Oct 302010
 
O zi frumoasa de toamna tarzie si un pic de libertate.


Daca pierzi momentul, lasi viata sa treaca pe langa tine si apoi te plangi ca ai ghinion. Cam la asta am meditat cand am ales sa plec cu prieteni ai muntelui din CAR Universitar Cluj spre Posaga – Belioara. Am avut eu presimtirea ca ei cauta anume ceva si nu m-am inselat. M-am ales cu o excursie frumoasa prin locuri unde doar localnicii stiu amanuntele, cu denumiri ciudate, cu iz de umor: Dealul Bilii, Cosul Boului – gaura de pe fata stancilor din poza de mai jos – dupa umbrele careia (de la d-l Mititeanu citire) localnicii se orienteaza asupra orei, La Mateoaie, Muntele Boului, Dealul Porcaretului, Sagagea… si inca o multime de care mi-e frica sa scriu ca sa nu fac vreo prostie.

pozele sunt si pe picasa: 

Si uite-asa am pornit sapte la drum, condusi de d-l Dinu si Marlene, in cautare de poze cu frunze colorate si poteci de legatura pentru un posibil traseu… dar mai mult nu spun despre el. Am ramas impresionat de privelisti, desi pe la Scarita Belioara am fost de cateva ori, alte unghiuri au adus noutatile.
In primul rand casele. Sa le spun asa la casutele de lemn mai mici ca grajdurile de langa ele? Si uite ca acolo locuiesc oameni care nu-si pun atatea probleme fals existentiale, iar pretentiile lor de confort ar face de rusine un caine de apartament. Numai in Apuseni poti vedea atatea casute adunate in grupulete peste dealuri, cu ferestruici cat o caramida si cu usi ca pentru copii.

Pe cand ma tot minunam si rememoram plimbarile mele cu bicicleta prin zona Rosia Montana de acum multi ani, am ajuns, dupa un urcus de belvedere pe dealul Bilii si apoi o urcare mai puternica pe langa stancile Belioarei pe “La Mateoaie” (CR), pe traseul de cruce albastra de pe platourile de la “altitudine”. Aici am avut sub ochi dealurile molcome pana la statiunea Muntele Baisorii, Muntele Buscat si varful Pietrele Marunte. Localnicii isi vedeau de treburi, am putut poza caii bine ingrijiti si am reusit sa filmez cat de cat mutarea unei capite mici cu calul.

Cu pasi de seara ne-am indreptat apoi prin Segagea la masini si, dupa o scurta vizita la schitul Posaga – deosebit prin sculpturi si icoanele de mozaic, si o alta oprire regulamentara la Turda la prajituri, ata acasa de unde si scriu.

Oct 122010
 
Acum, ca perioada concursurilor de MTB a cam trecut pentru mine – care mai sunt sunt intangibile din motive de distanta – mai scriu ceva ca sa nu-mi pierd obisnuinta si … sa las in urma poza cu medalia de la Maros, ca prea suna a lauda.
M-am procopsit si cu un mobil – un monument de buguri – luat pentru sotie (n-am gasit roz) si pe care-l voi testa vreo doi ani inainte de a-l pasa, asa ca inca un motiv sa o iau la drum sa fac ceva poze. Cand sunt cu bici nu-mi prea arde sa car prea multe, asa ca e mai bine decat deloc sa fac niste poze care seamana cu niste pasteluri pe care intemperiile le-a afectat sharful.
Vineri
Daca tot am harta lui Miti (Radu), am luat-o cu mine din nou dimineata, ca si asa nu aveam stare, si inainte de serviciu am luat-o la drum cu bici cu intentia traseul 34 – Baciu – Suceagu -Gilau – Cluj, pe drumuri de tara. Am inceput cu malul drept al Nadasului, am mers cat am putut pana la niste sere cu caini meseriasi. Mi-am dat in sfarsit seama ca directia e buna, doar ca trebuia sa trec si calea ferata, si prin niste scaieti obraznici si calarind niste sarme care cred ca tin de macazuri, am trecut liniile si am tinut-o in continuare printr-o livada. Nu m-am intalnit decat cu un grup de oameni cu plase pline, putin surprinsi de prezenta mea. In Suceagu imi dau seama ca nu am prea mult timp la dispozitie si caut o scurtatura spre Floresti. Asa ca o iau pe langa biserica in sus drept spre dealul Melcului. Se poate si pe bicicleta, nu-i chiar asa abrupt, si-n orice caz am scurtat mult. N-am coborat spre lacul Floresti, ramane pe alta data, si am mers in continuare pe traseul 36 la capatul cartierului Grigorescu. Pe cand coboram in viteza, dau de niste oi si pana sa ma dumiresc ma si latra un caine. Incetinesc ca oricum urma o curba la dreapta si ma pomenesc cu vreo 10 caini care stateau la umbra unor tufe. Descalec urgent si ne uitam cu interes crescand unul la altii. Incep sa le vorbesc mai taraneste si sa-i intreb de stapani. Se pare ca ma inteleg si ma lasa in pace. Ma strecor tinand bicicleta cu ambele maini, pentru cazul cand trebuie s-o fac coasa. Ma mai incalzeste incidentul si asa ajung acasa dupa vreo 2-3 ore, cu gandul ca poate ziua urmatoare reusesc sa ma lipesc de vreun grup dornic de explorarea dealurilor de langa Cluj. Orientativ ma descurc cu harta, dar la cate drumuri si drumulete sunt as avea nevoie de un GPS.
Sambata
De data aceasta sunt liber si pot sta oricat pe drumuri, asa ca ma uit pe mail la singura oferta – traseul 38 – Cluj – Cetatea Fetei – Vlaha – Finisel – Vanta – Luna de Sus – Cluj. Iau legatura si ma pomenesc ca-mi fac un nou prieten – Bogdan.
capite de fan – farame de civilizatie
repaus pe coborarea spre Vlaha
pe carari de deal cu Bogdan
Pana-n Finisel am ajuns cu bine, trecand cu bine si impingand pe portiuni prin padurea de la Cetatea Fetei. Frumoase cararile inierbate spre Vlaha, dar pline de capcane. Am si tras o tranta, sarind printre coarnele de la bicicleta. N-as fi crezut, la cat de linistit si alene coboram.
Din Finisel insa, un pic daca am deviat, apai ai de tras la orientare. Cu cerbicie, dupa multiple aproximari succesive si rezistand ispitei de a vira pe vesnicele si numeroasele drumuri spre dreapta, am reusit intr-un tarziu sa ajungem pe drumul “oficial” care inteapa urcarea din Somesu Rece spre manastire (urcarea de aproximativ 12km – inceputul traseului de concurs Maros). Acum singura grija devenea evitarea cazaturilor pana la locul cu platforma de cantarire a camioanelor. Am tinut dreapta, evitand traseul ce ducea in Somesul Rece, pe un drum lat, special largit pentru accesul masinilor grele la autostrada. Chiar si asa, cu urmele vizibile ale interventiei umane, padurea de foioase prin care am coborat m-a impresionat. Am si uitat ca noi trebuie sa urmam un drumeag ce se desprinde spre valea Gradistei si am continuat drumul spre intersectia autostrazii cu drumul de Gilau. Raman dator sa vad Stolna cat de repede, pana nu intra in circuitul dur al civilizatiei.
Dupa vreo 5-6 ore pe o vreme frumoasa dar rece am incheiat cei aproximativ 55km de traseu si sosea. Am urcat pe scuter si ata la Igritia (aproape de Bobalna), unde ma astepta familia.
Duminica
Presat de timp, iar cu serviciul, am reusit totusi sa vad monumentul de la Bobalna, de data aceasta mergand pe jos. Nu-i departe de satul Igritia, trebuie sa stii insa pe unde s-o iei, sa cauti dealul cel mai inalt. Ca reper, te poti orienta dupa antenele operatorilor mobili. Inchei relatarea cu cateva poze.
Din turla monumentului de la Bobalna, inchinat rasculatilor din 1437.
te simti ca un pilot de avion
Fatada monumentului. E situat pe dealul Bobalna ce apartine satului Igritia.
Aug 302010
 

De multa vreme n-am mai fost in Fagaras si de fiecare data cand am fost am incheiat abrupt, fara sa reusesc sa vad mare lucru din creasta din cauza vremii. Asa ca atunci cand prietenul meu Lusu mi-a propus o excursie prin acesti munti, fara sa stiu exact ce am de strabatut, am acceptat, reusind sa-mi fac un pic de timp liber de la serviciu. Normal ca la decizia mea au contribuit multi factori: stiam ca la finalul excursiei urma sa ne intalnim cu membrii CAR Universitar in zona Ferestrei Mari a Sambetei (ei aveau planificata o “sedere” in Fagaras de o saptamana la care nu puteam participa din motive de timp si … concursul Geiger de MB), drumul spre Poiana Neamtului (locul nostru de acces spre munti) il faceam cu masina unui alt vechi prieten – Claudiu, iar vremea se anunta frumoasa.
Si uite-asa am purces la drum miercuri 18 august, urmand sa ne intoarcem duminica, cel tarziu luni dimineata la Cluj. Am innoptat langa lacul Scoreiu, prilej pentru mine de a-mi aduce aminte de vremurile cand  concuram la triatlonul Transfagarasan si inotul il faceam in acest lac. S-au schimbat multe, s-au construit multe case de vacanta, dar am putut gasi si un loc de cort acceptabil. M-am bucurat cand am constatat ca apa e mai buna ca altadata pentru inotat, fara senzatia aia ca-i plina de matasea broastei. Poate fi o explicatie plauzibila cea data de Lusu si anume ca apa nu mai e asa poluata. In sfarsit, dupa o baie seara si alta dimineata am plecat spre destinatie.
Ne-am luat ramas bun de la Claudiu in dimineata de joi la cabana Poiana Neamtului, nu inainte de a rememora unele amintiri din perioada noastra de boemie. A urmat o zi destul de solicitanta, cu rucsaci grei si lenea de inceput.

Cabana Barcaciu

Am urcat pe la cabana Barcaciu pe punct albastru pana la lacul Avrig si de aici pe creasta (banda rosie) spre refugiul Caltun, trecand fireste peste varful Negoiu. Lusu nu se dezminte nici acum, are un stil de a calcula timpii de te baga in noapte, asa ca la poalele Negoiului am ajuns numai bine sa-i facem poze pe asfintit.  Pana la urma, vazand ca se ingroasa gluma, am trecut de la sandale la o incaltaminte mai serioasa, pe care n-am mai parasit-o pana la final.

Custura Saratii – poale Negoiu

Negoiu pe inserate

Apus de pe Negoiu

De urcat nu ma pot plange, dar coborarea ce a urmat pe la lanturile de ocnasi a   fost lenta. Atunci am constatat ca lumina mea nu mai e si am presupus ca a ramas agatata si impachetata in cort la Scoreiu (nu-n cortul nostru), asa ca am orbecait cu placere, in plus aparand si ceata. Ca sa tin un ritm cat de cat mai alert, l-am rugat pe Lusu sa-si suceasca capul din cand in cand si am ajuns la Caltun pe la 10 noaptea. Repede am instalat cortul, masa si nani. Asa am crezut noi. Noaptea s-a pornit un vant puternic, in rafale, am tot sprijinit betele sa nu se indoaie prea tare.
Dimineata de vineri ceata groasa fara ploaie, cortul harcea-parcea – murdar si, cum aveam sa constatam mai tarziu, cu cateva bete de fibra fisurate.
Ce a urmat – o schimbare de plan: nu mai mergem pe creasta ci o ocolim pe cruce albastra pana la tunelul Transfagarasan, partea sudica.

Apoi mai vedem noi. S-a imbunat vremea asa ca am urcat iar in creasta undeva in saua din estul varfului Paltinu, am trecut pe langa lacul Capra (BR) si ata prin Fereastra Zmeilor (BA) spre lacul Podragel. Eu sunt mai putin preocupat de poze, in schimb Lusu tot timpul cu aparatul la indemana. A putut fotografia si capre negre, si o marmota. De ciuda am pozat si eu niste magari, dar de la distanta, si i-am botezat caprele mele. In sfarsit, la Podragel am ajuns pe la cinci dupa-masa, am putut face ce am vrut, iar vremea a fost de data aceasta blanda.

Caprele mele

Sambata, trecand pe la cabana Podragu, am urcat in saua Podragu si de aici tot bulevard pana pe varful Vistea Mare si o scurta escala pe Moldoveanu.

Moldoveanu – ca de obicei sub ocupatie

Timp de facut planuri de intalnire cu trupa CAR, la care speram sa le facem o surpriza placuta cu aparitia noastra. Ne-am gandit ca-n bancul cu gaina, cand ar fi bine sa ajungem in Fereastra Mare a Sambetei:  daca ajungeam prea repede nu era bine, ca trebuia poate sa ajutam, ca doar e grup mare si se gaseste de lucru. Daca ajungem prea tarziu, iar nu-i bine, ca nu apucam sa povestim nimic si la urma urmei nu pentru asta vrem sa ne intalnim? De impiedicat nu se pune insa problema, asa ca lalaind-o (in special Lusu) am luat-o spre muntele Galasescu. Lume, lume si iar lume pe drum. A sosit si ceata, asa ca vrand-nevrand am lungit pasul. In Fereastra Mare a Sambetei – nimeni. Ce sa facem, nu putem astepta ca poate la vederea cetii grupul se hotaraste sa ramana jos, asa ca cu toata groaza o luam la vale. Si pe cand ne puneam intrebari existentiale din ce in ce mai des, apar. Am rezistat sa nu ma bucur prea tare si i-am urmarit. Urcau voiniceste spre sa. Mi-am muncit creierii sa gasesc motive plauzibile sa nu urce in seara aceea in Fereastra, dar lipsa apei din jur nu m-a ajutat. Si … intalnirea. Eu n-am urmarit pe forum discutiile despre Fagaras, ca sa nu-mi fac sange rau, asa ca am fost si eu surprins si bucuros ca intalnesc si prieteni, pe langa d-l Dinu si Marlene, de care nu se punea problema sa lipseasca. Mici discutii – ei au rucsaci grei, cu mancare pentru o saptamana. Aflu ca de fapt nu departe de locul de campare din sa este si apa, asa ca se elimina enigma cu alegerea locului. Asta e, daca nu eram asa heirupist cu plecarea si ma oboseam un pic sa ma informez…

Duminica nu avem alt plan decat sa mergem impreuna cu grupul (ca de obicei, peste 20 persoane) unde vor ei  si sa ne intoarcem mai repede, ca ne asteapta drumul spre casa. Am simtit si noi un pic din “Fagarasii mai altfel” – cum au intitulat ei excursia, mergand pe trasee mai putin umblate.

Spre Racorele

Am coborat iar in Valea Sambetei si am urcat apoi pe punct albastru (grupul in cea mai mare parte a urmat o linie de nivel) pana in saua din nordul varfului Galasescu Mare, de unde se vedea lacul Vistisoara. Era deja timpul de plecare pentru mine si Lusu, asa ca ne-am luat ramas bun si, la sfatul d-lui Dinu, am luat-o spre Hornul Rasucit (hornul cel mai aproape de varful Galasescu Mare), ajungand astfel rapid in drumul de creasta. Am apreciat amanuntul cu saritoarea si ocolirea ei prin dreapta, acum o sa tin minte si eu.
Urmeaza coborarea lunga, trei ocazii pana-n Avrig si de aici trenuri.
“Frumos tarisoru meu” cum ar spune un coleg.

Mar 302010
 

Dupa aceasta tura mi-am luat la revedere de la schiuri pentru o vreme. Asta e, un pic e mai mult decat nimic.

Am avut vreme asa cum s-a prognozat, mai nimeresc si ei o data in an. Duminica dimineata a fost zapada si-n cer si pe pamant, nu s-a vazut la coborarea din saua Gargalau mai nimic, aveai senzatia ca-n jurul tau e doar prapastie. Noroc cu GPS-ul d-lui Mititeanu, ca altfel cred ca montam cortul la cativa zeci de metri departare de fostul loc si asteptam … schimbarea.

Am pornit impreuna cu doi prieteni doar vineri seara, cu gandul sa ne intalnim cu trupa mai mare a CAR Universitar plecata dis de dimineata spre saua Gargalau. Am lasat masina la manastirea din pasul Prislop si am pornit-o care pe schiuri, care pe rachete, pe o luna aproape plina – spre tinta. N-am reusit sa ajungem pana la miezul noptii decat la o stana lasata deschisa unde am innoptat. Ne-am bucurat de conditii mai mult decat acceptabile, iar cel mai important e ca ne-a scapat de montarea si demontarea de cort dimineata. Probabil ca tot asa au apreciat si niste polonezi care au trecut pe acolo inainte si au lasat cuvinte de multumire pentru proprietar. Si uite-asa, pe la 6 am inceput urcarea Muscetei. Bine ca nu ne-am ambitionat sa facem asta noaptea! A fost inghetat varful, am urcat cu mare grija ultimii metri. Am reusit sa ajungem la corturi, ne-am lasat rucsacii mari si … fuga dupa cei mai harnici. Ne-au asteptat langa varful Galatului si de aici … astept sa dau un link la povestitori mai profesionisti.

Pana atunci, cateva poze:

From Ski tura in Rodnei din Pasul Prislop spre saua Gargalau

Acum si linkul, de pe blogul CAR Universitar:

Textul a fost scris de Ana Ignatean si Alex Prigoana.
Mar 192010
 

Cu aceste randuri vreau doar sa marchez o premiera: sotia mea pe schiuri de tura… si nu s-a descurcat rau. Asa ca am avut ceva emotii, dar a meritat. La ce desfasurare de forte a fost, nu m-am mirat sa apara relatari frumoase.

Prima dintre ele e cea a Alinei:

http://bandarosie.blogspot.com/2010/03/tabara-de-initiere-in-ture-de-iarna-13.html

Spre galerie poze

Sorry, cineva a sters continuarea. Macar pe blogul Banda Rosie a ramas istorisirea.