Feb 042024
 

Luna octombrie a fost foarte simplă: voluntar la Făget Ride şi în rest activităţi de toamnă – perioada recoltei. Sigur, la mine rezultatul a fost 0 la recoltă, dar am mimat bine.

Să nu uit să amintesc de Walking Month, un concurs caritabil care se întinde în fiecare an pe durata unei luni: luna mersului pe jos.
Concursul a început în 11 septembrie, am ales să concurez doar la individual şi fără să am pretenţii de a ajunge pe podium.
Am încheiat pe locul 100 la Superwalkers (adică cei care totuşi au avut ceva pretenţii să facă mulţi paşi), cu 739.125 paşi. Conform statisticii am făcut cu 74% mai puţini paşi ca anul trecut.
A fost al 9-lea sezon, am participat la toate până acum.

Apoi a venit în sfârşit şi altceva decât alergarea, MTB-ul: un concurs de orientare.

Cupa Vinci orientare – 18 noiembrie – loc 7 categoria M45
Povestea de pe FB
Astazi, pe o vreme buna daca e sa compar cu ce a fost spre seara (vedeti poza cu zapada), am participat la Cupa Vinci – orientare.

Demult n-am mai participat la concursuri de orientare, asa ca acum a trebuit sa-mi “calibrez” “busola”: la primul punct am ajuns dupa mai bine de 30min, un inceput furtunos care mi-a dat linistea necesara, cea necompetitiva. 🙂
Felicitari tuturor ce s-au incumetat sa participe, organizatorilor si voluntarilor! Trebuie spus ca aceasta cupa, ce incepe sa devina traditie, are ca trasator principal un elev, din familie de orientaristi. Adica, asa cum plantezi un pom cand esti tanar, sa creasca alaturi de tine si sa ramana semnul trecerii tale, concursul acesta il va insoti poate toata viata pe copilul devenit adolescent.
Ma bucur si de aparitia unui nou club de orientare la Cluj – Watch Out . A fost plin de copii de la ei la acest concurs.
Si distanta reala parcursa de mine:

La capitolul drumeţii am bifat una de grup cu prietenii la Râmetea, una pe trei zile în Retezat cu cazare la cabana Genţiana, împreună cu Tudor şi una pe Muntele Mare la refugiul CAR.

De 1 decembrie am participat la Cluj Ecotrail. Despre acest concurs am scris pe blog, în sfârşit am ieşit ca povestitor din perioada de hibernare.
http://www.unpicdetimpliber.ro/2023/12/cluj-ecotrail-ultramarathon.html

Alergare de Moş Crăciun prin oraş 22 decembrie
A fost o activitate iniţiată de mine pentru CAR Cluj, am şi scris pe blogul CAR despre ea.
Activitatea: https://carcluj.ro/activitati/alergare-de-mos-craciun-prin-oras

Pe blog: https://carcluj.ro/blog/alergare-de-mos-craciun-prin-oras
Ataşez şi aici textul de pe blog.

Evenimentul organizat de CAR în seara de 22 decembrie a strâns la “start” 17 alergători, echipaţi fiecare cu căciuli şi haine de Moş, cu steluţe, luminiţe aprinse şi cu mult chef de alergare şi socializare.

La Casino, în Parcul Mare, era deja organizat un Târg de Crăciun, cu multe mese pline de cadouri numai bune de pus sub brad. Târgul a fost unul organizat în scop caritabil, creatorii iconiţelor fiind şi copii de la şcoli, banii urmând să fie donaţi Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”. Am încercat să ajutăm şi noi cu câte ceva…
După ce am facut pozele de rigoare în faţa Cazinoului, ne-am pregătit pungile cu bomboane pe care urma să le dăruim copiilor întâlniţi pe aleile oraşului (şi părinţilor acestora). Ne-am bucurat şi noi de alergare, de spiritul Crăciunului, deşi se simţea că un vânt rece pune stăpânire încet, încet, peste oraş.
Mai întâi am vizitat zona centrală plină de oameni şi lumină, apoi am trecut podul peste Someş şi am urcat pe scările care duc pe Cetăţuie. A urmat şedinţa foto şi pozele de rigoare la Crucea Eroilor Neamului, cu oraşul luminat de sărbătoare. Am continuat apoi prin Gruia şi Cartierul Grigorescu, până la maşini.

Tombola de final a fost cu happy-end (dar şi cu obligaţii – n-au ce face, trebuie să se antreneze) pentru doi dintre alergători, înscrierile gratuite la cele două evenimente din 2024 fiind oferite de Msg Maraton Apuseni şi CugiRace – le mulţumim organizatorilor acestor evenimente.
După alergare, ţinând cont şi de frigul de afară, ne-am refugiat la un club pentru socializare la un pahar de vin fiert şi cipsuri proaspete.

Am fost şapte alergători din cadrul CAR Filiala Cluj, acum pregătim tombola surpriză pentru ei, cu produse potrivite pentru munte oferite de clubul nostru (Moşul CAR) pentru sprijinirea departamentului de alergare – mulţumim!
Ne-am întâlnit, am alergat împreună, ne-am distrat şi vom găsi, mai mult ca sigur, un nou motiv pentru o alergare sub egida CAR Filiala Cluj. Vă aşteptăm în noul an la alergările noastre!

 

Feb 042024
 
utmb2023

În ordine cronologică

Retezat Mountain Run – 12 august – loc 5 categorie, 38 general, 8h50min.

Retezat Mountain Run, versiunea noua a Retezat Maraton, acum parte si din Circuitul Carpatilor.
Fata de anul 2017 (cu negru) este diferenta in zona Custura, acum s-a urcat pe acolo. Ca si parametri, in 2017 aproximativ 39km cu 3067m dif nivel, in 2023 (cu rosu) 41km cu 3445m dif nivel. Trackul oficial 2023, cu albastru, are doar o mica diferenta la final, nici nu se vede la scala hartii din poza.
A fost fain, greu pentru mine mai ales la inceput, apoi m-am… obisnuit. Primul maraton din acest an, am avut cam putine curse si acelea mai lungi, aveam timp si sa visez.
Din segmentele Strava reiese ca am mers mai slab cu minute bune in general fata de 2017, dar la sfarsit, dupa lacul Bucura, am castigat secunde. Am si avut mai multa motivatie spre final, m-am putut concentra si … m-am cam desprins de lumea din jur, vedeam prietenii voluntari doar la reluare. Scuze! 🙂
Cum in general ma intereseaza ca referinta viteza medie (pace-ul mediu), stiu ca pana ce am trecut de Custura am … mers cu viteza medie debordanta de 4km/h. Se poate asadar sa parcurgi o distanta de semimaraton in peste 5h? Sigur, am dovezi, nu doar o data, doar ca acum e prima oara cand se intampla la inceputul cursei!
Foarte multa lume prin Retezat, si nu ma refer aici doar la alergatori, voluntari etc ci la turisti, fericiti ca se pot bucura de vreme buna si peisaje deosebite.
La un moment dat pe o urcare unde aveam un ritm de turist mai sprinten, se dau la o parte trei baieti si dupa ce trec aud discutie:
Ce faci?
Pai stau!
Si ce astepti, sa se astearna praful?! Asta am luat-o ca apropo la ritmul meu. 🙂
De pe Strava flyby se vede cum au mers unii alergatori, o referinta buna este Ilie Iloiu care a incheiat intre primii trei. 1h20min i-au trebuit sa ajunga pe varful Retezat, atunci Szabi si Toma Valentin erau in fata lui cu vreo 2min, asadar nu-i departe de adevar ca primii au urcat in 1h15min. Ca si comparatie, eu am ajuns acolo abia dupa 1h50min (1h39min in 2017).
Foarte multi prieteni la acest concurs, ma bucur ca am venit! Am ramas si la petrecerea de la ora 22, un fel de cursa “revenge”, prilej sa dovedesti ca macar mai poti chiar daca la concurs ai fost pe la urma. 🙂
Felicitari Dan Lupsa , Croitoriu Dragos pentru organizare! I-am numit pe ei pentru ca s-au implicat foarte mult sa fie bine si mi s-au parut suflete mai sensibile. 🙂 Multumesc pentru poze Stelu Harsan !
Pentru ce m-am luptat? Un loc 38 la general, 5 la categorie, 8h50min. Mi-am facut misiunea mai usoara in anii ce vin, cum era daca as fi castigat?! 🙂

https://retezatmountainrun.ro/rezultate/2023

https://www.strava.com/activities/9633153944/overview

UTMB 170km cu 10000m diferenţă de nivel, 35h50min, 30 categorie , loc 475/2693 general

A patra participare pentru mine la cursa UTMB 2023 | UTMB Mont-Blanc , al treilea rezultat cu 35h49min, locul 475/2688 general si 30 categorie.
In 2015 am fost pentru prima data la o cursa din seria UTMB, la TDS. De atunci pot spune ca din reflex m-am tot inscris dar la cursa UTMB de 170km cu 10.000m diferenta de nivel pozitiva, fiind prezent cand au dorit sortii, adica in 2016, 2018, 2021 si acum.
Mereu UTMB m-a atras in primul rand prin unicitatea numarului de alergatori prezenti la start si a miilor de spectatori care ne incurajeaza pe traseu si carora le spun multumesc. Bineinteles va multumesc si voua, celor de acasa, cu atat mai mult cu cat ne cunoastem si stim ce inseamna efortul unei astfel de curse pentru unii ca noi.
In acest an au fost aproape 2700 participanti la cursa UTMB, a fost editia cu numarul 20 care s-a dorit a fi speciala si prin aceea ca e un fel de campionat mondial de alergare montana la trei distante: 50k prin OCC, 100k prin CCC si 170k prin UTMB. S-au inscris multi alergatori buni, in mod precis a fost o sortare si dupa coeficientul ITRA, cel mai jos a fost 500. Prin transmisiile live se confirma in acest an echivalenta cu ceea ce inseamna “Tour de France” in ciclismul de sosea si cursele din seria “IronMan” la triatlonul de distanta lunga.
Au fost 931 de abandonuri, destul de multe pentru o vreme… buna. Ceea ce inseamna ca vremea buna, care sigur a influentat, este departe de perfectiune. Sigur, au fost si alte aspecte, incluzand faptul ca au fost multi alergatori de top dar fara experienta unor curse asa de lungi.
Pentru mine a fost foarte cald, doar la muntii peste 2400m am folosit putin foita de vant si la sfarsit la iesirea din punctele de alimentare. Cum simteam nevoia sa beau apa nelimitat, ca sa nu intru in probleme de genul hiponatrenamie, mereu ma udam si in umezeam gura. Fiind de atatea ori mai tineam minte si unde gasesc prin localitati apa rece.
Al doilea aspect prin care m-a tot atras UTMB e faptul ca de fiecare data apare imprevizibilitatea, ceva provocator care aproape ma scoate din cursa. Anul acesta a fost pentru prima data de cand am devent constient in lume cand am .. debordat, ca sa spun frumos, imediat dupa iesirea din Champex- Lac, km 127. Asa ca vreo 16km, incluzand urcarea de La Giete (Bovine), am ramas cu stomacul gol, surprinzator fara sa am senzatia de foame. Apoi tot restul cursei am trait doar cu supa si, dupa ce mi-am facut ceva curaj, am diversificat cu biscuiti.
A treia simpatie care o am pentru aceasta cursa deriva si din precedenta. Fiecare om are obiective si probabil de doua tipuri mari: minune si realiste. La cele minune eu am inclus sa obtin un timp de sub 32h, mai bine de atat n-am obtinut nici cand eram mai bine pregatit. Sigur, la minunea-minunilor am inclus sa castig cursa, dar dupa ce m-am gandit putin mi-am zis ca ar trebui totusi sa fie odata si odata anul lui Jim Walmsley , a luptat atatia ani pana la epuizare sa castige. Asa a fost, a castigat cu un timp de 19h37min, am dat acest reper ca sa vedeti pe unde sunt eu.
La obiectivele realiste am avut ambitia sa inchei in primii 500 de participanti si cat mai aproape de acele 32h, sa nu depasesc 38h cat am facut la prima participare. Faptul ca am incheiat sub 36h a fost un obiectiv de moment. De ce 500? Pentru ca eu aveam numarul de concurs 1521. In mod normal la coeficientul meu ITRA ce-l aveam de 677 ar fi trebuit sa mi se atribuie numar de concurs pe la 500. Cand mi-au scris ai mei ca sunt pe la pozitia 500 am inceput sa am probleme de motivatie.
Nu e cadrul sa povestesc multe de pe traseu, dau ca reper faptul ca la primul punct, la Col de Voza abia am fost pe locul 1224, la Saint Gervais la km21 locul 910 si la Courmayeur km80 in sfarsit am ajuns printre “ai mei”, locul 494. E usor de observat cand esti cu cei de valoarea ta, te lupti sa tii pasul cu cei din jur. Iar daca ai o cadere fizica pierzi teren constant, iti mentii locul doar prin conjunctura abandonurilor altora mai rapizi din fata.
Dintre romani m-am tot intalnit cu Viktor Kotai, ultima data la Champex Lac, a mers bine acum, bravo lui!
Partea nostima a inceput cand eram destul de descurajat la Trient (km143), dupa patania de la Champex-Lac. M-am asezat langa un asiatic, cu supa in fata din care gustam pe indelete. Incepuse epoca cu pauze lungi la punctele de alimentare.
Si ma roaga … italianul Gonzalo sa-l trezesc cand plec. Il trag de maneca peste 10 minute si incepe o noua etapa pentru mine. Simpatic, ultra-vorbaret, doreste sa mergem impreuna. Incerc sa-l descurajez, sa aleaga pe altcineva, imposibil de refuzat. Imi spune ca are un prieten roman din Brasov, a alergat cu el dar acesta a ramas mult in urma. Poate stiti cine e baiatul nostru. In orice caz eu nu eram in stare sa vorbesc prea multe si partea aceasta a rezolvat-o … natural, povestea cu cei din jurul nostru. De altfel am observat la punctele de alimentare ca in jur de jumate din populatia alergatoare il stia pe nume.
Ma tineam de el cum puteam, pe urcari ma mai astepta iar la coborari mergeam in spate la vreo zece metri, tinand ritmul lui si a celor cu care povestea fara sa fiu nevoit sa alerg decat din cand in cand. Ma deranjau scuturaturile si cautam sa ma misc optim si constant.
Una peste alta la Vallorcine km154 mi-am mai revenit, am si stat vreo 30minute si la iesire a venit o noua surpriza: Gonzalo a marit grupul nostru cu o irlandeza – Ellen, si ea cu ceva probleme de sanatate inca dinainte de start. Cred ca a simtit el dorinta mea de a protesta si si-a manifestat scopul sa incheiem in 35 ore, maxim 36h. I-am raspuns ca la ora 1.30 abia am iesit din punct, stiu traseul si e imposibil sa incheiem pana la 5 dimineata, si de fapt si ora 6 e greu de obtinut, la stadiul nostru 4h30min pentru mai mult de 19km e o performanta. Cumva discutia a ambitionat-o pe Ellen.
Aveam timp sa povestim, ca doar stateam si incercam sa ajutam pe cineva ce ramasese fara lumina. Am scos bateriile din frontala de rezerva, i-as fi dat-o dar era din cele bune sa te uiti la ea cum iti lumineaza mainile. Intre timp mai aparuse cineva cu Petzl si i-a imprumutat acumulatorul de rezerva, ca ar fi mai bun. Nu am mai avut starea necesara sa-i explic ca nu-i asa din multe motive, asa ca peste doua ore cand se pare ca acelasi concurent a ramas fara lumina n-am mai oprit, s-a ocupat Gonzalo sa-i gaseasca pe cineva mai amabil.
Spre consternarea mea, Ellen, parca fara efort, urca de abia ma tineam de ea pe ascensiunea 26 din 27 conform ceasului, de 250m diferenta de nivel, cea dinainte de La Flegere de 440m. Ma si gandeam ca n-o sa rezist la acelasi ritm la sfarsit. A incetinit totusi sa ma intrebe daca poate lua un gel, ca a avut probleme cu cateva zile inainte. Abia intelegeam ce spune in graiul ei, a trebuit sa repete aproape silabisind si folosind cuvinte de abecedar. Ce sa spun, daca trebuie – trebuie. Pot sa-i dau batoane, ca si asa le car degeaba.
Am ajuns sus La Flegere, urma coborarea spre Chamonix, spre 8km, aveam la dispozitie o ora si cinci minute pentru a ne incadra in 36h. Evident ca am inceput promitator, cu o pauza de schimbat baterii/acumulatori la Ellen si Gonzalo. Dupa vreo 2-3km am primit liber de la Ellen si am trecut linia de finish alaturi de Gonzalo, depasind intre timp o multime de concurenti.
Ne-au asteptat cu drag ai lui si ai mei, am avut astfel rasplata maxima – ca sa parafrazez niste versuri – “in bratele lor nu a trebuit sa dovedesc ca sunt barbat”. 🙂
Frumos la Chamonix, in completare adolescentii mei au fost la cursele lor YCC la fel ca acum multi ani, cand erau copii. Poate daca vor dori ei ma voi mai intoarce, dar pana atunci trei cuvinte pentru cei care si-au lasat o farama de suflet si timp pe la acest concurs… multumiri, bravo si felicitari!
UTMB – incheiere cu un italian vesel Gonzalo si cu o irlandeza relaxata Ellen
https://www.strava.com/activities/9776939517/overview

Maraton Piatra Craiului, 5h29min, loc 6 categorie, 46 generalConcurs de tradiţie, de suflet, cu carte cadou, cu oameni calzi, cu bucuria reîntâlnirii… Doar câteva cuvinte de astă dată, dar sper să însemne mult.
Dacă la UTMB copiii mei au participat la probele lor, mai scurte, conform vârstei, aici, la MPC, pe Tudor l-am rugat să plece în drumeţie după start la jumătate de oră, să vadă zona, munţii. Mă gândeam că pe la Plaiul Foii se va aşeza şi voi merge după el. Nu-i el cu alergările lungi, practică alt sport, dar s-a ambiţionat şi a încheiat tot traseul în aproximativ opt ore. Adică a şi alergat.
Mă bucur pentru el şi … i-am făcut un cadou pentru când va împlini 18 ani: să vină cu mine la Istria şi să participe la proba de maraton de acolo. De fun… Dar să ştiţi că a început să se antreneze.

https://www.strava.com/activities/9948510823/overview

MTB Odyseey 23 septembrie
Mult am tot umblat pe Muntele Mare, eu sper că a ieşit bine. Mai frumos e să povestească alţii.
Din istoric: pe Muntele Mare pe la Saua Prislop, valea Ratoiul Mic si valea Podurilor,
stabilit traseele scurt şi mediu, curatare Valea Galbenei,
https://www.strava.com/activities/9587633613
https://www.strava.com/activities/9645213926
https://www.strava.com/activities/9673303573
https://www.strava.com/activities/9687771124

curatare scurt si e-bike, marcare, creare segmente Strava, verificare…
https://www.strava.com/activities/9834776333

 

Aug 082017
 
Retezat Maraton

Refugiul Condorul

Maraton Retezat – prima dată când particip la un maraton montan de sub 40km cu un timp ca de ultra – ceva peste 8h. Trebuie să fie ceva motive, nu-i ușor să fiu așa “neproductiv”. Datele inițiale oricum nu sunt obișnuite – 39km cu 3000m diferență de nivel. La care se adaugă însă un singur cuvânt – Retezat. Și la cuvântul acesta, la care mulți drumeți exclamă “ce frumos”, “cel mai fain”, cred că alergătorii aleg și alte epitete, musai găsești cuvântul piatră sub diferite forme și întrebarea “unde mai e apă”.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-smd6cE6kDAA/WYoPl46i_QI/AAAAAAAAmRA/7diSMNhLsb4InuxXGLoYP7gBzs6RG8JXQCCoYBhgL/s144-o/harta-RM_dinozaur_2016-1.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6451983935076887281#6451986559769181442″ caption=”” type=”image” alt=”harta-RM_dinozaur_2016-1.jpg” image_size=”784×764″ ]

De fapt cred că acesta e singurul lucru de îmbunătățit – punctele de alimentare foarte rare raportat la timpul petrecut între ele. E drept că trebuie să mă scarpin bine în cap ca să găsesc încă vreun punct accesibil și nu pedeapsă pentru voluntari. Erau multe pârâiașe, a fost scris și de ele, dar tare greu te mai hotărăști să te oprești la cât de bătut în cap ești de soare. Trebuie un imbold, o sugestie – mici panouri cu texte de genul “ar fi bine să te oprești”, “apă la 100m”, “cea mai dulce apă”, “ultima apă”, “apă gratis”, “și cel din față a oprit”, “pârâul cu monede de aur”. Vă spun eu – alergătorul se oprește, bea apă și apoi gândește.

Dacă la maratoanele mai grele întâlnești și porțiuni mai tehnice, de viteză mai mică, aici excepția a fost traseul normal alergabil – adică fără să te uiți mereu pe jos și să numeri pietrele. Dacă doreai să te uiți la peisaj era musai să-ți alegi bine zona în care pășești sau să te oprești. Eu, așa, de ambiție, m-am mai uitat, am mai citit plăcuțele cu înșiruirea de vârfuri – Retezat, Peleaga, Păpușa. Ca succesiune traseul a fost – Râușor – Vălereasca – piatră – Prelucele – piatră – Retezat – piatră – Bucura – piatră – lacul Bucura – piatră – Peleaga – piatră – Păpușa – piatră – Custura – piatră – iar lacul Bucura – valea Pietrele – sigur piatră – culme Ciurila – Râușor. M-am cam sictirit de sărit coțcă din piatră în piatră și la deal și la vale. Cu cât alergai mai încet, cu atât numărai mai abitir pietrele și cu atât oboseai mai tare pentru că aveai ruperi de ritm mai dese. Nu-i de mirare că diferențele de timp dintre concurenți au fost mari – cu cât erai mai priceput, mai odihnit, mai sigur, cu atât în timp diferența față de urmăritori creștea.

La mine “n-a fost ziua mea”. Am ajuns la locul de start pe la 1 noaptea, am pus cortul, am dormit puțin și am avut noroc că citisem că s-ar putea să se decaleze startul și m-am trezit preventiv mai devreme. Am luat la timp startul dar lucrurile nu prea mergeau – mișcam greu picioarele. Eram parcă după ore întregi de alergare, nu la început de concurs. Așa, la limită, am reușit să mă țin de Pepi până pe Retezat. Am luat-o pe urcare fix pe trasa lui, peste stânci, dar el avea compasul mai mare și eu uneori trebuia să găsesc pietre intermediare ca să nu fiu nevoit să sar. Vio era chiar în spatele meu, cred că pentru ea a fost și mai grea calea “uriașului”. 🙂 Apoi au venit coborârile și a trebuit să mă liniștesc. Nu aveam reflexe și coboram prea rigid, urnind pietrele. Așa că duși au fost cei din față, parcă în câteva secunde au dispărut – eram prea absorbit de căutatul pietrelor ”sigure” și când am ridicat privirea nu mai erau. Un pic mai puțin dacă reușeam să zăbovesc pe pietre și nu mai conta pe ce calc! Data viitoare, dacă-s mai fresh.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-EuQakm60rRI/WYoNOqw88LI/AAAAAAAAmQw/vjY6leNK5rAIGtzyZH4fYJguykEJOZgwgCCoYBhgL/s144-o/20626418_1545234658878537_5883200932715676285_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6451983935076887281#6451983961810596018″ caption=”” type=”image” alt=”20626418_1545234658878537_5883200932715676285_o.jpg” image_size=”2048×1360″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-3JdCMU7axSQ/WYoNQhKlmYI/AAAAAAAAmQw/YnpgusbjMi0mUZpFtwHM4VjlHpelsOHbwCCoYBhgL/s144-o/20626399_1545323112203025_4380860758002329965_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6451983935076887281#6451983993593502082″ caption=”” type=”image” alt=”20626399_1545323112203025_4380860758002329965_o.jpg” image_size=”2048×1360″ ]
La Bucura, apoi cu Dan la Bucura a doua oară
[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-jtENV3utrpE/WYoNPcq6BSI/AAAAAAAAmQw/qiwN-jo1pOo13jxD0YvhTMLY1ja084KmACCoYBhgL/s144-o/20690057_1545278482207488_7026364507103194483_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6451983935076887281#6451983975207011618″ caption=”” type=”image” alt=”20690057_1545278482207488_7026364507103194483_o.jpg” image_size=”2048×1360″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Q6C1Twj8kuM/WYoNP3l-ggI/AAAAAAAAmQw/ZiNCXU6kXGEXAEw8lqiU1o5K4RzfCzr6gCCoYBhgL/s144-o/20643448_1545229508879052_996711716501140175_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6451983935076887281#6451983982434091522″ caption=”” type=”image” alt=”20643448_1545229508879052_996711716501140175_o.jpg” image_size=”2048×1360″ ]

M-am bucurat că am reușit să-l reajung pe Dan Lupșa (a încheiat pe locul 2 la 50+), am avut noroc că urcările mergeau rezonabil, și apoi tot împreună am alergat. Alergam în ritmul meu, mai încet pe coborâri, iar Dan se ținea de mine cu răsuflarea lui caracteristică. 🙂 Nici nu trebuia să mă întorc ca să știu că-i în spatele meu. Uneori nu se mai auzea, se oprea probabil la câte un pârâiaș. Împreună am mai adăugat în grup și pe Tase și așa am alergat până am ajuns a doua oară la Bucura.

De la Pietrele practic am  continuat singur, Tase a rămas în urmă și Dan a ales să se răcorească la pârâu. Am tot întâlnit concurenți de la semimaraton, nu m-am plictisit. Am rămas surprins că la sfârșit au fost aproape să mă ajungă Mihaela Hainăroșie (locul 2 la fete) și un băiat, am văzut apoi pe Strava că au alergat mai tare pe coborâri.

Am încheiat pe locul 17 general, cu 8h06min, dar la peste 10min distanță de cel din față, la 20min de Crina Buzgan și 32min de Pepi. Hajnal și cu Busuioc au scos niște timpi extraordinari – pe la 5h45min, dovadă că locurile 3 și 4 – prietenii Silip și Sălăgean au fost la aproximativ 40min cu 6h26min. În total 5 concurenți au încheiat cu un timp sub 7h.

Și pe Strava…
Merită parcurs traseul de maraton măcar o dată! După aceea precis îți schimbi reperele despre ce e greu și ușor la un concurs. Am văzut că au fost concurenți care au încheiat în 18h! Toată stima, sper că nu au rămas cu accidentări. Felicitări pentru organizare, ne-am simțit foarte bine! Copiii au participat și ei la proba de alergare, i-am prins fix când luau startul. N-au avut mult de alergat dar în Retezat nimic nu-i ușor. Andreea a terminat pe locul 2 după un băiat, iar Tudor între primii.

Ziua următoare ne-am zis să facem și noi o mică drumeție pe BR spre vârful Retezat. N-am putut să ne urnim la ora 8 după cum era planul prietenilor care doreau să ajungă la lacul Ștevia, tot pe BR. Degeaba le-am spus la ai mei că nu există tură de o oră în Retezat. Măcar am reușit să  ajungem deasupra pădurii, să trecem de jnepeniș și să dăm evident de pietre, să vadă și copiii cum e. 600m diferență de nivel tot am făcut, ne-am întâlnit cu multă lume, iar Hajnal la întoarcere ne-a spus că Luci Clinciu a dus o lebenită până la lac. Ăsta da regret că n-am fost până la lac! Dar în pădure măcar am văzut ceva interesant – o budă. 🙂 Cam la altitudinea de 1750m, unde trebuia să fie refugiul Condorul. N-a fost greu să-l găsim, să-l studiem puțin și să-i facem o poză. Apoi am coborât repejor că era amenințare de ploaie.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-8mJ-r4g19W4/WYoNNzgBwRI/AAAAAAAAmQw/BCWMBmiWmRE3r92YFG47R9lEb-zyAW5zACCoYBhgL/s144-o/IMG_20170806_115417.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6451983935076887281#6451983946975658258″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20170806_115417.jpg” image_size=”2048×1153″ ]

Să ne vedem cu bine! Și, ca de obicei, mulțumesc pentru poze!

Jun 242014
 


A venit vremea să merg în Retezat şi la o cursă de alergare – Retezat Trail Race. S-a potrivit să fie un skyrunning, primul meu concurs de acest tip, numai bun de preambul la ce mă va aştepta în continuare la competiţiile lungi din Bucegi şi Făgăraş. Dacă am învăţat câte ceva, voi vedea curând la Runsilvania Sky Run din Rodnei.

cu cortul – From Retezat Trail Race

Concursul meu
Din Cluj ne-am pornit într-o formaţiune interesantă, conduşi de Szabi 🙂 : Ingrid şi Ramona, Vitalie şi cu mine. La final se va adeveri că pe noi românii, în sport, tot femeile ne salvează onoarea – bravo Ingrid.

A venit vara, m-am şi plictisit să tot caut şi să rezerv cazare, aşa că acum am venit cu cortul. Dacă era vreme foarte urâtă mă gândeam să oploşesc cortul sub ceva acoperiş. N-a fost cazul, deşi de prin Sebeş până spre Haţeg ne-a tot plouat pe drum, de am rugat-o pe Ramona să se uite pe FB dacă organizatorii nu anulează concursul 🙂 . În fine, în Cheile Buţii era o oază de soare şi vreme bună, ce să fac, trebuia să alerg ziua următoare.

Nu mai insist cu amănuntele, toată lumea pe acolo era veselă şi optimistă, aşa că a trebuit să mă conformez şi eu şi, mai important, chiar şi vremea. Mi-am rememorat ţintele, cam ce vreau să fac, am ascultat şi de cei care au mai fost şi mi-am propus s-o iau mai moale la început, la prima urcare – la cum mă cunosc eu, în traducere liberă înseamnă să nu mă supăr dacă rămân cam în spate. La sfatul lui Lazăr Sângeorzan mi-am luat totuşi camelbag-ul, că şi aşa aveam de gând să-mi iau cu mine încălzitoarele de mâini, foiţa şi buff-ul şi nu doream să arăt ca un pom de Crăciun. Nu mai erau obligatorii, era chiar cald afară, dar traseul Custura (28km şi 2300m diferenţă de nivel) ajungea la peste 2400m. Forţat de împrejurări, nedorind să mai am probleme cu tălpile ca la Maraton Apuseni, m-am încălţat cu papucii mei de antrenament, cam uzaţi şi terminaţi după peste 1300km de alergare montană, dar care nu mă dezamăgiseră până acum.

Şi s-a dat startul. Mă mulţumesc să fiu atent la beţele celor din jur şi să-i ţin sub observaţie pe Răzvan Ilie şi Mihai Şerban. Ţintele mele “ascunse” – Ingrid şi Lazăr – deja dispăruseră din peisaj. Începem prima urcare, se terminase bătălia pentru un loc efemer în faţă, lumea păşea deja ardeleneşte. Mă tot zbat eu din când în când să văd şapca lui Mihai şi apoi mă liniştesc: urc încetişor, dar nu sunt singurul. Sus pe creastă îl văd şi pe Lazăr şi mă bucur, nu-i departe, câţiva zeci de metri. Nu reuşesc însă, spre surprinderea mea, să fac faţă ritmului celor din faţă, mereu alunec, şi rezultatul e că rămân în urmă fix pe porţiunea unde credeam că mă descurc mai bine. O dată chiar ajung la orizontală, noroc că am apucat să pun o mână dedesubt. Schimbările de direcţie le fac prinzându-mă de jnepeniş, de crengi, de ce pot, mai şi ratez şi fac piruete nătângi. Zona de coardă o prind în spatele unui concurent şi până la urmă, ca să nu ne incomodăm şi să cădem amândoi, renunţ şi trec deasupra corzilor. Vine porţiunea mai abruptă, mă simt mai confortabil, scap de alunecările pe laterală, trec şi de concurent. În faţă nu mai am pe nimeni, toţi au dispărut. Cobor la disperare, iar cu ajutorul crengilor şi ajung la PA Buta, unde cu bucurie îmi revăd prietenii. Iau ceva  de mâncare rapid, mestec pe urcare, nu înainte de a întreba de Lazăr. Mihai îmi spune că merge foarte bine, că-i mult în faţă. Ce să fac, de alergat nu prea pot, încep să merg mai repede, în fond e începutul ultimei urcări, e totul sau nimic.

multumesc Gabriela Varzari pentru poze – From Retezat Trail Race

Ajungem în zona alpină, mă tot uit în faţă, e un şirag de concurenţi ce urcă spre vârful Custura. Am un ritm ceva mai bun şi reuşesc rând pe rând să depăşesc pe unul sau pe altul. Încep să simt vântul cum bate din stânga, plouă nu prea tare dar ploaia e deranjant de rece. Sunt în tricou şi fără buff şi n-am chef să-mi schimb ritmul ca să cotrobăi prin rucsac. Aleg trase uşor pe sub culmi, să nu îngheţ de la vânt, mă uit la concurenţii cei mai depărtaţi şi-mi construiesc calea de urmat parcă tot din ipotenuze. Văd o fată, dar nu-i Ingrid. Foarte bine urcă, reuşesc să mă apropiu destul de greu de ea. Intrăm într-o zonă de uşoară ceaţă. Spre surprinderea mea mă aud strigat şi încurajat pe nume. Cine puteau fi alţii decât d-nul Dinu Mititeanu şi Marlene – simboluri ale CAR Universitar Cluj! Veşnic pe munte, cu rucsaci mari încărcaţi pentru mai multe zile. Îi văzusem eu de departe, credeam că sunt organizatori şi-i comparam cu nişte dulapuri umblătoare, acoperiţi fiind şi cu ponchouri. Am prins aripi, apropo şi de observaţia lui Mihai pe care-l lăsasem în urmă că am urcat bine la final. Trec şi de Yolanda Ruiz – am văzut mai apoi că aşa o cheamă, a terminat pe trei la open feminin  – şi intru în zona de ceaţă mai densă. Nu mai văd marcaj, nimic. În stânga într-adevăr văd un vârf cu momâie pe el, dar în dreapta e o ceaţă… Încetinesc, strig în spate, o văd pe Yolanda care se ţinuse de mine. Mă gândesc că în principiu trebuie s-o iau în dreapta, că traseul e ca un cerc, să intru mai adânc în ceaţă. Mă uit cu atenţie să văd orice mişcare în jur. Apoi îmi zic: în definitiv, asta e, ce dacă mă rătăcesc, când mai am eu aşa o ocazie să fiu împreună cu o fată pe vârf de munte! Şi o pală de vânt îmi strică socotelile, văd vârful flamurilor Sponser la câţiva zeci de metri mai sus – cred că fără ceaţă se vedeau de la kilometri. Gata cu visele, trec iar la alergare.

Începe ultima coborâre, îl ajung şi pe Florian Petre – şi uitasem de el – mă depăşise foarte devreme. Cobora mai prudent, a avut ceva probleme anul trecut. În faţa mea e altă fată acum, cu tricou de România. Îi spun că-n spate, la 3-4 minute, vine tare concurenţa. Zona de stâncă a trecut, acum vine iarba, brazdele râmate de mistreţi. Simt pământ în papuci dar nu opresc. Încerc să-l distribui scuturând picioarele. Am gaitere, dar cumva pământul a trecut de bariere. Mare noroc cu ultima urcare şi coborârea, am recuperat câteva locuri în clasament. Mi-a dat un voluntar o informaţie sus, că aş fi la 30min de locul 15, să trag tare, dar am crezut că nu am auzit bine. Abia acum, uitându-mă în clasament, am văzut că am terminat la 28min de locul 15.

aproape de final – poza Cristian Man – multumesc – From Retezat Trail Race

Ajung la PA-ul de la forestier, mai sunt 6km. Văd un concurent oprit şi mă decid că n-am nevoie de pit-stop, deşi cam simţeam gol la stomac. Pierdusem din vedere faptul că acolo deja puteau fi concurenţi şi de la celelalte trasee. În fine, alerg cât pot, mai scutur picioarele, văd un concurent stând jos în mijlocul drumului, cu crampe. Nu departe era Cătălin Clinciu, aflu că i-a dat un tub cu magneziu ca să-şi revină. Mie mi-e foame, mai sunt vreo 4 kilometri, mă gândesc să fac un shopping, imposibil să nu-i mai fi rămas la Cătălin ceva gel, baton, orice. Renunţ însă, îmi vine să râd. Vine ultima urcare, numai uşoară nu mi se mai pare, ne stimulăm să nu ne ajungă cei din spate. La final se depărtează dar reuşesc să mă mai apropii pe ultima coborâre şi termin la 10 secunde de el. Lazăr şi Ingrid terminaseră de mult, el la 7 minute şi ea la 10 minute în faţa mea.

multumesc Gabriela Varzari pentru poze – From Retezat Trail Race

Rezultatul meu: locul 35 la general cu 4h38min şi locul 11 (12) la categoria 35-50 de ani. Onorabil. Ca şi la MTB, un podium la feminin 🙂 . Cine m-au impresionat? Toţi care au concurat mai ales că toate traseele au fost peste medie la dificultate raportate la distanţă! Dintre cei pe care-i mai ştiu, începând cu fetele – exemplar Denisa Dragomir, apoi Adi Văleanu – se vede că toată ziua e pe munte şi închei cu Ionuţ Zincă – cu un record de 3h07min. Câte un bravo pentru Ingrid pentru locul 2 la open feminin şi Lazăr pentru 1 la categorie!

clasament partial traseul Custura – poză de la faţa locului – From Retezat Trail Race

Felicitări pentru organizare, pentru traseul ales – a meritat să merg atât pe el. Medaliile au fost deosebite, am avut şi vreme frumoasă, iar la sfârşit am profitat că e cortul în apropiere şi am stat puţin pe la focul de tabără deşi am cam trecut de epoca romantismului.

From Retezat Trail Race

Să ne revedem sănătoşi în faţa unor noi provocări pe care ni le construim în gând!