
Nu doream să ajungă cineva “de la bal la spital”, mai ales în ultimele 3 zile de concurs. Nu era nici timp de pierdut, pentru că dacă urma să ia o decizie organizatorii, aceasta putea să întârzie câteva zile. Am mai spus şi altă dată, mie nu-mi place democraţia aşa cum o văd astăzi, cu sondaje de opinie, cu comisii menite să îngroape sau să amâne o hotărâre etc. Prefer să ia decizia corectă oamenii competenţi.
Şi trebuia să iau legătura şi cu anonimii din jur, dintre ei doar pe Mihai, Cipri şi Ionuţ Golban îi ştiam. Şi mi-a venit ideea cu gentlemen agreement – aşa cum sunt şi la noi unele concursuri de ciclism între prieteni. M-am consultat şi cu ei, nu numai cu ai mei. Mai jos este ceea ce am scris în 12 octombrie pe FB.

Gentlemen agreement Sa cadem de acord ca maximul pe care il poate pune sau incarca un om pe zi sa fie 45.000 pasi. Eu…

Posted by Vezentan Laurentiu on Monday, October 12, 2015

“”Sa cadem de acord ca maximul pe care il poate pune sau incarca un om pe zi sa fie 45.000 pasi. Eu sunt de acord si cu mai putin. Nu degeaba 10.000 pasi/zi se considera normal si goalul maxim de setat este 30.000 pasi /zi.
Doresc sa fac aceasta propunere, venita in urma observarii numarului de pasi a concurentilor. Cum e si firesc, competitia isi inteteste ritmul. Dar sa nu uitam ca:
1. Scopul principal este un gest frumos.
2. Ce dorim sa obtinem concomitent este sanatatea.
3. Orice exagerare strica.
Am vazut ca miscarea melcilor a fost bine studiata, au chiar si un senator. 🙂 La oameni insa intotdeauna a fost mai greu…
Tendinta este sa se mareasca de la o saptamana la alta numarul de pasi, si vreau sa va spun ce inseamna in mod normal 45.000 de pasi pe zi. Apoi sa va imaginati ce inseamna sa faci sa zicem 70.000 pasi zi de zi 🙂 Nu-s studii americane.
– in mod normal la mers 5km/h e FB si fiecare km inseamna 1.000 pasi, deci la mers 1h inseamna 5000 pasi
– la alergat castigi timp si 1h inseamna 10.000 pasi dar si … 10km parcursi
si astfel
– daca sa zicem alergi 15km zilnic, ai facut 15.000 pasi in 1h30min, iar daca restul mergi, pana la 45.000 pasi mai ai 30.000, adica 6h de mers consistent; total 7h30min zilnic, doar pentru acest concurs
Mie mi s-ar parea foarte interesant un studiu de profil al omului pe baza numarului de pasi! 🙂
Si sa va povestesc pe scurt un film, n-am retinut din el decat ce scriu mai jos:
Scopul declarat – experiment, o echipa de cercetatori ce vor sa stie cum se comporta memoria unui om, limitele, ce o stimuleaza sau o inhiba etc
Voluntari s-au gasit, entuziasmati sa ajute stiinta.
Voluntarii au fost impartiti in 2 grupe – examinatori si examinati, fiecare a ales ce-a vrut.
Testele au fost alese nu conteaza cum, sa zicem versuri de Eminescu
Examinatii citeau textul si apoi se straduiau sa-l reproduca. Mai intai au fost cuvinte, apoi propozitii etc. Daca stiau erau felicitati, daca greseau erau pusi sa repete…
Pe masura ce testele deveneau mai grele, subiectii faceau fatza tot mai greu. Au inceput sa fie pedepsiti. Examinatorii hotarau cum. Si uite-asa s-a ajuns la socuri electrice, de intensitate mai slaba, apoi … la limita de supravietuire. Examinatii plangeau. Si dintre examinatori, dar continuau sa aplice pedepsele conform … grilei stabilite dinainte.

Pana cand…
Adevarul: oamenii de stiinta erau interesati de comportamentul … examinatorilor, pana unde pot merge cand au puterea in mana.
Cam asa si cu lagarele din WW2, oamenii au picat testul.
Cine e de acord cu impunerea unui maxim sa scrie … amazing, iar cine nu … fabulous! 🙂 Nu cred ca limitarea va afecta semnificativ clasamentele la varf.
Restul timpului il putem petrece la o bere! Una, nu 100! 🙂 “”

Top

 

Etapa a VI-a – regula Pantiş + 30.000 paşi

distanta totala de alergare parcursa la Walking Month, aprox 600km conform Strava
la MPC lipsesc ultimii 20km – From Walking Month

Organizatorii au reacţionat inteligent. N-au modificat regulamentul, mă aşteptam. N-au făcut sondaj, au ales să fie operativi. Chiar neaşteptat de operativi. Şi fără tam-tam. În fond doream să ajungă mesajul la cei din partea de sus a clasamentului. Să fie informaţi. Pentru că un gentlemen agreement nu implică să fii obligatoriu de acord. Şi nici nu te obligă să te deconspiri spunând că eşti sau nu de acord.
Ne-am trezit brusc că în loc de o echipă la 1,5 milioane de paşi în faţa noastră (da, atâta aveau!!, medie cam de 45.000 paşi pe zi pentru fiecare membru al acelei echipe) avem una la … ceva peste 200.000 de paşi! Părea reală, tangibilă doar cu efort extrem din partea întregii noastre echipe, nu mai erau multe zile. Prima reacţie a mea: panică. Vorbesc şi cu Mihai. De la el doar cu forcepsul am obţinut informaţii. Normal, doar echipa lui ne urmărea şi era presată la rândul ei de alte echipe. Se vede şi acum în clasamentul final că lupta pentru locurile 2 şi 3 a fost strânsă.
M-am gândit la faptul că o modalitate simplă de a afişa un număr de paşi în faţa primei echipe (ca şi la primul om, de aceea l-am întrebat pe Mihai), e ca să se pună diferenţa de paşi faţă de echipa urmăritoare, cea de pe locul 2. Ca efect însemna ca dacă punea paşi cineva din echipa noastră diferenţa de paşi să crească nu să scadă. Era simplu de aflat, să-l rog pe Andrei să pună paşii pe ziua restantă. Pierdeam însă avantajul paşilor ascunşi de el pentru mai târziu.
M-am liniştit însă şi totul a rămas ca înainte. Ce mai contează dacă aflăm realitatea la miezul nopţii şi nu acum?

timpul petrecut alergând, uneori şi de 3 ori pe zi  – From Walking Month

Dar era timpul să controlăm mai eficient echipa lui Mihai. Practic, aşa cum eram aşezaţi în ordinea crescătoare Radu, Andrei şi cu mine, supravegheam o plajă mare de diferenţă de paşi, peste 120.000. Bănuiam că toţi trei mai mult ca sigur suntem în top ten la individual. Ne coordonam când să punem paşii să vedem New entry-urile. Aveam avantajul că echipa noastră era mult mai omogenă. Eram ca la şah, în echipă de 4. La mesele 1 şi 2 erau Mihai şi Ionuţ la ei, respectiv Andrei şi cu mine. Dacă reuşeam să facem joc nul la primele două mese atunci căştigam meciul la echipe pentru că la mesele 3 şi 4 noi stăteam mult mai bine. Văzându-l pe Mihai la individual, ştiind cam câţi paşi face pe zi, chiar dacă defazat, am vorbit cu ai mei şi am stabilit regula: paşi Mihai + 30.000 = paşi Andrei + paşi Lau. De fapt regula intrase în funcţiune într-o formă aproximativă după Maraton Piatra Craiului, atâta că nu ştiam exact numărul de paşi zilnici ai lui Mihai şi estimasem că trebuie să alergăm mai mult – se vede şi pe graficul meu dintr-o poză de mai jos. I-am şi comunicat-o la Mihai după 2-3 zile – prin 15 octombrie, să avem linişte – un număr obişnuit de paşi. 🙂

Practic în 13 octombrie am dedus că suntem pe primul loc şi e puţin probabil să putem fi ajunşi.
Top

 

Etapa a VII-a – 1 milion de paşi – 13 octombrie

mi-am îndeplinit noul obiectiv – From Walking Month

Urma o săptămână unde din punctul nostru de vedere la echipe situaţia era clară.
La individual s-a mai întâmplat ceva simpatic, cineva botezat de mine yLau a pus din greşeală înainte de gentlemen agreement 200.000 de paşi într-o zi în loc de 20.000 şi aşa a ajuns în radarul nostru. Atât a trebuit să aflăm că este fată! 🙂 Cine putea să greşească o unitate de măsură decât o fată? Asta e doar o întrebare retorică mai soft…
Problema era pentru noi acum că începea să dispară motivaţia. Ianco trăgea tare să-şi îndeplinească ţinta iniţială, Radu era ca un metronom, dar Sove şi cu mine?
Şi mi-a făcut urgent o sugestie Mihai: tu poţi ajunge la 1 milion de paşi!
Gata, pentru asta ajunge şi o alergare pe zi, mergem mai departe. Aşa se face că până la sfârşit ne-am păstrat ritmul şi ne-am distanţat de echipa lui Mihai la peste 800.000 de paşi.

cei mai multi pasi in ziua Maraton Piatra Craiului, la 152k pasi in faţă era Mihai, iar în faţa lui zLau – From Walking Month
21 oct dimineata, echipa din spatele nostru la peste 800.000 pasi – From Walking Month

Top

 

Etapa a VIII -a – ultima zi Walking Month – 20 octombrie

ultima zi Walking Month – From Walking Month

Cum era şi firesc, chiar dacă nu s-a spus nimic de clasamentul individual, nu strica să lămurim şi acest aspect. Aşa că pentru echipa noastră ordinea a fost Andrei (locul 3/595 participanţi la general după zLau şi Mihai), Lau (locul 4), Ianco (locul 8) şi Radu (locul 9). Am fost o echipă echilibrată.

În 20 octombrie, cu mobilul fetei mele în mână, am pus brățara jos la 30.500 de paşi. Atât le-am spus la ai mei că fac în acea zi. Era ora 7 seara şi brăţara era în siguranţă pe dulap.
Ce am scris atunci: “”Am depășit 1 milion de paşi în perioada 21 sept – 20 oct. Cam 600km alergați, peste 8000m dif nivel, și peste 60 ore numai de alergare, inclusiv MPC. Le mulţumesc coechipierilor mei Soveresan Andrei, Radu Kis si Ianco Slovak. Am fost o echipa adevarată! ‪#‎walkingmonth
PS: Acum sunt liber să merg şi cu bicicleta!””
Top

 

Concluzii

1. Noi de fapt am fost pe locul 2. Pentru că pe locul 1 a fost Unitatea de Urgenţe a Spitalulului de Copii Cluj. Tot concursul nostru a fost un motiv auxiliar, un îndemn la mişcare şi sănătate.
2. Mulţumim Betfair!
3. Am fost o echipă în care toţi am tras în aceeaşi direcţie de la bun început. Să fii parte dintr-o echipă implică mai multă responsabilitate decât cea pe care o ai individual, e ca o nouă familie. Ştiu că Andrei a tot avut ghinion când a participat la alte concursuri în echipă şi era reticent acum. Sper ca Walking Month şi echipa noastră să-i schimbe radical părerea.
4. Am scris acum enorm. Dar a fost concurs de o lună şi am făcut şi copy-paste. 🙂 Şi n-a fost simplu, n-a fost doar efort fizic. Şi faptul că a avut loc concursul s-a văzut: multă lume alerga prin Cluj, mai mult ca înainte. Nu cred să scadă prea mult activitatea curând, pentru că odată ce ţi-a intrat în viaţa de zi cu zi un obicei e greu să te laşi. Eu am tot încercat să iau pauze după concurs şi a trecut o săptămână şi parcă tot ca un câine zgâriu uşa să merg afară.
5. Mulţumesc Mihai, Ionuţ şi Cipri pentru că am avut cu cine să ne consultăm, n-am fost chiar o corabie singură în vânt. Şi mulţumesc pentru motivaţie la toţi concurenţii, inclusiv roboţilor. 🙂
Ne-am depăşit planul iniţial (3 milioane de paşi pe echipă) si Andrei şi cu mine am depăşit 1 milion de paşi fiecare. M-am străduit totuşi cât am putut să nu ies prea mult în evidenţă…
6. Cum va fi anul viitor e greu de spus. E clar că la aspectul competiţional se va schimba din nou ceva. Dacă voi putea concura posibil o voi face … demonstrativ, pentru donaţie.

Top

Jun 202015
 


După aventurile de la Propark Adventure din săptămâna precedentă am revenit la concursurile clasice, de data aceasta la unul de tip XCO – UCI C2 Napocup. Anii precedenţi am fost la multe competiţii de MTB mai tehnice cum sunt cele de XCO, mai ales că în împrejurimile oraşului nostru Clujul Pedalează a organizat mai multe etape grupate într-un campionat. Am învăţat multe şi am devenit mai bun. E genul de competiţie în care contează foarte mult recunoaşterea traseului, în care e esenţial să ajungi cu cel puţin o zi înainte. Practic, chiar dacă concursul durează uneori sub o oră şi din exterior pare că nu merită să te oboseşti să pleci în altă localitate pentru atâta, adăugând orele de antrenament dinaintea cursei la efortul de cursă poţi considera că ai participat la o frumoasă cursă de maraton.

proba de amatori, acelasi traseu ca elitele dar 3 ture in loc de 6 – From UCI C2 NapoCup Clujul Pedaleaza
From UCI C2 NapoCup Clujul Pedaleaza

Cursa de faţă, organizată în unul din locurile de lângă Cluj care au devenit clasice şi pentru MTB – izvorul Elisabeta, a avut două părţi: competiţia pentru amatori, unde am participat şi eu, şi competiţia pentru elite, clasificată UCI, şi la care au fost şi prezenţe internaţionale, venind sportivi din Ungaria. N-am ratat ocazia de a urmări şi poza pe cei mai buni de la elite.

start la elite – From UCI C2 NapoCup Clujul Pedaleaza
Buruczki, câştigătorul de la elite – From UCI C2 NapoCup Clujul Pedaleaza
From UCI C2 NapoCup Clujul Pedaleaza
premiere elite – From UCI C2 NapoCup Clujul Pedaleaza

La amatori am fost peste 50 de participanţi şi am încheiat pe locul 25 general şi 6 la categorie.

numarul meu de concurs – From UCI C2 NapoCup Clujul Pedaleaza

Pentru mine urmează Ironmanul de la Oradea din 26 iunie şi apoi probabil Marathon 7500.