May 142017
 




A început o perioadă de tranziţie de la competiţiile mai importante din primăvară la cele din vară. Cum orientarea mea este în special spre concursurile pe echipe, spre cele de anduranţă – ultratrail şi dacă există şi de aventură, minusurile au ajuns să fie antrenamentele de MTB şi viteza la alergare, pentru competiţiile de scurtă durată dar intensive, inclusiv triatlon. Cu mare plăcere m-am urcat din nou pe MTB, fără mari pretenţii la rezultate bune, şi s-a văzut asta la Maraton Făget şi NapoCup XCO. Dar important e să-ţi placă, restul vine de la sine. Şi, ca să nu lâncezesc, am început să bifez evenimentele din zonă, chiar dacă nu pentru aspectul competiţional. În final însă preponderent tot spre trail mă voi îndrepta, pentru că mă aşteaptă Maraton Apuseni, Propark Adventure, Marathon 7500, UTF şi probabil Geiger MTB.

Aşa am ales să particip la o tură de tradiţie – Jokai Mor, pe unul din traseele de la Cluj-Napoca la Râmetea, la care puteai alege MTB sau alergare, trasee mai uşoare sau mai grele, mai scurte sau mai lungi. Am continuat cu o vizită la noul Complex Sportiv Gheorgheni – Cluj unde m-am distrat puţin la Ziua Orientării pentru toţi şi, chiar astăzi, am participat la Campionatul Naţional de Duatlon de la Cluj.

Dar, să le iau pe rând …

1. Tura memorială Jokai Mor  – am ales MTB pe unul din traseele dificile
2. Ziua Orientării pentru Toţi – popularizarea orientării
3. Campionatul Naţional de Duatlon – duatlon

 1.
Tura memorială Jokai Mor – 06 mai – este practic o excursie organizată de clubul EKE, în care nu contează vreun clasament final. Primeşti o hârtie cu puncte de reper (control) pe care trebuie să le atingi, unde sunt oameni, la câteva chiar poţi să mănânci. Cel mai important e să te simţi bine, sunt persoane care vin an de an să socializeze, să sărbătorească anduranţa şi sănătatea prin mişcare. Ca să nu fie monoton, în fiecare an poţi alege alt traseu, traseul îl poţi parcurge pe jos sau cu bicicleta, te poţi înţelege cu prietenii să-l parcurgeţi împreună. E o idee super, nu tot “hammering” în regim de concurs şi apoi fuga acasă că ai treabă.

18300970_1519911414709987_702916887056147439_n.jpg 18268609_1366773560026103_7628256605801710441_n.jpg

Normal că imediat ce am auzit de la Suni de tura aceasta mi-am zis că mi se potriveşte, dar tot nu m-am putut acomoda cu ideea de excursie, aşa că împreună cu prietenul Zsolt am pus la cale un traseu în regim mai alert, traseul N, considerat şi dintre cele mai dificile şi lungi. Am ales deci MTB, că de alergare gen ultra deja eram sătul.

IMG_20170507_164400.jpg IMG_20170507_164412.jpg IMG_20170507_164245.jpg IMG_20170507_164342.jpg

Ca la orice excursie care se respectă, ora de plecare nu-i fixă, iar noi am ales să plecăm mai târzior, pe la 8, în fond dacă ne grăbeam prea tare poate voluntarii de la posturi nici nu apucau să ajungă la timp. Ruta aleasă a fost Cluj – BR – Adrenalin Park – Tureni – Sănduleşti – intrare Cheile Turzii dinspre Petreştii de Jos – Curmătura (mai sus de Petreştii de Sus, unde este mănăstirea) – Moldoveneşti – Piatra Secuiului – Colţeşti – Râmetea.

Nu m-am putut dezminţi, iar la Curmătura am luat-o niţel greşit – aşa, cale de-o oră convertită în peste 6km cu peste 200m diferenţă de nivel în plus. Dar a fost fain! Am avut parte de o coborâre pe banda roşie (potecă destul de abruptă şi cu ceva provocări pe parcurs) până la Buru pe care am continuat s-o facem deşi deja ne-am prins că am greşit – era păcat s-o ratăm. La Buru am luat-o înapoi în sus pe triunghi roşu spre “boscheţii” unde trebuia să obţinem “ştampila”. Ar fi fost ok urcarea dacă nu era plin de copaci doborâţi de la iarna târzie care a afectat puternic şi pădurile din Făget. Aşa, sătui să tot descălecăm, cu câteva sute de metri înainte de PC am parcat bicicletele şi am continuat pe jos. De alte evenimente mai deosebite ne-am ferit, la final am avut peste 90km cu 2100m diferenţă de nivel, parcurşi în aproape 9 ore.

Foarte de treabă oamenii de la punctele de alimentare din sate, ce mi-a plăcut mai mult a fost pâinea cu unsoare şi ceapă, dar nu m-am putut abţine să gust din tot felul de dulceţuri. Mi-am zis: uite un eveniment la noi care nu-i concurs, dar la care participă activ comunitatea!

IMG_20170506_204354.jpg IMG_20170507_134804.jpg IMG_20170507_122526.jpg IMG_20170507_134711.jpg

Şi un alt aspect, şi mai important: a fost plin de copii, unii mici, familii! Au participat şi ei. Au fost şi ai mei, practic la Râmetea mi s-a întregit familia. Explicaţia? Au fost stabilite trasee şi pentru cei mai mici, majoritatea au plecat din Moldoveneşti până la Râmetea, maxim 12km, excursie în grup de o zi, pe jos. Şi au avut ce vedea, chiar dacă la Cheile Turzii n-au ajuns. Au urcat la Piatra Secuiului, au coborât pe partea mai abruptă până la Râmetea.

Faină zi, e drept că a fost nelipsitul noroi, dar ce mai contează? Faini oameni, le mulţumesc pentru tot. E tot mai greu să mobilizez copiii, dar dacă astfel de excursii n-ar fi o excepţie mi-ar fi mai uşor.
Ziua următoare m-am întors tot pe MTB, pe la Măgura Ierii, aproape de Borzeşti, n-a fost uşor: noroaie, poteci neumblate şi veşnicile crengi rupte. De la Deleni, să mai exersez şi eu cu MTB-ul, am luat-o direct pe ogoare şi mirişti. Dacă eşti perseverent îţi reuşeşte, chiar dacă ce vrei e o prostie!

Top

 2.
Ziua Orientării pentru toţi – 13 mai – e destinată în special copiilor. Eu aşa o interpretez, acest aspect e cel mai important – popularizarea orientării în rândul lor. De fapt, toate cele 3 evenimente despre care vorbesc acum sunt pentru viitorul nostru.
– La Jokai Mor cel mai fain a fost că au putut merge şi copii, care doar împreună se pot mobiliza să parcurgă trasee care altfel ar fi epuizante şi ar fi făcute în chinuri, cu rezultatul fix opus: îndepărtarea de mişcarea în aer liber.
– La Ziua Orientării s-a dat ciocolată la toţi cei mici, la cei mai mărişori a fost premiere (tot ciocolată, dar şi medalii), dar ei deja văd altfel orientarea – merg singuri pe trasee. Şi adulţii au fost premiaţi, inclusiv eu, dar fiecare dintre noi ştim că de fapt suntem a 5-a roată la căruţă. Meritul nostru este că aducem copiii. Eu tot m-am dus, cu Diana, deşi copiii erau plecaţi. Am mai stat de poveşti şi, ca să mă mai obosesc şi eu, m-am apucat să alerg la repere ca la intervale. Doar urma duatlonul, trebuia să văd cum mă simt dacă forţez. Mare greşeală, era gata să mă accidentez şi … toate mă dureau. Grea zi avea să urmeze!
Dar să-mi continui ideea…
– La CN Duatlon, chiar dacă e declarat campionat naţional şi există age groups pentru amatori, cu diplome şi medalii, de fapt principala ţintă sunt tot copiii. Acolo contează cu adevărat competiţia, se uită antrenorii dacă ce au muncit peste iarnă a dat rezultate… În acest context e superfluu să dai o prea mare importanţă rezultatelor la adulţi. Da, e ok să te compari, să lupţi, să te bucuri pentru rezultat. Dar să fii conştient că prin participarea ta de fapt ai sprijinit derularea unui eveniment care altfel ar ieşi în pierdere puternică financiară, că astfel ai dat un semn clar că eşti de acord ca astfel de evenimente sunt pozitive, iar dacă poţi să-ţi aduci şi copiii… Dar lumea, conştient sau nu, a înţeles. Au venit copii, cu antrenori, cu părinţi, de peste tot din ţară. Au venit şi sportivi deja consacraţi, să se măsoare între ei. Dar n-au venit în număr mare adulţi doar ca să obţină titluri la age-groups, nu de la distanţă mare. E fain că s-a organizat la Cluj campionatul naţional. Altădată s-a organizat la Bucureşti. Poate data viitoare se organizează la Târgu-Mureş sau Iaşi. Şi ce-i dacă anul acesta campionul naţional e de la Oradea, anul trecut a fost din Bucureşti şi anul viitor… Mai am şi eu o şansă la locul 3. 🙂

IMG_20170513_130000.jpg IMG_20170513_130112.jpg IMG_20170513_130025.jpg IMG_20170513_115450.jpg

Ziua orientării pentru toţi s-a desfăşurat la Complexul Sportiv Gheorgheni. E prima dată când ajung acolo, aşa că am mai atins un obiectiv. Sper să se construiască ceva asemănător în fiecare cartier, începând cu Mănăşturul. 🙂

În rest, se ştie – oameni inimoşi la orientare. Tot încerc să îndrept copiii spre acest sport în natură, vreme au până la bătrâneţe.

Top

 3.
Campionatul Naţional de Duatlon – 14 mai – Cluj, lângă Parcul Iuliu Haţieganu. A fost interesant de urmărit evoluţia la copii. Unii sunt chiar foarte buni! Au venit şi ai mei, deşi practică alte sporturi. Lumea e mică, se cunosc şi ei cu alţii de la MTB, înot etc. Andreea a ţinut să vină neaparat deşi era foarte obosită, sosise la 2 noaptea de la Braşov, de la campionatele naţionale de fotbal. E campioană naţională cu echipa şcolii! Ce să-i faci, dacă a vrut fotbal… Şi când mă gândesc că o vreme a fost la balet. 🙂
În orice caz, eu sunt păţit, aşa că ziua precedentă am tot montat roţi şi cauciucuri la bicicletele noastre mai de doamne-ajută. Şi maşina de găurit am folosit, să lărgesc la genţi găurile pentru valvele de maşină. Că aşa aveam camerele pentru slickuri. Până la urmă tot va trebui să cumpăr alte biciclete.

IMG_20170514_143416.jpg

18493910_1261357960628463_174402099_o.jpg

S-au străduit ai mei, eu sunt foarte mulţumit! Aşa cum am spus mai sus, ca a 5-a roată la căruţă, am avut şi eu lupta mea în primul rând cu mine însumi. La final am terminat pe locul 42 la general (1h10min32sec pentru 5km alergare + 20km bike + 2,5km alergare), 3 la categoria 45-49 ani, am resimţit lipsa antrenamentelor specifice de viteză şi s-a văzut că anul acesta am kilometri mai puţin pe bike, iar cursiera … e prima dată când o folosesc în acest sezon. Ce să-i faci – ploile şi alergarea. Mai degrabă invers.

Urmează pentru mine (noi) un fel de concurs de MTB (fără marcaj) şi Maraton Apuseni.

Top

May 122014
 


Am încheiat încă două evenimente deosebite, la care am ţinut să particip: unul mare şi ca amploare – EcoMarathon Moeciu – şi unul, în noua definiţie simpatică – “de suflet” – Runsilvania Night Race.
Scriu câteva cuvinte despre ele, deşi dupa EcoMarathon nu prea mai am stare să stau în casă.

Moieciu de Sus – poze Radu Cristi – mulţumesc –
Din seria albumelor marca “Fac poze pentru Inima Copiilor” si “Donez amintiri”  – From EcoMarathon Moeciu
mulţumesc pentru poze Stratulat Alexandru – Instantanee in mişcare – From EcoMarathon Moeciu

EcoMarathonul de la Moeciu a reuşit să aducă la start nume de valoare, oameni care pe mine mă uimesc prin timpii lor la alergare – parcă nu parcurg acelaşi traseu ca şi mine. Hello, la mine au fost cam 2400m diferenţă de nivel, capisci? Try to act like that! Eu ca de obicei dau tot ce pot, mă străduiesc chiar dacă am zile mai slabe, şi când văd cât de greu îmi este să scot un anumit rezultat şi cei buni mă surclasează… mă ambiţionez şi mai tare, deşi tardiv – după război 🙂 . Acum iar sunt gata să dau cu ei de pământ, păcat că starea asta de euforie vine ca de obicei după cursă şi-n plus iar omit să-mi consult picioarele. Bravo lor şi bravo fetelor, ce să mai spun de Emanuela Brizio de la Valetudo.

Urmează ultima coborâre – poze Radu Cristi –
Din seria albumelor marca “Fac poze pentru Inima Copiilor” si “Donez amintiri” – From EcoMarathon Moeciu
pe urcare bucla 2 – – poze Radu Cristi –
Din seria albumelor marca “Fac poze pentru Inima Copiilor” si “Donez amintiri” – From EcoMarathon Moeciu

Mi-a plăcut organizarea, n-am avut probleme. Am avut şi număr personalizat, numai bine să mă aud strigat pe nume de spectatori. Le mulţumesc! Mulţumesc şi pentru poze mai ales lui Radu Cristi – mă tot întâlnesc virtual cu el la competiţii. A fost o surpriză plăcută pentru mine compartimentarea de la start. Elitele au fost separat – ok – dar după ele n-a urmat potopul: s-au pus panglici de demarcare pe intervale orare şi concurenţii, cu bun simţ, s-au poziţionat corect. Eu m-am pus la 4-5h – cam aşa am estimat eu că mă duc deşi eram la prima participare –  şi n-am avut probleme de trafic ci doar … personale. Cu marcajele n-am avut probleme, deşi erau roz 🙂 . Au fost şi mulţi voluntari la intersecţii, la schimbări de direcţii. În general mă agăţam cu privirea de câte un concurent şi verificam din când în când că sunt pe traseu. Totuşi, că tot pomenesc de marcaje, la bărbaţi le plac alte culori 🙂 . Mie de exemplu, orice culoare, indiferent dacă e pe copaci sau pe panglică, îmi place să fie înconjurată de alb – sunt fan al marcajelor turistice clasice. Sunt principii legate de percepţia umană a culorilor de care s-a ţinut seama inclusiv în televiziune. Referitor la premiere – le-am spus gazdelor să-l urmărească pe primar şi dacă-l văd că se antrenează pentru anul viitor atunci să ştie că nu sunt şanse de canalizare, gaze pe la ei. Dacă nu reuşeşte, măcar să modernizeze sala de festivităţi – Căminul Cultural, că prea-i întunecos şi abia se vede  scena.

mărgele şi zig-zag-uri – poze Radu Cristi –
Din seria albumelor marca “Fac poze pentru Inima Copiilor” si “Donez amintiri” – From EcoMarathon Moeciu

La Moeciu am participat pentru că ştiam de la prieteni că e un concurs fain într-o zonă în care ai ce vedea. Pentru cei buni e în întregime alergabil, nu e stâncărie şi ajungi totuşi la altitudini de peste 1300m iar Bucegii îţi apar parcă pe neaşteptate. Ce mi s-a părut mie şi mai deosebit au fost dealurile înierbate, destul de abrupte şi fără denivelări. A plouat tare în seara precedentă şi traseul a devenit mai noroios, a picurat şi-n timpul concursului, dar s-a putut alerga chiar în condiţii mai bune decât anul trecut, dovadă rezultatele.

Hai Laurenţiu! – From EcoMarathon Moeciu

Am început tare greu cursa mea, mai greu ca niciodată, mă simţeam epuizat încă de la primii 2-3 km, nici nu apucasem să ajung la prima urcare propriu-zisă. Mă şi gândeam că dacă situaţia continuă tot aşa poate ar fi mai bine să renunţ şi îmi treceau prin minte unele nume cunoscute care au abandonat anii trecuţi. Lumea trecea pe lângă mine, nu aveam voinţă să îi urmez pe cei care în mod normal erau cam de valoarea mea. Primii 10km au fost un dezastru, iar ploaia uşoară care-n mod obişnuit trebuia să mă răcorească plăcut la efort acum mă îngheţa, dovadă că o lălăiam şi motorul nu-l putem încălzi. Nici la coborârea de pe prima buclă nu puteam trage tare, dar cred că depăşirile care le făceam m-au mai încurajat. Măcar îmi dispăruseră gândurile de abandon şi singura dorinţă devenise să nu prind prea multe anotimpuri pe drum, adică să închei cât mai repede, să nu se înrăutăţească vremea.
Nici la bucla doi n-am strălucit, dar măcar ţineam un ritm şi începeam să mă mişc mai natural. Tot pe coborârile abrupte m-am bazat. La începutul buclei trei mi s-a strigat locul – 53 sau 54. Nu eram mulţumit, am început să trag mai tare. Am tot depăşit, dar mereu aveam un concurent – Mihai Husleag, de care nu mă puteam despărţi. La un moment dat am trecut şi de ultimul concurent vizibil şi a urmat o perioadă destul de lungă, minute întregi, în care trebuia să mă uit numai după marcaje, vorba lui Mihai – ce să facem dacă i-am depăşit pe toţi. Toţi ca toţi, dar unde sunt cei din faţă? Nu mai e nici o punte de legătură? Te stimulezi mai bine având pe cineva înainte. Zăresc pentru o clipă un tricou alb.
Mi-au trecut cu totul gândurile negre,  simţeam în sfârşit că sunt într-o competiţie, doar pentru asta am venit – pentru lupta sportivă cu cei de valoare apropiată de a ta. Fiecare dintre noi poate simţi senzaţia! Nu e rezervată numai pentru cei buni, pentru profesionişti! Acesta este unul din farmecele competiţiilor. Am spus şi altădată – nu trebuie să vânezi, să pescuieşti sau să lupţi la propriu cu cineva. Pe acelaşi principiu sunt şi jocurile, în care un bun exemplu e şahul. Am auzit întrebarea, nu o dată, în timp ce priveam cum se zbate la finiş un concurent să încheie în faţa altuia pentru a obţine un anonim loc x: de ce se mai luptă cei din spate, nu-şi dau seama că sunt penibili? Ei bine, nu-i aşa, eu îi înţeleg şi-i admir cu atât mai mult! Să-ţi găseşti motivaţie, să lupţi chiar dacă eşti ca a cincea roată la căruţă arată că ai un caracter puternic. Mulţi sunt amatori, au un pic de timp liber pe care au ales să-l petreacă într-un mod pozitiv, iar dacă e să mă întrebaţi cine are succes în viaţa reală aş alege dintre aceşti luptători “fără şanse”.
Nu puteam nicicum să-l ajung, a sesizat şi cel din faţă că sunt pe urmele lui. Prin fuga asta i-am ajuns pe alţii, mă apropiasem de tricoul alb, ştiam cu cine am de-a face – iar Mihai, dar Şerban. A terminat în faţa mea, din câte ţineam minte, nu la mari diferenţe şi la Intersport, şi la Alba-Iulia. Ştiam că doar la vale puteam spera să trec de el, că la sprint sau plat nu aveam nici o şansă. Aşa că pe ultima coborâre am forţat. Era să şi ies în decor de câteva ori, încercând să abordez alte linii ca şi el, noroc cu braduţii care m-au ajutat să-mi mai schimb direcţia. N-am reuşit să am o diferenţă de viteză suficientă ca să nu-l iau cu fulgi cu tot şi-n plus m-am ales cu crampe musculare de la frânări şi schimbări bruşte de direcţie. La final a terminat la 15 secunde în faţă, n-am mai sprintat.

From EcoMarathon Moeciu
la finish – poză Marcela – mulţumesc – From EcoMarathon Moeciu

Pentru mine finalul a salvat toată cursa şi aş fi fost foarte mulţumit şi de rezultat dacă nu eram aşa de apatic la început. Am încheiat pe locul 8/101 la categorie, 42/492 la general, cu un timp de 4h39min45sec. Stimă la toţi concurenţii, au fost care au încheiat cursa şi-n aproape 9 ore! Eu cred că s-au simţit bine toţi, mai ales că vremea s-a făcut tot mai frumoasă.
Unul din scopurile concursului a fost şi să vedem cum stăm – Adi şi cu mine – şi ce avem de făcut în continuare. Vrem să participăm împreună la Marathon 7500 – echipa Regi şi Pioni. Am şi eu o emisiune de şah pe TVR Cluj, se împlinesc anul acesta 10 ani, şi vreau s-o mai promovez, că tot e vorba să se introducă şahul ca opţional în şcoli.  Momentan Adi mai are de lucrat 🙂 , ne mai comparăm şi la Maraton Apuseni – maratonul casei pentru noi. Săptămâna aceasta merg la pregătit traseul de family, sper să nu fie surprize majore datorate construcţiilor şi tăierilor de copaci.

la startul cursei de noapte – mulţumesc pentru poze fotografului – From Runsilvania Night Race – Rimetea

Şi acum despre Runsilvania Night Run – desfăşurată săptămâna trecută, – o cursă nocturnă într-o zonă superbă … ziua. Nu au fost mulţi concurenţi din păcate, poate şi din cauza vremii – văd că papucii mei de competiţie n-au prins până acum nici un concurs fără noroi. Concursul face parte dintr-o serie de alergări nu departe de casă – Runsilvania Tour, prin zone foarte pitoreşti – Râmetea, Rodnei, Răchiţele, Făgetul nostru. Şi aici, la Râmetea, o zonă cunoscută mai ales parapantiştilor (şi acum erau o mulţime cu corturile – îi recunoşti şi după obsesia lor – au numerele de la maşini cu FLY), am mers şi cu dorinţa de a exersa alergarea de noapte în vederea Marathon 7500, să-mi dau seama de problemele care apar nu numai din experienţa altora, că doar fiecare e diferit.

Cetatea Colţeşti – From Runsilvania Night Race – Rimetea

Din cauza ploilor şi a terenului organizatorii au modificat traseul şi foarte bine au făcut, că şi aşa am simţit din loc în loc că parcă-s cu şlapi şi făceam eforturi să nu rămân desculţ. Am renunţat la gps pentru că modificarea de traseu era în ultima parte, dar măcar am avut o grijă mai puţin. Am luat startul din centrul localităţii Râmetea imediat ce s-a lăsat întunericul. Prin zonă am mai fost eu de câteva ori, atât în drumeţie cât şi cu MTB-ul, inclusiv pe la Cetatea Colţeşti, dar traseul îmi era în mare parte necunoscut. Interesantă e lumea la lumina frontalei! Nu e chiar ca-n peşteră, e chiar mai fain. Mi-era teamă de rătăcire şi am încercat să ţin pasul cu cei din faţă. O parte am reuşit, dar şi la această cursă am simţit că nu-s refăcut complet după Maratonul Internaţional Cluj. Panglicile albe s-au văzut bine, dar în pădure tot am reuşit să le pierd, deşi îmi mişcam capul de-mi era frică să nu capăt tic. Am ajuns la o cascadă spectaculoasă, iar dedesubt era o prăpastie de vreo 30m, că nu-i vedeam bine capătul. Mă tot întrebam pe unde părul meu au trecut primii şi dacă era vreo urmă de posibilitate de trecere sunt convins că nu-mi trecea prin cap că o luasem greşit. M-am liniştit însă şi în sfârşit am luat decizia corectă să mă întorc. Am văzut şi lumini – mă ajunseseră doi concurenţi. Era totul ok, acum eram în grup şi alergam repejor la deal. Am încercat de vreo 2-3 ori să trec în faţă şi să mă depărtez dar de fiecare dată o luam pe potecuţe greşite, aşa că m-am resemnat temporar. În plus, apăruse altă neplăcere. Pentru prima dată la un concurs am avut “probleme tehnice”. A trebuit să rămân în urmă, iar am rămas singur. M-am forţat să-i ajung şi am reuşit să-i văd bine cu puţin înainte de încheierea urcării. Pe coborâre am reuşit să trec în faţă, dar au urmat urcările de final pe dealurile presărate cu luminiţe clipitoare de la biciclete. Geza a scăpat în faţă, n-am mai reuşit să-l ajung la final. Cu 150m înainte de finish, eram în comună, auzeam aclamaţii, am reuşit iar s-o iau pe alături. Am ajuns la casa Tobias, probabil că pe fond de relaxare şi din cauza unui autocar parcat la intersecţie, am ratat strada. N-a fost mare paguba, am pierdut cam 2 minute, ajungând înainte de cel de-al treilea din grupul nostru.

cursa pe Strava – From Runsilvania Night Race – Rimetea
mulţumesc organizatorilor – From Runsilvania Night Race – Rimetea

Clar că la Maraton 7500 voi avea şi gps, că pe fond de oboseală cine ştie ce face omul. Tot aşa de limpede e că acolo ne vom strădui să parcurgem cât de mult din traseu ziua, că noaptea e făcută pentru altceva. Rezultatul meu – 2h2min la o distanţă de semimaraton – locul 1 la categorie şi 6 la general, nu spune mare lucru, dar eu m-am bucurat. A fost frumoasă şi atmosfera, am avut parte de un gulaş, de vin, de bere, de ţuică, fiecare de ce am vrut, aşa că ne-am încălzit rapid. Am avut norocul că ploaia ne-a aşteptat să terminăm. Mulţumesc pentru cazare, mulţumesc lui Geza pentru tovărăşia pe traseu. Aţi fost simpatici toţi! Sper să ne vedem la următoarele etape!