Jul 162011
 
Vara, cald, lumea in vacanta, numai unii pedepsiti sa stinga lumina. Noroc ca nu-s singurul care simte asa si bine ca prietenii imi seamana. Vrea Lusu sa mearga la munte? Vrea in Rodnei? Nu-i timp decat o zi? Si nu in weekend? Nici o problema! Dar trebuie totusi sa ma si motiveze cumva: vrea sa faca creasta Rodnei pe banda rosie, estimativ 60km de mers, de la pasul Rotunda la pasul Setref. Si uite ce-a iesit:


Hike route 1113236 – powered by Wandermap

In primul rand am luptat ceva pentru eliberare, dar am reusit sa impacam apele. Miercuri dimineata am avut si un alt eveniment – la rugamintea unei colege de la radio am participat ca biciclist la un test in oras: Radio Cluj – experiment trafic. Am iesit castigator fara sa caut asta si acest lucru este un punct mare in plus pentru varianta deplasarii pe bicicleta in oras. Si nu era ora de varf!
In sfarsit, plecarea: nu reusim sa luam trenul de 15.30, asa ca alegem mersul cu masina pana in Salva, de unde om vedea noi cum ne descurcam mai departe. Ca sa-i tin minte, colegii de la serviciu ma ingreuneaza cu un acumulator de UPS pe care-l car fara sa vreau pana la masina. Noroc ca bagajul meu nu a fost finalizat si a mai trebuit sa tai salamul si sa fac sandwichuri, ca altfel ma pomeneam cu caramida pe munte. Asa a facut si acumulatorul un drum de Salva si la intoarcere l-am innecat in untul care se topise peste el.
De la Salva tren privat! Ca sa vezi unde a ajuns tara asta! Cu 6lei am mers la Rodna cu un tren care astepta CFR-ul sa-i lase clientii in Salva. Pentru CFR nu era rentabila ruta… Din Rodna – prima ocazie – un camion. Ne lasa in Sant (asa-i zice la localitate) si de acolo, cu un noroc extraordinar (e drept ca si Lusu a luat cred vreo zece autostopisti pe drum) am dat de un IMS cu treaba la o stana de langa Rotunda.

poza cu mobilul pe un drum anevoios, Lusu sofer

Nici cu planificare nu iesea asa bine. La introducere, soferul a zis ceva de genul: Va urcati? Vedeti ca io-s cam beat! Ne-am uitat la el sa vedem daca glumeste si ce sa facem… In Valea Mare, dupa o oprire pentru shopping – o bere la 2litri pentru ciobani, ne-a intrebat cu seriozitate daca nu stim sa conducem, ca el s-a mai rasturnat o data cu o saptamana inainte. Stim, cum sa nu, orice numai nu cu el la volan pe serpentinele care urmau. Cum Lusu avea experienta Luaz-ului – o masina de teren ucrainiana foarte simpatica cu care am amintiri deosebite, s-a urcat la volan si da-i sa marga. Am constatat ca berea i-a facut bine omului nostru, si-a mai revenit. Ma si imbia sa beau si, exasperat ca nu-s prea dornic, mi-a spus: ma, fa-te macar ca bei! Ok, am luat petul si l-am tinut la mine pana si-a adus aminte din nou de el. Pe drumul spre stana, aflata cam la 2km de pasul Rotunda, pe un drum lateral, a trebuit sa ne oprim. De ce? Simplu, omul nostru nu putea sa creada ca noi suntem mai in varsta  ca el (mai ales Lusu). Am scos buletinul prietenului si i l-am aratat. A fost testul adevarului, dupa asta n-a mai avut decat o nelamurire: unde-s femeile? Asa singuri pe munte? Om fi pe invers… La chestia asta nu mai era concludent buletinul…
Si asa, din poveste in poveste, ajungem in pas si dam de o prima stana – de oi. Acolo, omul nost’ ii stie pe toti.  Vin la el cu sticla de tarie (prefacuta – cum zic ei – adica indoita cu apa si zahar, au ei motivele lor :)) dar – surpriza: hop si un paharel. Nu vor nicicum sa-i dea sticla. Stau si ma gandesc: da’ bine-l cunosc! Urmeaza momente vesele care se termina cu un test cred ca foarte provocator: i se da sticla si aceasta se inapoiaza la ciobani fara sa sufere prea mult.
In sfarsit la destinatie: stana de vaci. Aici am ramas peste noapte, ne-au primit oamenii. Toata cinstea pentru ei si pentru soferul care ne-a adus! Apropo, soferul s-a intors atunci, n-a ramas peste noapte. Doamne ajuta! Seful stanei ne-a omenit cu urda si cu tarie – noi am avut acces si la cea pura, dar n-am profitat. Conditii bune – geamuri termopan, generator electric, toaleta… Sa incepem sa ne obisnuim cu asa ceva la stani? In orice caz, serios seful asta si foarte autoritar, iar lucrurile importante le tinea sub lacat.
La 4.30 desteptarea! N-am stat mult pe ganduri, aveam drum lung inainte. La ora 5 ajungem in pasul Rotunda.

in pas

Calcam pe roua. Parca umblam cu papuci gauriti. Se vede varful Rosu.

Are Lusu grafic de timp cu repere pe parcurs. A sapat el pe harti si la fiecare timp gasit inmultea cu 0,6. Adica noi suntem mai zmei, ca avem bagaje mici. Si cu constanta asta lusutiana ne dadea ca ajungem noaptea pe la 11 la destinatie. Cred si eu ca era stresat. Nu ne opream decat cate putin, ca nu apucam nici sa ma uit cum trebuie pe GPS. Am vrut sa experimentez si transmiterea live pe facebook cu un programel pe mobil, dar m-a lasat acumulatorul dupa 4 ore (asa-i daca n-am luat caramida colegilor 🙂 in rucsac).  Cred ca numai Lusu a fost fericit, a scapat de un stres. De la lacul Lala incolo m-am bazat numai pe tabachera lui.

lacul Lala, ora 7.30, urcam pe Ineut

Ajungem pe la altitudinea de 2204m, pana la urma va fi maximul atins. Nu vom avea timp de atins varfuri si de altfel, nu acesta era scopul.

Ineul – urmeaza poze de la Lusu
pe creasta inierbata

Am suferit ceva de sete, s-a incalzit si n-au fost decat putine izvoare pe parcurs pana la Gargalau. Am avut sana cu diferite nuante la mine si mi-a prins bine: n-a mai fost nevoie sa mananc, am impuscat 2 iepuri deodata. Dar tot mi-a fost dor de apa. Drumeti ioc. Nimeni pana in zona Pietrosului. Am cautat in saua Gargalau locul de campare unde am stat iarna cu prietenii din CAR Universitar si l-am identificat. Ne-am adus aminte si de stana – cabana bine amenajata unde am dormit tot in acea excursie. Ce periculoasa ni s-a parut atunci urcarea si mai ales coborarea in pasul Prislop. Si ce vreme am prins la intoarcere, ca te puteai rataci si cu GPS-ul!
Imediat dupa aceea ne-am incarcat si cu apa, aproape de poteca “principala”. Suntem in treimea a doua a parcursului si e plin de lacuri si izvoare. Se mai vad si petece de zapada razlete.

se vede Pietrosul Rodnei

Intalnim perechi si perechi. Facem “schimb” de poze.

Sunt lasat in sfarsit sa citesc cateva randuri dintr-o carte.

“La Carti”

Dupa ce “depasim” Pietrosul, avem parte de un drum nesfarsit de tara. Imi faceam sperante ca ajungem la trenul de ora 20 in Dealul Stefanitei. Dar, varful Batrana se lasa cu greu ocolit, poate suntem si noi mai obositi.

Muntii mareti raman in spate si pe noi ne asteapta dealuri molcome. Mergem si nu se mai termina. Ne gandim ca portiunea asta e buna de bicicleta.

Urmeaza socurile: drumul devine plin de noroi de la exploatari, dealurile nu mai sunt linistite. Reusim sa ne abatem de la traseu de cateva ori, inaintam cu greu tot pe marginile santurilor lutoase. GPS-ul meu, care-mi arata doar distanta la destinatie (nu aveam nici un track incarcat), imi arata parca de ore intregi tot 4,5km la destinatie. Asa e de fapt drumul: ocoleste. Si urca si apoi iar coboara. Banda rosie uneori e foarte vizibila si marcajul des, alteori mergem la instinct. Bine ca nu ne-a prins noaptea, ca sigur nu ne descurcam nici sub lumina reflectoarelor.
Ne-am schimbat parerea: pe aici n-o sa ne mai vedeti curand, cu toate ca Lusu a gasit doua hribe uriase fara efort.

 

Am ajuns in pasul Setref chiar inainte de asfintit. Tren ioc pana dimineata, asa ca stam iar la ocazie. Vin masini parca numai din sens opus. Si totusi sunt de treaba oamenii si avem norocul de o dacie cardanica cu remorca pe care o capusam. Aflam ca la Reghin inca se fac viori, ca paltinul e la mare pret, ca instrumentele pot ajunge la o valoare de cateva mii de euro. Stim acum ca pentru un contrabas trebuie un trunchi de 70cm raza, adica paltin secular. Si ca mai exista. Si nu-i usor nici in domeniul asta, iar noi o ducem chiar bine, haladuim prin munti si paduri nu ca asta ne e meseria. Exista teste pentru lemn si cate si mai cate: ce ignorant sunt… Am inca o confirmare.
Si acum Salva-rea noastra, la masina. Acasa la 1 noaptea. Back to work!
PS: Cateva informatii de pe GPS: 13h55 mers efectiv cu 4,2km/h, 2h34min pauzele, viteza medie per ansamblu 3,6km/h; la 4.40 am plecat din pasul Rotunda si la 21.10 am ajuns in pasul Setref (inserarea oficiala s-a facut la 21.15); 59,08km parcursi, 2749m diferenta de nivel, altitudinea maxima atinsa 2204m, dar wandermapul a avut grija sa mai reteze din colturi; cam 1,5km au fost de la stana la pasul Rotunda, deci in plus fatza de traseul banda rosie.

May 272011
 
Muntii Cernei – parcursi altfel. Ultima vizita – anul trecut, a fost cu ocazia Maratonului de MTB de la Garana. Acum, clubul Altenative TM a organizat o noua editie de maraton de alergare mai sus de Baile Herculane, cu punct de start Motel Dumbrava. Cum dupa o anumita varsta vad ca tot marchez inceputuri, m-am inscris acum la primul meu maraton montan de alergare si am ales Hercules – fiind unul dintre maratoanele de varf de la noi. Pozele sunt si pe picasa.

La premiere – nu puteam sa nu observ si … TVR Timisoara – dar doar pe afis
Inscrierea imi place s-o fac din timp, si aceasta m-a “prins” inainte de Maratonul International Cluj – primul meu maraton de sosea – 4 aprilie, cand inca nu stiam “oficial” ce inseamna o alergare pe distanta lunga. Deviza mea – “Liber sa fii tanar”, cu care m-am inscris si de aceasta data. Acum, dupa ce am parafat “Mica Intelegere” din aprilie cu CAR Universitar (pentru alergari) si CCN (pentru MTB) – triatlonul va necesita o anexa la protocol, as fi putut sa modific la cluburi si sa scriu CAR Universitar, dar n-am vrut sa deranjez organizatorii, stiind ca orice modificare pe lista creeaza probleme si … sunt destui clienti potentiali in randul carora nu vreau sa ma numar. Intr-un fel imi pare rau, mai ales ca am fost 8 CAR-isti participanti la probele de maraton si semimaraton si acest numar ne permitea o clasare pe cluburi mai sus, poate chiar pe locul 2, dupa RoClub Maraton.
de pe traseu, toate pozele sunt facute de participanti si organizatori si le multumesc pe aceasta cale
In sfarsit, sa ma concentrez pe maratonul propriu-zis. Pentru el m-am pregatit … pe bicicleta. Am participat, dupa problemele cu un genunchi care au urmat maratonului de la Cluj, doar la concursuri de bicicleta: Primavara pe doua roti – maraton MTB 60km Targu-Mures, Cupa FRCT cross-country – tot la Targu-Mures, Maraton Preluca – 90km, Clujul Pedaleaza – etapa Colina – cross-country. Am evitat alergarile ca sa am timp sa-mi refac suspensiile, lucru care a tinut cam 25 km la Hercules. Tot e bine, dar problemele, desi nu asa grave, m-au impiedicat la propriu sa alerg la vale in viteza. E drept ca si-n specificatiile papucilor mei de alergare scrie o juma de ora de alergat pe saptamana pe teren usor denivelat! La Hercules au fost cam 44,5km si 2300m diferenta pozitiva de nivel, pe care i-am parcurs in 6h29min45sec. Acum sunt cu trimiterea la ortoped in buzunar dar nu stiu cum sa-i spun: stiti, cu mersul e ok, daca trebuie sa urc – zbor, la bicicleta n-am probleme de nici o culoare, dar dupa 20km de alergare incepe sa ma doara un ligament lateral de la un genunchi de nu pot fugi la vale decat cu pasi mici. Poate o sa-mi dea la randul lui o trimitere sa ma uit in oglinda si, daca nu are efect, imi da alta la psiholog. In fond, e frustrant sa fii depasit pe coborare de peste 10 concurenti si apoi sa te chinui sa recuperezi!
M-am bucurat foarte mult de intampinarea CAR-istilor la biserica Dobraia, dupa prima urcare mai puternica. Au fost 22! Si nu i-am pus la socoteala pe participantii efectivi la maraton. In orice caz, a fost o incurajare buna care m-a motivat pe portiunea urmatoare mai de plat. L-am depasit pe Lucian Clinciu – m-am mirat atunci foarte tare, ne-am incurajat reciproc, dar am rezistat sa nu-i pun cateva intrebari. Apoi am aflat, cu totul intamplator, ca Lucian era dupa 9 zile de alergat pe munte (nu stiu sigur de unde a pornit – poate din Bucegi), iar Hercules Maraton a fost finalul. Daca nu alerga pe munte si-l vedeau oamenii poate se gaseau dintre ei care sa-l urmeze 🙂 (ma gandesc la Forrest Gump). Lasand gluma la o parte, alergarea lui face parte dintr-un proiect si, atat cat il cunosc, sigur nu este un moft.
vremea in schimbare – am prins doua rapaieli pe traseu
Dupa Bogaltin, la portiunea mai lunga de alergare pe linie de nivel pe poteca cu jnepenis au inceput problemele pentru mine. Aici m-a prins si prima ploicica. Nu puteam alerga numai intermitent pentru ca de cate ori erau tufele pe partea dreapta nu puteam sa le evit din fuga. Pe cand ajunsesem pe d-l Constantinescu – un alergator in etate si care in conditii de sosea cred ca ma mananca cu fulgi cu tot! Si uite asa tricoul lui galben s-a tot departat si au inceput sa ma depaseasca concurentii. Pe Elena o stiu de la MTB, asa ca nu puteam sa n-o pomenesc. A urmat o coborare puternica si lenta pentru mine, unde am si renuntat sa mai contorizez vitezistii.
Au urmat, normal, si urcarile, care m-au ajutat sa ma redresez. Din punctul acesta de vedere, e mult mai bine ca un maraton de sosea: e interesant – nu trebuie sa fii ca un metronom, locuri deosebite, mai putin solicitant pentru picioare desi timpul de parcurgere e mai mare. 
Plouand a aparut si noroiul. Am prins aripi cand am vazut o pata galbena prin padure. L-am ajuns pe Constantinescu! Se pare ca nu ma misc asa rau. A terminat pe locul 3 la categoria lui de varsta. E coborare, e noroi, dar e spre final. Merita sa mai intind un pic picioarele. Depasesc! Un singur baiat ma depaseste chiar pe coborarea finala. A terminat in fatza mea cam la un minut. Am crezut ca pica un bolovan si m-am tras disperat la o parte! Asa de tare s-a prabusit pe langa mine la vale! Si nici eu nu alergam chiar incet, eram la limita durerii. Inainte de d-l bolovan, la ultimul punct de alimentare m-a intampinat … Ioana Mica. N-a putut participa din motive de sanatate. Sper sa se faca cat mai repede bine.
Si uite-asa, ca ma tot intreaba oamenii la ce ma gandesc pe parcurs, nu m-am plictisit, iar finalul m-a surprins placut. 
sprintul de final
Am terminat pe locul 54 la masculin din 141, locul 12 din 27 la categoria mea de varsta. Ca sa spun asa, e ok.
Foarte buna organizarea, chiar m-am gandit ca daca stiam renuntam la camelbag. Poate data urmatoare… Felicitari la toti cei implicati, iar Hercules a fost un exemplu de urmat pentru Maraton Apuseni!
Duminica am avut in sfarsit parte si de o repriza de drumetie clasica cu prietenii din CAR Universitar si am putut schimba mai multe vorbe cu ei. Am vizitat Crovurile, iar povestea excursiei e frumos relatata pe blogul clubului.
Traseele urmate: maraton si Crovuri.
Maraton:


Crovuri:

Urmeaza Medias MTB Maraton. Cu el se incheie un an de cand m-am apucat de concursurile de MTB! Numai din motive obiective pot lipsi!

Colinde si ski la Straja

 Drumetie, Localitati si zone, Munti, Ski, Straja, Valcan  Comments Off on Colinde si ski la Straja
Dec 302010
 
Planuri, planuri si iar planuri. Reusesc dupa multi ani sa plec de Craciun de acasa – la Straja la schi. Speram sa prindem vreme buna si, mai ales, sa putem schia in conditii acceptabile, pe zapada. Pentru .ro ne inarmam ca de obicei cu muult calm si detasare. Ne ajuta foarte mult in acest scop si spiritul Craciunului.
Ne-am cazat impreuna cu familia unor prieteni la cabana Rustic, o cabana mica si linistita, dar calda si primitoare. Merita sa-i dau un link, chiar daca nu are site-ul propriu. Toata stima pentru gazde, cabanierul are multe de povestit (pacat ca n-are un blog, dar poate prin cele ce scriu ii dau o idee), iar sotia cu fetele sunt discrete si amabile.

colind la gazde

Am avut un pic de ghinion cu zapada, tocmai se inmuiase vremea si am avut parte de petece de pamant pe partia Constantinescu (celelalte practic nu erau de folosit), prilej de zgarieturi pe schiuri (le-am si dat la reparat), dar pentru copii nu a contat, au putut schia dupa puterile lor. Un aspect pozitiv e totusi ca exista cartele (nu se mai dau bilete decat la partia de incepatori de pe Platoul Soarelui), cu ceva reduceri daca iei puncte mai multe, dar au si minusul ca nu dau abonamente pe zile la un pret acceptabil, mai ales pentru familiile cu copii. Asa, daca vrei sa schiezi pe saturate, platesti mai mult ca-n Austria in conditii incomparabil mai slabe.

In noaptea de Craciun am plecat la colindat cu toti copiii (ai nostri si ai prietenilor), incepand colindul cu gazdele (copiilor le-a adus Mosul cate ceva), trecand apoi si pe la salvamontisti si terminand la un cafe-bar unde au primit ca rasplata ciocolata calda, suc sau ceai. Primitori oamenii, iar cel mai placut m-au surprins salvamontistii care ne-au intors vizita si ne-au colindat la cabana unde eram cazati. Noi cu flautul, ei cu acordeonul.

Mosul a ajuns si la Straja
la cabana Salvamont
Cafe-bar
salvamontisti, jandarmi, copii – toti canta cate ceva

In ferestrele mele libere am pornit si un pic hai-hui cu schiurile de tura, sa “vad” ce mai e in jur. Am coborat de exemplu pe partia intermediara pana la baza partiei Lupului si apoi, incetuc, povestind cu Lili – cainele care m-a insotit de fiecare data cand ma vedea pe schiuri pe pozitie de urcare (dovada ca e obisnuita sa tina companie probabil gazdei in preumblarile ei) – am urcat pe partia Canal pana pe varful Mutu, pe o ceata buna de ratacit. S-ar fi putut schia pe Canal daca nu era viscolita zapada pe traseul de teleschi. N-am avut mari peripetii, doar Lili a avut ceva emotii cu cainii din zona, incurcandu-ma din cand in cand la urcat. E important sa vorbesti tare, asa tii cainii la distanta… in general. Aici n-a fost nevoie de alte masuri. Mie-mi era frica de ratacire, asa ca am luat aminte la orice amanunt mai deosebit pe care-l puteam vedea in orbecaiala mea. Lili tot cu mine, dar fara sa ma traga de pantaloni sa ma aduca pe directia buna. Tinta mea a devenit sa nimeresc teleschiul de pe partia Mutu, ca sa ma intorc la cabana. Mi-am rememorat mica schema cu partiile, m-am gandit ca-s pe acelasi versant al muntelui si … m-am intors pe o linie de nivel mai joasa. Surpriza: teleschi la prova. Surpriza placuta: nu seamana cu cel de la canal si vad ulterior si scrisul Mutu. Mi-a adus si mie Mosul ceva daca am fost cuminte si n-am insistat prea mult pe “drumul” ratacirii! In sfarsit am gandit cat de cat la timp. Cred ca imbatranesc.

O aventura mai pentru copii – o plimbare pana la cabana unde vara se organizeaza tabere pentru cei de varsta lor, in padure. Calauza a fost gazda. Frumos din partea ei ca si-a rapit din timp pentru noi.

exploratorii, in frunte cu calauzele noastre – Lili si cabanierul 
o mica lene de inceput a’ la fiu-meu
primul indiciu despre cabana
cabana copiilor si lista de invataminte
incheiem cu sarituri de pe prispa in zapada
alte poze  si pe picasa

In ultimele doua zile a nins, partia a devenit tot mai buna, dar a aparut si inghesuiala – doar vine Anul Nou. Un An Nou Fericit si cititorilor, eu sper sa trec pragul anului ce vine la Vladeasa.

Mamaliga de Rogojel cu zapada proaspata si intaritor de ceai

 Drumetie, Localitati si zone, Munti, Rogojel, Vladeasa  Comments Off on Mamaliga de Rogojel cu zapada proaspata si intaritor de ceai
Dec 192010
 
Frumos inceput de iarna! Zapada de Craciun, cum doreste orice copil si nu numai. Cu intreg familionul am plecat la casuta din povesti a lui Lusu, la Rogojel. Scopul – tot ce tine de zapada: pentru Lusu pregatirea de Revelion unde va avea musafiri, copiii nu cunosc inca termenul dar sunt previzibili in joaca lor, Diana e dedicata lor, iar eu doresc sa schiez iarna asta prima data.
Sambata, dupa vizita lui Mos Craciun la aikido, ne-am despartit de Cluj cu nerabdare si bucurie. Nici o problema cu drumul, nu e nevoie de lanturi. Nu facem multi pureci la casuta, fiecare stie ce are de facut. Eu n-am in gand decat mersul pe schiuri. Ma pornesc dupa ora 16 spre cabana Vladeasa, sunt cam -10 grade, soarele este ascuns si vantul bate destul de tare sa viscoleasca zapada.
Pozele sunt si pe picasa: http://picasaweb.google.com/vezentan/MamaligaDeRogojeluCuZapadaProaspataSiIntaritorDeCeai#

in drum spre cabana Vladeasa
imi fac o poza, aparatul ma surprinde marsaluind in spate

Sus la cabana n-am vreme de zabovit, doar de un ceai.

tablou: cana de ceai cu pahar de sticla

Putina lume inca, sunt intrebat daca-i buna zapada pentru schiuri, eu zic ca-i buna pentru urcare. Raman cu ghimpele ca la coborare s-ar putea sa am probleme, ca poate era mai bine sa fi folosit la primul arat schiurile “de Romania”. Pe de alta parte, doar sunt schiuri de tura si trebuie sa arate ca atare. Si acum asa arata… Doua – trei piedici puse de un dusman nevazut m-au imprastiat cat sa-mi mai tempereze din entuziasm, schiurile ramanand lipite de pamant.
Bajbaind dupa casuta, doar noaptea toate pisicile sunt negre, ma ajuta in recunosterea ei copiii cu strigatele lor.

Ce bine e la gura sobei! Am timp sa schimb o curelusa rupta la parazapezi, care astepta tocmai aceste clipe de odihna, iar apoi il mai ajut si pe Lusu la reparatii. Nu-i usor sa traiesti la munte si e o stiinta intreaga sa poti avea conditii de trai mai moderne daca mergi doar cand si cand la o cabana: ingheata si crapa instalatiile.
In sfarsit, la masa.

Mirosul care te adoarme

Cum fetita mai are energie, o adormim cu o partida de sah.

Pe la mijlocul partidei incep sa joc numai eu impotriva lui Lusu, asa ca abia asteptam sa se termine.
Dimineata, programul de reparatii si imbunatatiri continua si ajungem la concluzia ca ce-i vechi rezista mai bine la inghet. Resemnati, ne pregatim pentru plecare, eu trebuind sa ajung la serviciu dupa-masa. Copiii, doar cu stresul ca mai au doar doua ore de sanius si constructii din zapada. La cat de agitati erau sa nu piarda nici o clipa, cred ca si acum notiunea de timp si diviziunile lui raman o necunoscuta pentru ei.

franare cu capul; trebuia sa-i fi luat si casca
nu pot sa cred: la Tudor nu reusesc sa-i fac nici o poza in pozitie normala pe “sanie”
un exemplu de succes

Cu bocceluta la desenat la Cetatea Lita

 Cetatea Lita, Cluj, Drumetie, Liteni, Localitati si zone  Comments Off on Cu bocceluta la desenat la Cetatea Lita
Nov 022010
 
Dupa o zi de plimbare in zona Belioara a fost randul unei mici excursii cu familia la Cetatea Lita… o premiera pentru toti, inclusiv pentru mine. Nu stiu cum s-a facut, dar n-am fost niciodata la aceasta cetate, desi prin zona am fost nu o data.
Ne-am luat fiecare bagajul de tura si am plecat la drum. In Liteni am parcat unde altundeva decat langa o bodega, iar apoi am inceput urcusul prin dreapta varfului Piatra Mare. Nevazand cetatea, am urcat si pe varf, pe langa antene (pana si acolo este aer conditionat pentru aparatura, si nu orice firma), doar cetatea trebuia sa fie dupa el. In sfarsit m-am linistit vazand zidurile cetatii si am ajuns acolo pe o scurtatura prin paduricea de dupa varf, bine-nteles nu inainte ca la pauzele de odihna copiii sa-si scoata din tolba caietelul si sa deseneze. Ca sa nu intepenesc pe acolo le-am propus sa deseneze cetatea.
Nu puteau sa lipseasca pe traseu nici oile, asa cum in drum spre varful Omu din Bucegi nu exista sa nu te intalnesti cu cate o masina, de preferinta Trabant. Intoarcerea am facut-o ocolind varful pe partea opusa (ca un circuit), cu mentiunea ca am avut o mica incursiune peste deal, fara carare, din dorinta de a “corecta” un drum – spre Sacel – foarte lejer de altfel, dar cam lung pentru picioarele noastre. Pe culmi exista cararui, singura problema o reprezinta tufele cu ghimpi.
Cateva poze mai jos, altele pe picasa
http://picasaweb.google.com/vezentan/CuBoccelutaLaDesenatLaCetateaLita#

Oct 302010
 
O zi frumoasa de toamna tarzie si un pic de libertate.


Daca pierzi momentul, lasi viata sa treaca pe langa tine si apoi te plangi ca ai ghinion. Cam la asta am meditat cand am ales sa plec cu prieteni ai muntelui din CAR Universitar Cluj spre Posaga – Belioara. Am avut eu presimtirea ca ei cauta anume ceva si nu m-am inselat. M-am ales cu o excursie frumoasa prin locuri unde doar localnicii stiu amanuntele, cu denumiri ciudate, cu iz de umor: Dealul Bilii, Cosul Boului – gaura de pe fata stancilor din poza de mai jos – dupa umbrele careia (de la d-l Mititeanu citire) localnicii se orienteaza asupra orei, La Mateoaie, Muntele Boului, Dealul Porcaretului, Sagagea… si inca o multime de care mi-e frica sa scriu ca sa nu fac vreo prostie.

pozele sunt si pe picasa: 

Si uite-asa am pornit sapte la drum, condusi de d-l Dinu si Marlene, in cautare de poze cu frunze colorate si poteci de legatura pentru un posibil traseu… dar mai mult nu spun despre el. Am ramas impresionat de privelisti, desi pe la Scarita Belioara am fost de cateva ori, alte unghiuri au adus noutatile.
In primul rand casele. Sa le spun asa la casutele de lemn mai mici ca grajdurile de langa ele? Si uite ca acolo locuiesc oameni care nu-si pun atatea probleme fals existentiale, iar pretentiile lor de confort ar face de rusine un caine de apartament. Numai in Apuseni poti vedea atatea casute adunate in grupulete peste dealuri, cu ferestruici cat o caramida si cu usi ca pentru copii.

Pe cand ma tot minunam si rememoram plimbarile mele cu bicicleta prin zona Rosia Montana de acum multi ani, am ajuns, dupa un urcus de belvedere pe dealul Bilii si apoi o urcare mai puternica pe langa stancile Belioarei pe “La Mateoaie” (CR), pe traseul de cruce albastra de pe platourile de la “altitudine”. Aici am avut sub ochi dealurile molcome pana la statiunea Muntele Baisorii, Muntele Buscat si varful Pietrele Marunte. Localnicii isi vedeau de treburi, am putut poza caii bine ingrijiti si am reusit sa filmez cat de cat mutarea unei capite mici cu calul.

Cu pasi de seara ne-am indreptat apoi prin Segagea la masini si, dupa o scurta vizita la schitul Posaga – deosebit prin sculpturi si icoanele de mozaic, si o alta oprire regulamentara la Turda la prajituri, ata acasa de unde si scriu.

Oct 122010
 
Acum, ca perioada concursurilor de MTB a cam trecut pentru mine – care mai sunt sunt intangibile din motive de distanta – mai scriu ceva ca sa nu-mi pierd obisnuinta si … sa las in urma poza cu medalia de la Maros, ca prea suna a lauda.
M-am procopsit si cu un mobil – un monument de buguri – luat pentru sotie (n-am gasit roz) si pe care-l voi testa vreo doi ani inainte de a-l pasa, asa ca inca un motiv sa o iau la drum sa fac ceva poze. Cand sunt cu bici nu-mi prea arde sa car prea multe, asa ca e mai bine decat deloc sa fac niste poze care seamana cu niste pasteluri pe care intemperiile le-a afectat sharful.
Vineri
Daca tot am harta lui Miti (Radu), am luat-o cu mine din nou dimineata, ca si asa nu aveam stare, si inainte de serviciu am luat-o la drum cu bici cu intentia traseul 34 – Baciu – Suceagu -Gilau – Cluj, pe drumuri de tara. Am inceput cu malul drept al Nadasului, am mers cat am putut pana la niste sere cu caini meseriasi. Mi-am dat in sfarsit seama ca directia e buna, doar ca trebuia sa trec si calea ferata, si prin niste scaieti obraznici si calarind niste sarme care cred ca tin de macazuri, am trecut liniile si am tinut-o in continuare printr-o livada. Nu m-am intalnit decat cu un grup de oameni cu plase pline, putin surprinsi de prezenta mea. In Suceagu imi dau seama ca nu am prea mult timp la dispozitie si caut o scurtatura spre Floresti. Asa ca o iau pe langa biserica in sus drept spre dealul Melcului. Se poate si pe bicicleta, nu-i chiar asa abrupt, si-n orice caz am scurtat mult. N-am coborat spre lacul Floresti, ramane pe alta data, si am mers in continuare pe traseul 36 la capatul cartierului Grigorescu. Pe cand coboram in viteza, dau de niste oi si pana sa ma dumiresc ma si latra un caine. Incetinesc ca oricum urma o curba la dreapta si ma pomenesc cu vreo 10 caini care stateau la umbra unor tufe. Descalec urgent si ne uitam cu interes crescand unul la altii. Incep sa le vorbesc mai taraneste si sa-i intreb de stapani. Se pare ca ma inteleg si ma lasa in pace. Ma strecor tinand bicicleta cu ambele maini, pentru cazul cand trebuie s-o fac coasa. Ma mai incalzeste incidentul si asa ajung acasa dupa vreo 2-3 ore, cu gandul ca poate ziua urmatoare reusesc sa ma lipesc de vreun grup dornic de explorarea dealurilor de langa Cluj. Orientativ ma descurc cu harta, dar la cate drumuri si drumulete sunt as avea nevoie de un GPS.
Sambata
De data aceasta sunt liber si pot sta oricat pe drumuri, asa ca ma uit pe mail la singura oferta – traseul 38 – Cluj – Cetatea Fetei – Vlaha – Finisel – Vanta – Luna de Sus – Cluj. Iau legatura si ma pomenesc ca-mi fac un nou prieten – Bogdan.
capite de fan – farame de civilizatie
repaus pe coborarea spre Vlaha
pe carari de deal cu Bogdan
Pana-n Finisel am ajuns cu bine, trecand cu bine si impingand pe portiuni prin padurea de la Cetatea Fetei. Frumoase cararile inierbate spre Vlaha, dar pline de capcane. Am si tras o tranta, sarind printre coarnele de la bicicleta. N-as fi crezut, la cat de linistit si alene coboram.
Din Finisel insa, un pic daca am deviat, apai ai de tras la orientare. Cu cerbicie, dupa multiple aproximari succesive si rezistand ispitei de a vira pe vesnicele si numeroasele drumuri spre dreapta, am reusit intr-un tarziu sa ajungem pe drumul “oficial” care inteapa urcarea din Somesu Rece spre manastire (urcarea de aproximativ 12km – inceputul traseului de concurs Maros). Acum singura grija devenea evitarea cazaturilor pana la locul cu platforma de cantarire a camioanelor. Am tinut dreapta, evitand traseul ce ducea in Somesul Rece, pe un drum lat, special largit pentru accesul masinilor grele la autostrada. Chiar si asa, cu urmele vizibile ale interventiei umane, padurea de foioase prin care am coborat m-a impresionat. Am si uitat ca noi trebuie sa urmam un drumeag ce se desprinde spre valea Gradistei si am continuat drumul spre intersectia autostrazii cu drumul de Gilau. Raman dator sa vad Stolna cat de repede, pana nu intra in circuitul dur al civilizatiei.
Dupa vreo 5-6 ore pe o vreme frumoasa dar rece am incheiat cei aproximativ 55km de traseu si sosea. Am urcat pe scuter si ata la Igritia (aproape de Bobalna), unde ma astepta familia.
Duminica
Presat de timp, iar cu serviciul, am reusit totusi sa vad monumentul de la Bobalna, de data aceasta mergand pe jos. Nu-i departe de satul Igritia, trebuie sa stii insa pe unde s-o iei, sa cauti dealul cel mai inalt. Ca reper, te poti orienta dupa antenele operatorilor mobili. Inchei relatarea cu cateva poze.
Din turla monumentului de la Bobalna, inchinat rasculatilor din 1437.
te simti ca un pilot de avion
Fatada monumentului. E situat pe dealul Bobalna ce apartine satului Igritia.

Intalnire in Fagaras

 Avrig, Drumetie, Fagaras, Lacul Scoreiu, Localitati si zone, Munti  Comments Off on Intalnire in Fagaras
Aug 302010
 

De multa vreme n-am mai fost in Fagaras si de fiecare data cand am fost am incheiat abrupt, fara sa reusesc sa vad mare lucru din creasta din cauza vremii. Asa ca atunci cand prietenul meu Lusu mi-a propus o excursie prin acesti munti, fara sa stiu exact ce am de strabatut, am acceptat, reusind sa-mi fac un pic de timp liber de la serviciu. Normal ca la decizia mea au contribuit multi factori: stiam ca la finalul excursiei urma sa ne intalnim cu membrii CAR Universitar in zona Ferestrei Mari a Sambetei (ei aveau planificata o “sedere” in Fagaras de o saptamana la care nu puteam participa din motive de timp si … concursul Geiger de MB), drumul spre Poiana Neamtului (locul nostru de acces spre munti) il faceam cu masina unui alt vechi prieten – Claudiu, iar vremea se anunta frumoasa.
Si uite-asa am purces la drum miercuri 18 august, urmand sa ne intoarcem duminica, cel tarziu luni dimineata la Cluj. Am innoptat langa lacul Scoreiu, prilej pentru mine de a-mi aduce aminte de vremurile cand  concuram la triatlonul Transfagarasan si inotul il faceam in acest lac. S-au schimbat multe, s-au construit multe case de vacanta, dar am putut gasi si un loc de cort acceptabil. M-am bucurat cand am constatat ca apa e mai buna ca altadata pentru inotat, fara senzatia aia ca-i plina de matasea broastei. Poate fi o explicatie plauzibila cea data de Lusu si anume ca apa nu mai e asa poluata. In sfarsit, dupa o baie seara si alta dimineata am plecat spre destinatie.
Ne-am luat ramas bun de la Claudiu in dimineata de joi la cabana Poiana Neamtului, nu inainte de a rememora unele amintiri din perioada noastra de boemie. A urmat o zi destul de solicitanta, cu rucsaci grei si lenea de inceput.

Cabana Barcaciu

Am urcat pe la cabana Barcaciu pe punct albastru pana la lacul Avrig si de aici pe creasta (banda rosie) spre refugiul Caltun, trecand fireste peste varful Negoiu. Lusu nu se dezminte nici acum, are un stil de a calcula timpii de te baga in noapte, asa ca la poalele Negoiului am ajuns numai bine sa-i facem poze pe asfintit.  Pana la urma, vazand ca se ingroasa gluma, am trecut de la sandale la o incaltaminte mai serioasa, pe care n-am mai parasit-o pana la final.

Custura Saratii – poale Negoiu

Negoiu pe inserate

Apus de pe Negoiu

De urcat nu ma pot plange, dar coborarea ce a urmat pe la lanturile de ocnasi a   fost lenta. Atunci am constatat ca lumina mea nu mai e si am presupus ca a ramas agatata si impachetata in cort la Scoreiu (nu-n cortul nostru), asa ca am orbecait cu placere, in plus aparand si ceata. Ca sa tin un ritm cat de cat mai alert, l-am rugat pe Lusu sa-si suceasca capul din cand in cand si am ajuns la Caltun pe la 10 noaptea. Repede am instalat cortul, masa si nani. Asa am crezut noi. Noaptea s-a pornit un vant puternic, in rafale, am tot sprijinit betele sa nu se indoaie prea tare.
Dimineata de vineri ceata groasa fara ploaie, cortul harcea-parcea – murdar si, cum aveam sa constatam mai tarziu, cu cateva bete de fibra fisurate.
Ce a urmat – o schimbare de plan: nu mai mergem pe creasta ci o ocolim pe cruce albastra pana la tunelul Transfagarasan, partea sudica.

Apoi mai vedem noi. S-a imbunat vremea asa ca am urcat iar in creasta undeva in saua din estul varfului Paltinu, am trecut pe langa lacul Capra (BR) si ata prin Fereastra Zmeilor (BA) spre lacul Podragel. Eu sunt mai putin preocupat de poze, in schimb Lusu tot timpul cu aparatul la indemana. A putut fotografia si capre negre, si o marmota. De ciuda am pozat si eu niste magari, dar de la distanta, si i-am botezat caprele mele. In sfarsit, la Podragel am ajuns pe la cinci dupa-masa, am putut face ce am vrut, iar vremea a fost de data aceasta blanda.

Caprele mele

Sambata, trecand pe la cabana Podragu, am urcat in saua Podragu si de aici tot bulevard pana pe varful Vistea Mare si o scurta escala pe Moldoveanu.

Moldoveanu – ca de obicei sub ocupatie

Timp de facut planuri de intalnire cu trupa CAR, la care speram sa le facem o surpriza placuta cu aparitia noastra. Ne-am gandit ca-n bancul cu gaina, cand ar fi bine sa ajungem in Fereastra Mare a Sambetei:  daca ajungeam prea repede nu era bine, ca trebuia poate sa ajutam, ca doar e grup mare si se gaseste de lucru. Daca ajungem prea tarziu, iar nu-i bine, ca nu apucam sa povestim nimic si la urma urmei nu pentru asta vrem sa ne intalnim? De impiedicat nu se pune insa problema, asa ca lalaind-o (in special Lusu) am luat-o spre muntele Galasescu. Lume, lume si iar lume pe drum. A sosit si ceata, asa ca vrand-nevrand am lungit pasul. In Fereastra Mare a Sambetei – nimeni. Ce sa facem, nu putem astepta ca poate la vederea cetii grupul se hotaraste sa ramana jos, asa ca cu toata groaza o luam la vale. Si pe cand ne puneam intrebari existentiale din ce in ce mai des, apar. Am rezistat sa nu ma bucur prea tare si i-am urmarit. Urcau voiniceste spre sa. Mi-am muncit creierii sa gasesc motive plauzibile sa nu urce in seara aceea in Fereastra, dar lipsa apei din jur nu m-a ajutat. Si … intalnirea. Eu n-am urmarit pe forum discutiile despre Fagaras, ca sa nu-mi fac sange rau, asa ca am fost si eu surprins si bucuros ca intalnesc si prieteni, pe langa d-l Dinu si Marlene, de care nu se punea problema sa lipseasca. Mici discutii – ei au rucsaci grei, cu mancare pentru o saptamana. Aflu ca de fapt nu departe de locul de campare din sa este si apa, asa ca se elimina enigma cu alegerea locului. Asta e, daca nu eram asa heirupist cu plecarea si ma oboseam un pic sa ma informez…

Duminica nu avem alt plan decat sa mergem impreuna cu grupul (ca de obicei, peste 20 persoane) unde vor ei  si sa ne intoarcem mai repede, ca ne asteapta drumul spre casa. Am simtit si noi un pic din “Fagarasii mai altfel” – cum au intitulat ei excursia, mergand pe trasee mai putin umblate.

Spre Racorele

Am coborat iar in Valea Sambetei si am urcat apoi pe punct albastru (grupul in cea mai mare parte a urmat o linie de nivel) pana in saua din nordul varfului Galasescu Mare, de unde se vedea lacul Vistisoara. Era deja timpul de plecare pentru mine si Lusu, asa ca ne-am luat ramas bun si, la sfatul d-lui Dinu, am luat-o spre Hornul Rasucit (hornul cel mai aproape de varful Galasescu Mare), ajungand astfel rapid in drumul de creasta. Am apreciat amanuntul cu saritoarea si ocolirea ei prin dreapta, acum o sa tin minte si eu.
Urmeaza coborarea lunga, trei ocazii pana-n Avrig si de aici trenuri.
“Frumos tarisoru meu” cum ar spune un coleg.

Mar 302010
 

Dupa aceasta tura mi-am luat la revedere de la schiuri pentru o vreme. Asta e, un pic e mai mult decat nimic.

Am avut vreme asa cum s-a prognozat, mai nimeresc si ei o data in an. Duminica dimineata a fost zapada si-n cer si pe pamant, nu s-a vazut la coborarea din saua Gargalau mai nimic, aveai senzatia ca-n jurul tau e doar prapastie. Noroc cu GPS-ul d-lui Mititeanu, ca altfel cred ca montam cortul la cativa zeci de metri departare de fostul loc si asteptam … schimbarea.

Am pornit impreuna cu doi prieteni doar vineri seara, cu gandul sa ne intalnim cu trupa mai mare a CAR Universitar plecata dis de dimineata spre saua Gargalau. Am lasat masina la manastirea din pasul Prislop si am pornit-o care pe schiuri, care pe rachete, pe o luna aproape plina – spre tinta. N-am reusit sa ajungem pana la miezul noptii decat la o stana lasata deschisa unde am innoptat. Ne-am bucurat de conditii mai mult decat acceptabile, iar cel mai important e ca ne-a scapat de montarea si demontarea de cort dimineata. Probabil ca tot asa au apreciat si niste polonezi care au trecut pe acolo inainte si au lasat cuvinte de multumire pentru proprietar. Si uite-asa, pe la 6 am inceput urcarea Muscetei. Bine ca nu ne-am ambitionat sa facem asta noaptea! A fost inghetat varful, am urcat cu mare grija ultimii metri. Am reusit sa ajungem la corturi, ne-am lasat rucsacii mari si … fuga dupa cei mai harnici. Ne-au asteptat langa varful Galatului si de aici … astept sa dau un link la povestitori mai profesionisti.

Pana atunci, cateva poze:

From Ski tura in Rodnei din Pasul Prislop spre saua Gargalau

Acum si linkul, de pe blogul CAR Universitar:

Textul a fost scris de Ana Ignatean si Alex Prigoana.