Search Results : inchizator

Maratonul Băișorii 2022

 

Update 28.06.2022
Traseul L 2022

Rămâne final traseul pe la Orăşti, Inceşti şi Dealul Răchiţilor. Conform Alltrails are 73,4km cu 2914m diferenţă de nivel. Conform Trace de Trail are 3400m diferenţă de nivel (nu dau linkul pentru că s-ar putea să fie temporar, să-mi dea jos trackul).

Propun 5h pentru bucla aceasta de la PA2 Ştiolne la PA5 Ştiolne, la care se adaugă 1h30min de la start la PA2, total timp limită la PA5 6h30min (la traseul mediu era 5h). Timp limită final poate fi 10h (9h era la mediu). După rezultatele de anul trecut se pare că timpul limită intermediar la mediu de 5h e cam mare şi (dacă n-au fost TLE, adică cu timp limită depăşit la final) doar 3 persoane au avut timp total peste 8h, din care doi aveau 8h04min.

Șesu Cald – Pietrele Mărunte – Crucea Crencii – Știolne – Șesu Craiului – Poiana Româneasa – Săgagea – Orăşti – Inceşti – Dealul Răchiţilor – Bocșești – Știolne– înconjor Muntele Boului – Zăpodie – dealul Boinic – Crucea Crencii – Valea Vadului – Skiland – Montana – poiana Găbriana – fântâna Găbrienii – poiana Buhuia – Șesu Cald





Este figurat un nou PA4_Inceşti, imediat de acolo traseul părăseşte forestierul şi urcă mai abrupt pe Dealul Răchiţilor. Sunt ceva case acolo. PA4_Inceşti e la 13km de PA3 Săgagea şi 17km de PA5 Ştiolne. Dacă de la PA3 nu e problemă de interval de timp pentru ajuns la PA4_Inceşti, fiind la vale şi apoi urcare mai uşoară de forestier (de la PC_spre_Orăşti), cei 17km de la PA4_Inceşti la PA5_Ştiolne înseamnă şi 2 ore.
De aceea la PC_Dealul_Răchiţilor (punct de maxim altitudine pe forestier, accesibil de la Ştiolne, aflat la 5km de PA4 şi 12km de Ştiolne) ar fi bine să fie PH sau măcar ceva bidoane de apă pentru cazuri mai deosebite. PC_Dealul_Răchiţilor nu are o poziţie anume, el poate fi împins spre PA4 oriunde este mai convenabil şi este un loc mai adăpostit, singura observaţie e că-i mai bine să fie pe urcarea concurenţilor, adică să nu trebuiască să frâneze puternic la vale ca să oprească.
Am pus trackurile finale şi poze hărţi, să nu fie confuzii, într-un nou director 2022 pe site 

Am mai încercat traseu pe la Lunca Largă, ca variantă pentru traseul lung, dar sunt probleme şi ar fi de muncă. Aşadar, nu anul acesta.

Update 13.06.2022
Propunere 2 pentru traseul L.
Rămân în vigoare traseele S şi M. Si linkul de descărcare rămâne valabil – pe site 
Traseul L este traseul M la care din Săgăgea nu se întoarce direct spre Ştiolne ci se continuă coborârea spre Poşaga, se ia dreapta la Orăşti şi de aici foloseşte traseul L vechi pe la Inceşti până la Ştiolne. Nu conţine aşadar vârful Muntele Mare.
Va mai trebui un PA. Voi merge să văd acea parte de traseu. 

Sunt 73,5km cu 2900m diferenţă de nivel.


Update 03.03.2022
Propunere pentru traseul L.
Rămân în vigoare traseele S şi M. Si linkul de descărcare rămâne valabil – pe site 


Cu verde pe hartă e traseul S, cu roşu e M şi cu albastru e propunere L.
Observaţie: Dacă la traseul M se adaugă bucla de la S pe la Muntele Bocului se obţin în plus 13km, deci traseul Mplus ar fi de 50+13km=63km.
O propunere rapidă ar fi aşadar traseul L din 2020 din care se scoate bucla de Săgagea. Ar fi 77,8km. Dezavantajele sunt că e peste Muntele Mare (grijă la vreme) şi necesită o desfăşurare mai mare de logistică, inclusiv voluntari.



Update 14.09.2021
Tot pe site pentru descarcare am adaugat “tabelul MTB Odyssey x1.docx” cu punctele de alimentare si control. La punctele de control care sunt intersectii e cel mai bine sa fie om, iar la toate (inclusiv cele de intersectie) sa fie puse sageti directionale.

Update 14.08.2021
Traseele le gasiti pe site pentru descarcare. Există acum gpx-urile cu PA-uri actualizate şi gpx-ul “de fugă” (cu galben) de la PA2/4 Ştiolne pe la PA1/5 Crucea Crencii la Valea Vadului şi Skiland pentru cei care abandonează, calea cea mai scurtă şi uşoară. 



Traseul S 25km cu 800m dif nivel
Descriere: Traseul nu prezinta dificultăţi tehnice deosebite dar necesită atenţie şi este destul de solicitant fizic.
Traseul începe cu o urcare pe la fântâna Găbrienii (km2) şi apoi continuă cu coborâre spre Plopiş (km3,5) pe o variantă ocolitoare a porţiunii cu bolovani.
În continuare traseul urmează linia generală de coborâre trecând prin poiana Crinţ şi poiana Găbriana şi ajungând la PA1 Dealul Voicii (km12). Acest punct este folosit de altfel şi ca PA la Ultra Maraton Apuseni, fiind accesibil dinspre Muntele Băişorii. Este şi punct de acces către localitatea Muntele Bocului unde traseul ajunge după un scurt ocol pe după vârful Muntele Băişorii urmat de o coborâre ceva mai abruptă. Până aici, traseul urmând mai mult culmea, se pot admira până departe dealurile, munţii şi chiar în dreapta jos valea Ierţii şi localitatea Muntele Băişorii.
La PA1 Dealul Voicii se poate stabili şi un timp limită, de maxim 2 ore. În principiu, dat fiind traseul mai mult în coborâre şi pe linie de nivel, acest timp limită nu va constitui un obstacol nici pentru începători.
Trebuie insistat pentru alimentarea cu apă pentru că din valea Bocului cu localitatea Muntele Bocului până la finish practic este numai urcare. Sunt 10km de urcare de la km14 la km24, trecând pe la Preluca Bonduresii şi din nou prin poiana Găbrienii, dar ceva mai sus. Când se ajunge din nou la fântâna Găbrienii (izvor amenajat) urcarea s-a cam încheiat.
Pentru că la poiana Găbriana am pus PA6 pentru traseul M, este şi PA2 (km21) pentru traseul scurt. Ca să fie pe întoarcere, să fie pus mai sus decât este figurat pe hărţile ataşate, vedeţi gpx-urile cu PA-uri modificate.
În principiu concurenţii ar trebui să ajungă la finish în maxim 6 ore.


Traseul M var Pietrele Marunte 49,5km cu 2175m dif nivel
1. Am figurat cu linie albastră şi varianta mai uşoară de urcare de la Săgagea la Bocşeşti, pe drum forestier: 5,38km cu 349m dif nivel vs 3km cu aproximativ tot atâta dif nivel cât e pe trackul original. Putem alege şi această variantă, decidem probabil când ne întâlnim.
2. Câteva poze, cu locaţiile, se văd în activitatea salvată pe Strava cu ceva timp în urmă. Nu am parcurs întregul traseu atunci, lipseşte ultima parte.

Descriere: Traseul începe cu o buclă de departajare de 2,6km peste Buscat. Continuă cu traseul clasic de Maraton Apuseni pe la Pietrele Mărunte. De la km5 unde este PC Pietrele Mărunte urmează o coborâre single-trail mai tehnică printre pietre şi pe alocuri printr-un pârâiaş. Se intră în pădure unde trebuie mare atenţie şi se poate depăşi cu greu, doar dacă cel din faţă îţi oferă posibilitatea.
Coborârea, de aproximativ 3km, continuă până la PA1/5 Crucea Crencii. Suntem la km9 şi până la km12 PA2/4 Ştiolne nu e mult. Concurenţii mai mult ca sigur, fiind la început de cursă, vor alege să oprească cel mult la unul din aceste două puncte de alimentare.
Se mai urcă puţin şi vine o coborâre pe un drum înierbat mai puţin cunoscut, probabil cea mai frumoasă coborâre din concurs, care trece prin poiana Româneasa până la PA3 Săgagea km17,5, punctul cu altitudinea cea mai joasă din tot traseul – 800m. De-a lungul ei putem vedea în partea stângă dintr-un unghi inedit stâncile din rezervaţia Scăriţa-Belioara.
Atenţie pentru organizatori: pe ultima parte a coborârii, aprox km16,5, este o poartă de acces care trebuie lăsată deschisă (vorbit cu localnicii).
La PA3 trebuie alimentat pentru că vine o urcare grea şi lungă până înapoi la PA2/4 Ştiolne km25. Se închide astfel bucla de Săgagea, traseul a avut multă urcare deja, unii concurenţi vor fi nevoiţi să facă push-bike (pe varianta de ocolire cu albastru s-ar fi descurcat mai uşor). La PA4 se poate pune timp limită de 5h dacă se doreşte.
Atenţie pentru organizatori: pe trackul prezent care urcă mai direct prin Săgagea există două porţi care trebuie date la o parte. Suntem practic pe traseul de Maraton Apuseni, la fel a fost nevoie şi la el (undeva între km19 şi 21).
Există mai multe variante pentru cazul când se depăşeşte timpul limită. Dacă se doreşte simplu, cu încetarea cursei, se redirectează concurentul spre Crucea Crencii şi de acolo spre Valea Vadului cât mai direct. Nu este necesar să urmeze exact trackul, dar dacă la Ştiolne nu este nimeni să meargă cu ei atunci trebuie să aştepte închizătorul.
De la PA4 Ştiolne vine o coborâre de 3,5km pe Valea Boului până acest pârâu se varsă în Valea Tisa. Se ajunge la PC Valea Tisa şi de aici vine o nouă urcare pe Valea Tisa până la km32 când trecem de catunul Zăpodie. Am ajuns din nou pe traseul de Maraton Apuseni, dar noi îl lăsăm pentru a merge pe culme spre PA1/5 Crucea Crencii km34.
La PA5 concurenţii trebuie avertizaţi să-şi facă provizii pentru că după coborârea în Valea Vadului vine o urcare consistentă care trece pe la Skiland, traversează drumul judeţean, ajunge în zona Hotel Alpin, traversează pârtia veche şi apoi, cu scurte porţiuni de coborâre, ajunge prin poiana Crinţ la PA6 Poiana Găbriana km45 (9km, cea mai mare distanţă între PA-uri şi totul merge mai greu, pentru unii va dura poate şi două ore parcurgerea), punct de alimentare prezent şi la traseul scurt.
Atenţie pentru organizatori: La maxim 200m de la PA5 pe coborâre există un şanţ care acum e amenajat în sensul că sunt puşi nişte pereţi de sprijin pentru un podeţ. Lipsea însă puntea. E absolut necesar să se pună semn din timp, chiar de oprire, înainte de viraj, iar la puntea ce va fi pusă în stânga şi în dreapta să fie panglică, să nu cumva să le treacă prin cap să meargă pe lângă podeţ. Vedeţi şi semnele din ghidul tehnic de la Triadă care se utilizează în mod curent, mai ales la cele de coborâre cu triplă săgeată. Sunt necesare şi la coborârea de Pietrele Mărunte, şi la cea de Săgagea (este o mică porţiune cu pietre ascunse pe la km12-km13). În rest coborârile n-ar trebui să fie o problemă deosebită, mai mult de atenţie.

Mai sunt 5km până la finish, traseul e comun cu cel scurt.
Pentru timp total să vă aşteptaţi şi la 10h. Aş pune startul la ora 9, cel târziu la 10. Premierea poate fi la ora 17, am văzut că aşa se poartă. Ne luăm după cei mai buni – Triada MTB Păltiniş – ghid tehnic. Nu contează că mai sunt concurenţi pe traseu, în principiu câştigătorii la open au ajuns şi probabil mai toţi de la categorii. Ei doresc să meargă acasă, unii sunt de pe la Galaţi.



Update 27.07.2021
Traseele le gasiti pe site pentru descarcare. Am pus in clar ultimele variante. La Traseul M am facut doua variante, e buna varianta “Pietrele Marunte”. Traseul M contine bucla de departajare peste Buscat. Varianta “Cruce Rosie” e doar de rezerva, e alta posibilitate de coborare in locul celei de Pietrele Marunte.
Va puteti uita pe alltrails pentru parametri. Pun linkuri, sa nu se incarce prea greu pagina.
Traseul S 25km cu 800m dif nivel
Traseul M var Pietrele Marunte 49,5km cu 2175m dif nivel
Traseul M var Cruce Rosie (rezerva) 49km cu 2059m dif nivel

Update 12.07.2021
Traseele le gasiti pe site pentru descarcare. Momentan sunt valabile cel din 2021 pentru scurt pentru ca nu se doreste tehnic, in rest M si L din 2020. Variantele precedente le-am pus in subdirectorul Old. Traseele de pe Trace de Trail – M si L sunt valabile, sunt afisate cu data de 26 iulie 2020.
Traseul L mai mult ca sigur nu se va folosi. E peste Muntele Mare, dar acopera spatiu mare si e mai cu probleme daca e vremea dificila. Desi si atunci se poate da solutia ca aceia de la lung, cu start decalat, sa faca traseul M, eventual si acela scurtat.
Traseul M sigur are nevoie de bucla de departajare peste Buscat. E trecuta o varianta de bucla mai jos, dar la coborare de pe Buscat e mai impresionant daca se coboara direct pe banda rosie inapoi spre start . Se mai adauga 3km cu 140m dif nivel. Traseul M contine coborarea de Pietrele Marunte, adica cea de la Maraton Apuseni pe sens normal.

Observatii:
1. La MTB se considera ca este traseu de maraton (XCM) de la 60km in sus, altfel e de Race. Traseul M, cu bucla de departajare, are aproximativ 50km. Daca se adauga insa bucla de Muntele Bocului de la traseul nou scurt (traseul S 2021), adica 13km, traseul M devine de XCM, cu 63km.
2. Trebuie multumiti toti, si cei cu mai putina experienta, dar si elitele. Elitele doresc sa fie inclusa coborarea de Pietrele Marunte, asa cum e ea acum la traseul M. Sa fie fun si pentru ei. Cine merge pe langa bicicleta, nu-i problema. Pierd poate 5min, dar oricum la final diferenta fata de primii va fi de ore – adica nesemnificativ aspectul in aceasta privinta.
3. Din toate traseele, singura coborare de care trebuie avuta grija e cea de la Pietrele Marunte. Oricum se va curata inainte la Maraton Apuseni. Trebuie spus insa la voluntari ca ar fi fain sa mai arunce din pietrele miscatoare de prin padure. Asa e mai usor cand se va reverifica traseul pentru MTB.
4. La MTB trebuie luate masuri de siguranta mai mari ca la alergare. Se mai pun pe copaci protectii din burete etc. Si se pun indicatoare de avertizare ca urmeaza coborare peroculoasa. Sa nu se uite de podetul necesar spre Valea Vadului, cu avertizare si banda, pentru ca e sapat un sant care traverseaza drumul.
5. De la an la an se mai pun sfori, garduri etc. Mai verific si eu.

Pentru traseul scurt S, daca se doreste sa nu fie prea tehnic, este varianta de mai jos, ce ajunge la Muntele Bocului. Sunt aproximativ 25km cu 800m diferenta de nivel. Sau se lasa cel din 2020, cu bucla de departajare.
Se merge si se intoarce pe acelasi drum, spre Poiana Buhuia, cam 2km. Nu necesita bucla departajare etc.

Update 15.06.2021
Poze de anul trecut pe wetransfer, valabile pana in 22.06.2021
https://wetransfer.com/downloads/4d24cf47640ab8dadc6f2153cd767c2d20210615051823/3c4f8947752171c867a0df7f859c612320210615051846/f1e9bc

Update 01 august

  • kilometri
  • diferenta de nivel,
  • timp maxim de parcurgere
  • aprecierea nivelului de dificultate,
  • număr maxim de participanți admisibili în 2020
  • scurtă impresie artistică din șa ca să știu ce ne inspiră la acel traseu.
  • harta și profilul
  • link la track
  • imagini din traseu – ar fi extraodinar

Observații:
1. Voi pune informațiile pe baza listei de mai sus, în limita a ce cunosc. Imaginile le voi atasa intr-un zip cu link de descărcare.
2. Pentru traseele S și M e bine să existe bucla de departajare pentru a nu intra buluc pe single-track-ul de coborâre de la Pietrele Mărunte. O idee este mai jos, cu urcare pe Buscat.

3. Bucla de departajare nu va intra în calculul timpilor concurenților. Când ajunge primul concurent înapoi la start atunci se dă drumul la cronometrare. În exemplul de față e 3,2km cu 141m diferență de nivel. Se pot găsi alte soluții, nu insist, important de reținut este că TREBUIE.
4. Traseele se pot scurta dacă se consideră prea dificile. Eu am scris data trecută, propun și să găsim cicliști disponibili și buni, neutri, care să-și spună părerea. Poate fi o tură cu ei de recunoaștere trasee.
5. Ca ore de start propun cel târziu ora 9 startul la L, având în vedere că timpul limită la L l-aș pune 10h.
La 9.15 startul la tura M și la 10 startul la S.
6. Dacă se consideră zona de șosea periculoasă de la Skiland la Montana, facem trecerea altfel, este doar un amănunt.

traseu 1 – S:

Începem cu traseul cel mai scurt, S. Traseul S este inclus în traseul M.
1) 34km cu 1500m diferență de nivel.
2) Conform experienței Clujul Pedalează din 2014 timpul maxim a fost 5h. Traseul nu este chiar la fel, e mai lung acesta cu 7km. Putem pune 6h, oricum vor fi oameni de la turele mai lungi care termină în timp mai mare.
3) Nu știu cum se apreciază oficial un grad de dificultate. Ce pot spune, și e valabil la toate traseele, coborârea de la Pietrele Mărunte e destul de tehnică dar se poate face și pe lângă bicicletă. În rest trebuie formă fizică bună, urcările sunt solicitante și ca să le faci pe bicicletă trebuie și MTB-ul să fie competitiv. 6h e un timp rezonabil.
4) Nu aș pune limită la numărul de persoane la tura S. În afară de acea coborâre inițială, traseele permit depășiri, nu sunt tehnice.
5) Traseul pornește de la Șesu Cald și după bucla de departajare se intră repede pe un single track – coborârea de pe Pietrele Mărunte. E o coborâre frumoasă, tehnică, cu de toate: rădăcini, pârâiașe, pietre, iarbă, șanțuri. E coborârea folosită și la alergare la MA și ajunge la Crucea Crencii.
Se ajunge apoi relativ repede la Știolne pe drumuri înierbate. Se începe prima urcare mai puternică și apoi se face înconjorul Muntelui Boului, trecând de pe Valea Boului pe Valea Tisei pe drumuri de pământ și traversând multe pârâiașe.
Pe Valea Tisei se urcă consistent, se urcă pe dealul Boinic și se ajunge din nou la Crucea Crencii. Se coboară la Valea Vadului (atenție, există un șanț de-a curmezișul peste care trebuie făcut un podeț și trebuie semnalizat) și de aici, pe drum de pământ și apoi forestier se ajunge la Skiland.
Urmează zona Montana, traversarea de pârtie veche și până la ultimul kilometru înainte de final se va urca aproape continuu prin zona pitorească de la poiana Găbriana până la poiana Buhuia.
Finișul la vale va fi cu siguranță în plină viteză după cei 7km de urcare continuă.

Șesu Cald – Pietrele Mărunte – Crucea Crencii – Știolne – înconjor Muntele Boului – Zăpodie – dealul Boinic – Crucea Crencii – Valea Vadului – Skiland – Montana – poiana Găbriana – fântâna Găbrienii – poiana Buhuia – Șesu Cald

6) Linkul de descărcare a traseelor. Sunt valabile traseele din 26 iulie. Celelalte fișiere nu sunt de actualitate. Traseele se pot descărca și de pe Trace de Trail.
7) Pozele, așa cum am spus la observații, am să le atașez astăzi sau mâine.

traseu 2 – M:

Traseul M conține în plus față de S o buclă ce coboară la Săgagea pe un traseu nou.
1) 47km cu 2200m diferență de nivel.
2) Conform experienței Clujul Pedalează din 2014 timpul maxim la traseul lor lung de atunci care a e la nivelul celui M de acum dar nu coincide a fost 6h30min. Putem pune 7-8h. Deja la tura M trebuie pregătire fizică bună.
3) Așa cum am precizat la S, coborârea de la Pietrele Mărunte e destul de tehnică dar se poate face și pe lângă bicicletă. Coborârea de la Poiana Româneasa la Săgagea e pe un drum înierbat, trebuie doar atenție. În rest trebuie formă fizică bună, urcările sunt solicitante și ca să le faci pe bicicletă trebuie și MTB-ul să fie competitiv.
4) Nu aș pune limită la numărul de persoane la tura M. Dacă există buclă de departajare nu vor fi probleme la depășiri.
5) Traseul M aduce în plus bucla de Săgagea care pornește din Știolne, urcă puternic și apoi coboară pe drum înierbat de la Poiana Româneasa spre Săgagea (este o poartă care aproape de Săgagea barează coborârea, trebuie vorbit). Se deschid priveliști din unghiuri noi spre Scărița Belioara, spre Munții Bihorului, spre Muntele Mare. Această coborâre este o noutate. Din Săgagea se urcă invers ca la MA până la Bocșești. Este o urcare puternică de aproximativ 3km care se poate face pe bicicletă în totalitate de cei mai buni. Această urcare va consuma mult din energie și va influența forțele la urcările de final. E pe drum de țară, de pământ, spre Bocșești e drum forestier (și aici există porți pentru a împiedica animalele să treacă, trebuie vorbit).
Din Bocșești se ajunge imediat în Știolne și se continuă cu traseul S ocolind Muntele Boului etc.

Șesu Cald – Pietrele Mărunte – Crucea Crencii – Știolne – Șesu Craiului – Poiana Româneasa – Săgagea – dealul Ticu – Bocșești – Știolne– înconjor Muntele Boului – Zăpodie – dealul Boinic – Crucea Crencii – Valea Vadului – Skiland – Montana – poiana Găbriana – fântâna Găbrienii – poiana Buhuia – Șesu Cald

6) Linkul de descărcare a traseelor. Sunt valabile traseele din 26 iulie. Celelalte fișiere nu sunt de actualitate. Traseele se pot descărca și de pe Trace de Trail.
7) Pozele, așa cum am spus la observații, am să le atașez astăzi sau mâine.

traseu 3 – L:

Traseul L este unul deosebit de solicitant fizic, la nivelul celor mai grele trasee lungi din țară. Nu este pentru oricine, este clar o provocare numai să-l închei în timp limită. Este nevoie de timp limită intermediar, o propunere este la Știolne, atât la prima trecere pe acolo cât și la a doua.
Traseul aduce nou bucla peste Muntele Mare. În condiții vitrege de vreme este expus pe Muntele Mare. În general însă dimineața este vreme rezonabilă și după trecerea peste vârf traseul este mai la adăpost.
Nu este nevoie de buclă de parcurgere la început.
1) 92km cu 4230m diferență de nivel.
2) În mod clar propunerea de timp limită final este de minim 10h. Timpii intermediari îi putem calcula să fie rezonabili. Spre sfârșit de septembrie ziua e de 12h, apusul e după ora 19.15. Nu este nevoie ca ultimii clasați să fie la premiere. Se poate da startul la nevoie la ora 8.
3) În locul coborârii de la Pietrele Mărunte este coborârea de pe Muntele Mare, o coborâre lungă cu porțiuni în care trebuie controlată bine viteza să nu ieși în decor. Coborârea este pe drum de pământ și forestier. Sunt la început 4km pe La Morminte – există cruci și un monument închinat luptătorilor din Revoluția de la 1848-1849, conduși de Avram Iancu.
După un “gât” de urcare unde se face și push-bike, coborârea continuă până la Orăști 10km.
Tura lungă e singura care are porțiuni scurte de push-bike care întârzie suplimentar concurenții.
Ca și la tura M se face și coborârea de la Poiana Româneasa la Săgagea pe un drum înierbat, trebuie doar atenție.
Trebuie formă fizică foarte bună.
4) Nu trebuie limită la numărul de persoane la tura L. Puțini se vor încumeta.
5) Traseul L aduce ca noutate bucla de Muntele Mare.
După urcarea de aproximativ 7km pe Muntele Mare care ocolește Stația Meteo urmează o coborâre lungă cu porțiuni în care trebuie controlată bine viteza să nu ieși în decor. Coborârea este pe drum de pământ și forestier. Sunt la început 4km pe La Morminte – există cruci și un monument închinat luptătorilor din Revoluția de la 1848-1849, conduși de Avram Iancu.
După un “gât” de urcare unde se face și push-bike, coborârea continuă până la Orăști 10km. De la Orăști traseul urcă pe la Incești și dealul Răchiților. Este urcare lungă de aproximativ 11km, nouă, cu priveliști deosebite mai ales de pe dealul Răchiților. Și aici pot exista scurte porțiuni de push-bike.
Tura lungă e singura care are porțiuni scurte de push-bike care întârzie suplimentar concurenții, toate acestea aflate pe bucla de Muntele Mare.
Se ajunge la Bocșești și de aici traseul e identic cu traseul M, adică implică și bucla de Săgagea.

Șesu Cald – Muntele Mare – La Morminte – Orăști – Incești – dealul Răchiților – Bocșești – Știolne – Șesu Craiului – Poiana Româneasa– Săgagea – Bocșesti – Știolne – înconjor Muntele Boului – Zăpodie – dealul Boinic – Crucea Crencii – Valea Vadului – Skiland – Montana – poiana Găbriana – fântâna Găbrienii – poiana Buhuia – Șesu Cald

6) Linkul de descărcare a traseelor. Sunt valabile traseele din 26 iulie. Celelalte fișiere nu sunt de actualitate. Traseele se pot descărca și de pe Trace de Trail.
7) Pozele, așa cum am spus la observații, am să le atașez astăzi sau mâine.

Update 26 iulie

Am parcurs cu MTB-ul traseul M. Acum toate traseele sunt parcurse cu MTB-ul si sunt reale.
Eu sunt foarte multumit de ele, cred că le va plăcea. Sunt ciclabile as spune spre 95% fara push bike si spre 100% ciclabile la vale daca se curata coborarea de Pietrele Marunte. Dar trebuie sa te stii. Sa ai si bicicleta. Nu e pentru incepatori. Adica… daca-ti place sa mergi pe langa, no problem.
Sunt si elemente noi, nu cred sa fi fost vreunul pe acele parti. Sunt însă grele.
Pentru traseul M mie mi-au trebuit 5h30min de parcurgere efectiva, 6h30min cu pauze. E drept ca am facut poze, nu am fost in ritm de concurs. Atasez trackurile (mentionez ca la mine pe ceas dif de nivel a fost mai mica decat ce vedeti (cu vreo 250m dif nivel, de ex 1950m dif nivel pt traseul M).

Traseul Lung. Va fi greu fizic, 10h linistit timp limita, daca nu mai mult.

Sesu Cald – Muntele Mare – La Morminte – Orasti – Incesti – dealul Rachitilor – Bocsesti – Stiolne – Sesu Craiului – Sagagea – Bocsesti – Stiolne – ocolire muntele Boului – dealul Boinic – Crucea Crencii – Valea Vadului – Skiland – poiana Crint – poiana Gabriana – poiana Buhuia – Sesu Cald

 

Traseul Mediu. 5h30min de miscare mi-a luat, dar n-am fost in regim de concurs.

Sesu Cald – Pietrele Marunte – Crucea Crencii – Stiolne – Poiana Romaneasa – Sagagea – dealul Ticu – Bocsesti – Stiolne – inconjor Muntele Boului – Zapodie – dealul Boinic – Crucea Crencii – Valea Vadului – Skiland – Montana – poiana Gabriana – fantana Gabrienii – poiana Buhuia – Sesu Cald

 

Traseul Scurt. L-am creat pe baza celui mediu, din care am scos bucla de Sagagea. E un traseu aproximativ folosit la un concurs de MTB de catre Clujul Pedaleaza acum cativa ani. Deci sigur e fezabil, avem si experienta timpilor de parcurgere de atunci, cu specificatiile ca nu pornea de la Sesu Cald (cred ca Alpin), nu cobora pe la Pietrele Marunte (alta varianta, mi se pare in conditiile de acum mai periculoasa) si am sa ma uit si la timpi (eu facusem 2h15min). MTB Baisoara avea atunci 2 trasee, acest S si inca unul, nu ca acestea.

Update 13 iulie

Am parcurs traseul lung pe la Incesti, am ajuns la concluzia ca pe dealul Rachitilor e cel mai bine. Se poate urca pe ultimul pinion. Am updatat trackul la lung, dar pe Trace de Trail, pe Alltrails n-am reusit, mai vad de ce. Puteti vedea parametrii pe harta, e peste 4000m dif nivel la 90km, cam mare efortul fizic, 10h poate fi timp limita dar nu vor rezista multi. Traseul de poate modifica, practic e parcurs tot dar nu deodata.

Ruta e: Sesu Cald – Muntele Mare – La Morminte – Orasti – Incesti – dealul Rachitilor – Bocsesti – Stiolne – Sesu Craiului – Sagagea – Bocsesti – Stiolne – ocolire muntele Boului – dealul Boinic – Crucea Crencii – Valea Vadului – Skiland – poiana Crint – poiana Gabriana – poiana Buhuia – Sesu Cald

Am schimbat trackul MTB lung, sa fie totul real parcurs cu MTB-ul (vezi mai sus, update 26 iulie).

Update 09 iulie 2020

Pentru o conceptie unitara propun ca la tura scurta (nu tura usoara, daca vreti asta exista alta propunere) sa fie identic cu tura medie, dar fara bucla de Sagagea. Adica M Bais scurt e cu 12,5km mai scurta (33km) decat M Bais mediu si va avea coborarea mai tehnica tot cea pe la Pietrele Marunte. Mi se pare mai rezonabila aceasta coborare decat cealalta, plus ca sunt 2km de urcare de la start – s-ar putea sa nu trebuiasca departajare asa mare.

La M Bais mediu e schimbat sensul de parcurgere! E principala modificare. Urcarea din Sagagea e pe drumul normal spre Bocsesti, se mai poate prelungi (acum nu e chiar ok, ca am pus invers coborarea, nu e pe drum). Se parcurge de 2 ori astfel bucatica de 1km de la Bocsesti la Stiolne. In plus, traseul nu ajunge chiar pana La Rascruce.

M Bais lung e pe la Muntele Mare. Nu mai trebuie sa mergem pe partea cealalta, spre Muntele Bocului. Putem lungi putin traseul chiar la Muntele Mare, putem usura traseul sa mearga spre Sagagea fara sa mai urce pe la Incesti. Dezavantajul e ca urca de doua ori portiunea de la Sagagea la Bocsesti, astfel ca tura lunga sa poata face si coborarea de la tura medie din zona La Rascruce la Sagagea.

Update 29.06.2020
Am facut o buclă de departajare, cu urcare pe Buscat – se revine la start si apoi se continuă pe traseele normale. Se adaugă astfel 3,5km cu 140m dif nivel.
Avantajul este că nu se intră aglomerat pe coborâre și … se pot filma și încuraja competitorii în plin efort. Iar startul e tot acolo, nu este start tehnic în altă parte.

Observații:
1. Traseul scurt S l-am parcurs ieri, 28 iunie, în alergare. E ok, dar coborârea de vreo 3km trebuie amenajată pentru că sunt pietre dizlocate – ploi etc.
Sugestia mea e să alegem aceeași coborâre și pentru traseele M și L (pe la Pietrele Mărunte) și pentru S – cum e acum, mai scurtă, mai lată dar mai bolovănoasă.
Probabil vom alege cea de la Pietrele Mărunte, în cel mai rău caz vor fi unii care merg pe lângă. Oricum vor fi…

2. La traseul S am făcut și o mică modificare la întoarcerea pe Buscat, să fi e mai ușoară, nu chiar pe cruce galbenă din Plopiș. Neesențial.

3. Tot referitor la S, dacă vreți mai ușor tehnic, atunci putem încerca un traseu care să meargă doar pe partea cu Muntele Filii și întoarcere pe la Muntele Bocului. Ca priveliște e ok, ca diferență de nivel e poate chiar mai mult. Nu va trebui buclă de departajare.

4. Traseele au destul de multă diferență de nivel.
MB L 3200m dif+, 70km
MB M 1900m dif+, 43km
MB S 1147m+, 27km
Putem să scădem 100m dif nivel la toate numai prin faptul că nu se mai coboară în Valea Vadului așa mult la întoarcerea din Crucea Crencii.
Dar adăgăm bucla de departajare de 3,5km cu 140m dif+.

5. Mai caut o rută pentru traseele M și L în zona Săgagea data următoare. Și dacă nu găsesc nimic, mai e varianta ca bucla pe la Săgagea să se facă invers, cu zona mai abruptă la coborâre și de la Săgagea urcare pe drum de țară spre Bocșești. Așa eu zic că o să le placă. Dar tot e greu.
Apropo de schimbări de sens, și la tura lungă aș parcurge bucla pe la Muntele Filii invers, deci coborârea pe la Muntele Agrișului – nu urcarea cum e acum. Oricum la Poiana Găbrienii e practic intersecție ca și la Crucea Crencii.

6. Ca să vă faceți o impresie, la Geiger acum mulți ani, când era 98km traseul lung, erau cam 3600-4000m diferență de nivel. Mie mi-au trebuit cam 9h. Aici, la tura lungă, vor fi 3200m diferență de nivel pentru 70km. dacă mai punem și bucla de start de 3,5km cu 140m dif nivel…

Bucla departajare

O variantă la MB scurt dar mai puțin tehnică, cu priveliște. Intr-adevar are prima portiune și la dus și la intors dar nu conteaza. Traseul se mai poate scurta, sa zicem să nu mai coboare la Montana.

Tot MB scurt, doar o mică modificare la urcarea spre Buscat

 28.01.2020
Pe Maratonul Baisorii sunt fisierele, inclusiv hărți cu trasee și una “blanc”.

Linkurile la Alltrails, de unde se pot si descarca:

https://www.alltrails.com/explore/recording/m-baisoara-lung-mtb
https://www.alltrails.com/explore/recording/maraton-baisoara-mtb-mediu
https://www.alltrails.com/explore/recording/maraton-baisoara-mtb-scurt

Alltrails are si modul “map”, unde am pus ceva variatii de trasee ce se pot folosi si incerca.
Asta in ideea de:
traseu scurt spre Muntele Filii
cazul cand la traseele lung si mediu spre La Rascruce se urca prea greu pe traseul de Maraton Apuseni 2020 pe la Dealul Rafailestilor
nu mai trec traseele mediu si scurt pe la Alpin (Montana) sa nu fie sosea decat la traversare Skiland
la Muncei spre Muntele Filii sa se coboare pe o poteca acum cam parasita si cu vegetatie, nu ca la Maraton Apuseni cand se urca peste deal (bucla parcursa in sens invers cu cel al celui de MTB).

Sep 252019
 

Apuseni Ultra Race 170k (generic spus, practic este aproximativ 180k) este o cursă mai deosebită în peisajul curselor lungi “standard” de ultra. Spun standard pentru că oamenii mereu au lungit sau lăţit ca un aluat de pătură concursurile de ultra până concurenţii s-au subţiat de tot.

Am participat la mai multe competiţii de această lungime – UTMB (de 2 ori), Istria 100 mile (de 3 ori), Pirin Ultra 160k (de 2 ori) şi sunt câteva aspecte care diferenţiază Apuseni Ultra Race.
Ştiam de particularități de la început, anul trecut am fost chiar închizător la primele două tronsoane: Arieşeni – Padiş şi Padiş – Răchiţele, în total aproximativ 93km, să-i spun porțiunea mai sălbatică. Ca să ştiu la ce să mă aştept şi în ultima jumătate de cursă cu o săptămână înainte de concurs am fost în recunoaştere traseu cu MTB-ul: Răchiţele – Măguri Răcătău – Staţiunea Muntele Băişorii. După o studiere pe hartă, văzând că această a doua parte e mai mult pe drumuri asfaltate sau pietruite, m-am gândit că bicicleta se pretează mai bine chiar decât alergarea şi, în orice caz, voi face un efort mai mic şi voi fi mai rapid.
Aşa a fost, dar n-am reuşit să mă încadrez în planul A: mers cu maşina şi MTB de la Cluj la Răchiţele, parcurs traseul, întoarcere la Răchiţele pe MTB pe o variantă mai uşoară şi plecare acasă cu maşina, toate într-o zi. Destul de repede, după intrarea pe traseu unde am avut porţiuni de push bike şi carry bike, nu m-am mai luptat inutil, am preferat să fac poze şi am aplicat planul B, în care de la Staţiunea Muntele Băişorii m-am întors acasă la Cluj tot pe MTB şi abia ziua următoare am recuperat maşina de la Răchiţele mergând pe drumul naţional cu MTB-ul.

Prin Apuseni am drumeţit de multe ori, am fost şi cu MTB-ul şi mai demult cu cursiera, când nu exista MTB pe la noi. Faţă de secolul trecut acum traseele turistice sunt mult mai bine marcate. Dar, la un traseu care străbate munţii de-a curmezişul, sunt porţiuni de legătură să spunem mai puţin cunoscute pe care prietenul meu şi organizatorul Cozmin Ardelean a trebuit să le marcheze și încă destul de des. Cerinţa obligatorie pentru concurenți a fost de a avea track pe un dispozitiv gps şi, în plus, instalată aplicaţia Avenza cu harta cu traseul. Având în vedere frumuseţea traseului eu zic că se merită acest sacrificiu, al orientării pe traseu, lucru pe care nu l-am întâlnit la celelalte curse, care erau marcate integral foarte bine în afară de … Pirin Ultra din Bulgaria.

Un alt aspect mai deosebit este traseul puțin spus interesant, care trece prin (şi pe lângă) multe obiective de care sunt convins că aţi auzit şi au denumiri de poveste ca: vârful Curcubăta Mare (1849m, cel mai înalt din Apuseni), Piatra Grăitoare, Vârtop, Groapa Ruginoasă, Cheile Galbenei cu porţiuni de lanţuri, avenul Borţig, izbucurile specifice, Cetăţile Ponorului, Padiş – Vărăşoaia, Cetăţile Rădesei cu trecere prin peşteră, Piatra Tâlharului, Nimăiasa, vârful Vlădeasa (1836m), cascada Vălul Miresei. Toate acestea sunt în prima jumătate de traseu, sunt de vizitat mai înainte de a merge prin munţii din alte ţări, sunt ale noastre. Pentru că în special zona Padiş e împânzită de peşteri, avene, sunt multe marcaje care te pot deruta (de exemplu cele spre intrările la “balcoanele” Cetăţilor Ponorului) şi sunt motiv de rătăcire de pe traseu. Elod Szocs sunt convins că a luat-o greşit pe unul din marcaje, că la PA4 Padiş am fost surprins să văd că a sosit după mine.

Anul trecut ca închizător am putut să-mi mai arunc câte o privire de turist şi în jurul meu, dar e de alocat multe zile de concediu pentru a putea spune că ştii ceva despre aceşti munţi.

După ce până la Răchiţele ai avut parte de tot felul de provocări, acumulând inclusiv cea mai mare parte din diferenţa de nivel a concursului, jumătatea a doua pare uşoară. Nu e aşa, m-am convins după timpii lui Bartha Balint care a încheiat primul cursa anul trecut, i-am studiat trackul (inclusiv la modul flyby) de pe Strava. La MTB la recunoaşterea de traseu totuşi e altă senzaţia, dar nu e uşor nici acolo, mi-au trebuit vreo 9 ore de cicloturism pentru cei 88km să ajung la finish. Şi în această parte sunt locuri cunoscute, poate mai puţin pentru alergători cât pentru biciclişti şi triatlonişti: Dealul Botii, staţiunea Beliş – Fântânele – lac de acumulare, Mărişel, Măguri-Răcătău, vârful Piatra Groşilor, vârful Muntele Mare, finish-ul la Staţiunea Muntele Băişorii. Ce te macină încetul cu încetul la această porţiune sunt drumurile pietruite, netasate. Ştiu din experienţa de la Pirin că alergătorilor de trail nu le place nici asfaltul, nici aceste drumuri. Nici eu nu mă omor după aşa ceva, dar ceea ce îmi place la ele e că nu le place celorlalţi şi rabd cu mai mult stoicism prezenţa lor, îl consider un avantaj.

Sunt peisaje frumoase în această zonă, dar depinde cum nimereşti, zi sau noapte.

Cozmin a gândit bine traseul, startul la ora 6 dimineaţa din Arieşeni permite o logistică mai uşoară în porţiunile întortochiate, cu multe poteci, de la început, dar şi poţi aprecia locurile şi să te bucuri în suferinţă, adică nu doar să alergi să ajungi la finish. În principiu după Răchiţele drumurile nu ar trebui să creeze probleme de orientare, atâta că eu le-am parcurs noaptea şi în localităţi am mai luat-o greşit, mai ales în Mărişel şi Măguri-Răcătău. Şi acolo se construieşte mult, sunt “aproape” staţiuni turistice, la mică distanţă de Cluj, la Mărişel este şi pârtie de schi de mulţi ani.  

Ce mult am scris deja! Dar consider că merită, e ceea ce m-a convins să particip la această cursă “de casă”, un concurs încă cu puţini concurenţi, dar o premieră pentru România: este singurul concurs de 170km+ de la noi.

Prin concurs s-a mai dorit reprezentarea unor tradiţii ale locului şi s-a ales cea a mâncărurilor. Apăi eu n-am apucat să gust din toate că eram grăbit. Iarăşi noroc cu anul trecut… Au fost plăcinte la PA4 Padiş (primul punct de dropbag, km41), ciorbă la cabana Vlădeasa (PA7 km76), gulaş la Dobrin (PA14 km149) unde era prietenul meu Luşu cu familia, sarmale la finish în Staţiunea Muntele Băişorii. Asta clar n-am mai întâlnit pe la cursele lungi la care am participat.
Completare de la Cozmin: a mai fost omletă la Răchițele (PA9, km93, al doilea punct de dropbag) – îmi aduc aminte acum că am mâncat și eu – era Adriana Papp acolo, eu eram grăbit că în sfârșit eram primul și era momentul adevărului, apoi pilaful de orez și ficat de la Beliș (PA11, km116) și șnitețele cu cartofi la Mărișel (PA12, km127). La multe văd că am renunțat, dar nu poți să fii “și cu sacii în căruță și cu boii odihniți”, cum se spune.

Şi las la sfârşit, ca să iasă în evidenţă mai bine, prezenţa la punctele de alimentare, pe tot locul, nu mai vorbesc de finish, a multor prieteni sufletişti ca de obicei, nu toţi alergători, dar asta contează puţin. Sunt drumeţi, muntomani, salvamontişti, au în comun plăcerea de a sta în natură în timpul lor liber. Nu pot să-i enumăr pe toţi, am să pomenesc pe câte unul pe parcursul istorisirii cursei. La ei se adaugă ceilalţi voluntari şi organizatori la care le mulţumesc de asemenea pentru că au ales să-şi petreacă weekendul cu Apuseni Ultra Race, fotografii prezenţi în locuri cheie şi nu numai – poate mai puţin deosebite, dar au ştiut să ne facă să le privim prin ochii lor.

Citind încă o dată ca să corectez cele scrise, nu pot să nu mă gândesc, oare concursul acesta e numai pentru alergătorii clasici de ultra? Contează doar cine e pe podium și cine ajunge la finish, nu poate fi privit și altfel decât un concurs? Eu zic că unii concurenți, din cei care au fost și anii trecuți, vin și pentru altceva. Pot compara acest eveniment cu cele organizate de clubul Eke, cu turele memoriale de alergare/drumeție/MTB Kos Karoly, Jokai Mor și altele, în care sunt implicate și comunitățile din satele prin care trec traseele, tot cu mâncăruri tradiționale (dar mai mult pâine cu unsoare și ceapă, dulcețuri făcute în casă, ceaiuri), în care participanții vin pentru frumusețea locurilor și socializare, puțini merg la stilul competitiv. Și acolo sunt curse mai scurte, pentru cei mai puțin pregătiți de efort de anduranță, inclusiv pentru copii.

 Am fost invitat alături de Cipri Nedea la Radio Cluj să vorbim despre concursul acesta. Mulţumim!

Și clasamentul final cu câteva amănunte.

Pregătirea cursei.

Din cele spuse mai înainte primul lucru îndeplinit, și poate cel mai important, e cunoașterea traseului și a locurilor mai dificile. Și așa am avut probleme, pentru că noaptea se vede altfel, pentru că oboseala te afectează în multe moduri.

La partea cunoașterii adversarilor n-a fost așa de greu, n-am fost mulți, spre 30 de persoane. Dar, cum se spune, nu trebuie să fie mulți, e suficient să fie câțiva mai buni decât mine. Din cele văzute pe ITRA, cunoscându-i și pe unii concurenți, am ajuns la două concluzii: mă voi lupta în special cu Ciprian Nedea și cu Elod Szocs, apoi că niciunul din concurenții mai buni nu au mai participat la un ultra de 170km, concursurile lor netrecând de 120km. Cât de adevărate au fost observațiile s-a văzut, Cipri a terminat pe locul 2 și Elod pe 3. Dar am avut scăpări, de exemplu Alex Știrb, pe care nu-l știam așa de bine, care a fost aproape tot timpul primul până la cabana Vlădeasa de la km76.
Ca de obicei mi-am făcut o listă cu timpii de referinţă la PA-uri, bazându-mă și pe trackul Strava al lui Bartha Balint de anul trecut. L-am urmărit și în modul flyby, să văd unde i-a fost mai greu, de ce n-a reușit sub 24h, timpul lui final fiind 25h30min. Pentru mine oricum 25h30min pare de domeniul fantasticului, am ajuns la concluzia să trebuie să merg la optim pe un timp de 27h, în orice caz sub 30h, dar cel puțin să sper că obțin sub 29h, să fiu cu timp mai bun ca Andrei Țale, câștigătorul din primul an. Știam de la Lușu că Andrei a avut mari probleme la sfârșit din cauza frigului. La final a fost 28h41min pentru mine, singurul de anul acesta sub 30h, rezonabil.
Grosso modo, mi-am împărțit alimentarea după punctele de dropbag Padiș (km41), Răchițele (km93), Măguri-Răcătău (km137). Cu timpul prevăzut de 27h, mi-au ieșit pachete pentru 6h, 8h, 7h, respectiv 6h de cursă.
Am avut probleme cu potrivirea tuturor lucrurilor în dropbag, cam mic dacă vrei neaparat să-ți pui și o pereche de papuci de schimb. Eu mi-am pus totuși papuci în plus, nu i-am folosit, culmea nici șosetele nu le-am schimbat, dar la un așa traseu lung nu doream să rămân desculț pe undeva. Am ținut de asemenea să am la mine în plus o foiță de vânt, pe care eram convins că am s-o folosesc mai tot timpul pe traseu, mai degrabă decât foița de ploaie, am pus și o bluză mai groasă decât bluza cu mânecă lungă din rucsac. Știam cum e când bate vântul pe Vlădeasa sau Muntele Mare, ce frig poate să fie. N-au încăput mai multe din păcate.
Cam atât în mare, mergeam pe două obiective, în funcție de situație, pentru timp de 27h și pentru podium.

Desfășurarea cursei.

Dimineața la ora 6 s-a dat startul din Arieșeni, poate cu ușoară întârziere. Destul de tare s-a pornit pentru mine, poate și pentru că era frig. Primii mi s-au părut să fie Adi Crăciunescu și Mihaela Bodnariu. În orice caz s-a format un grup în față, eu mă străduiam doar să nu-i pierd din vedere, să nu trebuiască să fac efort de orientare, dar eram în ultima treime.

O primă surpriză a venit când am trecut de Cipri și am văzut că rămâne în urmă. Mă așteptam să fie printre primii, dar a pornit prudent, poate prea prudent. Cine știe ce planuri are? În orice caz, la un ultra la o distanță pe care n-o cunoști e mai sănătos să alergi la început mai încet decât prea tare. Și acest lucru dovedește însă că am un avantaj prin faptul că știu ritmul pe care-l pot duce, nu trebuie să tatonez.

La primul punct Stânișor, km8, cred că am ajuns pe locul 7. Începeam să-mi intru în ritm, era tot urcare. Cumva, spre vârful Curcubăta Mică, am bâlbâit-o puțin cu traseul împreună cu alții și a trebuit să scot mobilul cu harta Avenza. Adi Crăciunescu s-a depărtat, eu nu mai eram sigur că Cipri e în spatele meu.

Urc la Curcubăta Mare, alături era Luci Dincea. Mai schimbăm o vorbă, ajungem pe Adi, îl întrebăm dacă în fața celor doi pe care-i vedem în fața noastră mai sunt mulți. Ne spune că-s primii, mie nu-mi vine să cred. De pe vârf se vede până departe, nu văd pe nimeni, dacă totuși mai e cineva atunci e la nivelul lui Bartha Balint și n-am ce-i face.  

Vine vale, apoi tot sus-jos. Prind din urmă cred că pe Alex Știrb, unul din cei doi, și am confirmarea că sunt în primii trei, că Elod Szocs e în față. La PA2 Vârtop, km22, ajung puțin în spatele lui Elod. Eu oricum fac pauze foarte scurte, așa fac de obicei. Încerc astfel și să pun presiune pe ei, să nu stea cât doresc. Și văd că într-adevăr trag destul de tare să se depărteze de mine, iar să țin ritmul lor însemna să-mi ies bine din zona de confort. Îmi tot repet ce mi-am repetat de-a lungul întregii curse: dacă cu acest ritm am reușit chiar să-i ajung, de ce să alerg mai tare? Înseamnă că e suficient. Dacă se luptă între ei, foarte bine.

Vine PA3 intrarea în Cheile Galbenei, km31. Pe Elod nu-l mai vedeam demult, Alex nu era departe. În Chei brusc vedem pe Elod că se luptă să urce în dreapta pe un abrupt. Îl strigăm să coboare, că nu-i pe acolo traseul. Pe zona de lanțuri Alex se depărtează de mine, traversează Cheile foarte bine și nu-l mai văd destul de multă vreme, pe când era aproape sus la Avenul Borțig. Elod m-a ajuns și a rămas cuminte după mine pe urcarea spre aven. În Chei am fost tot pozat și ca de obicei Dan Tăuțan are zona lui favorită.

Vine porțiunea în care punctul galben de marcaj mai primește un punct albastru pentru Cetățile Ponorului. Elod fix în spatele meu parcă mă presează. Mă hotărăsc să-l las să treacă dacă dorește, că eu vreau să mănânc. Simțeam că merg prea tare. După câteva minute nu-l mai văd și un pic mă îngrijorez, oare nu alerg prea încet? Ajung la PA4 Padiș, km41, primul punct în care dropbag-ul mă așteaptă, “la plăcinte” cum mi-am notat pe hârtia cu PA-urile și timpii. De demult acolo sunt plăcinte, când treceam cu prietenii ne spuneam că mergem să facem o vizită la bătrâna cu plăcintele. Între timp bătrâna s-a tot schimbat, parcă a mai întinerit, dar pentru mine tot așa va fi, bătrâna cu plăcintele…

La Padiș văd pe Alex cum se pregătește de plecare. Va trebui să fiu rapid, să încerc să pun presiune la distanță pe el. Nicu Brandas, salvamontist, mă ajută să-mi pregătesc un recovery. Caută un pet pentru mine, din cauza volumului mic al dropbagului a trebuit să renunț la bidon. Plec în grabă, nu mănânc plăcintele. Asta e, am mâncat destul anul trecut. Pe Alex îl văd încă în față, merge pe ușoara urcare. În spate aud că sosește cineva. Cine să fie locul 4, să fie așa de aproape de noi? Mă întorc curios și-l văd pe Elod! Precis se rătăcise, acum abia am realizat că de fapt sunt pe locul 2.

Depășesc pe Alex și Cetățile Rădesei le trec primul, pe Alex nici măcar nu-l mai văd în spate. Iluzorie situație, curând mă ajunge și abia mă țin de el, eram ca o armonică: la drum întins se depărta, pe urcări îl ajungeam. Trecem nu departe unul de altul de PA5 Șaua Cumpănățelul, km51, unde ne aștepta Cozmin cu mașina, abia sosit acolo. Nici nu știu dacă am oprit să pun apă, atât de dornic eram să scurtez oprirea și pentru Alex. La PA6 Nimăiasa, km62, tot împreună cu Alex alergam.

Trecem de intersecția Pietrele Albe de unde pornea bucla de Vlădeasa și de aici n-am mai avut ce face, Alex s-a depărtat. Alerga prea bine pentru mine pentru zonele mai de plat. La PA7, cabana Vlădeasa, km 76, îl văd din nou. Mă uit acum pe timpii noștri, sosise totuși doar cu 2 minute în fața mea. Urma urcarea spre vârful Vlădeasa. Mi se oferă ciorbă, știți mai departe, trec peste. Îmi pune o fată apă în bidoane și dispar. Mai sus cu ceva mă uit să văd dacă Alex mă urmează, să știu cât de mult vrea locul 1. E în spatele meu la vreo 100m. Nu-i nimic, am să mă străduiesc să nu-i fie ușor în continuare. Ajung pe vârful Vlădeasa, mă uit în urmă, nimeni. Este o ultimă şa înainte de vârf, dar Alex nicăieri. Dar de aici urmează aproape numai coborâre până la Răchițele, timp să mă ajungă la ce viteză are este destul. Nu mai țin minte dacă este punct de control pe vârf, văd o mașină de teren, mă gândesc că o fi de la organizatori. Dau telefoane, dau mesaje, nimic. Ori eu, ori ei nu avem semnal. N-am ce face și cobor, vor vedea ei după track că n-am trișat. Aflu la PA8, km83, Pietrele Albe, unde e intersecția, că nu există punct de control și bine am făcut că am venit. Mă sună și Cozmin și lămurim definitiv aspectul. Întreb pe voluntarul de la PA8 când a sosit prima dată locul3, la ce timp față de mine.  E prima dată când aflu o informație despre concurenți (în afară de Alex care până atunci a fost tot cu mine), îmi spune 45min. Super!

Vine Răchițele, PA9, km 93 și al doilea punct de dropbag. Punctul se mutase la școala aflată la vreo 400m mai jos de Căminul Cultural de anul trecut. Știm motivul, se va ține la Cămin o nuntă. Ocolesc școala, nu mă prind că intrarea e pe ușa principală, trebuie să mă întorc și o văd pe Adriana Papp. Fain, e cu fetele la punct, cam singurele pe acolo, mă ajută fiecare cum pot. Atâta că sunt foarte grăbit, mă gândesc că dintr-o clipă în alta sosește Alex și, ca de obicei, vreau să-l oblig să stea puțin. Mai trebuie să am răbdare până pe la km 120, când gândeam că ceva trebuie să se întâmple cu unul din noi, dar din când în când mă ia valul. N-am mai fost niciodată primul la general la o competiție de acest gen. Până aici a mers totul bine, am ajuns pe lumină, era cam ora 19.20, eram chiar în grila de 25h! Și asta fără să o fac intenționat, așa a ieșit. E drept că Balint ajunsese cam cu 40min mai repede anul trecut și la final a scos un timp de peste 25h. 

Acum pentru prima dată am început să-mi doresc să știu când vine următorul concurent, să pot să-mi dozez efortul, să știu cât pot sta la PA-uri. Adriana nu știe sigur dacă are voie să-mi spună astfel de informație, eu mă gândesc că poate sunt singurul concurent din toată competiția care nu știe cum stau adversarii. Live-ul se pare că nu merge. În plus, îmi puneam întrebarea: ce e mai important, locul 1 sau timpul scos? Aleg timpul și alerg mai departe. N-am ce face, în continuare voi alege opriri scurte la PA-uri.

Trece PA10 Dealul Botii, km 102, vine PA11 Beliș, km 116. La Beliș, la Salvamont, sunt prieteni ca de obicei, obțin promisiunea că voi fi sunat sau primesc mesaj când pleacă al doilea concurent. Nici n-a fost nevoie să le spun numărul meu de telefon, îl aveau în agendă. Sunt aproape convins că al doilea e Cipri. Aflu în sfârșit că al doilea e la peste o oră de mine. După Răchițele, așa cum am spus, sunt lungi porțiuni de șosea și drumuri pietruite. Trebuie să am ceva viteză, să nu dau speranțe la urmăritori. 

Ajung la PA12 Mărișel, km 126, după ce am scăpat cu bine de urcarea de la Barajul Fântânele. Așa cum observasem cu o săptămână înainte, urcarea fusese curățată de prieteni de la MTB downhill, au pregătit-o pentru coborârile lor, li se părea potrivită. Nouă ne-au ușurat traseul, că nu mai erau tufe și pietrele mai rebele au fost înlăturate. Pe la Mărișel, înainte de PA, la capătul de telescaun, am făcut două rătăciri mai serioase, nu mai mult de 5min în total cred. N-am nimerit drumurile la intersecții, deja era noapte, a trebuit iar să scot mobilul cu harta Avenza, trackul de pe ceas mai mult mă încurca.

Urmează coborârea pe Drumul Generalului până la Măguri-Răcătau, PA13, km138, ultimul punct de dropbag. Până aici totul bine, mă străduiesc să nu forțez pe coborâre, e plin de pietre și e foarte lungă. Îmi tot repet că trebuie să mănânc peste 2-3km, să nu las coborârea să mă fure și să ajung leșinat în Măguri. Iau un gel și atât. Poate trebuia mai mult.

Din Măguri-Răcătau teoretic nu mai e mult, cam un maraton. Dar urmează o urcare grea la Dobrin, care și la MTB mi s-a părut interminabilă, cam de 900m diferență de nivel. Nu m-am uitat pe graficul meu de timp, dar văd că eram chiar bine: 20h07min, la aproape o oră peste timpul lui Balint, dar cu o oră mai repede decât estimarea medie pentru timpul final de 27h.
Pachetul meu pentru acea porțiune era pentru aproximativ 6h. Balint făcuse mai mult, eu sigur voi face și mai mult, 7-8 ore. Mă tot miram de ce mă întreabă lumea dacă doresc să scot sub 24h! Probabil arătam bine și aveam timp bun. Doar că de la Măguri-Răcătău sub 4h au scos doar maratoniștii care aveau startul de acolo, sub 6h nu știu dacă a scos cineva la proba de 100km.

Pornesc ca de obicei repejor spre Dobrin. Cum ies din Căminul din Măguri, cum mă izbește frigul. Sunt gata să mă întorc să mă îmbrac mai gros, dar îmi aduc aminte de Cozmin când spunea că nu avem voie, o dată ieșiți gata… Așa că sprijin bețele de un gard și iau tot ce am pe mine. Mă gândisem că pe Muntele Mare va fi frig noaptea și îmi luasem din dropbag bluza mai groasă, nu cea de dimineață de la start. Mi-am luat mănușile, simțeam că îngheț. N-am avut ce face și mi-am pus și suprapantalonii. Sus, peste tricou și bluză, mai aveam foița de vânt și cea de ploaie. Blindat așa am început să alerg cu capul în pământ, dornic să mă încălzesc. Trebuia doar să mă mișc și căldura corpului sigur va rămâne acolo, nu va trece de îmbrăcăminte.

Doar că iar am luat-o greșit… Pe track îmi apar vreo 4 minute îmbrăcatul și vreo 10 min rătăcirea. Numai bine că m-am băgat iar în priză. Dar încep problemele de altă natură, parcă în lanț. E pe la 2 noaptea, mă apucă picoteala. În mod normal n-ar trebui, rezist o noapte nedormită fără probleme în regim de concurs. Apar și niște frisoane, ba transpir, ba îmi revin. Mai hârâi, frigul îmi afectează căile respiratorii. De încălzit mă încălzisem, renunțasem la mănuși și glugi. Mă chinui să urc cam cu 4km/h (15min/km pace), mă gândesc că cine-o fi după mine nu poate câștiga mai mult de 2min/km, dacă urcă cu 5km/h. Și nu-s decât câțiva kilometri. Mă apucă foamea, mai și mestec. Asta e, cumva intru în echilibru. Și trec 2-3 kilometri chinuitori, mă pregătesc pentru alergare. Încerc “să-mi dau cheie” pe porțiunile de urcare mai ușoară. După câțiva pași simt însă că nu mai am aer. Merg din nou până îmi revin și iar încerc. Și tot așa, până simt că mă epuizez degeaba. Pur și simplu nu pot respira adânc, nu pot fugi. Mai greu a fost să realizez și să accept că de problema asta nu voi scăpa până la finish. 

Și cam gata cu timpii buni pentru mine, a contat doar să rămân pe primul loc. Mi-am propus să mă uit acasă la pulsul meu pe toată porţiunea aceasta, la încercările mele de a mă pune în alergare. Se vede că am încercat de zeci de ori, cel mai bine după cadență: ba pe roșu de la mers, ba alte culori.  

Lușu cu Miha mă așteptau la PA14 Dobrin, km149, la gulaș. Pe când eram aproape sus m-a sunat impacientat: ești bine, au trecut 3h! Sunt bine, dar nu pot alerga nicicum! N-am decât ușoară febră musculară dar nu pot respira cum trebuie! Mă lupt mai departe, sper ca mâncarea caldă să mă redreseze. Ajung în sfârșit, vreo 3h20min a durat porțiunea. O căsuță primitoare, țărănească, intimă. Cred că la toți concurenții le-a plăcut acolo. Mănânc gulașul, dar nu simt nici gust, nici miros, stomacul nu-mi spune nici că-i plin, nici că-i gol. Clar nu mă simt bine, doar când ești bolnav îți pierzi din simțuri. Nu mai iau o porție, consider că atât e de ajuns. Le mulțumesc și plec. 

Și cu îndărătnicie tot încerc să fug. Pe tot traseul până la finish. Știu și de la Lușu că Cipri e la aproape 2h de mine, dar dacă Cipri e mai fresh și poate fugi… Ajung la PA15, La Tină, km 155. Aici e Gyogyi, povestitoare, doar că nu are cu cine. Eu nu deschid gura mai mult decât e necesar. Îmi spune că Cipri Cioba e pe traseu și marchează spre Muntele Mare, am să mă întâlnesc cu el când se întoarce. Așa a și fost, ne-am văzut pe ocolirea Stației Meteo de pe Muntele Mare. Îl rog și pe el să mă anunțe dacă vine cineva și plec.

Greu am ajuns la PA16 La Mlaștini, km 168. Cozmin mă întâmpină din nou, spunându-mi că nu arăt prea vesel, ca să mă exprim decent. Înainte de finish mi-am dat bulendrele jos, am rămas doar în tricou, suprapantalonii însă i-am păstrat. Am putut să mai și alerg, se încălzise afară, erau peste 12 grade C. Timpul final a fost de 28h41min, mai bun cu peste 2h față de Cipri, sosit al doilea. 

Nu-i ușor să închei primul, iar dorința prea mare te poate distruge. Dar să fii primul e un prag peste care dacă treci o dată, cine știe… Păcat de finalul cam lent, cam 8h30min mi-a trebuit să parcurg maratonul de final cu 1600m diferență de nivel. Dar nici Cipri și Elod care au completat podiumul la general n-au mers mai bine, să spun așa, au fost câteva ceasuri rele în noaptea aceea. În sfârșit am putut mânca liniștit după finish, la final au fost sarmale. 

Foarte mulțumesc tuturor pentru cum m-au ajutat și m-au încurajat, sunteți grozavi! A fost un concurs pe care l-am trăit mai altfel ca altădată, tot concursul a fost altfel ca celelalte. Dacă îl recomand? Sigur, dar să aveți și dorința unui strop de aventură în voi! Și o să vedeți că veți prinde drag de aceste locuri, dacă n-ați mai fost.

Să ne vedem cu bine, momentan eu sunt angrenat în luna de mers, concursul anual și caritabil Walking Month, de data aceasta în echipă cu întreaga familie – “Veze family”.

Jul 302019
 


Mureş 24h, ultima tură împreună

După Marathon 7500 de acum două săptămâni concediul meu a continuat cu familia în Grecia. Pe drum am ținut neaparat să oprim la Bansko, să vedem cu toții Vihrenul – 2914m. Nu puteam spera să trecem de el, nu încă, dar se putea să simtă ai mei ce înseamnă o urcare adevărată și să vadă munți deosebiți cu puzderie de capre negre de care te poți apropia la câțiva metri. Caprele efectiv se uitau la tine și pășteau liniștite, știind că n-ai nicio șansă să le atingi, doar ele sunt stăpânele stâncilor.

N-am avut vreme în Grecia să studiez prea mult concursul Mureș 24h, eram prea preocupat … să nu fac nimic, să mă deconectez, să mă refac, să înot cât pot de mult și să mă bucur de soare – ceea ce mi-a prins bine în fond la Mureș. La Cluj doar am schimbat din bagaje, am dormit o noapte și împreună cu Alex am pornit iar la drum.

Pe drumul spre Mociu am avut vreme să povestim, să mă pun la curent cu anumite detalii despre cursă. Prietenii mei de la RupiCapra, atât fetele cât și băieții, au făcut ședință pe tema concursului înainte să plece și eram curios să știu la ce concluzii s-a ajuns. Și așa am aflat că propunerea echipierilor mei – Zoli, Alex și Csongor era să fiu eu căpitanul, să facem 25 de ture (recordul de anul trecut) și să fac eu tura în plus, asta însemnând teoretic că eu urma să iau primul startul. Pentru mine această propunere m-a onorat extrem de mult, vă mulțumesc mult! Știu că eram cel mai în vârstă, cel mai cu experiență, dar mai știu că-n ziua de astăzi fără să ceri nu obții chiar dacă meriți. Și noi, ăștia mai în vârstă, nu suntem obișnuiți să cerem. Să vină cineva și fără să spui nimic să te avanseze, să-ți mărească salariul etc n-am mai întâlnit din secolul trecut. Pe bune, nu înseamnă că laud acea epocă, ci că atunci mai ajungeau parcă mai des să fie șefi oameni de calitate, pe care îi regret și acum!

Revenind la discuția din mașină, m-am bucurat dar mi-am spus să am răbdare să discutăm despre planul de cursă “face to face” la o bere la platoul Cornești. Nu pot spune că nu cunoșteam nimic despre zonă, despre concurs. În fond deja aveam trackul de cursă luat de la Csongor încărcat pe ceas, la Cornești am fost de nenumărate ori cu participările mele la concursuri de MTB, duatlon sau alergare. Am făcut și o recunoaștere la pas cu Alex înainte de a ne întâlni cu toată echipa, ne-a luat aproape două ore. Cunoșteam în special ultima parte de traseu, nu am văzut însă “din prima” ocolirea pentru alergare. Bănuiam că traseul nou de ocolire va fi de alergare, că n-ai cum să cureți de vegetație și să fie safe pentru MTB – rămân o grămadă de rădăcini.
Ca să spun așa, “politica” cursei era clară din punct de vedere organizatoric: nu trebuie să fie traseu tehnic, se merge pe siguranță, că oricum va fi greu de rezistat 24 ore. Și în fond, toată lumea ar trebui să știe că, cu cât ești mai obosit, cu atât toți parametrii fizici scad și mai ales viteza de reacție. Mai ales la MTB, trecând și prin noapte, un traseu tehnic poate însemna doar 2-3 finisheri fără accidentări.

Să ne înțelegem, concluziile ce urmează nu mi le arog doar pentru mine, am fost o echipă și am încercat împreună să le “identificăm”, cum se zice în limbajul de lemn din management, și să ținem cont de ele.

Și de aici o primă concluzie, referitoare la profilul ideal al concurentului: puternic, dar și rezistent. Eu nu bifam bine prima calitate. Dorința mea – să nu fiu, în calitate de căpitan, veriga slabă. Va fi foarte greu să reușesc, timpul va lucra în favoarea mea, dar cel mai important e să meargă echipa, restul sunt ambiții personale.

Ce studiasem dinainte era concurența. Ca să aflu acum, după reînnoirea listelor, că mai ales echipa care terminase pe locul 2 anul trecut și pe care o consideram principalul adversar, își schimbase doi dintre componenți. Echipa devenise o combinație dintre un club din Odorheiul Secuiesc și Feel Good Team. De ambele cluburi m-am izbit de multe ori, inclusiv la MTB, au sportivi care nu-s prea cunoscuți pentru că nu se obosesc să participe la concursuri, dar unii sunt extrem de buni. Și ceea ce contează enorm, au o ambiție și o determinare, fix ce se citește pe fața lui Levente Gyorgy, un monstru sacru pentru târgu-mureșeni, la fel ca și Robike. Și mai au ei câțiva “de legendă”, eu v-am pomenit din cei mai bătrâni cu care m-am întâlnit la concursuri și mai puțin pot spune că m-am luptat cu ei cu adevărat, sunt la alt nivel.

La echipa Vsk Szekelyudvarhely – Feel Good Team 1 componența inițială era cu oameni care conform ITRA erau de profil semimaraton și doi dintre ei nu erau prea buni. Participaseră, așa cum am spus, doar la puține concursuri omologate ITRA, printre care și Ciucaș semimaraton, care pentru mine nu e un reper fantastic – mă refer fix ca și reper semnificativ în cazul de faţă, Ciucaș chiar e un concurs deosebit, cu foarte multă lume și cu probe până la ultramaraton.
Am intrat în modul alarmă mai ales când văd un nume – Takacs. Păi mi-e cunoscut, unde l-am mai întâlnit? Doar n-o fi chiar el? Și la ITRA nu mai văd alte nume asemănătoare decât la unguri. Pentru cine nu știe, Takacs Szabi a fost coechipierul lui Bartha Balint de la CarpathiaTrails din iunie (au încheiat în fața mea, pe locul 2 la general, participasem atunci cu Adi Cosma – locul 4 la general, 1 la master; la Carpathia Trails am avut și concurență tare de la Feel Good Team, abia i-am “dovedit”) și de la Marathon 7500 (iar au fost în față, pe locul 2 la general, Gabor și cu mine încheind pe 3). Cine se aseamănă se adună, așa se spune. Balint a câștigat acum la Etna Trail, un concurs internațional, nu doar național. Takacs precis vrea locul 1 acum. Va fi greu pentru noi.

Abia târziu aflu și că Yana fusese schimbată din echipa RupiCapra Girls Power, că avea alt program, și intrase Sarolta în locul ei. Pe Erzsebet n-o știam bine, în schimb știam ce pot Iulia și Gyongyi. Le va fi și lor greu, dar fetele în general sunt mari luptătoare. Nu va fi clasament separat la fete, vor trebui să-și găsească alte motivații.

Și vine întâlnirea de la terasă, ai mei într-adevăr mi-au propus să fiu căpitan de echipă. Mulțumesc încă o dată! Din punct de vedere psihologic ajută mult să deschizi un concurs în echipă, dar și să-l închizi. Te și obligă, iar în general onoarea deschiderii și închiderii se împarte între coechipieri. De aceea am și insistat la sfârșit să facem cu toții ultima tură, a 26-a, cu care am și depășit recordul de ture stabilit anul trecut.
În schimb este o greutate parcă mai mare pe ultimul schimb din serie, și de aceea l-am înțeles perfect pe Alex că a dorit să fie pe poziția 3. Poziția 2 revenise lui Zoli, era puternic, mai bun ca mine pe distanțe scurte și mai experimentat la concursuri ca și Csongor. Așa că a picat pe Csongor sarcina de închizător serie, în principiu n-ar trebui să simtă presiune, doar că din punct de vedere al calculelor și statisticilor mereu oamenii trag linie după fiecare serie, că așa-i mai ușor. Eu drept să spun nicio clipă nu am gândit cursa ca medie de kilometri pe serie, ca timp mediu pe serie, pentru comparație cu urmăritorii. Nu aveam timp de astfel de calcule, conta mai mult cât pierde și câștigă fiecare dintre noi în fiecare tură relativ la adversar și, cel mai mult, cât pierde fiecare dintre noi față de timpul obținut la prima serie, deci o comparație PB (personal best) cu timpul obtinut de același om în seria curentă.
Bravo Csongor, ai fost cel mai constant deși mereu ai fost sub presiunea lui Takacs care scotea timpi mult mai buni ca noi toți! Mi-a spus mie Zoli că ești tare, ai confirmat și poate o parte mai mare în descurajarea adversarilor ai avut-o tu.

Poate greșeala echipei din Odorhei a fost că l-au pus pe Takacs în schimbul 4. Eu l-aș fi pus pe 2, lăsând într-adevăr pe primul loc pe un om mai cu experiență. Când ai o rachetă în echipă nu trebuie să o arăți doar la sfârșit de serie, dacă poți să treci pe locul 1 chiar și temporar ajută mult la motivația coechipierilor care urmează, cu atât mai mult cu cât ar fi fost o lovitură puternică pentru noi.

Și așa am ajuns la a doua concluzie/observație/reper. Nu avem cum, din practică, să ne stăpânim să alergăm mai cu bun simț în prima serie. În plus şi de fapt, fără să tragi de adversar, acesta nu va ceda. Un exemplu clar a fost la 7500: cu Gabor am fost buni de locul 3, am trecut milimetru cu milimetru de echipa lui Silip și Ștefan, dar ne-a lipsit foarte puțin să punem presiune suficientă pe cei din față. Chiar foarte puțin… Eu eram mai încet pe urcările mai grele gen Bucșoiu și Gaura, Gabor pe coborâri, începând cu Ciubotea și mai ales spre Guțanu, având probleme la un picior. Cine a reușit să pună presiune a câștigat – adică Marmota și Pisicul.
Așa că am stabilit că primul timp pe tură va fi reper personal pentru fiecare, la următoarele e firesc să faci cu 2-3 minute mai mult, iar când ajungem la 5 min diferență față de primul timp al nostru știm că trebuie deja să ne monitorizăm mai cu atenție, începe greul. De unde am luat 5min? Așa, că-s 10km și 30 secunde pe kilometru pierduți în medie față de PB e ușor de ținut minte și … e mult, chiar așa să decădem fizic?! Da!
N-a fost cum am văzut că a scris Cipri, că ne-am fixat pe 50min timp. Nu neg că poate toți ai mei, văzând timpul scos de mine, s-au ambiționat să scoată mai bun sau tot pe acolo. 🙂 Chiar am să-i întreb, bine că n-am fost mai iute!
Nu aveam de unde să știu cât fac în regim de concurs o tură, depinde de mulți factori. Mecanismul e și va fi adaptiv, în funcție și de adversar, dar și de dorința noastră de a face 25 ture. Poate adaptarea merită să fie trecută ca a treia observație.

A treia observație: să fim concentrați 100% pe tot parcursul alergării, în niciun caz nu dorim să ne accidentăm sau să ne rătăcim. Știu că toată lumea va cunoaște traseul, dar o clipă de neatenție poate duce la oprirea noastră undeva  și ștafeta nu mai poate fi preluată. Suntem și cu cei de la MTB în jur, chiar trebuie atenție.

Pentru că nu am dori niciunul dintre noi să purtăm mobil care să arate poziția noastră pe traseu (sorry Tamas), am decis pe baza timpilor de anul trecut să folosim cronometrul de pe mobil și că la prima serie să ne agităm cu schimbul de pe la 40 min la băieți și 50 min la fete. Am trecut apoi urgent spre 50min ca referință.

Și acum ajung la titlul poveștii. Ăsta-i chiar meritul meu, gândirea mea de la “umbra nucului bătrân”, adică noaptea dinaintea concursului, pe la ora două. Nu zic că am descoperit America, doar că m-am distrat şi mi-am zis că e păcat să-mi aduc aminte decât parţial dimineaţă. Ce să fac, dacă nu pot dormi, că am probleme cu burta? Aveam să aflu dimineața de ce, Denes care participa la individual, singurul din acest an de la Rupicapra, m-a întâmpinat direct de la ușa cortului cu întrebarea: și tu ai probleme după berea Stella Artois de ieri? #șîio

Tare mulțumesc gazdelor noastre, rudelor lui Iulia care-s și medici! M-am odihnit cum am putut, e drept că mi-am rezolvat problema singur cu furazolidon, rămânând să văd efectele negative ale folosirii lui când vor apărea și sperând să fie după concurs (din păcate au apărut balonări mai devreme). Dar ei ne-au ajutat mult după concurs, când eram rupți de oboseală, iar Alex avea probleme cu stomacul.

Pun mai jos print-screenul cu nota scrisă în acea noapte. Am citit de acolo, să fiu mai cursiv, când am povestit ultimele detalii dinainte de concurs.



Ce/cine sunt avionul, terminatul, cloșca și puiul? Noi, prin rotație. Puteam să mai schimb denumirile, dar parcă mai la îndemână e să le țin minte așa. Am vrut să ne ușurăm munca și controlul cursei atunci când suntem între alergări. E lesne de înțeles, cu timpul niciunul din noi nu va mai fi așa de entuziast să aplaude pe celălalt, să fie în picioare să vadă ce face concurența, să știe cum stăm, va trebui să ne găsim motivații interioare mai presus de cele agreate împreună, ne trebuie și liniște și mai ales o deconectare la un timp bine ales.
Așa că:
Avionul este cel care zboară, e în cursă. E cursa lui, nu are alt gând decât să alerge cât poate de bine să nu se rupă, nu trebuie să-l macine alte gânduri cu privire la clasament, dacă îl depășește X sau Y. Să-și facă cursa lui. Așa cum îmi place să tot pomenesc, jucătorul de poker din cântec spune “nu-ți număra banii cât ești la masă, ai timp suficient să-i numeri după aceea” și mai ales “fiecare carte poate fi un As, ai grijă ce arunci” – citate aproximative, eu nu țin minte “mot a mot”, n-am memorie bună și mai ales n-am exersat-o. Mai demult jucam șah și din acest motiv, de antrenament al memoriei. Ascultați Kenny Rogers – The Gambler. În general muzica country e cu învățăminte, merită citite măcar cuvintele, chiar dacă nu vă place s-o ascultați.
Terminatul e evident cel care termină alergarea. Nu te poți baza pe el, are necesități, trebuie să se recupereze, să mănânce, dacă poate să doarmă. Nu trebuie împovărat cu nimic altceva, mai întâi să fie recuperat fizic, are o oră la dispoziție pentru asta.
Cloșca e cea mai grea piesă dintre noi, e mintea, spionul, supraveghetorul, ajută la luarea deciziilor în deplinătatea facultăților mintale. Nu are treabă cu pregătirea de “decolare”, ajungi în stadiul de Cloșcă după ce ai trecut de Terminat.
Cloșca se uită la timpi, dacă unul dintre noi buimac nu știe ce să facă, cine vine la rând la alergare, cât e ceasul și alte întrebări cumplite și tâmpite, nu trebuie să strige decât un cuvânt: Cloșca!
Cloșca vede stadiul terminatului, vede stadiul mai ales al puiului, ia decizia dacă puiul poate continua și dacă cumva are probleme insurmontabile atunci îi ia locul. S-a și întâmplat asta la noi, cu Alex, nu-s doar povești ce scriu aici. Timpul rezolvă multe și o oră sau două de pauză în plus te poate face ca nou. Mă rog, “ca”.
Puiul e cel care se pregătește să zboare. E cocoloșit de Cloșcă, e lăsat să doarmă dacă vrea până în ultimul moment, nu trebuie să stea la pândă ca-n aeroport că poate vine Avionul. Trebuie să se concentreze doar la motivație, în rest Cloșca chiar face un recensământ de echipament să nu cumva să-și uite numărul etc.

Pentru exemplificare, ordinea noastră – constantă până în seria 6 când s-au întâmplat lucruri – a fost așa:
Seria 1 Tura 1
Avion – eu; Pui – Zoli; Cloșcă – Alex; Terminat – Csongor (normal că fiind prima serie numai obosit nu era);
Tura 2
Avion – Zoli; Pui – Alex; Cloșcă – Csongor; Terminat – eu. Și tot așa, permutări.
Eu eram mereu cloșca lui Csongor, poate am și eu un merit că a scos timpii cei mai constanți. 🙂

Alte aspecte scrise, unele ca pentru începători, dar eu le scriu și pentru mine. 🙂
1. Cursa am împărțit-o în 3 părți: coborâre 4km, urcare până la gardul Grădinii Zoologice și ultimii vreo 2km unde trebuie tras mai tare. Mie mi-a plăcut traseul pentru că mă puteam “așeza pe urcare” pe a doua porțiune, nu-mi place falsul plat. La coborâre n-am tras tare decât în prima tură, în general pierdeam vremea cu intratul în ritm și întinsul picioarelor, mai ales la sfârșitul concursului.
2. Respiră la vale, nimic anaerob. Valabil la prima porțiune.
3. Ritm constant, să poți urca în fugă măcar 2km. Valabil pentru a doua porțiune.
4. Motivație personală.
5. Motivație să scoți timp mai bun ca să fie mai ușor la următorul coechipier.
6. Dacă e în față cineva să încerci să te ții de el, nu să mărești efortul, eventual îl ajungi treptat, fără accelerări bruște.
Dacă avea nevoie cineva de motivații, găseam eu. Nu m-au întrebat, că-s majori. Dar eu oricum spuneam vrute și nevrute.
7. 55 min tura la băieți, 1h la fete, fiecare se va compara apoi cu timpul din prima tură. Deci n-am scris de 50min tura, pur și simplu a ieșit atât.

Gata și cu nota, a urmat cursa. Ca de obicei nu voi scrie multe din ce s-a întâmplat în cursă, nu sunt poet și nu mă uit după păsări, copaci, vârfuri de munte și biserici. Doar alerg, iar când sunt în echipă cu atât mai mult nu-mi permit priviri și cuvinte în plus.
Așa-s obișnuit, ca să pot ține pasul cu concurența. Dacă nu-ți pregătești cursa deja ai pierdut, așa că nu-i așa important ce urmează.

Cursa de ștafetă a echipei RupiCapra Team boys.

Am încheiat cursa pe locul 1 la open ștafete, cu 26 de ture efectuate, record de ture la ștafete. Dacă faci un calcul de 55min media pe tură la fiecare concurent, cam așa dă, că poți face 26 de ture. După prima serie deja m-am gândit că 25 ture s-ar putea să nu fie suficient din cauza adversarilor și oricum, că e fezabil.

Seria 1.  Ora 9. Tura 1. Pornește MTB-ul, pornim și noi după 30 secunde. Mă aștept la înghesuială spre vale așa că n-am ce face și-mi calc pe inimă și plec cât de tare pot. Cred că am ajuns primul sau al doilea la intrarea în pădure și coborâre. La ai mei le-am spus că sunt mulțumit dacă închei tura în primii 4. Încetul cu încetul sunt depășit și mă țin cu greu pe poziția 4 pe tronsonul 1.
Abia așteptam să se termine odată cu viteza asta de cacao, pur și simplu nu-s antrenat de cros. Cu câteva zile înainte am dat câteva sprinturi scurte la viteze diferite, doar ca să știu ce simt la acele viteze, să nu trebuiască să mă uit la ceas.
Pe tronsonul 2 deja de la ieșirea din pădure reușesc să mă impun față de doi dintre concurenți din față dar pe primul mi-a fost clar că este peste puterile mele să-l ajung. Poate dacă era pe viață și pe moarte… Am încheiat pe locul 2 ca poziție și spre surprinderea mea am aflat două lucruri: că nu Takacs a intrat în schimbul 2 și, mai ales, că primul sosit fusese de la mixt. Deși eram în stadiul de Terminat, în euforia de început m-am și dus la cronometrare să corecteze, scriseseră că primii erau din echipă de feminin. O chestiune minoră, s-a rezolvat urgent, simpatic omul de la cronometrare. Am și călcat pe bec odată, trecând înapoi peste linia de start cu numărul uitat pe mine, așa că dacă și eu greșesc mai las și pe alții… 🙂
Față de primul concurent din “echipa cu nume complicat și complex” am câștigat un minut. În continuare a fost foarte greu să smulg câteva secunde de la el până spre ultimele 2 serii, când deja practic renunțaseră la lupta cu noi, dar oricând dacă aveam o problemă mai mare echipa lor ne putea ajunge. Scriu aici numele lor, că merită, ne-au făcut viața grea și deci, mai frumoasă. 🙂 
Nagy Csaba, Sinca Zsolt, Szabo Zoltan și Takács Szalbocs
Toată stima, ați făcut să fie un concurs fain pentru noi! Îmi pare rău că nu știu sigur dacă aceasta a fost ordinea voastră exactă, în orice caz felicitări la toți!
Zoli, Alex și Csongor s-au comportat peste așteptările mele, cum am spus, începeam să cred că eu sunt veriga slabă, vedeam paiul din ochii lor dar nu vedeam bârna din ai mei.
Seria 2. Tura 1. La intrarea în seria 2 aveam avantaj de 7 minute după 3 ture, deci încă nu sosise Szabi Takacs când am plecat eu. Ce poate să se întâmple, doar Csongor a mers cel mai bine dintre noi, cu 49 minute!
Cobor cât pot de bine, nu exagerez. Intru pe tronsonul 2, urc prin soare la PA și când virez la dreapta, e un unghi ascuțit acolo, mă uit fără mult interes în spate și pe cine văd? Pe al meu adversar, la 30 de metri în spate! Măi dragă, dar ce timp a scos Szabi? Nu se poate să cobor așa de lent! Anul trecut cel mai bun scosese pe la 43 minute, Szabi e la nivelul acela? 
Am pus capul în pământ, mi-am văzut de urcare. Dacă mă ajunge, încerc să mă țin cât pot de mult. Kilometri treceau, nu mă ajungea, deja îi știam respirația, nu-l auzeam. Se pare că am câștigat 2 minute pe acei kilometri, la final am recuperat minutul pierdut pe coborâre. Și Szabi într-adevăr scosese 44min.
În concluzie Szabi a dat practic reset la seria 1, echipa lor ajunsese la 1 minut. Oare câte reseturi va fi în stare să dea? Depinde mult și de coechipieri. Dar și mai mult de noi. Cum spuneam, “don’t count your money till the end”, să rămânem concentrați, calculele fără acoperire în realitate n-au sens.
De încurajare spuneam, ca să mă conving și pe mine: cu timpul, timpii lui Szabi vor scădea mai drastic ca ai noștri, trebuie să ajungă la 50min. Noi să ne ținem de cele 2-3 minute pierdere față de PB-urile noastre, pe care noi ni le-am stabilit, “în nemernicia noastră”.
Zoli, Alex și Csongor iar au fost ceas, toți am fost în limita de 2-3 minute.
La adversari schimbul 3 deja trecuse la 5minute față de PB-ul lui, semn rău pentru ei, forțase prea mult în prima tură, presat fiind și de dorința de a recupera timpul pierdut de Puiul lui, schimbul 2.


Seria 3. Tura 1. Am ajuns la 7 minute avantaj, minor. Szabi iar recuperase – 47 min tura, dar cum estimam, era mai slab cu 3min față de timpul precedent. Csongor pierduse și el față de PB-ul lui, dar doar 1min – făcuse tura în 51min, semn că nu forțase.
No, parcă 4 minute nu-i așa grav între ei, nu-s 5. Îl încurajez, doar sunt Cloșca lui. Chiar a mers foarte bine, peste mine și Alex, pur și simplu Szabi e prea bun, dar n-are cum să reziste… sper.
Primul care dă semn de oboseală sunt eu. 56minute, cu 6 minute mai lent ca înainte, cu câteva secunde mai rapid ca adversarul direct. Dar chiar e cald, încă pentru noi e cum e, dar deja cei de la individual pică ca muștele. Nu-i bai, tura următoare sigur voi face mai bine, putere am. Nici Alex nu reușește să se țină de cele 5 minute, dar e aproape. Se pare că asta-i situația, începe greul.
Seria 4. Tura 1. 10 minute avantaj. Greu se lasă adversarii, secunde cu secunde smulgem 3 minute. Tot 3 minute a ajuns diferența dintre timpul lui Szabi (48 min) și Csongor (cu perenul 51min). Szabi deja a ajuns la 4 minute față de PB-ul lui. 
Eu mă lupt, e după 18.30, nu mai e așa cald. Scot 55 minute, mai bine ca tura precedentă, ceva mai mult de 5minute față de PB. Toți ai mei merg bine, se încadrează în cele 5 minute pierdere, Csongor e la 52minute, cel mai tare.
Seria 5. Tura 1. Diferența după seria 4 a ajuns la 15 minute. Takacs a făcut 50minute la tura 4 din seria 4, a câștigat doar 2 minute. Absolut rezonabil. Până acum toți din cele 2 echipe am făcut sub 1h pe tură. După ce termin tura mea aflu că ai mei au vorbit cu adversarii și că ei ajuns la concluzia că nu ne mai pot ajunge. Se vor strădui doar să facă 25 ture. Szabi va face de acum încolo pe la 55 minute. 
E o ușurare, dar văzând cât e de greu să țin de timp, încerc să nu las atmosfera să se relaxeze, motivez că nu cred că lupta e sfârşită până nu văd 30 minute între noi. În sinea mea mă gândeam că ar fi păcat să lăsăm ritmul pentru că am putea face 26 ture.
Seria 6. Tura 1. S-au ținut de cuvânt, au lăsat-o mai moale, e prima dată când au avut și timpi cu 2 minute peste 1h. Au trecut aproximativ 18 ore de concurs, mai sunt 6 ore. Diferența e de 23 minute
Însă și eu abia mă încadrez într-o oră, cu 2 secunde sub. Am crampe intestinale care mă deranjează la coborâri.
Urmează Zoli, nici lui nu-i ușor, face vreo 58 minute. Toți se pare că suntem pe făraș în jos. 
Schimbul 3 (tura 23) ar trebui să fie Alex, dar el nu poate mânca, îl doare stomacul. Cloșca lui e Csongor, așa că se decide să vorbească și cu mine. Alex nu are sens să continue, îi trebuie timp mai lung de revenire. Îl convingem și înțelege, tot va face 6 ture, dar nu acum. Mai avem 10 minute și rapid Csongor se pregătește. Pentru mine, ca Terminat, ar fi fost prea scurtă pauza.
Csongor face 55 minute în tură, devine și el mai uman, dar e după doar 2 ore de pauză.
Ajung și eu Cloșcă pentru Alex, tot nu e bine, plec eu.
Așa că fac tura 4 (tura 24) din serie, oricum în plan era că trebuie să fac o tură în plus, pe a 25-a. Pentru prima dată fac peste 1h, și anume 1h03minute. Vreau neaparat să facem și tura 26, discutasem deja cu Zoli, cu Csongor, în principiu erau de acord. Doream dacă putem să o facem împreună, ne trebuia ca să fim siguri să o încheiem vreo 1h10minute până la împlinirea celor 24 de ore.
Tura 24 a fost prima tură în care efectiv a trebuit să mă opresc din cauza crampelor intestinale, așa brusc, ca și curentat. Nu oprisem la PA, dar oprisem așa aiurea pe cărare. Era deja lumină, condiții ideale, dar eu eram nevoit să alerg cu grijă să nu mă scutur prea tare, să nu contractez prea tare abdomenul. S-a putut până la urmă, cu episoade când alergam aproape normal. Aproape am depăşit cu o tură pe concurenții noștri, ei erau liniștiți și mulțumiți cu locul 2, făceau poze pe traseu.
Seria 7. Tura 1. Suntem în competiție doar noi cu noi. Mă schimbă Alex și face tura mult dorită cu un timp foarte bun date fiind condițiile: 58 minute. De siguranță își luase și bețele şi ne lăsase link să vedem online poziţia lui. Bună pauza! A fugit şi cu 4.30 la vale, eu n-am avut aşa viteză de prin seria 3. Au luat decizie bună Zoli și Csongor că l-au lăsat și Alex că a apreciat că e în regulă. Eu poate dacă eram acolo îl amânam pentru tura 26, că suflu și-n iaurt.

Linkul la rezultate, se selectează concursul Mureș 24h.
Tura 2 și ultima
(tura 26). Aveam 1h 14 min la dispoziție până la urmă. Credeam că doar 1h10min, dar timpul lui Alex ne-a surprins. Am vorbit cu organizatorii (mai precis Zoli sau Csongor) și au spus că nu-i împotriva regulamentului dacă facem tura împreună, doar că doar unul dintre noi poate prelua ștafeta de la Alex. Așa am și făcut, am continuat toți 4, eu scârțiind cel mai tare la vale. Alex a trebuit însă să se oprească după aproximativ 1km, s-a întors și ne-a așteptat cam cu 1 km înainte de final ca să încheiem împreună. Noi am continuat și a cam trebuit să mă ambiționez să terminăm tura în 1h06min. 
A fost singura dată când ne-am oprit la PA-ul intermediar să mâncăm pepene. Să nu se supere, să nu creadă că avem ceva cu ei. 🙂
În final am obţinut cred fiecare ce ne-am propus, plus o tură bonus. Zoli şi Csongor au făcut câte 7 ture, Alex 6 şi eu 8. Evident, ultima am pus-o de 3 ori, dar n-a contat oficial decât o dată.
Asta-i tot despre cursa în sine!
 

Mulțumesc voluntarilor pentru tot, a fost o grămadă de lume veselă și tânără pe traseu și la PA-uri. Scuze concurenților că n-am stat de vorbă, la ștafetă nu prea ai cum când ai adversari la nivelul tău. S-a văzut că le e greu după discrepanța dintre ritmul nostru și al lor. Categoric lor le-a fost și mai greu, oricât m-aș plânge eu. Doar faptul că Alex Petruț care a fost nevoit să facă o tură la pas spune multe pentru cine îi știe valoarea. Toată stima și pentru cei de la MTB, acolo e în plus și grija pentru bike și pericolul de accidentări mult mai mare.
Mulțumesc pentru poze, ați fost și voi grozavi cu răbdarea voastră. Am să pun și eu una- două poze, va fi greu de ales că au ieșit bine. Super omul de la masaj, angajați-i și lui unul la fel de priceput să-l maseze după așa efort și atâtea ore petrecute în picioare.

Felicitări lui Zoli și pentru ideea de a da jumătate din premiul nostru fetelor, merită! S-a văzut că le-a emoționat gestul, s-a văzut că a contat, ceea ce-i cel mai important. S-au străduit, au încheiat pe locul 5 la general, cu 21 de ture, primele la feminin și … mixt. A fost suficient să le spun la un moment dat că sunt doar cu 4 minute în spatele primilor de la mixt că nu știu ce au făcut și au reușit să-i depășească. N-am putut fi așa atent la evoluția lor spre sfârșit, eram obosit și eu.

Bravo pentru organizare, cum spune Tomiță, pentru atenția la amănunte. Amănuntele fac diferența așa cum secundele fac diferența între elite. Ori la Mureș 24h, cu așa background în spate, nu-i de mirare că a ieșit bine. Mai ceva vreme erau concursuri mai degrabă prietenești și locale organizate pe brânci, cum s-a putut. Dar când era ceva mai important se vedea diferența. Și acum, după atâtea concursuri de alergare, MTB, duatlon și triatlon și mai ales după Campionatele Europene de Triatlon din acest an… sunteți o trupă faină pe acolo, know-how-ul se lipește de la unii la alții.

Pfui, precis am făcut unele mici greșeli și omisiuni, mă apucă groaza că iar am scris mult și, nu ca voi, trebuie să și citesc tot! 
Să ne vedem cu bine!

 

Nov 102018
 


Voluntar la evenimente sportive în 2018

Voluntar la evenimente sportive în 2018 – N-am cum să nu postez aceasta poză, mulţumesc Dan Tăuţan!

Anul acesta am tot încercat să schimb ceva, inclusiv la hobby -uri. Poate pentru că mă îndrept spre o bornă de vârstă, poate pentru alte motive. Cert este că am şi tras câteva sperieturi cu organismul meu, gândindu-mă că “vremea şahului” s-ar putea să revină mai repede decât mă aşteptam.

Am avut programate concursuri grele, unele noi, încă nu am renunţat la ultra-running. Nu se mai poate să particip săptămână de săptămână la competiţii în astfel de condiţii, aşa că bitul respectiv l-am trecut pe zero. Cum îmi place să alerg, în principiu zilnic, mă iau şi mă duc şi eu cum pot, în ritm de jogging, în special prin Făget. Ca să nu mă izolez cu totul de atmosfera de concurs (la ultra nu se pune, mai mult pustnici găseşti, cu excepţia UTMB), am început să accept mai des propunerile de voluntariat. S-au strâns câteva şi e momentul să fac o retrospectivă şi pe blog.

Ordinea evenimentelor este cea calendaristică, toate îmi sunt dragi, la o parte am participat şi din postura de concurent, priveşti cumva diferit evenimentul şi ai responsabilităţi chiar mai mari, eşti practic parte dintr-o echipă şi eu tratez mult mai serios un concurs când este pe echipe.

1. Crosul Divelor – 3 martie
2. Maraton Internaţional Cluj – 15 aprilie
3. Maraton Apuseni – 27 mai
4. Apuseni Ultra Race – 21-23 septembrie
5. Ştafeta Veteranilor – Invictus – 23 octombrie
6. Semimaraton Cluj – 28 octombrie

1.  Crosul Divelor – 3 martie.
Despre acest concurs am mai scris, cele din prima parte a anului figurează în postarea Un început de an mai neobişnuit.
Linkul la ce am scris atunci – Dive.
Rolul meu a fost de iepure, un deschizător, am alergat prima tură atât la proba de 2km cât şi la cea de 5km. N-am fost chiar în largul meu, nu mi-a fost uşor, dar mi-a făcut o mare plăcere şi încurajez pe băieţi să vină ca şi spectatori în număr cât mai mare la acest concurs, consider că e ca un mărţişor mai natural decât cel clasic.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-EaEYobqibdw/W-aO4HXcuyI/AAAAAAAA3pg/K55D-GO7MsEpv9no5AqaTTZ2VtrY_RMBgCCoYBhgL/s144-o/28514736_173289616636343_5247261729451631112_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622137396796111650″ caption=”” type=”image” alt=”28514736_173289616636343_5247261729451631112_o.jpg” image_size=”2048×1365″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-IM6qi6Z_IgY/W-aO4BkuXsI/AAAAAAAA3pg/3B5xvR64vuUn8D_KY7ZfDAfXXeNxbwWHQCCoYBhgL/s144-o/PMCJ6253_.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622137395241180866″ caption=”” type=”image” alt=”PMCJ6253_.jpg” image_size=”2048×1365″ ]

Top

2. Maratonul Internaţional Cluj – 15 aprilie.
Linkul la ceea ce am scris este aici.
A fost pentru prima dată când am însoţit un alergător de vârf la un maraton, chiar pe primul. Normal că pe bicicletă! 🙂 Doar performanţele din zilele mele bune la maraton (am alergat maraton de şosea la MIC de câteva ori şi o dată de 1 decembrie la Alba-Iulia) au fost pe la 3h06min, nu puteam fi pacer la un kenyan (Kiplagat Tuei Hosea) ce termină maratonul în 2h31min!
Cum aleargă cei din frunte! E de învăţat, dar şi de reţinut că sunt şi ei oameni şi au slăbiciuni. Kiplagat al nostru ar fi fost pe locul 10 la Maratonul de la Bucureşti cu acest timp. Dar … e alt concurs, altă concurenţă şi important e că maratonul de la Cluj tot creşte. Am fost mândru că am fost acolo, dar de lipit nu s-a lipit nimic la viteza mea de alergător. 🙂

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-W1sSuw79Spg/W-aMNbtpOUI/AAAAAAAA3oo/pbzMRIWxSy4kRzmHTsNX1mpdue_7vXVxACCoYBhgL/s144-o/30722914_1922141221192648_7449060045456670720_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622134464500283714″ caption=”” type=”image” alt=”30722914_1922141221192648_7449060045456670720_n.jpg” image_size=”960×720″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-UtwUPysNz_4/W-aMNeX1ukI/AAAAAAAA3oo/skMnB3huBmUNIVCcJ3CHK3ip2l85RgDxgCCoYBhgL/s144-o/QzibuSjnmW5g3KkM_zwSd9-Sw3wIwSA-qvuwIWOECjQ-2048×1455.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622134465214134850″ caption=”” type=”image” alt=”QzibuSjnmW5g3KkM_zwSd9-Sw3wIwSA-qvuwIWOECjQ-2048×1455.jpg” image_size=”2048×1455″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-HR4UxUW9XOI/W-aMNSMCIsI/AAAAAAAA3oo/xJCNF_XZV8s2Fuo0GFr86So6zvg8StyzwCCoYBhgL/s144-o/ok.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622134461943390914″ caption=”” type=”image” alt=”ok.jpg” image_size=”3097×1890″ ]

Top

3. Maraton Apuseni – 27 mai.

Despre Maraton Apuseni am tot scris, este concursul de suflet al Clubului Alpin Universitar Cluj, membru la care sunt şi eu. Anul acesta s-a introdus şi proba de ultra, e un concurs care mereu aduce ceva nou şi e în creştere. E doar o chestiune de timp să devină internaţional.
Cum a fost în acest an am scris aici.
În majoritatea anilor am participat la proba de maraton, iar ca voluntar mi-am făcut datoria de marcare/curăţare a traseului de family. În acest an, fiind la puţină vreme după Salomon Ultra-Trail Hungary, am participat la proba family cu copiii şi în plus faţă de clasica marcare a traseului de family am făcut şi o marcare la proba de cros 7km. Şi aici sunt abonat şi sper să ţină abonamentul mulţi ani de acum încolo, atât ca participant, cât şi ca mic voluntar.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-wvQxxHqJV4Q/W-aOLKsxLEI/AAAAAAAA3pA/_ha9AKNHADI5Pb2tB__AH5MmXcz63FIswCCoYBhgL/s144-o/DSCN1039.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622136624596724802″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN1039.JPG” image_size=”4618×3464″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-1PfB_THED94/W-aOLKACJ-I/AAAAAAAA3pA/wmmGYnqpUuko1CHFTdme94HuMQkPvjG_gCCoYBhgL/s144-o/DSCN1042.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622136624409094114″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN1042.JPG” image_size=”4618×3464″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-jGPnqmV5z1o/W-aNYom6vcI/AAAAAAAA3o0/1B7_lgsfA3UjRyUHbo6k3x_lRZ0ASZmyQCCoYBhgL/s144-o/20180425_084906.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622135756451921346″ caption=”” type=”image” alt=”20180425_084906.jpg” image_size=”4208×2368″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Lvwi5e5j-Ko/W-aOLODfG9I/AAAAAAAA3pA/Qk9DldUm2hk3qbbasu3fFkM87kyUiNlJwCCoYBhgL/s144-o/DSCN1045.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622136625497316306″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN1045.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

Top

4. Apuseni Ultra Race – 21-23 septembrie.

Se dau condiţiile: în recuperare după UTMB şi în plină lună Walking Month; cel mai important însă – e vorba de pitorescul Apuseni, de un traseu ce trece pe la vârfurile cele mai înalte (Curcubăta Mare, Vlădeasa), prin Padiş cu Cheile Galbenei şi Cetăţile Rădesei (adică chiar pe acolo, nu tangenţial). Se cere câte un închizător la primele 2 porţiuni (fiecare în lungime de aproximativ un maraton).

CSF? Adică ce să fac? Nici nu s-a răcit cerneala cu care a postat Cozmin pe FB că are nevoie de închizători pe acele tronsoane că am şi scris că aş dori să fiu la ambele. Adică cum, fix asta e o problemă?! Mă bucur şi acum că am fost pe acolo, bonus dacă am fost şi de ajutor. Ca să nu mai spun că participanţii alături de care am alergat au fost chiar deosebiţi, simpatici!

Recomand şi acest concurs, chiar dacă marcajul e deficitar. Cu track gps te descurci şi astfel de traseu mai rar. Poate reuşesc să bifez şi ca participant acest concurs în anii ce vin, în orice caz am de gând să parcurg şi jumătatea a doua a traseului, ce trece pe la Mărişel şi ajunge la Muntele Băişorii. Nu spun că în alergare, cel mai probabil cu MTB-ul. Şi mulţumesc pentru poze, e încă un capitol la care acest concurs a excelat.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-UfADfWrdNpQ/W-aP_P-BMkI/AAAAAAAA3p4/g0O4Ub2NDGYRIh24lBajbgcpMGnh7VYBQCCoYBhgL/s144-o/1.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622138618876080706″ caption=”” type=”image” alt=”1.jpg” image_size=”2048×1365″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-2cOOlZGMwK8/W-aP_BECe8I/AAAAAAAA3p4/CR94a8O8B7kki-OjeRFrxXXUVAhK6FJYACCoYBhgL/s144-o/3.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622138614874799042″ caption=”” type=”image” alt=”3.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-mf07XVSvvws/W-aP_HJgdoI/AAAAAAAA3p4/_oD6hhpmWDwddYeDPHBJOwwUfIKodXiLwCCoYBhgL/s144-o/4.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622138616508348034″ caption=”” type=”image” alt=”4.jpg” image_size=”2048×1365″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-vub_DH8tenI/W-aP_GCTAxI/AAAAAAAA3p4/2x2dtYFx6g8_DO1_V_99KeTSbxeZgZgmwCCoYBhgL/s144-o/5.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622138616209670930″ caption=”” type=”image” alt=”5.jpg” image_size=”2048×1365″ ]

Top

5. Ştafeta Veteranilor – Invictus – 23 octombrie.

Ce este ştafeta veteranilor – Invictus? Pe scurt, există în lume un concurs adresat veteranilor, celor care au luptat pentru ţările lor şi nu puţini au fost răniţi. Ca un semn de respect, întrecerea (la care rezultatele sunt un aspect secundar) aduce la start veterani, iar cheltuielile sunt acoperite de oameni inimoşi, în special prin donaţii. Anul acesta Jocurile Invictus au avut loc tocmai la Sydney – Australia.
Ca să avem şi noi reprezentaţi, de câţiva ani ani se organizează Ştafeta Veteranilor. Dacă la început nu a avut o mare extindere şi implicare, acum Ştafeta Veteranilor a devenit un eveniment important, cu implicarea autorităţilor. Partea vizibilă a ştafetei este alergarea voluntarilor însoţiţi de biciclete, maşini etc pe trei trasee diferite – roşu, galben şi albastru, care străbat ţara şi ajung la Carei în 25 octombrie, ziua Armatei Române, Careiul fiind în ’44 ultima localitate eliberată din Transilvania de Nord în al doilea război mondial. Pentru că ştafetele străbat sute de kilometri, este o ocazie şi pentru a vizita monumentele eroilor noştri de pe trasee.

Anul trecut am primit o invitaţie, să particip ca voluntar alergător pe traseul galben Cluj – Zalău. Mi-am făcut timp, am considerat că e important şi mi-am adus şi eu contribuţia mea. Mi-am adus aminte de ai mei, de idealurile lor, de sacrificiile lor. Şi, ca toată lumea obişnuită, consider că războiul nu este o soluţie.

Anul acesta a fost nevoie de însoţitor pe bicicletă pe traseul Târgu-Mureş – Câmpia Turzii – Cluj, parte din traseul galben. Am plecat la Târgu-Mureş pe MTB-ul soţiei (singurul la care pot ataşa portbagaj) cu o zi înainte, iar în 23 octombrie am ajutat cum am putut alergătorii. Mulţi prieteni au fost implicaţi, cu unii m-am şi întâlnit. Am vizitat pentru prima dată monumentul de la Oarba de Mureş, aeroportul militar de la Câmpia Turzii. Câteva poze am făcut şi eu.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-T7p0PSdj5E8/W-aQ-Or6pyI/AAAAAAAA3qg/dDc_GqjhkZw_i2aqGyJnoSz55PBwMvPNACCoYBhgL/s144-o/1.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622139700863477538″ caption=”” type=”image” alt=”1.jpg” image_size=”4160×3120″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-HKm0mVDNaj0/W-aQ-MwOQBI/AAAAAAAA3qg/B3RCCv3wtgAn6SF01fwEde91s5M_mgSoACCoYBhgL/s144-o/2.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622139700344668178″ caption=”” type=”image” alt=”2.jpg” image_size=”4160×3120″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-gKRFto-gybU/W-aQ-KWtGBI/AAAAAAAA3qg/UZNI36gF7vYqW3EjP3OvoHhQhsFY_w7yACCoYBhgL/s144-o/3.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622139699700766738″ caption=”” type=”image” alt=”3.jpg” image_size=”4160×3120″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-0Jzb3m7RuYk/W-aQ-J35_3I/AAAAAAAA3qg/-WYCVu0DeV8UFxYqGWE7bPyvGcTQORklgCCoYBhgL/s144-o/4.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622139699571588978″ caption=”” type=”image” alt=”4.jpg” image_size=”4160×3120″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-O_fHQ5a30Yo/W-aQ-GcheYI/AAAAAAAA3qg/PNkrp3J1cRkt-Xkv2nYR6s1jU-GTZwXVACCoYBhgL/s144-o/6.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622139698651429250″ caption=”” type=”image” alt=”6.jpg” image_size=”4160×3120″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-SLits4zo3Ic/W-aQ-BCQ8-I/AAAAAAAA3qg/wcst_YPGUpEY3GVIpq6LiU9wR1y14AMjgCCoYBhgL/s144-o/5.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622139697199117282″ caption=”” type=”image” alt=”5.jpg” image_size=”3120×4160″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-TB5fHLWAL5k/W-aQ-AwzFFI/AAAAAAAA3qg/ihtM4BtX9EYRybIftv5cTRs5_wy2_1BIgCCoYBhgL/s144-o/9.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622139697125856338″ caption=”” type=”image” alt=”9.jpg” image_size=”3840×2880″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-70RvR_bBV9A/W-aQ-KtCBhI/AAAAAAAA3qg/Z-E56rGRbWMWIEl9HmYoQnhVYa2Rk6x8ACCoYBhgL/s144-o/8.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622139699794413074″ caption=”” type=”image” alt=”8.jpg” image_size=”3840×2880″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-zSbtL9IDSP8/W-aQ-CT6QnI/AAAAAAAA3qg/VF8Qt7Uf5tQOnJxD2LBJ6pdchXKuV-nNgCCoYBhgL/s144-o/7.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622139697541562994″ caption=”” type=”image” alt=”7.jpg” image_size=”750×530″ ]

Top

6. Semimaraton Cluj – 28 octombrie.

La Transilvania Half Marathon am participat tot ca biciclist, pe modelul de la Maraton Internaţional Cluj. Am însoţit pe primii alergători care, aşa cum e firesc, au fost cei de la ştafete şi proba mai scurtă de 10km. A fost foarte multă lume, în imensa majoritate venită de plăcere, pentru sănătate şi pentru socializare. Sper că nu i-am inoportunat prea tare cu clopoţelul meu care anunţa să facă loc pentru sportivii veniţi pentru rezultat. Am încercat să fiu cât mai discret dar ferm, dar m-am simţit ca o maimuţă printre antilope. 🙂

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ARx5kxMszYg/W-aRd2rZY0I/AAAAAAAA3q8/CFeAo8LfyKodNP3xZlBmpTGolQWfEKk_ACCoYBhgL/s144-o/45044494_2308727429168650_2076722382466187264_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6622133948267107713#6622140244174660418″ caption=”” type=”image” alt=”45044494_2308727429168650_2076722382466187264_o.jpg” image_size=”1920×1280″ ]

Top

Atât pentru azi! Să vină Moşu’! 🙂

Walking Month 2018 – “pășim pentru campioni”

 Alte concursuri, Cluj, Cluj-Napoca, Localitati si zone, Walking Month  Comments Off on Walking Month 2018 – “pășim pentru campioni”
Nov 102018
 


Walking Month - pășim pentru campioni

Walking Month – pășim pentru campioni

Ca în fiecare an, am participat şi acum în echipajul clasic “UltraRunners” la Walking Month – ediţia a IV-a. Componenţa noastră a fost deci Andrei Sovereşan, Ianko Slovak, Antoniu Radoni şi subsemnatul. Acum organizatorii (şi implicit concurenţii) au ales să sprijine prin acest eveniment caritabil Centrul Lamont. Până să scriu eu acum, Jocurile Paralimpice s-au şi desfăşurat şi sportivii noştri au obţinut rezultate frumoase.  Mă bucur că fost şi noi o părticică din acest angrenaj. Pozele de mai jos sunt mai elocvente decât cuvintele mele.

 

 

O parte din sportivii paralimpici prezenţi la premierea noastră şi obiectivul Walking Month din acest an

Cum a fost pentru noi partea competiţională? Fără să insist prea mult, practic am ţinut cont de câteva linii directoare, cu observaţiile de rigoare:
1. Nu avem un obiectiv stabilit, fiecare face efort şi implicit paşi câţi vrea.
Observaţia este că ştim din experienţa anilor trecuţi că în timpul concursului, oricât de nepăsători încercăm să fim, n-o să reuşim să rămânem detaşaţi, cel puţin o parte dintre noi.  Suntem genul competitiv, nu are sens să ne amăgim. Ca urmare n-am mai făcut ca anul trecut, să am zile întregi cu câteva sute de paşi, uneori să uit să port ceasul. M-am străduit să fiu mai constant de la început, cu o limită minimă de 35.000 paşi/zi. Limita mi-am stabilit-o pe baza experienţei din anii trecuţi şi a fost doar în cazul meu, coechipierii mei făceau paşi “la liber”, cum am stabilit.
2. Avem idee despre componenţa echipelor concurente cel puţin despre cele care e probabil să ajungă la vârf. Personal, nu credeam să apară mari surprize, chiar dacă numărul de concurenţi a crescut şi evenimentul s-a extins. Aşa că tot la vechii mei prieteni şi adversari de moment am apelat ca să ne … tachinăm reciproc, dar constructiv.
3. În cursul lunii ştiam că vom participa la concursuri de alergare importante, iar faptul că ultima zi Walking Month e duminică ne avantaja. Chiar dacă intrăm mai lent în competiţie, vom avea salturi mari din când în când. Pentru mine de exemplu situaţia a stat în felul următor: am fost voluntar la Apuseni Ultra Race 170km, ca închizător pe traseul Arieşeni – Răchiţele, care trecea prin Padiş şi Vlădeasa – aproximativ 100km; am participat la Pirin Ultra 161km în Bulgaria. Concursul cu start-finish-ul în staţiunea de schi Bansko a avut loc chiar în ultimul weekend Walking Month, eu am încheiat sâmbătă, iar duminică am făcut o excursie cât un maraton pe vârfurile mai importante din Pirin – Vihren şi Kutelo.
4. Trecem când e cazul la categoria profesionişti, fără să ne punem multe întrebări. Walking Month şi în acest an a avut regula ca dacă o echipă în 3 zile consecutive depăşeşte 100.000 de paşi trece automat la profesionişti.
Anul trecut puţine echipe au fost la profesionişti, noi ne-am străduit să rămânem la amatori (atunci am încheiat pe locul 1 la amatori). Acum chiar din prima săptămână am devenit “profesionişti”, nu cred să fi trecut 5 zile. Aşa s-a întâmplat… Logica era că, şi fără să ne facem planuri mari de la început (cu atât mai mult), măcar să nu ne reducem posibilitatea de a ajunge la vârf prin limitarea numărului de paşi când chiar puteam face mulţi. Astfel, speram că vom reuşi să ţinem pasul cu echipele bune, dar care sunt … nehotărâte.
Am prevăzut că majoritatea echipelor îşi vor rezerva dreptul de a trece “când vor ele” la profesionişti şi am sperat că vor lua decizia cât mai târziu, în ultima săptămână. Eu le-am spus “nehotărâţii”, şi cred că multe echipe puteau să fie în faţa noastră dacă nu erau “cu picioarele în două luntri”.

Rezultatul nostru: locul 1 la Profesionişti, Andrei a fost locul 2 la individual şi eu locul 3.  Doar 11 echipe la Profesionişti! 580 echipe la Amatori, cu o concurenţă acerbă! Pozele de mai jos sunt edificatoare. Noi am fost pe locul 2 la general, echipa de Amatori FightyCrown a fost cu 499.163 paşi în faţa noastră. Le mulţumim că au rămas la Amatori, toată stima pentru efort. Locul 1 la individual a fost Livia Szigyarto, o mare ambiţioasă. Felicitări, Andrei n-a fost mult în spatele ei.

 

 

Pun mai jos şi situaţia mea la individual:

 

 

Mulţumesc mult coechipierilor pentru cooperarea la această ediţie! De anul viitor voi încerca să mă implic în alt mod la Walking Month. E un concurs caritabil care şi-a arătat beneficiile în comunitate şi sigur va fi sprijinit de noi să continue. Succes organizatorilor şi felicitări participanţilor pentru implicare!

În timpul premierii am fost intervievat de colegii mei de la Ştiri, câteva cuvinte apar şi în clipul de mai jos.

O descriere mai de ansamblu a ceea ce a însemnat Walking Month în acest an poate fi văzută în emisiunea “Actual Regional” de pe TVR Cluj, difuzată în 16 octombrie, unde a fost invitat Doru Şupeală – coordonatorul proiectului Walking Month.

Marathon 7500 la ediție jubiliară – 10 ani

 Alergare, Bucegi, Localitati si zone, Marathon 7500, Munti, Pestera  Comments Off on Marathon 7500 la ediție jubiliară – 10 ani
Jul 162018
 

 

La Omu prima dată – poză Adriana

Anul acesta Marathon 7500 a împlinit 10 ani. Organizatorii de la CPNT s-au gândit să marcheze evenimentul cu introducerea unor noi curse, coafând puțin și denumirile acestora: o dată la Omu (Marathon 1600 – cursă nouă), de 2 ori la Omu (Marathon 3200 – fosta cursă “Hobby” care oricum numai pentru amatori de alergare de weekend nu era, fiind o cursă serioasă la munte), de 3 ori la Omu (Marathon 7500 – cursa regină până acum) și … noul rege – de 4 ori la Omu – Marathon 8500, cu noua buclă introdusă – pe la Mălăiești.

A fost a 5-a participare pentru mine, prima fiind în compania lui Adi Cosma în 2014, ediție pe care multă lume a ținut-o minte pentru că a fost singura întreruptă din cauza vremii. Pentru cine a participat atunci n-a fost greu acum să accepte condițiile mai drastice cu privire la echipamentul obligatoriu pentru toate cursele.
Țin minte că aveam o foiță de ploaie la mine, primită la un concurs de triatlon, nou-nouță în husă, dar fără … glugă. Nu mă gândisem că nu are (fiind de fapt pentru bike), nu mi-a trecut prin cap să mă uit la acest … amănunt, și nici la organizatori. Și a fost o ploaie torențială, care pe Bucșoiu a fost spre ninsoare. Parcă toată apa se încăpățâna să curga pe la spate pe sub haine udându-mă complet până jos în papuci. Singura soluție a fost să-mi scot hainele din pantaloni, ca apa să treacă măcar pe deasupra suprapantalonilor. Ne-au oprit pe toți care am ajuns la Omu 2, pe majoritatea la Gura Diham, nu am fost prea veseli de decizie. Evident cei mai oropsiți au fost cei mai buni – cei care au apucat să coboare la Ciubotea și au ajuns la Omu pentru a 3-a oară. Erau printre ei și Zsolt Kovacs cu veșnicul lui partener Bartha Balint. Era deja multă lume la Cabana Omu, deși eram înăuntru simțeam că intru în hipotermie, și când am văzut că decizia nu mai e cu întors am și plecat urgent la vale la Peștera cu primul grup format, scăpând de starea de îngheț destul de greu. Ca să nu irosesc totuși ziua de sâmbătă, am hotărât dimineață ad-hoc să merg ca închizător la cursa Hobby, și aceasta schimbată să nu mai ajungă pe Omu.

Au fost multe motive să aleg 7500 în loc de 8500. Nu m-am grăbit. Mai întâi a contat să cad de acord cu Csaba Papp, coechipierul meu de anul acesta. Pentru că propunerea să alergăm împreună a fost a lui am așteptat să se pronunțe mai întâi el. A crescut ca alergător foarte mult în ultima vreme, lumea încă nu-l știe, așa că eu oricum eram deja super fericit de echipă, îi mulțumesc pentru încredere și pentru cursă. Așa s-a format RupiCapra Team, după numele clubului sportiv la care-i membru. Știam că în cadrul clubului există un sistem de recompensă pentru performanță între membri, ceea ce-i și motivant dar și destul de tricky pentru mine ca și coechipier: va fi sigur o cursă grea, cu o responsabilitate în plus.

Motivele mele pentru 7500. Cele ale lui Csaba sunt secrete. 🙂
Mai întâi a contat că sunt înscris la UTMB. Doream să nu rămân cu urmări fizice care să mă împiedice să mă antrenez după cursă. Oricum 7500 e o cursă dificilă mai ales din cauză că e greu alergabilă, iar coborârile sunt o provocare dacă ai pretenții la un rezultat bun dar fără stat pe tușă mai mult sau mai puțin timp, după cum ți-e foaita. Eu nu sunt totuși Zsolt ca să-mi permit. 🙂 Impresionant pentru mine a fost că a câștigat la 8500, văzând și aflând în cursă ce probleme are “Hamid” Balint.
M-am mirat că s-a înscris așa multă lume la 8500, era și lume cunoscută de mine, dar și competitori despre care nu știam nimic. Punând grosso modo 4h pentru bucla de Mălăiești, îmi dădea pentru o echipă medie un timp de la 26h în sus (cum o consideram și pe a noastră). Dacă puneam un timp la prima echipă de peste 20h, primul meu gând era să fac o echivalare 8500=UTMB. Adică cei care s-au înscris la 8500 s-au dus de fapt la un UTMB! Bine, exagerez, dar nu și dacă spun Istria 100 mile! Bine că a fost vreme bună!
De fapt anul acesta s-au bătut recordurile de participare la competiție, era o mare responsabilitate și un motiv în plus ca organizatorii să sufle și-n iaurt: cred că au fost mult la biserică în ultima vreme, n-au fost incidente. Mi s-a părut mai clară situația la vârf la 7500, eram convins că Blajiu și Pepi se vor înscrie aici și e un dezavantaj, dar puteam estima o poziție pentru noi – un loc 5, punând un X la locul 4 care putea răsări din echipele noi, dar cu mari șanse de un loc mai bun. N-au fost departe echipa de mixt de pe locul 1, nu-i cunosc, felicitări!
Am preferat să merg la o cursă cunoscută de mine ca traseu, ca nivel de efort, ca timp final estimat, așa că a fost încă un punct în favoarea 7500.
Singurul motiv “negativ” a fost că 7500 nu mai are categoria “master”. Acum, după cursă, mă mir că nu a fost premiere la 8500 la master, probabil nu a încheiat cursa nicio echipă. Chiar a fost cursă grea, “bătrânii” merg la sigur și nu riscă, dar nici încheieturile nu mai sunt ce-au fost.
Csaba a spus 7500 și gata. Am pus pe ceas o estimare de ritm la 20h final, dar cu specificația că nu cred să fiu în stare să scot sub 21h.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-3-OGCiLdhp0/W01xwYIQTZI/AAAAAAAA278/nPUFROfOL4kz5OH-Ybvq_hmqAZWC0tCawCCoYBhgL/s144-o/37205463_1963884730343772_2823530686009311232_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6579039706582896018″ caption=”” type=”image” alt=”37205463_1963884730343772_2823530686009311232_o.jpg” image_size=”1750×1167″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-OMhMG-uMJdM/W01x9vqItvI/AAAAAAAA278/XDLtqe_S7cUliqgEcbvD0IdKV7S-UEhSgCCoYBhgL/s144-o/37290138_1963893820342863_2322405257805561856_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6579039936237319922″ caption=”” type=”image” alt=”37290138_1963893820342863_2322405257805561856_o.jpg” image_size=”1750×1167″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-NbG9GNOx1f8/W01zQst_lTI/AAAAAAAA28E/4wpHXU80iKc0q9qLnLcUvyb5Z10I9jYSACCoYBhgL/s144-o/37225232_1963893793676199_6848309105610719232_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6579041361377334578″ caption=”” type=”image” alt=”37225232_1963893793676199_6848309105610719232_o.jpg” image_size=”1167×1750″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-6s7GyiIiexk/W01xwd-SDfI/AAAAAAAA278/aErnP0dkcRsPUshtdVZlwnsgO4Q9azNbQCCoYBhgL/s144-o/37198250_1963893840342861_5834942968330452992_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6579039708151680498″ caption=”” type=”image” alt=”37198250_1963893840342861_5834942968330452992_o.jpg” image_size=”1167×1750″ ]

La Omu prima dată
Cursa.
Ne-am pregătit amănunțit. În primul rând contează însă motivația, să ai încredere în tine. Din păcate înainte cu o săptămână mi s-a întâmplat ceva și nu eram prea vesel. Mă tot monitorizam, la bike indoor chiar am ajuns la un maxim la VO2max, n-am mai avut atâta de când am trainerul, dar nu eram convins. O mică jenă tot durere e, cu cât mă gândeam mai mult parcă mă transformam într-un ipohondru apocaliptic, dacă există o astfel de specie. Reticența mea s-a cam observat, abia în ultima zi m-am mai liniștit.

Multă lume la start, așteptări mari, sigur se va începe tare, că așa e la noi: nu contează că-i 800m sau 90km. O strângere de mână și un schimb de priviri cu Csaba și ne plasăm și noi mai în față. Surprinzător însă, după primii kilometri vedem încă pe primii, nu suntem departe de Tilea&Blajiu care vor fi un reper bun pentru noi o vreme. Cum eram la grămadă – concurenți de la 7500 și 8500, singurul lucru important era să avem un ritm bun și să sperăm că acesta e suficient să ne mențină cât mai în față.

Până înapoi la Peștera nu sunt multe de spus. După prima buclă de vreo 30km nici nu contează o jumătate de oră, important e să o termini fresh, cu chef de fugă, ca după încălzire. Ce e important de menționat e că am scăpat de obsesia cu monitorizarea, m-am mai descărcat și eu povestind și cu Zsolt. Mă miram că mă tot intersectez cu ei, mergeau tot cu sincope, Hamid avea probleme. Și Zsolt se mira la rândul lui că e pe primul loc la 8500 (credeam eu și de fapt era pe locul 2, dar tot un loc excelent) deși erau nevoiți să se tot oprească. Hamid era lac de transpirație, mare ghinion!

Dar să nu uit, nu suntem la 8500 ci la 7500! Anul acesta nu știu ce a fost așa diferit, dar clar era mai altfel. La PC2 Poiana Stânii eram în spatele lui Pepi deși ei sunt foarte buni la coborâre. Am mai vorbit cu Csaba, să nu ne ambalăm, era prematur. Ei au dovedit de atâtea ori că pot un timp de sub 20h, noi nu. Să nu-i stimulăm intercalându-ne cu ei, altfel va fi situația mai încolo dacă vom mai putea decide. Decât cu 50m în față cu stres și chin, mai bine boem în spate. Apăi n-o avut ce face săracul Csaba, copăcel în ritmul meu. S-au și dus că nu i-am mai văzut. Mergeam totuși bine și noi.

Am ajuns împreună cu Zsolt și Balint la PC4 Intersecție Jepi, eram șocat. Ne-au depășit pe coborâre, dar eram fix în spatele lor. Foarte bine mergeau și echipa de mixt Kicking Omu. Eram cam a 6-a echipă din grămada 7500/8500. Neașteptat! Important era că suntem bine. Pfui, ce s-au dus! Incredibil ce urcă Accenture când se simt bine! Nici nu m-am uitat în clasament acum să văd ce timp au făcut față de noi, nu vreau să mă las de alergare. Ce să mai spun de primii de la 7500 – Silip cu Alin, Adelin cu Buliga – rachete.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ILI4q5YUxMU/W1AipQSiUkI/AAAAAAAA288/0XfVWgZdkj8l4ERdo2oBoIL_d2RwCi97ACCoYBhgL/s144-o/P_20180713_123826.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6579797147730989634″ caption=”” type=”image” alt=”P_20180713_123826.jpg” image_size=”952×714″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-mBI0ffUHjGA/W1AipQ12CGI/AAAAAAAA288/4t9BPbwD_eIqyvmDxAaOoGLu7DBFmGQtgCCoYBhgL/s144-o/P_20180713_123757.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6579797147879082082″ caption=”” type=”image” alt=”P_20180713_123757.jpg” image_size=”536×714″ ]

De bunăvoie și nesilit de nimeni… la Omu – poză Adriana
La Peștera CP6
a fost timpul pentru primele mele concluzii. În primul rând mă bucuram că am scos un timp bun și Csaba era mulțumit. În timp ce ne mișcam repede cu echiparea pentru restul cursei, mă gândeam că Csaba urcă mai bine ca mine și răgaz puteam avea doar la coborâri sau drum întins. Mă cam încurcau bețele la alimentarea din mers, nu degeaba nu le-am luat la Istria 100 mile și Salomon UltraTrail Hungary. Dar aici sunt altfel de urcări și coborâri.
Și l-am văzut pe Adelin! Mie mi se părea că arată ok, dar abandonase, nu era bine cu stomacul. Am avut reținere să vorbesc cu el, mă gândeam ce rău ar fi fost să fiu eu în astfel de situație. La cât de stresat am fost în ultimele zile, parcă șuierase un glonț pe lângă capul meu, nu mai doream să mă întorc la gândurile negre. A, că tot am ajuns la gloanțe, cum se spune – bărbații tot povestesc de armată chiar dacă au făcut puțină vreme – numărul de concurs al nostru a fost 241 – numărul meu de pluton – batalionul 2, compania 4, plutonul 1 infanterie. Ne-a purtat noroc. I-am spus la Csaba atât: suntem pe locul 3 la general 7500! Cei din spate se pare că-s departe.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-d2xtEc_Cem8/W0yQ2ov1m-I/AAAAAAAA27E/eSvbBtLQUy88G8iPvHDunN98byx_IfhSgCCoYBhgL/s144-o/20180716_152620.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6578792424006851554″ caption=”” type=”image” alt=”20180716_152620.jpg” image_size=”2910×1969″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-qyJ0e1By65Q/W01x9sWs2bI/AAAAAAAA278/C-2o9plGfQAtRT5ZCsLweYm-uVhc9m2EQCCoYBhgL/s144-o/37219841_1963894937009418_8084342337678868480_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6579039935350495666″ caption=”” type=”image” alt=”37219841_1963894937009418_8084342337678868480_o.jpg” image_size=”1750×1167″ ]

Tablou după poză cu măgar, în drum spre Omu
Prima dată la Omu
 CP 7 a mers bine, era și soare. Chiar dacă eram încărcați cu mâncare pentru restul buclelor, eram bine și optimiști amândoi, cu un ritm asemănător, nu ne încetineam unul pe altul. Ne-am întâlnit cu vițeluși, vaci și mulți, mulți măgăruși! Atâția n-am mai văzut demult laolaltă. Și mi s-a făcut cadou și o poză! Mulțumesc fotografei, am primit în pachetul de la premiere și un tablou frumos cu 2 măgari, unul cu bețe. 🙂 La Omu ne-a așteptat Adriana, soția lui Csaba, împreună cu fata mai mică. Foarte sufletistă, mulțumesc pentru tot! Ne-a încurajat mereu, s-a străduit tot timpul cât am fost împreună să ne transforme psihicul într-unul de superman, mult peste unul de învingător. Noroc că mă uitasem înainte acasă în oglindă. Tot locul 3 eram oficial, dar spunea lumea că Alin nu se simte bine. Au și mers foarte tare, motivația lor era să-și bată propriul timp de anul trecut – pe la 16h30min. Eu în lumea mea mă simțeam “nemuritor și rece”. Pepi și Blajiu se distanțaseră, urma o coborâre lungă pe Valea Cerbului unde diferența de timp se putea dubla dacă nu ne străduiam.
Pe urcare mi-am dat seama că uitasem să iau acumulatorul ca să încarc ceasul. A fost o greșeală care avea să ne influențeze, a trebuit să opresc înregistrarea la un moment dat ca să pot folosi ceasul în caz de rătăciri.

La CP8 Gura Diham am ajuns cu bine, coboram mulțumitor, cel mai important – mai bine decât cei din spate. Nu aveam probleme cu picioarele, eram în grafic cu timpul pentru 20h, aveam de unde pierde pe urcarea grea de Bucșoiu.

A urmat Prepeleacul CP9, care ca de obicei pare la capătul unui drum fără sfârșit, străbătând o mulțime de văi seci. La Poiana Izvoarelor n-a mai fost om ca anii trecuți și am făcut prima greșeală “la comun”, nu am luat apă. Știam că nu mai este apă până la Omu, dar parcă intervenise o relaxare și o mulțumire în atitudinea noastră, devenisem mai neglijenți. Se stricase puțin și vremea, apăruse ceața și ploua încetișor. Aici vremea pot spune că ne-a ajutat, altfel ne-am fi târât până la Omu.

La urcarea de Bucșoiu au apărut primele semne mai clare de slăbiciune. Csaba urca mai lent, lipsa lichidelor ne afecta pe amândoi. Drămuiam cum puteam ceea ce mai aveam. Ne-am întâlnit pe Bucșoiu cu Dani Florea și unul din Șeitani (iar am lapsus, scuze), ne-au mai încurajat. Pe ceas urcam cu 32min/km, eram lenți.

La Omu 2 CP10 am oprit ceasul. Cu ce ceață se lăsase și cu perspectivele de a face peste 21h era important să păstrăm bateria pentru situațiile mai dificile. Mai aveam 9% rezervă, parcursesem 56km, dar “maratonul” până la finish va fi greu. N-o să mai pot ști cum stăm ca timp, dar deja 20h era o utopie: eram doar cu 2 minute mai bine ca reperul de timp la CP10 și urma greul. Oare reușim 21h? Altfel spus: ne-a luat 12h să facem 56km, putem face 35km în 9h?

A urmat feblețea mea – coborârea de Ciubotea CP11: unul din misterele Bucegilor, coborârea la care faci un timp parcă ai fi pe urcare. Față de oamenii normali am scos un timp bun. Jos ne-am întâlnit și cu Alin, care abandonase. Silip plecase ca să aibă companie pe urmele echipei Sponser Master Team  Pepi&Blajiu care erau primii. Noi eram oficial pe locul 2 la general, cu echipa de mixt pe locul 3 la peste 30min în spate.

A durat ceva până la intrarea în Valea Gaura CP12. Iar eram la limită cu apa și mă țineam greu de Csaba. Simțeam o foame nebună și nu mai aveam chef nici de batoane, iar geluri în astfel de situații nu mănânc. Tare mult mi-a lipsit ceva pâine, nu luasem cu mine de la Peștera toate sandwichurile pregătite. Trebuia să încetinesc și să forțez astfel și pe Csaba să luăm apă. Am tot amânat oprirea până deasupra cascadei, nu departe de lanțuri, iar acolo deja era târziu – au fost peste 3h de la Ciubotea cu 1l de apă. Mă uit acum la timp și nu pare să fi pierdut așa mult pe urcarea spre Omu 3 față de anul trecut, dar acele 15min nu reflectă adevărul: eram terminat de foame și sete, mă simțeam gol pe dinăuntru și nu puteam mânca decât cu încetinitorul. În rest mă simțeam perfect. 🙂

Ca să fie totul mai mult ca perfect, din căldare spre Omu 3 după ce am trecut de hămăitul câinilor nu mai vedeam nimic, parcă se terminaseră și stâlpii indicatori. Aveam impresia că Csaba ține prea mult stânga și nu aveam chef deloc să fac urcare în plus. Să ajung pe la zona Hornuri ca să am de unde coborî… Am pornit ceasul în navigare, am avut baftă să prindem un pinten bun. Am și strigat, se vedeau frontale de la voluntari deasupra, patrulau să ajute concurenții. 500m au spus ei că mai e până la cabana Omu, apoi ne-am mai întâlnit cu concurenți care toți spuneau că mai sunt 200m. Inclusiv Adi Cosma 🙂 . Cei 200m parcă au durat o jumătate de oră, plus că nicicum nu reușeam să păstrăm poteca (care știam că-i lată) din cauza ceții. Nu-i invidiam deloc pe cei de la 8500. Adi de exemplu abia acum pornise să coboare spre Ciubotea (după Mălăiești) și era aproape ora 12 noaptea! Și pe Adi Crăciunescu l-am văzut, organizatorii opriseră pe concurenții de la 8500 să mai coboare spre Mălăiești și toți erau îndrumați să meargă spre Ciubotea – practic să treacă de la 8500 la 7500.

În sfârșit la Omu 3 CP13! Am primit liber de la Csaba să stăm până la ora 24 (era 23.30), oricum timpul deja ne ieșise din obiectiv. Am luat supă, mâncam o lingură apoi vreo 20 secunde întrebam stomacul: mai merge una? Am căpătat ritm și după două guri de cola deja parcă am fost alt om. Dar tot flamând… Am tot luat pâine de pe masă, păcat că n-am luat și cu mine. Cola am lăsat-o moștenire la oropsiții care vin după noi. Aveam să aflu că probabil și Balint a băut din cola mea, la a 4-a oară la Omu ajunseseră după ora 1 noaptea și nu se mai servea. Am plecat mai repede de ora 24, în timp ce stăteam s-a încărcat puțin și acumulatorul de la ceas – mulțumesc fetei care avea cablu și încărcător.

Faină coborârea de Guțanu la CP14! Niciodată nu-i la fel! Anul acesta nu s-a văzut nimic până foarte jos. Cea mai mare parte din traseul spre poiana Guțanu l-am făcut tot pe lângă poteci, după track. La Guțanu voluntari dormeau duși, degeaba am strigat. I-am împuns cu bețele! 🙂 Pepi&Blajiu aveau mult timp înainte, era 2 noaptea, când e somnul mai dulce. Scuze și mulțumesc pentru pâine! Ne-au întrebat când vin următorii, așa a trebuit să ne uităm în sus după frontale. I s-a părut la Csaba că vede ceva și am estimat vreo 30min, mai pot dormi încă. Noi am întins-o, ce mult face motivația! Chiar am mers bine în continuare, la Șaua Strunga am bătut civilizați la ușă și am așteptat să ne scrie numărul.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-cK3dILZF-kQ/W0yQ2h60W-I/AAAAAAAA27E/rfBD09kx8g4-3uvQMxUhhzcNoMXZZVqeACCoYBhgL/s144-o/20180716_152337.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6578792422173858786″ caption=”” type=”image” alt=”20180716_152337.jpg” image_size=”4208×2368″ ]
[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-7DdTJxT0WT4/W01xwSpNNNI/AAAAAAAA278/p_1pcCVZa9oA19wBd8MPkkyNSAVybSOLwCCoYBhgL/s144-o/37218038_1749271978442037_3412466303967952896_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6579039705110492370″ caption=”” type=”image” alt=”37218038_1749271978442037_3412466303967952896_o.jpg” image_size=”1801×1201″ ]
[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-4x8SkygDRUI/W0yQ2hDFb6I/AAAAAAAA27E/fNrsSK5k1VEKYXXfad_J_3Sof5k2XJpegCCoYBhgL/s144-o/20180716_152231.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6578792421940096930″ caption=”” type=”image” alt=”20180716_152231.jpg” image_size=”2355×3438″ ]

La ora 4 dimineața, după 22h07min am ajuns la finish, pe locul 2 la general. Cum se spune, peste ani va rămâne doar rezultatul, nu și conjunctura. Eu sunt extrem de mulțumit, chiar dacă timpul obținut e ușor sub cel de anul trecut. Am alergat mult într-un ritm care-mi convine alături de Csaba, dacă eram mai puțin grăbit și mai liniștit era și mai bine. Au abandonat mulți concurenți buni, au avut ținte înalte. Altfel de fapt nici nu poți ajunge sus. E problema fiecăruia cât de hard vrea să-și trăiască cursa câtă vreme nu dă de lucru la salvamontiști, organizatori etc.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-1mXz0NUUdiM/W1AipZGiHLI/AAAAAAAA288/KZbLUiQdWsU7KKfnu7z8849vUHQXjKuBACCoYBhgL/s144-o/Screenshot_20180712-155956.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6578788019647062673#6579797150096563378″ caption=”” type=”image” alt=”Screenshot_20180712-155956.jpg” image_size=”720×1280″ ]

Entuziasm după finish – poză Adriana
Pentru mine ediția a X-a a Marathon 7500 a fost de nota 10. Mulțumesc foarte mult Csaba pentru companie! Au fost perioade lungi cu alergare fără reținere, dar și cu urcări la limită. A fost fain! Felicitări concurenților pentru că și-au împins limitele, sunt convins că după o zi sau două uită că a fost greu și anul viitor ne întâlnim iar! Bravo Pepi&Blajiu pentru locul 1 la 7500, bravo Zsolt&Balint pentru locul 1 la 8500! Și bravo Vio&Katharina pentru locul 1 la 3200! Multă lume bună la Marathon 7500, nu pot să-i enumăr pe toți și dacă spun că Ingrid, Zincă, Țale au luat locul 1 nu-i ceva ieșit din comun! O surpriză plăcută, alături de mixtul de la 7500, a fost și echipa Cipri cu Serghei, noi cu ei ne luptam la distanță! Nu m-aș fi gândit! 🙂

Felicitări organizatorilor, voluntarilor! Pot spune deja mulțumesc pentru poze! Eu sper să rămână și cursa de 7500. Normal că dacă nu-i încotro ne-om înscrie și la 8500, dar deja 8500 e altă categorie chiar dacă procentual 1000m în plus diferență de nivel adăugată la 7500m nu pare mult, contează însă mai mult timpul de finish pentru comparațiile cu alte curse. Anul trecut am fost la Pirin Ultra în Bulgaria și la fel am spus că nu-i o cursă obișnuită și se pare că anul acesta schimbă din traseu. Și 7500, și 8500, și Pirin nu sunt curse alergabile ca altele cu cifre mai impresionante. A, domeniul marathon8500.ro încă nu-i luat. 🙂

Sep 112017
 

UTF
Ultra Trail Făgăraș – poză din etapa 3 – urcare pe Negoiu prin Acele Cleopatrei

Ultra Trail Făgăraș este unul din concursurile mari la care acum câțiva ani nu credeam că voi participa. Motivul era evident: eram axat pe MTB și puțin triatlon. Când am început “diversificarea” cu alergarea mai consistentă și puțină orientare, când au început să-mi placă ultratrailurile (un fel de drumeție combinată cu fugă, că drumeție am tot făcut mai demult), am început să caut provocări și peste hotare: TDS și UTMB. Acestea însă erau în aceeași perioadă cu UTF, care oricum se desfășoară doar la 2 ani. 4 Munți, echivalentul UTF la MTB, la care am participat de două ori, alături de Marathon 7500, mi-au arătat că este altfel – mai complex când privești un concurs în echipă, și acest lucru este și mai evident la cursele în etape.  Privești cu patru ochi, gândești în contradictoriu nu numai cu mintea ta. 🙂

Cum anul acesta n-am participat la UTMB, mi-am ales ca ultra “de siguranță” Istria 100 miles, să am “cap de pod” pentru UTMB de anul viitor și în sfârșit mi-am programat sfârşitul verii cu UTF. Au trecut câțiva ani, nu se poate spune că n-am avut răbdare…

Chiar dacă detaliile despre UTF din acest an, inclusiv înscrierea, le-am primit târziu, n-a fost o problemă – a acceptat dinainte propunerea de a-mi fi coechipier Adi Cosma, “tinerelul” (după cum s-au exprimat prietenii concurenți de la UTF) cu care am mai trecut greutățile la Marathon 7500 în 2014 și 2015, iar pregătirile erau amănunte care acum le rezolv într-o oră oricând, nu-i ca la MTB.

Așa am format din nou echipa Regi și Pioni, echipă cu care urma să luptăm la master din postura de outsideri de pe locul 4, favoriții fiind clar echipele lui Nușu și Silip, veșnica Gică Blajiu&Pepi și concurenții lor – Adrian Roșca și Nae Plumbota – echipa Ebasto, o echipă sudată care a mai participat la edițiile precedente. Pe Roșca îl știam după rezultate de la unele concursuri de alergare, eram cam tot pe acolo cu el, iar pe Nae îl știam și de la 4 Munți, și de la ski de tură, speram să fiu ceva mai bun ca el strict la trail. Ca echipă puteam spera să ne atingem de Ebasto dacă totul ne merge bine. Lozinca noastră trebuia să fie “fără greșeală”.

Mă așteptam să fie multe echipe la UTF anul acesta, chiar dacă e un concurs mai deosebit, chiar dacă timp de înscriere a fost foarte puțin (38 echipe, incluzând echipa închizător Adrian&Ady Beleanu – bravo lui pentru răbdare și efort). Edițiile precedente au fost în mod sigur motivul. Acum era prima ediție cu 4 etape, din care cea de-a doua sigur era o surpriză, neștiindu-se exact traseul, doar că urma să urce pe la vârful Ciortea. Pe baza descrierilor de trasee, ajutat și de gpsies, mi-am încropit totuși trackurile de etape, care au fost destul de exacte cu excepția, bineînțeles, a etapei a doua. Etapa a 4-a n-am putut din păcate s-o verific, a suflat-o vântul.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-LTcdgt4UiGg/Wbbg0f-n6-I/AAAAAAAAmwE/hoCQl_SmXd4KtboSvBF6mEs6k0FEY4AkACCoYBhgL/s144-o/etapa%2B1%2BAvrig.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601507678907362″ caption=”etapa 1 Avrig.jpg” type=”image” alt=”etapa 1 Avrig.jpg” image_size=”1102×622″ ]

Etapa 1 – prologul din Avrig – joi, 31 august. 

A fost etapa de acomodare, înscriere, întâlnire cu prietenii, cu organizatorii. Numai bine că a fost mai scurtă, am avut timp de pălăvrăgeală, să intru în atmosfera de concurs. Ne așteptau 3 etape de munte, 3 nopți de dormit în cort, mă simțeam ca-ntr-o excursie organizată, cu grijile pasate la organizator, noi trebuind doar să fim atenți să ajungem să parcurgem cu bine traseele și dacă se poate să trecem “neobservați”, adică să nu creăm probleme suplimentare. Latura competițională era doar o parte din experiența care urma s-o trăim, așa că ne-am alertat și “senzorii de exterior”.

Am început bine concursul, am terminat cei 3,7km de fugă prin orașul Avrig, trecând prin parcul umbros din jurul palatului Bruckenthal în 15min57sec, pe locul 3 la master, 7 la general, cu un avantaj de ceva peste 40 secunde peste echipa Ebasto a lui Nae și Roșca. Nu era concludent încă cum mă simt după oboseala de weekend – ultratrailul Via Maria Theresia. M-am bucurat să fiu pe podium la categorie, chiar dacă era doar începutul.

Mi-am putut face primele impresii și confirma unele aspecte: eram mai rapizi la alergare fără dificultăți tehnice, eu cred că  stăteam cel mai bine dacă nu urma să mă resimt după săptămâni consecutive de concursuri grele. Comparațiile le fac doar cu concurenții noștri direcți – Ebasto, cu ceilalți nu are sens, povestim doar la start și după finish. Partea proastă e că i-am pus în gardă de la început pe “ai noștri” Adi&Nae, dar gloria de moment a meritat. 🙂 Ultima etapă Conacul Ursului – Complex Sâmbăta putea să fie în avantajul nostru, era o lungă coborâre de final fără tehnicitate, dar … încă e prea devreme.

A trecut și prima noapte dormită în campingul de lângă pensiunea Ghiocelul. Foarte bine a găsit Luci Clinciu și prietenii lui din echipa de organizare locurile pentru înnoptat, cu un plus mare pentru Bârcaciu pentru poziționare și pentru familia gazdă de acolo. Asta nu înseamnă că la Ghiocelul sau, mai apoi, la Conacul Ursului, n-a fost fain. Pur și simplu la Bârcaciu am prins și soare, eram și mai odihniţi şi intraţi mai bine în atmosfera de concurs, eram pe “iarba verde de acasă”. La Ghiocelul am cam avut probleme cu somnul, cum am adesea într-un loc nou, dar am fost “ajutat” și de pompa de hidrofor apropiată de locul de campare, care a funcționat cu intermitențe toată noaptea.

De cu seară ne-am pregătit bagajele pentru Bârcaciu și pentru Conacul Ursului și a început aventura. Mi-a părut rău pe urmă că n-am pus în bagaje hamacele primite la înscriere, dar am încercat să minimizăm lucrurile necesare pentru transport, mai ales că cel pentru Bârcaciu devenise impresionant. Da, mulţumesc şi pentru carte, în stilul obişnuit la concursurile CarpathianMan, Luci ne-a înmânat fiecăruia câte o carte scrisă de/despre o personalitate, de această dată din Avrig. Cine nu a auzit de Gheorghe Lazăr? Acum am ocazia să aflu mai multe. O carte rămâne mereu un cadou frumos. Păcat că nu s-a ajuns la Sâmbăta să primească concurenţii și cartea “Chemarea Muntelui” a d-lui Dinu Mititeanu, un mare iubitor al muntelui născut la poalele Făgăraşului, eu o am deja şi am avut vreme s-o citesc.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-0Udu8Q1VE3Y/WbbhRWy3okI/AAAAAAAAmwE/48QraiWfk0AEZqCQoIKlQaRyKCLSsESfgCCoYBhgL/s144-o/etapa%2B2%2BBarcaciu.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602003429892674″ caption=”etapa 2 Barcaciu.jpg” type=”image” alt=”etapa 2 Barcaciu.jpg” image_size=”974×676″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-CI37b9R9eoo/WbbhKzSNJHI/AAAAAAAAmwE/IbtPQsTl5c0V66W3GnXk-UopnpUcgt5bwCCoYBhgL/s144-o/_DSC7977.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601890818434162″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC7977.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-DgyBxWdjKOw/WbbhLjQrefI/AAAAAAAAmwE/CzftyM_yD1MC0sHyyjFsm9v5L-sBBOPLwCCoYBhgL/s144-o/_DSC7979.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601903696935410″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC7979.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-v38TGL8NEpY/WbbhMRqUFnI/AAAAAAAAmwE/jEn1Sf4U5_EnmZp5NUdjte99g0GSOzA6QCCoYBhgL/s144-o/_DSC7998.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601916152485490″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC7998.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-CEoLTt0W8kc/WbbhM5M04GI/AAAAAAAAmwE/aVv4vVNOL4Aatq1hsEqM9DaKwq0B7P28QCCoYBhgL/s144-o/_DSC8045.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601926766223458″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8045.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-2JwTgfNxEiw/WbbhNkRQiMI/AAAAAAAAmwE/nowf0Uo0528VgLC3o6uWzWIpNkWN4e4oACCoYBhgL/s144-o/_DSC8046.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601938327537858″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8046.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-YfrTmdUJqBQ/WbbhOZqVJ0I/AAAAAAAAmwE/jYd_oetS24oq5Xb0l0oZsJ8pivfkqvACACCoYBhgL/s144-o/_DSC8047.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601952659777346″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8047.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-VSN2NG-bQBg/WbbhPP1kaKI/AAAAAAAAmwE/uTmUeOhwywk64-NOVzPE4k7HbC5Pm2vhQCCoYBhgL/s144-o/_DSC8048.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601967202429090″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8048.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ZQJIOFthT3M/WbbhPzL2-RI/AAAAAAAAmwE/43TZlbb5xNwicR47UsbBcrB-NqtJ_6f9gCCoYBhgL/s144-o/IMG_5281.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601976691161362″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5281.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-gKddX8FxFc0/WbbhQnyOLmI/AAAAAAAAmwE/GidXic1j1TUnwS7CaScbxBO_v-JQ7Hy8ACCoYBhgL/s144-o/_DSC8204.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601990810709602″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8204.jpg” image_size=”2048×1366″ ]

Etapa 2 – Ghiocelul – Bârcaciu pe la vârful Ciortea – vineri, 01 septembrie.

Aceasta a fost etapa “regină”, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, că s-a lucrat mult la ea. Finishul urma să fie la Bârcaciu şi pentru asta ştiu că organizatorii s-au ocupat şi cu amenajarea drumului de urcare la Bârcaciu, să se poată urca bagajele noastre cu maşina de teren. Apoi s-a lucrat la traseul în sine: ocolirea de Ciortea de la vest la est eu n-o mai făcusem, acolo a fost prezent şi Luci, ca să avertizeze şi să ghideze concurenţii pe unde să urce ca să nu se trezească cei de mai jos cu avalanşă de bolovani. Mie cel puţin mi s-a tot indicat pe unde să urc, să fie mai sigur. Prima amenajare de traseu a fost de fapt aşa numitul “drum al tunurilor”, din care acum se ştie mai bine doar o bucăţică mai clară – cea din platoul Scărişoarei. Restul, cum se ajunge din Avrig acolo… Despre acest drum ne-a mai pomenit la prezentare invitata din Avrig: în primul război mondial, ca să se salveze o mare parte din ostaşii români şi echipamentul lor, incluzând tunuri, prinşi în cleştele dintre cele două armate cu care se confruntau – armata habsburgică şi cea germană, avrigenii şi porumbăcenii i-au ajutat să treacă munţii pe drumurile de ei ştiute. Despre bătălia de la Sibiu, incompetenţa unor conducători români pasibili de curtea marţială, puteţi citi de exemplu aici şi aici. No comment…

Dar să revin la traseul nostru. Ruta a fost Ghiocelul – Bârcaciu (traseu nou) – lacul Avrig – Ciortea Vest – Est (nou pentru mine) – pe sub vârful Scara – platoul Scărişoara – Bârcaciu. 25km cu 2500m diferenţă de nivel.

Fiind prima etapă serioasă lumea a tras pentru departajare (competiţionalii), iar lucrurile ce ţin de clasament s-au limpezit mult. Noi am mers bine, cât am putut, dar Ebasto au fost în frunte. Pe urcarea puternică prin spatele Ciortei am fost surprinşi când i-am văzut nu mult în faţă, semn că la urcări nu stăteam tocmai rău. I-am şi ajuns sus când ei bâjbâiau după marcaje şi am început să coborâm împreună. La vale erau mai rapizi, eu nu mă puteam desprinde de ritmul de ultra cu care eram obişnuit şi nu eram dispus să-mi forţez genunchii. De fapt din această cauză am folosit şi beţele, pe care de obicei le folosesc doar la distanţe peste maraton. Una peste alta: noi un mic plus la urcări, ei la coborâri tehnice. Deja se prefigura ce va urma zilele următoare: ei să tragă de la început, să încerce să pună distanţă, dacă se poate să nu-i prindem pe urcări şi apoi să pună minute pe coborâri; noi să încercăm să ne mişcăm mai cu talent de la început deşi nu ne stă în fire şi să încercăm să câştigăm minute pe urcări ca să avem de unde pierde la vale. Poate la distanţe mai mari să avem încă un avantaj, dar nu aveam să ne dăm seama de acest lucru din cauza vremii.

Cum am scăpat de bolovănişuri am încercat să-i ajungem. Chiar înainte de Bârcaciu, probabil ultima intersecţie, n-am văzut marcajul de bulină roz (am mai spus eu că nu-i culoarea mea preferată) şi din viteză am luat-o pe unde am văzut marcaj cruce galbenă. Mă aşteptam să revăd bulina mai apoi, sau crucea roşie. A contat că apucasem să zăresc şi o haină verde la vale, chiar cum se repezea în pădure, şi am bănuit că-i Roşca, apoi m-am gândit că sigur traseele se reunesc mai la vale. Degeaba şi-a tot pus Adi întrebări, am şi ajuns la răspântia de drumuri, era clar că o lungisem: am făcut 2 laturi de triunghi în loc de una. Măcar dacă îmi vizualizam trackul de pe ceas, acea parte era corectă! Şi uite-aşa, muştruluindu-l pe Adi că alergăm fără convingere, am pierdut peste 8 minute (eram în faţa echipei de mixt Retezat înaintea rătăcirii). Dar faţă de Ebasto am pierdut ceva peste 1 minut, adică am ajuns la secunde pe locul 4 categorie după 2 etape, doar şi ei o luaseră greşit. În cadrul etapei am terminat pe locul 9 general, asta pentru că echipa CPNT Junior a lui Biolan a luat-o aiurea complet pe marcajele de ziua următoare, ajungând la cabana Negoiu, numai bine să facă recunoaştere traseu. Timpul nostru – 5h07min24sec pentru 26,1km cu 2481m diferenţă de nivel, cu peste 1km în plus.

Ca abandonuri – echipa lui Florin Totalcă – probleme “de mecanică” şi echipa familiei Manea – ei cred că au ţinut neaparat să participe la concurs dar micuţa deja dictează în casă.
Lumea se simţea bine, a fost o plăcere să dorm în cort, am avut de mâncare cât am dorit, pe scurt – toate condiţiile. S-a defectat maşina de transport şi au ajuns unele bagaje mai târziu decât era prevăzut, dar noi am avut noroc.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-8q2gsWNEWDs/WbbiKOocvHI/AAAAAAAAmwE/vCBiCNYI2gMpNOx_i_VGHZXFK_rGWCQrACCoYBhgL/s144-o/etapa%2B3%2BConacul%2BUrsului.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602980491246706″ caption=”etapa 3 Conacul Ursului.jpg” type=”image” alt=”etapa 3 Conacul Ursului.jpg” image_size=”1326×681″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-WD09g9nSygA/WbbiESxuMgI/AAAAAAAAmwE/R-3mf7UukS0c1N-aWqL2sg4Fc_GcjSMSgCCoYBhgL/s144-o/_DSC8294.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602878524666370″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8294.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-a7QNkYu_NQc/WbbiE-xbHgI/AAAAAAAAmwE/DgGW0A8z52A4Nti_Kj9Skxj_YUp_YG3yACCoYBhgL/s144-o/_DSC8350.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602890334576130″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8350.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-qVBlLjc2XoU/WbbiFzbmXMI/AAAAAAAAmwE/2AzWn1JCXMULkYl4hW6c66jeqTbggO45QCCoYBhgL/s144-o/_DSC8352.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602904470117570″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8352.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-BspbMO-lzUU/WbbiGRh8BCI/AAAAAAAAmwE/C1nWOOgrl_ALvthdzd-seitkDR5ngzh_gCCoYBhgL/s144-o/_DSC8353.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602912549766178″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8353.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-FfmwEV6fVxw/WbbiHOjhMBI/AAAAAAAAmwE/TeszoRFe9s8655j6WACu41e36A5rOvZBACCoYBhgL/s144-o/_DSC8354.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602928930959378″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8354.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-4d0TFWMnbb8/WbbiH4beKwI/AAAAAAAAmwE/QYoSq2LgdZQvbr9CYLhwNv2GxDG8fQKrACCoYBhgL/s144-o/_DSC8357.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602940171496194″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8357.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Hu1NaMDt_NI/WbbiITjya1I/AAAAAAAAmwE/wcNYLqgDMW49nN2ZdHzvRCmGvKzAkoHEwCCoYBhgL/s144-o/IMG_5407.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602947454135122″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5407.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-qPUTgjfwoCQ/WbbiJLk9-0I/AAAAAAAAmwE/zd96I7u5EScpyOu_u30LH9o4ghdDY3DiwCCoYBhgL/s144-o/IMG_5408.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602962491472706″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5408.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-75JlniMR6YI/WbbiJgF2uYI/AAAAAAAAmwE/pxByQYCx9-k339XYVW5Xi6HkQycmy3ASwCCoYBhgL/s144-o/IMG_5418.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602967998118274″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5418.jpg” image_size=”2048×1366″ ]

Etapa 3 – Bârcaciu – cabana Negoiu – Acele Cleopatrei – Negoiu – strunga Doamnei – lacul Călţun – Paltinu – lacul Bâlea – şaua Capra – Conacul Ursului – sâmbătă, 02 septembrie.

De această dată traseul a fost pe marcaje turistice, dar coborârea din şaua Capra a fost mai deosebită, marcată în mod special şi amenajată. Doar cu 2 săptămâni înainte fusesem la 2X2 Race şi nu mă puteam plânge că nu ştiam traseul.

Ebasto n-a reuşit să se distanţeze de noi şi apoi a venit rândul nostru să încercăm să trecem în faţă pe urcarea de Negoiu. Mergeam în faţă şi cu coada ochiului mă mai uitam ce se întâmplă. Nae rămăsese ceva mai în urmă dar Adi al meu nu reuşea să treacă în faţa lui Roşca. Nu ne puteam rupe definitiv de ei aşa că sus am cedat iniţiativa la Adi şi m-am pregătit de coborâre împachetându-mi beţele şi alimentându-mă.

Ca de obicei, aproape de punctele critice era Luci, acum pe Negoiu. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi pe parcursul acestor zile, ştiu că pentru ei a fost şi mai greu, indiferent că au făcut poze, au fost la PA-uri, la intersecţii etc, s-au sculat mult mai devreme ca noi şi au ajuns la finish mult mai târziu. Şi pentru că nu au fost mulţi au avut şi mai multe sarcini de executat şi au reuşit pentru că au fost foarte bine organizaţi.
Mulţumesc încă o dată pentru poze!

De la Negoiu pentru Regi şi Pioni se prefigura o pierdere controlată de minute. Ca să-i ajungem din urmă trebuia să tragem peste ce doream noi (mai ales eu) la urcări, nu era ok. Aşa că, mai aruncându-mi câte o privire în jur – era încă o zi frumoasă, am ajuns la finish după 5h18min23sec – 25km cu 2081m diferenţă de nivel, pe etapă locul 4 master şi locul 10 general. Două echipe de mixt au fost mai bune, ca şi ziua precedentă. După 3 etape am rămas pe 4 master la aproximativ 8 minute de locul 3 şi pe locul 9 general. Nimic nu era pierdut, la master ce se mai putea întâmpla ceva şi la mixt. La mixt era o luptă “de sus până jos” în clasament sau, cum se spune politically correct – toţi erau la concurs “doar de fun”, de relaxare, faptul că unii erau pe podium era pură întâmplare.

A fost o etapă care s-a lungit destul de mult, aducându-l la exasperare pe Ady Beleanu. 🙂 Poate fără să recunoaştem, chiar dacă nu erau distanţe spectaculoase, oboseala s-a acumulat. Eu cel puţin nu eram fresh. Am aşteptat să ajungă bagajul de Bârcaciu să ne putem pune cortul şi apoi n-am mai lungit-o mult şi ne-am culcat. Veştile meteo nu erau grozave pentru ziua următoare, se putea scurta traseul şi atunci chiar nu mai aveam cum să recuperăm minutele pierdute. Dar poate o să se strice vremea doar după-masă, să trecem munţii.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-IjlqwieRMBo/WbbihaU-4oI/AAAAAAAAmwE/qcD5EXFqSKsifzQH1UyP3MPVoHsAAFGMQCCoYBhgL/s144-o/etapa%2B4%2BFereastra%2BZmeilor.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603378767815298″ caption=”etapa 4 Fereastra Zmeilor.jpg” type=”image” alt=”etapa 4 Fereastra Zmeilor.jpg” image_size=”1078×644″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-XNZVjpuC0Qc/Wbbic1K2qkI/AAAAAAAAmwE/JkmtEmE6WJEEyFh1-XFfW6cNBqMsoayWACCoYBhgL/s144-o/_DSC8533.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603300073744962″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8533.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-m-PUjkm66lM/WbbicLFSRiI/AAAAAAAAmwE/fScdCQWwYpwPgABXM0eYoIq_0W2nOnyBACCoYBhgL/s144-o/_DSC8528.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603288776099362″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8528.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-bBZCWYmbG2A/WbbidZYcNhI/AAAAAAAAmwE/tAi8J427CHMyzlNj7Di5i45ly_bOqsvAwCCoYBhgL/s144-o/_DSC8537.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603309794407954″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8537.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-SZKh6hte5Sw/WbbieLLdCWI/AAAAAAAAmwE/k3P8FQg48m0s5BsF_uIjgVRp4Q9qFt_egCCoYBhgL/s144-o/_DSC8546.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603323161708898″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8546.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-_OyQIwX-pvM/Wbbienl_s_I/AAAAAAAAmwE/98p9cRArwjE9EA8hRGWJG_zTkZtiKqhwgCCoYBhgL/s144-o/_DSC8672.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603330789225458″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8672.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-9RA2MHjYQTQ/WbbifXH51II/AAAAAAAAmwE/WQkr1vMqMSEIrk424QXjoiIbcw5Cqt9dwCCoYBhgL/s144-o/_DSC8709.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603343547913346″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8709.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Xm_MtA-KDuU/WbbigPMQ29I/AAAAAAAAmwE/dWw_JG2rmVg_fKLq1IfU80BX8FH18sE2gCCoYBhgL/s144-o/_DSC8712.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603358598585298″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8712.jpg” image_size=”2048×1366″ ]

Etapa 4 – Conacul Ursului – Fereastra Zmeilor – mică buclă spre “la trei paşi de moarte” – Conacul Ursului – duminică, 03 septembrie.

Molizi frumoşi, înalţi, în campingul improvizat din spatele Conacului, langă pârâu. O plăcere pentru cei cu hamace, am stat şi eu puţin într-unul – m-a lăsat Raul Clinciu. Afară era frumos, nu era prevestire de vreme rea. Doar pe internet erau ameninţări. Şi experienţa unora care spunea că rar se prind 4 zile consecutive frumoase în Făgăraş. Că de aceea s-a făcut UTF de 4 zile, să nimerim măcar 2 etape serioase, nu ca în două din ediţiile anterioare.

Mă trezeşte noaptea căldura. Nu-i a bună. Mă uit afară şi găsesc motivul: s-a înnorat. Păcat, dar mai sper. Pe la 1.30 dimineaţa mă trezesc iar. Bate un vânt! Bine că suntem la adăpost în vale. Dar copacii spun poveste de furtună. Mă îngrijorez că se rupe vreunul, mă liniştesc gândindu-mă că doar cu câteva ore în urmă mă uitasem la ei şi erau zdraveni. Ceva lemn totuşi a căzut sau s-a rupt nu departe, dimineaţa am văzut că era o masă. Începe curând şi ploaia. Aud chemarea organizatorilor la arme, cred că era ora 5. Totuşi ei pleacă pe traseu! Adică au de gând să şi urce pe creastă, nu-i de ajuns de descurajator cum e în vale.

Ne sculăm şi noi, împachetăm cortul aşa cum e şi rapid ne ascundem cu toate bagajele sub acoperişul terasei, pregătiţi de orice se hotărăşte. Ce să facem, mâncăm şi ascultăm. Decizia. Vremea e în continuă schimbare cu viteză mare, nu se ştie cine câştigă – soarele sau norii. Se amână startul cu 15minute şi auzim de 3 variante: scurtă până la Fereastra Zmeilor şi o mică buclă, medie, cu urcare pe Mircii şi coborâre la Podragu şi lungă, programata destinaţie de Complex Sâmbăta, peste Viştea, utopia UTF de la ultimele ediţii.

Hotărârea, aveam s-o aflu pe urmă, o vor lua primii care ajung sus. N-am fost noi, ci Bălan şi Bălăşan, dar cred că la fel hotăram: varianta scurtă. Sus în fereastră bătea tare vântul, ploua, cine ştie ce se va mai întâmpla când vor ajunge ultimii.

Mi-am luat haina de ploaie serioasă, păstrată doar pentru ultra ca să fie în bune condiţii. Am început urcarea pe şoseaua de Transfăgărăşan destul de relaxat. Va fi o nouă etapă, dar cu surprizele date de vreme. Ebasto iar în faţă, asta e, ne-am străduit, au fost mai buni, a fost un concurs fain, cu de toate. Peste doi ani dacă suntem sănătoşi ne vedem iar! Cum am trecut de protecţia munţilor din jur, a văii, cum ne-au lovit ca la un semn vântul şi ploaia, tot mai intensă. Abia am aşteptat să trecem de Fereastră spre nord, unde parcă era altă lume, era linişte. A urmat o coborâre abruptă, am reuşit performanţa să-mi rup un segment dintr-un băţ care s-a agăţat între pietre (a n-a oară a fost cu ghinion) şi din cauza vitezei şi dezechilibrului nu l-am eliberat la timp. Adi tot în faţă, mă străduiam să mă ţin de el. Am ajuns cu bine majoritatea înapoi la Conac. Şifonări au mai avut şi alţii, cel mai tare probabil Silip care a avut ghinionul să se oprească într-un deget. La capitolul înţelepţi pot pune doar o echipă cu un nume adecvat deciziei – Young (and Still) Living, cu Cristina şi Vasilica, care au zis pas ultimei etape. Apăi chiar n-au pierdut nimic, prin ploi şi furtuni au mai trecut şi sus chiar nu aveai chef să te uiţi la peisaje, nu că ai fi putut vedea ceva.

14,4km a măsurat etapa, 1000m diferenţă de nivel, 2h17min11sec pentru noi, încă 5 minute pierdute faţă de Ebasto. Tot locul 4 master şi 10 general pentru etapă, iar după cele 4 etape locul 4 master şi 9 general, cu un timp total de 12h58min55sec, la 13min de locul 3. Felicitări învingătorilor! Felicitări tuturor participanţilor, sunt convins că vor veni şi data următoare să încheie şi maratonul de duminică la Sâmbăta!

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-9_jNNeLo7ac/WbbohO57rSI/AAAAAAAAmwo/u6IlChWsLs0UQ-RGLHU69hT44TzgpN0DwCCoYBhgL/s144-o/trasee%2BUTF.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464609972771335458″ caption=”trasee UTF.jpg” type=”image” alt=”trasee UTF.jpg” image_size=”1053×667″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-hNMsgS5Y3fU/Wbbohq4aZtI/AAAAAAAAmwo/rrpL6BHlg0kJPENXgsrm0jLf3pppU7fPgCCoYBhgL/s144-o/DSCN0092.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464609980281153234″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0092.JPG” image_size=”2048×1943″ ]

Mulţumesc Adi Cosma pentru companie, am făcut echipă bună! Tot tinerel ai să rămâi faţă de mine. 🙂

 

Aug 292017
 

 

Via Maria Theresia ultramaraton

Via Maria Theresia ultramaraton

Mare lucru puterea prietenilor alergători! Atâta m-au tot întrebat, atâția s-au dus, au venit cu păreri bune, că mi-am zis – hai să merg și eu la concursul din Călimani – Via Maria Theresia. Nu prea am timp de pauză în perioada asta! Să văd și eu concursul lui Tibi, după ce am citit și cartea lui despre copilăria prin Bârgaie – “27 de pași”. Ca orice om am fost pe la Colibița, inclusiv iarna, pe la Castelul “lui Dracula”, m-am speriat și eu de ce am văzut 🙂 , am fost și câte puțin în Călimani cu concursuri de ski tură sau la schi clasic, dar de pătruns mai în profunzime – să fac drumeție pe Bistricior, pe Pietrosul Călimanilor (2100m, cel mai înalt vărf din Călimani) sau pe Negoiul Unguresc încă n-am ajuns. Sorry, am prieteni vechi bistrițeni cu dragoste de munte cu care am fost în ture, dar tot pe alte meleaguri ne-au purtat pașii.

Tot stau și mă codesc și până la urmă găsesc soluția: îmi iau și un mic concediu, să merg în zonă cu familia. Atâta că înscrierile se termină mai repede decât termenul limită de la sfârșitul lui iulie și mie nu-mi place să apelez la prieteni “în afara regulamentului”, ca excepție. Doar mai sunt ani! Și mă pun pe așteptat pentru oricare din probe, în ordinea preferințelor – ultra, triatlon, maraton sau MTB. Grupul de alergători clujeni e mai bine organizat și-i mulțumesc prietenului Adrian Crăciunescu pentru înscrierea la ultramaraton, sper că i-am onorat cu bine “biletul” cu rezultatul meu. În plus i-am “furat” și locul de cazare. 🙂

Ziua 1. Luni ne-am și înființat lângă pasul Tihuța – Piatra Fântânele. Am, venit inclusiv cu bicicletele. Atâta că vremea era ploioasă și nu era productiv să le folosim și să tot spălăm haine și biciclete. Doar am venit în vacanță să mă relaxez, va fi și vreme bună! Așa că pe o ploaie promițătoare și în ceața lăptoasă care se așternea în prima zi am dormit bine.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-elsyHgvJn9k/WaUmHha9XtI/AAAAAAAAmlM/KdsAk8RDcMEKDWM-8ieta95QPAlNV2mfACCoYBhgL/s144-o/21034245_10213299215579944_309746048764132816_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611151205228242″ caption=”” type=”image” alt=”21034245_10213299215579944_309746048764132816_n.jpg” image_size=”960×720″ ]

Ziua 2. Orice, numai să nu stăm în casă! Pornim în recunoaștere repere de concurs. La început drumeție – Piatra Fântânele – Canton Silvic Tihuța (unde va fi startul și finishul la ultramaraton) – izvor borcut. De la izvor am revenit ca canton prin pădure și am intrat pe finalul de Via Maria Theresia și deja mi-am făcut o impresie: seamănă cu Făgetul nostru, atâta că erau așa multe doborâturi că am fost nevoiți să tot sărim peste copaci. Foarte mult au avut de lucru organizatorii, dacă peste tot prin păduri era așa!
După masa chiar am făcut o alergare la sediul Tășuleasa Social unde va avea loc premierea la ultra și este spațiul de cazare la corturi. Un pic m-am abătut de la șosea și am luat-o peste garduri pe lângă case mai puțin locuite că am și deranjat niște ciute care se ascundeau în tufe! Până la urmă câinii m-au împins iar la șosea, la drumul mai scurt și bun.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-s4LXOlfyVSI/WaUmvGIb97I/AAAAAAAAmlM/JiUFlSZ-MZIm1Ca1HO8eAYY333dFxPy6ACCoYBhgL/s144-o/21015837_10213308053080876_3682490241917962515_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611831074551730″ caption=”” type=”image” alt=”21015837_10213308053080876_3682490241917962515_o.jpg” image_size=”2048×1152″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-WnXv9PPQX14/WaUmxrpCCtI/AAAAAAAAmlM/1DqthaIiYWEziaS3nc8NKQwYRtP7jg9vACCoYBhgL/s144-o/21056298_10213308074201404_5197334373806850714_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611875503114962″ caption=”” type=”image” alt=”21056298_10213308074201404_5197334373806850714_o.jpg” image_size=”2048×1152″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-0v8c40_jnAk/WaUmw7a1GOI/AAAAAAAAmlM/namsylYqb_kVJKvfVD1fiSX-IpPn7_XPQCCoYBhgL/s144-o/21055171_10213308069561288_8603511179976742189_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611862558644450″ caption=”” type=”image” alt=”21055171_10213308069561288_8603511179976742189_o.jpg” image_size=”2048×1152″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-jzfnXp-I4ZU/WaUmwEX1ZTI/AAAAAAAAmlM/-PSICWlnQV0efPSPSIzn4AbrJpjJEjF0gCCoYBhgL/s144-o/21055108_10213308060881071_4104362514485880014_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611847782130994″ caption=”” type=”image” alt=”21055108_10213308060881071_4104362514485880014_o.jpg” image_size=”2048×1152″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ynHkYp4iESM/WaUmz0rdauI/AAAAAAAAmlM/3DjONs6rlGcMUYDSm9tEzGmZo1qpOAcKwCCoYBhgL/s144-o/20934673_10213308079361533_7625014460853963387_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611912288955106″ caption=”” type=”image” alt=”20934673_10213308079361533_7625014460853963387_o.jpg” image_size=”1152×2048″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-mJ9jij_8X4I/WaUmyaYLtGI/AAAAAAAAmlM/PBiqKacFE5AeExCS4sVaFN2VshibKaHwgCCoYBhgL/s144-o/21055996_10213308074521412_779150080808317794_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611888048911458″ caption=”” type=”image” alt=”21055996_10213308074521412_779150080808317794_o.jpg” image_size=”1152×2048″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-5U1q9XONgcQ/WaUmzRvSlWI/AAAAAAAAmlM/kb0J2SRi58Y04YBxFFIDD4bQGaT_mSyJQCCoYBhgL/s144-o/21015876_10213308077241480_152810656634326819_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611902909781346″ caption=”” type=”image” alt=”21015876_10213308077241480_152810656634326819_o.jpg” image_size=”2048×1152″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-TlSRwdyXvMI/WaUm0uxG-lI/AAAAAAAAmlM/uV6-uoQPntsLmrlJbTsGPZSLtvU7y105wCCoYBhgL/s144-o/21016032_10213308080401559_7023347409014412052_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611927881906770″ caption=”” type=”image” alt=”21016032_10213308080401559_7023347409014412052_o.jpg” image_size=”2048×1152″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-GYs39BDbEjY/WaUm1XihxMI/AAAAAAAAmlM/dSnkqFevXbkjQZAgMt_-AapUiLzvYckiACCoYBhgL/s144-o/20988524_10213308081361583_2116160321011622190_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611938826601666″ caption=”” type=”image” alt=”20988524_10213308081361583_2116160321011622190_o.jpg” image_size=”2048×1152″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-oCsd3xtvFCs/WaUm2cRhTyI/AAAAAAAAmlM/NkHzd6KR1MQ21oTYNDLUL_7weuZ7fhi1gCCoYBhgL/s144-o/ziua%2B2.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611957277314850″ caption=”ziua 2.jpg” type=”image” alt=”ziua 2.jpg” image_size=”1027×700″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Gt8fMReMyWo/WaUm2zazcyI/AAAAAAAAmlM/LL_V94BSiwcXtsFy225xsV45N2-xQqvLgCCoYBhgL/s144-o/ziua%2B2%2Brun.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459611963490267938″ caption=”ziua 2 run.jpg” type=”image” alt=”ziua 2 run.jpg” image_size=”1032×682″ ]

Ziua 3. Plouă! Iar fără bici! Dar vreau să vedem și lacul Colibița. Așa că mergem cu mașina până la capătul lacului. Am pe harta de hârtie traseul de CR (cruce roșie), dar pe gps-ul de drumeție nu. Ajungem noi cumva la Piatra Fântânele, sunt peste 14km, poate ajungem din nou la cantonul silvic!
E împânzit de drumuri de căruță pe acolo, dar marcajul CR e proaspăt făcut. În plus e marcat și cu o panglică – am crezut că e traseul de alergare de la triatlon. Sus la Poiana lui Toader panglica se despărțea de CR și bănuiam că o ia spre canton. Am aflat pe urmă că panglica era de la un concurs anterior de triatlon și că ajungea într-adevăr la canton. Unul dintre noii mei prieteni alergători Mihai Cervinschi care putea termina în fața mea la ultra a luat-o greșit sâmbătă pe panglică spre Colibița când mai avea mai puțin de 3km până la finish și a pierdut mai mult de o oră pentru că … nu s-a întors pe unde a părăsit traseul și a avut de sărit la copaci prin pădure… Noi am urmat CR.
A fost prima zi în care am cules ciuperci – gălbiori. De la Piatra Fântânele m-am întors în alergare să recuperez mașina, am fost mai rapid așa decât să merg după bicicletă și să fac peste 30km – venea noaptea. Aveam frontală, eram pregătit.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-5XgDpbym1pM/WaUnTVBy6iI/AAAAAAAAmlM/diGY-uVrS4wuYt1yMbAOyn_FsCd5m5H-ACCoYBhgL/s144-o/21077601_10213322485721683_8866443416287587428_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612453548517922″ caption=”” type=”image” alt=”21077601_10213322485721683_8866443416287587428_n.jpg” image_size=”540×960″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-VubgoZt_i5Q/WaUnUMOpPDI/AAAAAAAAmlM/TGXiYoqwYakDUms5DmoMDYK6cauWGzYUQCCoYBhgL/s144-o/20993055_10213322486001690_6486638633509990699_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612468366359602″ caption=”” type=”image” alt=”20993055_10213322486001690_6486638633509990699_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-5XORCyzHH44/WaUnUoGyTwI/AAAAAAAAmlM/Skl76LJeW1AnJz5VZ5VRhTBOEffIGZ54QCCoYBhgL/s144-o/20994000_10213322486281697_4060504216266294300_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612475849592578″ caption=”” type=”image” alt=”20994000_10213322486281697_4060504216266294300_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-piyCRaycukM/WaUnWOWdQFI/AAAAAAAAmlM/1x-Nx_Se-UUz5GHZYJlmOuzE7XtGQqQBwCCoYBhgL/s144-o/21078782_10213322486521703_7898579523748985396_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612503295737938″ caption=”” type=”image” alt=”21078782_10213322486521703_7898579523748985396_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-aI0Z4guZQm0/WaUnWsG-DKI/AAAAAAAAmlM/y-RRK3vw58EEGk7Tn6ytn2qhT0AJOH5RQCCoYBhgL/s144-o/20429926_10213322487481727_1588515508685590085_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612511283842210″ caption=”” type=”image” alt=”20429926_10213322487481727_1588515508685590085_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-3i6m4i3rdJ8/WaUnXKw8G-I/AAAAAAAAmlM/BAAmLGAdayQ1qyTJWmMLfF4e4VJOeVuVgCCoYBhgL/s144-o/20953981_10213322488041741_2371121464810316706_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612519512939490″ caption=”” type=”image” alt=”20953981_10213322488041741_2371121464810316706_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-oI87zRjmxy4/WaUnX63aA6I/AAAAAAAAmlM/Lg9p447KL1EbCKEPme3JRYwufUn3_XBWQCCoYBhgL/s144-o/ziua%2B3.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612532424967074″ caption=”ziua 3.jpg” type=”image” alt=”ziua 3.jpg” image_size=”849×702″ ]

Ziua 4. E joi și în sfârșit e vreme bună de bike. Alegem să mergem spre pasul Tihuța pe ocolite, pe drumul de Dornișoara și dacă se poate și nu e noroi mare pe drumurile de țară de mai sus de șosea. Am atins rezervația naturală Tinovul Mare și ne-am întors pe la pasul Tihuța pe șosea. Pe scurt: pădure, lemne, vaci și bivoli. Și aer curat.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-vUtKnV8i3ZY/WaUniwZ13uI/AAAAAAAAmlM/kqXkKVHY8aAL8TtxaBgDlCSKkDx-RbS_gCCoYBhgL/s144-o/21077244_10213324603174618_8553279282712396710_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612718595170018″ caption=”” type=”image” alt=”21077244_10213324603174618_8553279282712396710_n.jpg” image_size=”960×540″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-_8KUkv6bmvk/WaUnjpI199I/AAAAAAAAmlM/3Mds3hAD6L4iP7qmDmwnMv8CMtL1IEZGgCCoYBhgL/s144-o/21032853_10213324603534627_8785347547203744286_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612733824694226″ caption=”” type=”image” alt=”21032853_10213324603534627_8785347547203744286_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-npVGHyKxmKA/WaUnkJ0W-QI/AAAAAAAAmlM/Bif4IroXlTEmCJPRJ4bYRs-zLdQnltysgCCoYBhgL/s144-o/20992687_10213324604254645_6990574890843057178_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612742597146882″ caption=”” type=”image” alt=”20992687_10213324604254645_6990574890843057178_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-jIPKEV5wNos/WaUnnfh7G_I/AAAAAAAAmlM/yqDzaNGcXsoisuzlFl4fprsToIamgzQZwCCoYBhgL/s144-o/ziua%2B4.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612799965010930″ caption=”ziua 4.jpg” type=”image” alt=”ziua 4.jpg” image_size=”1032×618″ ]

Ziua 5. Planul e făcut s-o luăm în sfârșit corect pe CR până în Poiana Toader și apoi să urmăm panglica buclucașă și să ne întoarcem pe traseul Via Maria Theresia la canton. În ziua 3 n-am reușit nici la dus nici la întors pentru că n-am văzut un marcaj – era tăiat copacul. CR urcă de la Piatra Fântânele pe sub pârtia de schi, coboară într-o vale unde deja e drum larg pietruit și apoi iar urcă spre poiană și de acolo duce la Colibița. Noi ne-am găsit din nou preocuparea de a culege ciuperci, de data aceasta am găsit și hribi – chiar pe lângă traseul VMT.
Acum traseul VMT era perfect curățat, parcă și măturat! Ne-am întânit și cu voluntarii care se îndreptau deja spre Poiana Prelucilor să-și pună corturile.
De data aceasta am cedat insistențelor și am mers la speriat copiii la Castel. Ca răsplată am mers apoi și la Cruce și la mănăstire să admirăm munții – deja soarele asfințea.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-BkKuOJOMs1I/WaUoNkVL9dI/AAAAAAAAmmA/u_Bk_97v1QUzq6-eZjLQyjw4zZm4OTxMQCCoYBhgL/s144-o/21032305_10213333211269815_8666154319047398234_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613454088795602″ caption=”” type=”image” alt=”21032305_10213333211269815_8666154319047398234_n.jpg” image_size=”960×540″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-vtR8mJqyu6I/WaUoOBJCmNI/AAAAAAAAmmA/XQU3zMqtX00nP8RfOx_Vo9UlJDazsL65gCCoYBhgL/s144-o/21105660_10213333211629824_156344019675692932_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613461822478546″ caption=”” type=”image” alt=”21105660_10213333211629824_156344019675692932_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-gf_YJ8yj-QY/WaUoOvHFEvI/AAAAAAAAmmA/m5ZrxzELE40PFnE-iPMqtkCaGP9Rih4GwCCoYBhgL/s144-o/21032728_10213333212189838_7370486892576372449_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613474162283250″ caption=”” type=”image” alt=”21032728_10213333212189838_7370486892576372449_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/–v8-NCR4eyE/WaUoPEo3hjI/AAAAAAAAmmA/Ofxl0xW_FuQWBYA6wipm1dbiR-mamHSOgCCoYBhgL/s144-o/20994229_10213333212869855_3013871990141862380_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613479941146162″ caption=”” type=”image” alt=”20994229_10213333212869855_3013871990141862380_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-JuEIrUcA29U/WaUoP3s17uI/AAAAAAAAmmA/YmA1vxzWCjAlO6Ce2NNAQOPcH-Pwyqa1gCCoYBhgL/s144-o/21032891_10213333213109861_750450316413138777_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613493648027362″ caption=”” type=”image” alt=”21032891_10213333213109861_750450316413138777_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-nsV7tKIL-mU/WaUoQRa-akI/AAAAAAAAmmA/ECZQ_MzfqtcXc1Azz_1avtxDznXJrPp0wCCoYBhgL/s144-o/21034288_10213333213869880_7882549083831731726_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613500552407618″ caption=”” type=”image” alt=”21034288_10213333213869880_7882549083831731726_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Xzw0HGVgboM/WaUoQ3pJFLI/AAAAAAAAmmA/lahxoHhQAvcOtZVpgrJX2X1la4he2N0wQCCoYBhgL/s144-o/21032556_10213333234550397_2033867923359285644_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613510812374194″ caption=”” type=”image” alt=”21032556_10213333234550397_2033867923359285644_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-858_UgZwSRs/WaUoRnh0P6I/AAAAAAAAmmA/U9Nr6mwkWeA3woKcRE-f8axFDdpVKnRSACCoYBhgL/s144-o/20993930_10213333277031459_4557145175160847966_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613523666550690″ caption=”” type=”image” alt=”20993930_10213333277031459_4557145175160847966_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-O5Ak8CJeXCM/WaUoSAlLf6I/AAAAAAAAmmA/I-QK90F3N0shURx6siU_lnWjcwSVpmPbACCoYBhgL/s144-o/20994199_10213333277391468_5741586488848132874_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613530391543714″ caption=”” type=”image” alt=”20994199_10213333277391468_5741586488848132874_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/–S9rEY_Aw84/WaUoUrCg47I/AAAAAAAAmmA/W8dzBFyHS64sIRhRw3zSdklOP79NbkPWgCCoYBhgL/s144-o/21077679_10213333278111486_275644641112615228_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613576148607922″ caption=”” type=”image” alt=”21077679_10213333278111486_275644641112615228_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-zY71mDn-A7U/WaUnkyzx7-I/AAAAAAAAmlM/A2Q9Y-NxDDwuIo_TnFYFqG3nHoT-EV9vQCCoYBhgL/s144-o/21105927_10213330775128913_1331166082138843522_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612753600573410″ caption=”” type=”image” alt=”21105927_10213330775128913_1331166082138843522_n.jpg” image_size=”540×960″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-4_CMJjqQgOk/WaUnloasSzI/AAAAAAAAmlM/f_VGR_WbGPUH8SQR176lPGtLqSpTGdJbgCCoYBhgL/s144-o/21106456_10213330776168939_3818428717232930743_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612767990860594″ caption=”” type=”image” alt=”21106456_10213330776168939_3818428717232930743_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-9TqHhcYcIzA/WaUnmMYtjDI/AAAAAAAAmlM/XPVtE0T0P_oPBG1MA5lZ_7q7CTZ5iZThACCoYBhgL/s144-o/21034350_10213330776688952_3683363173017268474_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612777646230578″ caption=”” type=”image” alt=”21034350_10213330776688952_3683363173017268474_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-mhW-7HCSLZI/WaUnmrf-E9I/AAAAAAAAmlM/xYk4pL9_IF0fscilDcTD1MbALoF0WDvhgCCoYBhgL/s144-o/20992730_10213330778488997_4549598937136009293_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459612785998173138″ caption=”” type=”image” alt=”20992730_10213330778488997_4549598937136009293_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-tdRiMsDOyrA/WaUoVBnxxII/AAAAAAAAmmA/M1PGmHw92N0PjHEg7Z5xva-Y2oIbItIaQCCoYBhgL/s144-o/ziua%2B5.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459611144237543281#6459613582210483330″ caption=”ziua 5.jpg” type=”image” alt=”ziua 5.jpg” image_size=”1027×695″ ]

Ziua Z. Gata acum! Ready for race! 81km cu peste 4000m diferență de nivel.
A fost așa cum m-am gândit, s-a pornit în ritm de maraton. Majoritatea probabil se gândeau … și eu m-am conformat și m-am pregătit sufletește – că e un ultra mai alergabil, nu prea lung, că după ce parcurgem distanța “obișnuită” de maraton cumva om duce-o încă vreo 30-40km. Adică, cum am scris pe FB – ca la mașina de spălat – care rezistă, rezistă. Haștag rezist. 🙂

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-jguBEGOs9EY/WaUon88JtwI/AAAAAAAAmmA/_jWqmLbirNsSHAdJJQwQTR62ODVpR2BiACCoYBhgL/s144-o/21167039_10155473226649765_2166496564612035981_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459613868542065537#6459613907371276034″ caption=”” type=”image” alt=”21167039_10155473226649765_2166496564612035981_o.jpg” image_size=”2048×1356″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Ay6YhV6UMnA/WaUonZ_DPdI/AAAAAAAAmmA/Hxp1y-PfLcokWfS3MNYjSiDrbZeiw-Z-QCCoYBhgL/s144-o/21083313_10155473230384765_1996317725510915809_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459613868542065537#6459613897988193746″ caption=”” type=”image” alt=”21083313_10155473230384765_1996317725510915809_o.jpg” image_size=”2048×1356″ ]

Ei bine, a fost și nu a fost alergabil. Alergarea pe dealurile din Făget m-a ajutat foarte mult, dar nu în porțiunile înalte. Acolo a contat experiența din munții înalți. Pe forestierul spre vale de pe la km 10 am avut și medii pe km de 4 la mie, de mi-a arătat pe urmă ceasul (mai tânăr) că am alergat cei mai rapizi 5km din ultima vreme. Adică cum, eu am venit la ultra! Anul acesta n-am făcut antrenamente de viteză. Aveam pe ceas trackul lui Sebi Butcovan de acum 2 ani, când a terminat în aprox 11h30min. Ceva precis nu era în regulă.

Am trecut în încurajările concurenților de la semi și maraton (le mulțumesc) pe sub poarta de start, am și mimat finish-ul sub ochii fotografului ad-hoc Florin Chircu – îl felicit încă o dată pentru podiumul de categorie de la maraton – trecând glorios pe lângă Vlad Pop precocupat să facă poze pentru MagiCamp. Nici nu m-am gândit că e și punct de alimentare, n-am oprit.

Apoi a început greul. Și frumosul. Și ce-mi place – urcarea abruptă. Și am avut ce vedea. Greu au trecut kilometrii de creastă! Și liniile acelea de nivel pline de rădăcini de jnepeni prin care tot săream coțcă. O dată am călcat linia și am ieșit din joc – m-am împiedicat și am făcut o flotare numai bine să evit un ciot care se pregătea să-mi intre în ochi. În fața mea era Mihai Cervinschi, de el m-am agățat multă vreme și am alergat împreună. Aveam noroc cu urcările, că la vale iar eram mai lent. Îl ajungeam uneori la PA-uri unde zăboveam mai puțin. În spate nu mai vedeam pe nimeni, dar știam că nu-s departe și printre ei e și Vio. 🙂

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-_GqKW-sXXtE/WaUopzdCyZI/AAAAAAAAmmA/6flIr3Qun44niJaRKlHxrUv76-z4lHchwCCoYBhgL/s144-o/20150615_tasu_ultramaraton_v03.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459613868542065537#6459613939184617874″ caption=”” type=”image” alt=”20150615_tasu_ultramaraton_v03.jpg” image_size=”1406×994″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-sHWtwFmimJ4/WaUoohYlgeI/AAAAAAAAmmA/LiZXkZJxQGkXVv9lkLXpEmYPpugSa01jACCoYBhgL/s144-o/21122248_10155473250104765_952750988596979844_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459613868542065537#6459613917154214370″ caption=”” type=”image” alt=”21122248_10155473250104765_952750988596979844_o.jpg” image_size=”2048×1365″ ]

Am trecut pe rând Zurzugău, Bistriciorul, m-am salutat și am făcut loc la prietenii mei de la MTB (tehnic și greu traseu au avut), apoi peste Pietrosul (Călimanilor) și Negoiul (Unguresc). Am fost surprins să-i văd că vin spre mine Țale și Cârdei. Atunci nu m-am gândit că sunt primii. Bravo lor! Am ajuns în șaua Negoiu la km46 abia cu vreo 10min sub 7h. Acolo era teoretic timpul limită de 9 ore. La ce efort am făcut până acolo, și eu nu merg chiar rău, mi-am dat seama că va fi greu la mulți să ajungă în 9 ore. Era și cald. M-am simțit ca la UTMB și la TDS când am cerut bagajul intermediar, și asta spune multe despre cum mă simțeam. 🙂

Iar cu Mihai am pornit înainte. Adică înapoi. Nu mai erau “decât” restul până se completează distanța de ultra. Locomotiva cu aburi era nimic față de mine. Pufăiam și alergam. Și cică pe ceas mai aveam aproape 2000m diferență de nivel până la finish. Măi să fie! Oare mă încadrez în 12h? Deși aș fi sperat sub 11 după cum a mers la început?

Mă întâlnesc cu Răzvan Samoilă, mai are de făcut bucla de Pietrosul. Mai trece vreme și văd pe Ștefan Sălăgean, închizătorul de la alergare. Mă întreabă de alt Mihai – Ungur. Nu l-am văzut, la cum îl știu precis e în față. Mă mai întâlnesc și cu Doru Rusu, clujeanul închizător la MTB. Faini oameni am tot salutat, am mai și vorbit când puteam. Săritori și voluntarii de la PA-uri, pe mulți îi cunoșteam și de acolo. Mi-a părut rău și m-am tot gândit pe urmă că am avut poate o reacție rapidă și probabil surprinzătoare când a vrut o fată să-mi golească bidonul și să pună cola în loc. Sper că nu s-a supărat, n-am vrut să fie plin bidonul doar cu cola că nu puteam să alerg cu el așa, cola e gazoasă.

Trec kilometri, ajung la 19km, diferență de nivel rămasă 900m. Cam mult mă uit la ce a rămas. Îl văd iar pe Cervinschi pe când să ajung la Poiana Dălbidan. Sunt acum alături de Bogdan Petruțu care are probleme la tălpi. Lebenița m-a pus pe picioare. Și mă uit în spate, văd pe cineva – pe Ungur. Și gata, fug. Mai sunt maxim 12km. Așa mă ambiționez că-l ajung pe Cervinschi la Poiana Prelucilor. N-am apucat să-i explic că n-aveam treabă cu el, că eu sunt mânat de alții. A dispărut și am aflat apoi că s-a rătăcit. Cum am spus mai devreme, prin locurile prin care am umblat zilele precedente.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-I7O4bK_pZrU/WaUomxb9gAI/AAAAAAAAmmA/apco3DL4lugaql_YmjkWz9GjXvR3KYuBQCCoYBhgL/s144-o/rezultat.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459613868542065537#6459613887103598594″ caption=”” type=”image” alt=”rezultat.jpg” image_size=”970×503″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-jlnW5CgMVUQ/WaUoqjCvk_I/AAAAAAAAmmA/vggHiAS28OcNG8ludB4Ea1z7Rsix2X9gACCoYBhgL/s144-o/concursul%2Bvmt.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459613868542065537#6459613951959208946″ caption=”concursul vmt.jpg” type=”image” alt=”concursul vmt.jpg” image_size=”1025×698″ ]

Am încheiat VMT pe locul 8 la general, cu 11h38min40sec, cam cu timpul lui Sebi. Neoficial, al doilea la categorie, după Toma Coconea – onorant. Vio a venit chiar după mine la câteva minute, prima la feminin, chiar e perseverentă și cred că a mers foarte bine la final, atâta că i s-a terminat parcela prea repede.

A fost o săptămână frumoasă în care VMT a fost apogeul. Mă bucur că am participat, că am întânit atâția prieteni. Că am reușit să vin cu familia, parcă e altă viață. Și mai am ce vedea acolo! Mulțumesc pentru vacanța mea reușită! M-am convins încă o dată că Tibi e bun orator și e simpatic și amuzant. În plus, mă bucur de fiecare dată când aud accente mai deosebite, iar cel de bârgauan e în top. Mai îmi plac cele de dejean, moldovean, bănățean, cel unguresc. Normal că și cel ardelenesc. 🙂 Sunt multe, România e mare și diversă.

Viața merge înainte. Pentru mine urmeaza UTF, Ciucaș maraton și Pirin ultra.

Jul 212014
 


Anul alergării pentru mine şi în fine e rândul unui concurs de anduranţă – mare şi cunoscut în rândul alergătorilor de la noi şi … de peste hotare – Marathon 7500 Bucegi. Acum, la o zi – două de concurs, “la rece”, pot spune că e o experienţă care merită trăită la fel cum e Bike 4 Mountains pentru MTB şi că e o cursă de anduranţă care ca greutate (şi ca timpi) se compară cu Ironbike Oradea – cu cei aproximativ 260km şi 4800m diferenţă de nivel. Cei peste 90km şi 7500m diferenţă de nivel la alergare prin Bucegi urmau să treacă iar şi prin Poiana Guţanu – poiană vizitată de mine anul acesta şi la Bike 4 Mountains dar şi la Ecomarathon

Fisa de concurs – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi
peisaj – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi

Mulţumesc pentru poze:
Cornel Pochiu – fisheye.ro
Silviu Balan
Izabella Daiana
Marcela Alexandrescu

Aşa s-a întâmplat să fie – ca o vreme capricioasă, cu ploaie în special la altitudine, parcă tot mai rece, să întrerupă cursa tuturor. E bine că s-a luat decizia grea să nu se continue concursul de Elite pe parcursul nopţii, cu atât mai mult cu cât pentru organizatori acest lucru a implicat un efort considerabil pentru recuperarea oamenilor de pe traseu, atât concurenţi cât şi voluntari. Am ajuns la P10 cabana Omu la ora 20.00 după urcarea pe Bucşoiu şi eram de 14 ore de traseu, de ore bune ud leoarcă, străduindu-mă să-mi păstrez echilibrul termic, urmând să decid împreună cu prietenul şi partenerul meu Adi Cosma de la CAR Universitar Cluj după un ceai dacă e cazul sau nu să continuăm cursa. Dacă nu ai curajul să te gândeşti măcar şi la cazul abandonului când ceva nu e în regulă, practic te laşi la mâna sorţii să ţi-l “programeze” ea şi sigur va fi mai rău. Şi cei mai buni îl iau în calcul pentru că pur şi simplu există lucruri mai importante în viaţă decât un concurs. În cazul nostru, mai aveam şanse să coborâm pe lumină până la Bran. Eram uşor agitat, cu fişa de concurs pregătită pentru ştampilat şi nu înţelegeam de ce nu se grăbeşte nimeni să-mi pună eticheta. Am făcut puţin ochii mari la aflarea veştii dar n-am comentat. Acum trebuia să înceapă de fapt greul cursei, cei 30km rămaşi erau testul adevărat pentru echipă. La Ironbike la fel am păţit, după peste 110km de traseu, codul galben spre roşu de ploi i-a determinat pe organizatori să oprească cursa, dar acolo ne-au putut opri pe toţi într-un singur punct de pe traseu şi apoi ne-au recuperat cu autobuzul. În cele vreo 20 de minute cât am stat la Omu aşteptând să coborâm cu toţii la Peştera – mi-am permis să-mi iau şi o supă – m-a prins un frig de am zbughit-o afară împreună cu Adi şi am luat-o la goană spre Peştera, nu mai rezistam să aştept regruparea organizatorilor. Mi-am lăsat dinţii să clănţăne atât cât să nu se spargă şi abia după vreo 2km mi-am revenit.

De puţine ori s-a întâmplat ca după o cursă să mă simt aşa fresh ca acum, aşa odihnit, şi iar e asemănare cu 4 Munţi. N-am nici un regret, a fost un super-concurs, un exemplu pentru altele, felicitări la toţi cei implicaţi.

Şi acum despre concurs. La propunerea lui Adi ne-am înscris la 7500. Am ales eu denumirea echipei – Regi şi Pioni, după numele emisiunii de şah pentru copii de pe TVR Cluj la care am un rol important în background. În fond, dacă e ceva care mă reprezintă mai bine, de ce nu? E o emisiune mai mult pentru începători şi după zece ani a sărit şi mingea la fileu introducându-se ca opţional şahul în şcoală la clasele 1 şi 2. Lecţiile de şah sunt şi pe youtube, poate ajută pe cineva…

Harta oficiala de concurs – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi
profilul cursei – 90km, 7500+ diferenta de nivel – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi

M-am tot antrenat la alergare anul acesta, deşi mai mult pot să spun că pe modelul de întreţinere fizică constantă. Am început să particip şi la concursuri de skyrun, să-mi fac o idee. Numai în ultima lună de exemplu am participat la Cheile Turzii Race şi la Runsilvania Skyrun (Borşa – Rodnei – Maramureş), concursuri foarte frumoase despre care nici n-am apucat să scriu aşa că le pomenesc aici. Au fost un bun prilej să văd şi cum stă Adi cu pregătirea, şi el bănuiesc că la fel a gândit. La Cheile Turzii am ieşit pe 4 la open şi 3 la categorie (la 40+ sunt tot mai mulţi alergători buni) – eram stresat să termin sub 3 ore ca să ajung după-masă la serviciu – am reuşit 2h52min – n-am putut sta la premiere, dar la skyrun-ul de la Borşa mai bine abandonam de la start – am avut o toxinfecţie alimentară şi dimineaţa mă mişcam din amintiri. M-am chinuit efectiv pe tot traseul, am terminat undeva pe la mijlocul clasamentului, n-am putut mânca decât portocale şi să beau apă. A fost prima dată când mi s-a întâmplat aşa ceva înainte de concurs, iar a doua oară dacă va fi sigur voi avea puterea să renunţ.

fisa cu timpii reper pentru Marathon 7500 – am pus-o in folie si am luat-o cu mine – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi

7500 a fost primul concurs la care am folosit beţe de trekking – nu era o probă de viteză. Nu mi-am făcut mari probleme de adaptare, doar skiul de tură tot pe acolo e. După modelul de la turele lungi de la MTB am studiat timpii de anii trecuţi şi mi-am tipărit timpii de la 5 echipe, din cei care-i consideram mai semnificativi – am căutat oameni pe care-i cunosc sau care merg mai constant. Ca idee, timpii finali i-am considerat 22,24,25,26 şi … 33 de ore, e evident deci unde consideram că mă încadrez ca valoare. La alergare mi-am permis un format A4 infoliat, nu doar niste repere pe o hartă de profil lipită pe ghidon. Eu zic că ne-a fost utilă, chiar dacă de la Gura Dihamului n-am mai consultat-o că nu mai aveam chef, iar importanţa ei urma să crească dacă aveam probleme de motivaţie sau de altă natură.

startul la elite – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi

Şi a început cursa. Până pe la P6 – adică înapoi la Peştera – a fost totul ok, eram în graficul de sub 24h, cu menţiunea că ştiind cât de constant merg mă aşteptam să trecem sub 23ore spre final. Sus la Caraiman aveam pe urme echipa 2 de mixt şi 1 de fete. Ca de obicei laud fetele, cu atât mai mult cu cât ştiu cât de greu îmi este mie. De poloneza care a încheiat pe locul 1 la mixt şi 3 la open ce să mai spun, aţi vazut şi voi: la premiere pe podiumul acela înalt cam de 1m a urcat şi a sărit jos lejer, fără să se resimtă şi fără să folosească trepte, spre deosebire de partenerul ei 🙂 . În poze era tot în faţă. Bravo echipei de fete – Paula şi Iuliana – la P10 Omu, după urcarea de Bucşoiu au avut un timp neoficial de 13h49min, cu 11 min în faţa noastră. Echipa 2 de mixt cu Roxana a luat aripi deja pe coborârea de la Babele după ce au văzut că o pereche de mixt ce era locul 2 virtual (am crezut că tot străini erau, atunci aşa credeam – că fac parte din concurs) făcuse un pit-stop. Noi nu ne-am grăbit, nu doream să alergăm tare la vale, nu aveam motive să forţăm acum. Nici pe Jepii Mari nu ne-am omorât. Important era să putem alerga spre Bran şi la final. Adi s-a comportat foarte bine, mi-a plăcut ritmul lui, a fost mai mereu în faţă, era momentan mai bun ca mine. Ştiu că l-am mai încetinit, dar preferam asta acum decât să trag de mine pentru câteva minute în minus. Având compasul mai mare, trebuia să mâ întrebuinţez să mă ţin aproape.

de pe Jepii Mici la Babele – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi
in urma echipei 2 de la mixt – spre P6 Pestera – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi

În fine P6 – 6h18min. Ne-am schimbat amândoi papucii, erau deja uzi, am schimbat bateriile la gps să fiu sigur că va funcţiona până la final, apăruse iar soarele, eram optimişti. Greu cu optimismul – e sursă sigură de a face greşeli. Deşi am văzut că nu-i vremea în regulă n-am luat nimic suplimentar faţă de “pachetul de bază”. Am plecat de la bază spre Omu cam o dată cu fetele, iar când a început ploaia mai tare s-au depărtat. Mi-am pus haina de ploaie şi am constatat cu stupoare că n-are glugă. Uitasem că n-are, o câştigasem la o tombolă la un triatlon mai demult şi arătând aşa meseriaş am folosit alta la MTB şi fiind în husă… aşa încep bătrâneţile. Îmi trece prin cap să mă întorc, nu cred să fi parcurs mai mult de 2km, dar pentru Adi putea fi o lovitură de moral aşa că nu zic nimic şi mergem înainte. Mai fac o prostie, nu-mi iau haina cu mânecile lungi pe mine, rămân cu tricoul şi încălzitoarele de mâini. În mod normal cu glugă nu ar fi fost problemă, numai că acum apa trecea veselă de-a lungul şirei spinării şi nu era tocmai caldă. Şi uite-aşa pierd energie cu încălzitul, încetinesc, mi-e lene să mă îmbrac.

From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi
urcare pe Jepii Mici – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi

Până la Omu am mers destul de slab, pierdem câteva minute faţă de fete. Ceai, stăm puţin să-mi revin şi-mi iau haina. E mult mai bine, dar nu pot să nu mă gândesc că la aşa vreme şi astfel de echipament nu-i sigur că mai rezist să urc de 2 ori pe Omu. Afară ceaţă cumplită. Şi ploaie, evident. Nu găsim marcajul de bandă galbenă, înconjurăm o dată cabana. Nici nu mai ştiu pe unde e intrarea. Scot gps-ul unde aveam două trackuri încărcate – cel oficial şi unul al Geaninei şi al lui Alin Tănase din 2009 parcă, dar Omu fiind un punct de intersecţie nu mai ştiu care unde duce. Mă prind că e cel cu multe serpentine şi o luăm la vale încetişor. Adi mă tot întreabă dacă e bine, merg tot cu gps-ul în mâna aproape îngheţată şi din când în când spun câte un aici stânga sau dreapta. Eram ca orbii. Scăpăm de zona dificilă, se vede, alergăm în ritmul nostru pe Valea Cerbului. Am pus trackul lui Alin pentru scurtătura la Gura Dihamului, anunţată şi marcată de organizatori. Când ne aducem aminte deja trecusem de locul unde ei au abandonat drumul forestier. Iar nu gândesc, deşi ne mirasem că nu văzusem marcaj, o tăiem direct la vale prin pădure să dăm în poteca lui Alin. Ajungem jos la un drum, e ok, dar înainte de Gura Dihamului ne dăm seama că scurtătura organizatorilor e alta, într-adevăr marcată. Asta e, acum îmi aduc aminte clar că Alin a spus că au luat-o o dată “după ureche” şi se pare că am tras lozul necâştigător. Eram în urma fetelor cu 40 minute la P8 – aveam 10h31min! Nici nu mă mai uit pe lista mea cu timpii. Aveam de tras ceva, ştiu acum că eram în grila de 25h. Măcar era cald şi bine, iar soare, tricou, picioarele se uscaseră, gata cu gheaţa din papuci.

Salutare Silviu! – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi

Şi un drum interminabil, P9 La Prepeleac. Vine iar ploaia, iar puternică. Am grijă să verific că apa care trece pe coloană poate trece nestingherită pe sub haine. “Motorul” merge, nu mi-e frig, a devenit stare naturală să fiu ud. Beau din camelbag izotonic în cantităţi mai mari pentru că la început lichidul e rece şi apoi ajunge ca un ceai lălâi şi mă încălzeşte. Soseşte în sfârşit P9, timpul de 12h14min – ora 18.14. Recuperăm cam 5 minute din decalajul de timp faţă de fete. Ce să facem, alt reper nu aveam mai apropiat. Bieţii voluntari de la corturile din Prepeleac! Grea viaţă, şi să mai şi încurajezi concurenţii. Au crăpat puţin uşa cortului ca să introduc fişa de concurs, turna cu găleata.

Urma Bucşoiu, de care Adi mi-a tot spus că e greu. Cinstit vorbind, mai demult când am urcat pe Bucşoiu şi cu rucsac greu nu mi s-a părut deosebit, cum la fel nu mi s-au părut grele nici celelalte urcări în drumeţiile mele. Un concurs e însă altceva, înlănţuirea de urcări şi coborâri dă o sumă care atârnă tot mai greu deşi ai beţe şi un simulacru de rucsac. Nu ţineam minte să fie aşa abruptă urcarea la început, să fiu nevoit să mă caţăr aşa. Fiind mai scund fac tot felul de artificii, probabil că e o scurtătură “a la Adi”. Iar mă mişc mai încet ca el, dar cred că nu deranjant. Auzim sunete în vale, sosesc La Prepeleac alţi concurenţi, estimez cam 10minute diferenţa faţă de ei. Deja însă urcăm mai bine, susţinut. Momentul meu de slăbiciune a trecut fără să mă opresc, nu doream să mai simt senzaţia de îngheţ de la Omu. Am trecut şi eu în faţă, eram ok amândoi. Iar ceaţă, de câteva ori am crezut că am ajuns pe Bucşoiu, am mai aruncat câte o privire pe gps. Şi, prin surprindere apare cabana Omu, momentul hotarârii. Ora 19.59, 14h de la start, la 11 minute faţă de fete. La cabană grămadă de concurenţi. Restul se ştie, am primit ştampila premiu, dar concursul s-a oprit oficial la ora 19.30, de aceea nu figurează ultimii timpi la unele echipe. Eu ţin însă la timpul meu neoficial la P10 Omu 🙂 – arată că … aveam şanse să ne încadram sub 24h. Să fim optimişti, nu? Iar?! M-am fript o dată chiar în acea zi, am şi uitat.

From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi

Oficial am încheiat pe locul 11 la masculin şi 14 la open, din 60 de echipe la masculin, 5 la feminin şi 16 la mixt.

Dimineaţa mă simţeam nemaipomenit, mâncasem sandwichurile din camelbag pe care nu apucasem să le consum la concurs şi m-am pornit să văd startul la Hobby. Auzisem că s-a modificat, că s-a scurtat la 25km şi că startul e abia la 10. Am urcat liniştit din zona Padina de unde eram cazat, am băut o cafea şi pe la 10 fără 5 mă înfiinţez la start. Aflu că premierea la toţi e după ce ajung ultimii concurenţi de la Hobby, îmi fac un calcul că mai mult de 5-6 ore nu are cum să le ia, mai adaug o oră şi pun verdictul – ora 17 – 18 premierea. Şi ce-mi trece prin freză? Oare nu pot ajuta să se termine mai repede? Şi ce fac până se termină, n-am chef să stau ore întregi pe acolo, iar dacă iar plouă îmi va fi şi mai greu? Şi … i-am rugat pe organizatori să mă lase să fiu închizător. Acceptă spre bucuria mea, iau un număr de telefon şi apoi intru în panică: nu ştiu care-i noul traseu, sunt îmbrăcat cu ce ar fi trebuit să fiu cu o zi înainte dar am tricou de bumbac, n-am nimic de mâncat la mine, de băut, sunt cu vesnicul meu rucsac pe care-l folosesc şi la serviciu. Îi rog pe Adi şi Laura (mulţumesc foarte mult pentru suportul ei la cursa de ieri) care erau cu cortul să-mi deschidă maşina să sap să mai găsesc câte ceva, găsesc un bidon de-al meu. Am lăsat portmoneul. Se dă startul, îmi dau drumul la ceasul meu cu gps şi o iau la goană la vale.

inchizator Hobby – From Ultratrail oficial pentru prima oară – Marathon7500 Bucegi

Urma o urcare suficient de abruptă să pot face conversaţie, aflu că după Piatra Arsă facem din nou Jepii Mari şi urcăm pe Jepii Mici. Ok, înseamnă bis pentru mine, stau la coadă. Simpatici concurenţii, chiar şi cei din urmă. Le mai spuneam timpii şi distanţa parcursă, se străduiau să se încadreze în timp. Toţi au reuşit să ajungă la Piatra Arsă sub timpul limită de 1h30min, cred că ultimii au avut 1h20min. Mi-am pus în sfârşit apă. A urmat coborârea de pe Jepii Mari care n-am crezut că poate crea atâtea probleme, poate a contat că iar ploua. Mă uit la mobil – îl schimbasem pe cel din tura de ieri cu smartphone-ul meu obişnuit – şi constat că bateria e aproape descărcată şi abia pot vedea ce scrie pe ecran. Chiar m-am luat singur ca din oală. Nu-i uşor să urci Jepii Mici şi am rămas impresionat de perseverenţa echipelor de mixt care au parcurs tot traseul – e declarat 4h-4h30min – mi s-a descărcat şi acumulatorul de la ceas. Sper că nu i-am deranjat prea tare, eu de fapt am vrut să ajut. Ca de obicei nimic nu-i aşa uşor precum pare la prima vedere.  Am avut satisfacţia că s-au regrupat pe urcare 3 echipe, întâmplător toate de mixt şi sper că s-au simţit bine împreună. Premierea n-a început fără ei.

Am să-l rog pe Adi să scrie şi el câteva cuvinte dacă doreşte, doar am fost o echipă. Îi mulţumesc pentru încredere şi ne vedem la 2×2 Race, el singur la Elite, eu cu prietenul şi partenerul meu de la Bike 4 Mountains – Dan Lupşa – echipa UnPicDeTimpLiber.ro.